Contestație decizie de concediere. Decizia 1566/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1566
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 16 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Sorina Romașcanu judecător
- - - - JUDECĂTOR 2: Jănică Gioacăș
- - - - judecător
GREFIER - POLITIC &&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul civil promovat de recurenta-pârâtă CASH, împotriva sentinței civile nr.936/D din 29 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă consilier juridic și intimatul asistat de av..
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral al cauzei de către grefier, după care:
Consilier juridic pentru recurent depune la dosarul cauzei decizia Curții de Apel Bacău și spețe a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Av. depune la dosarul cauzei împuternicire avocațială pentru intimatul, întâmpinare și jurisprudență.
Se înmânează un exemplar de pe întâmpinare reprezentantului recurentului.
Consilier juridic arată că nu solicită un nou termen de judecată pentru studierea întâmpinării.
Reprezentanții părților arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind chestiuni prealabile instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Consilier juridic având cuvântul pe fond pentru recurenta-pârâtă CASH solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea sentinței pronunțate de Tribunalul Bacău și pe fond respingerea contestației ca fiind netemeinică și nelegală. În susținere arată că fapta așa cum a fost dovedită a fost una foarte gravă, iar riscul este foarte mare pentru păstrarea acestui angajat, mai ales că a mai fost sancționat anterior. Nu solicită obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată. Depune concluzii scrise la dosarul cauzei.
Avocat având cuvântul pe fond pentru intimatul solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea ca temeinică și legală a sentinței pronunțate de Tribunalul Bacău și obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată, sens în care depune la dosarul cauzei chitanță reprezentând onorariu avocat.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului civil de față, constată că:
Prin sentința civilă nr.936 din 29.05.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- a fost admisă în parte contestația formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata SC Cash SRL, a fost înlocuită sancțiunea desfacerii disciplinare a contractului de muncă aplicată prin decizia nr. 60 din 13.01.2009 cu sancțiunea suspendării contractului individual de muncă pentru o perioadă de 10 zile lucrătoare; s-a dispus reintegrarea contestatorului în funcția avută anterior și a fost obligată intimata să plătească contestatorului despăgubiri egale cu salariile indexate majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul până la data reintegrării efective mai puțin drepturile salariale reținute ca urmare a aplicării sancțiunii prevăzute de art. 264 (1) lit. b) din Codul Muncii. A fost admisă în parte cererea contestatorului privind cheltuielile de judecată și a fost obligată intimata să plătească 500 lei cu acest titlu prin reducerea onorariului de avocat.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea adresată acestei instanțe și înregistrată sub nr.578 din 28.01.2009, d-l a chemat în judecată SC Cash SRL B, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie anulată decizia nr.60/13.01.2009 iar în subsidiar aplicarea unei sancțiuni mai blânde, reintegrarea sa în postul și funcția avută anterior desfacerii contractului de muncă, obligarea intimatei la plata drepturilor salariale datorate din momentul desfacerii contractului de muncă și până la reintegrare, în sumă actualizată, obligarea intimatei la anularea înscrierilor din carnetul de muncă referitoare la sancțiunea disciplinară aplicată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii contestatorul a arătat că a fost angajat al societății intimate până la data de 14.01.2009, când i s-a desfăcut disciplinar contractul de muncă, săvârșindu-se, astfel, un abuz în urma unei cercetări prealabile vădit părtinitoare întrucât faptele pentru care a fost sancționat nu corespund realității. Astfel, este adevărat că a găsit un telefon mobil în incinta Băncii Transilvania sucursala I pe care l-a luat însă nu pentru a și-l însuși ci pentru a identifica pe proprietar, înștiințându-i despre aceasta și pe colegii săi, și, dovadă fiind și faptul că în aceeași zi a încercat să afle proprietarul intrând în agenda telefonului, luând astfel legătura cu d-na căreia i-a comunicat faptul că telefonul se află în posesia lui și că urma să i-l restituie prin punctul de lucru din I al societății al cărei angajat este.
Pe cale de excepție, a invocat contestatorul tardivitatea comunicării deciziei de încetare a contractului individual de muncă, a invocat în drept dispozițiile art.268 alin.5 Codul muncii iar în dovedirea susținerilor sale a solicitat administrarea probei cu înscrisuri (5-12 dosar fond), martori (,fl.95 dosar fond, fl.96 dosar fond) interogatoriul intimatei.
întâmpinare prin reprezentantul său legal, administratorul societății, intimata SC Cash SRL Bas olicitat respingerea contestației ca nefondată și menținerea deciziei nr.60/13.01.2009 cu motivarea că fapta salariatului de a-și însuși pe nedrept un bun care nu îi aparține reprezintă o abatere gravă nu numai de la conduita impusă de fișa postului (fiind încălcate dispozițiile art.52 din această fișă), regulamentul de ordine interioară sau orice alt act intern al societății dar mai cu seamă o abatere gravă de la prevederile legale penale, păstrarea în funcție a contestatorului putând avea consecințe grave asupra activității societății, având în vedere natura specifică a acesteia.
S-a mai arătat în întâmpinare că justificările contestatorului nu îl disculpă cu nimic întrucât avea obligația anunțării dacă nu a personalului băncii, măcar a șefilor direcți de la punctul de lucru precum și pe aceea a predării bunului găsit și nu de a desfășura cercetări pe cont propriu având în vedere că ipoteza cea mai plauzibilă era aceea ca proprietarul să se întoarcă la bancă pentru a-și recupera telefonul.
Intimata a depus la dosar documentația în baza căreia a emis decizia contestată (21-76 dosar fond), alte înscrisuri (fl.89-94 dosar fond) și a solicitat, de asemenea, administrarea probei cu martori ( fl.95 și fl.97) și cu interogatoriul contestatorului.
La termenul de judecată la care au avut loc dezbaterile, contestatorul a invocat și excepția prescripției dreptului angajatorului de a aplica sancțiunea disciplinară arătând că deși a luat cunoștință de faptă la data de 5.12.2008, decizia de sancționare a fost emisă la data de 13.01.2009.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
În ceea ce privește excepțiile invocate pe care instanța este datoare să le cerceteze cu precădere, față de dispozițiile art.137 Cod procedură civilă, s-a reținut că, deși a invocat tardivitatea deciziei de sancționare, d-l nu a indicat și vătămarea care nu s-ar putea acoperi altfel decât prin anularea actului, or art.105 alin.2 Cod procedură civilă arată că actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale (în speță cu încălcarea art.268 alin.3 din Codul muncii care nu constituie un caz de nulitate expresă a deciziei de sancționare) se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor.
Nici excepția prescripției dreptului angajatorului de a aplica sancțiunea disciplinară, prevăzută de art.268 alin.1 din Codul muncii nu poate fi considerată incidentă având în vedere că potrivit contractului individual de muncă nr.4702/14.07.2004 aflat în copie la 23, 24 dosar fond, calitatea de angajator o are SC 4 SRL B, cu punct de lucru în B unde contestatorul își desfășoară activitatea, astfel încât termenul de 30 de zile prevăzut de art.268 alin.1 din Codul muncii urmează a fi calculat de la data la care cel îndreptățit să aplice sancțiunea aluat cunoștință de săvârșirea abaterii disciplinare, și nu de la data luării la cunoștință de către conducerea punctului de lucru din
În consecință, instanța a respins atât excepția prescripției dreptului angajatorului de a aplica sancțiunea cât și excepția nulității deciziei de concediere pentru necomunicarea acesteia în termen de 5 zile.
Pe fondul cauzei, se constată că probele administrate în cauză fac dovada faptului că la data de 3.12.2008, în timpul efectuării operațiunii de remitere din incinta sucursalei Banca Transilvania din I, contestatorul a luat un telefon mobil aflat pe ghișeul băncii, după care a părăsit locația fără să anunțe nici un funcționar din personalul băncii, astfel cum însuși contestatorul recunoaște arătând că a avut intenția de identifica proprietarul bunului pentru a i-l restitui.
Această ipoteză, însă, nu poate fi acceptată întrucât în mod firesc, date fiind împrejurările de fapt, orice persoană aflată în aceeași situație ar fi atenționat funcționarii băncii cărora le-ar fi predat telefonul mobil pentru a se ocupa în continuare de identificarea proprietarului, în condițiile în care acesta era, cu siguranță, un client al sucursalei băncii din I iar contestatorul se afla în această localitate în interes de serviciu, pentru o scurtă perioadă de timp, urmând a se întoarce în B de îndată ce operațiunile de remitere s-ar fi îndeplinit. Chiar dacă s-ar admite că d-lui i s-ar fi părut la acel moment mai potrivit să ia telefonul, cu aceeași intenție de a-l restitui proprietarului, această variantă nu este confirmată de probele administrate, martorii audiați în cauză, și, care îl și însoțeau pe contestator în ziua incidentului arătând că nu știau la acel moment ce avea de gând contestatorul să facă cu telefonul, primul dintre martori declarând chiar că ar fi fost întrebat de către contestator ce să facă cu telefonul, ceea ce arată că acesta nu avea intenția clară de a-l restitui proprietarului după identificarea sa, cel puțin nu în acel moment.
Pe de altă parte, contestatorul nici nu face dovada demersurilor întreprinse pentru aflarea proprietarului bunului imediat după găsirea acestuia și mai înainte de sesizarea băncii de către proprietar cu privire la pierderea telefonului, astfel încât se poate presupune și faptul că s-a hotărât să-l restituie în momentul în care societatea intimată deja luase la cunoștință de producerea incidentului. Astfel, punctul de lucru din B al societății intimate a fost înștiințată încă din 4.12.2008, iar contestatorul arată în declarația dată cu ocazia efectuării cercetării disciplinare prealabile că a contactat proprietarul bunului abia în data de 5.12.2008.
În consecință, instanța a constatat susținerile contestatorului privind nevinovăția sa ca nefiind întemeiate, fapta sa încălcând atribuțiile specificate în fișa postului referitoare la relația sa cu clienții și cu ceilalți salariați cu care lucrează, aducând în mod cert un prejudiciu de imagine societății angajatoare, având în vedere specificul activității acesteia, transportul de valori.
Cum, însă, contestatorul nu a mai fost sancționat decât o singură dată, prin decizia nr.1528/30.11.2007 pentru nemenținerea în permanentă stare de funcționare pe timpul staționării a mijloacelor și sistemelor de securitate ale blindatei, instanța a apreciat că măsura desfacerii disciplinare a contractului de muncă este excesiv de aspră, motiv pentru care, admițând contestația doar în parte, va dispune înlocuirea sancțiunii desfacerii disciplinare a contractului de muncă cu aceea a suspendării contractului de muncă pe o perioadă de 10 zile lucrătoare (măsură apreciată ca fiind următoarea ca și gravitate după desfacerea disciplinară a contractului de muncă), iar în temeiul art.78 din Codul muncii va dispune reintegrarea contestatorului și obligarea intimatei la plata de despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul până la data reintegrării, mai puțin drepturile salariale reținute ca urmare a aplicării sancțiunii prevăzute de art.264 alin.1 lit.b) din Codul muncii.
Admițând în parte contestația, cererea privind cheltuielile de judecată a fost admisă în mod corespunzător, în parte, intimata a fost obligată să plătească contestatorului 500 lei cu acest titlu, prin reducerea onorariului de avocat solicitat.
Împotriva hotărârii primei instanțe a formulat recurs intimata și în motivare se arată că instanța și-a depășit puterile atunci când a înlocuit sancțiunea aplicată de angajator cu alta prevăzută de lege, mai ales că fapta săvârșită de salariat este una gravă în raport cu natura muncii sale și a prejudiciat imaginea societății.
Examinând hotărârea criticată prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art.3041Cod procedură civilă, curtea găsește recursul întemeiat pentru considerentele ce succed:
controlul asupra temeiniciei și legalității actului de sancționare aplicat de angajator, organul de jurisdicție este îndreptățit și, totodată, obligat în baza rolului său activ - să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept.
Pentru a considera că o instanță a depășit puterile judecătorești este necesar să se constate că ea a îndeplinit un act pentru care nu era competentă - îndeplinirea actului fiind specifică atribuțiilor exclusiv al unei alte puteri în stat - legislativă sau executivă -, încălcându-se astfel principiul separațiilor puterilor, ceea ce este de natură să ordinea constituțională.
În cauză, soluționând litigiul de muncă dat în competența sa prin art.284 Codul muncii și art.76 din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, tribunalul a înlocuit sancțiunea desfacerii contractului de muncă cu o sancțiune mai puțin severă, considerată proporțională cu gravitatea abaterii pusă în sarcina contestatorului. Procedând astfel, instanța nu s-a substituit altei puteri în stat, ci a soluționat cauza pe baza regulilor generale de procedură civilă.
Pe fondul cauzei, probele administrate în dosar dovedesc încălcarea de către intimat a disciplinei în muncă, cum corect a apreciat și prima instanță.
Fapta contestatorului de a-și însuși pe nedrept un bun găsit în sediul unui client al recurentei este o abatere gravă.
Recurenta este o societate de transport valori, iar relațiile sale cu clienții se bazează pe imaginea și pe încrederea acestora că bunurile încredințate pentru transport recurentei sunt în siguranță.
Or, fapta angajatorului este una care aduce prejudicii angajatorului, comportamentul neonest și neregulamentar al intimatului afectând relațiile comerciale ale societății cu clienții săi.
De altfel intimatul nu este la prima abatere, așa cum rezultă din decizia de sancționare nr.1528/30.11.2007 emisă de recurentă.
În atare situație, curtea reține că hotărârea primei instanțe este greșită și în baza art.304 pct.9 și 312 Cod procedură civilă va admite recursul și va modifica în parte sentința recurată, în sensul respingerii contestației.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul civil promovat de recurenta-pârâtă CASH, împotriva sentinței civile nr.936/D din 29 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant.
Modifică în parte sentința civilă recurată.
Respinge contestația ca nefondată.
Menține celelalte dispoziții privind respingerea excepțiilor prescripției extinctive a dreptului angajatului de a aplica sancțiunea și a nulității deciziei pentru necomunicarea acesteia în termen de 5 zile.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 16.XII.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Sorina Romașcanu, Jănică Gioacăș, Aștefănesei Petrina
- - - -
- -
GREFIER,
POLITIC
Red.
Red.
Tehnored./5 ex.
15.01.2010
Președinte:Sorina RomașcanuJudecători:Sorina Romașcanu, Jănică Gioacăș, Aștefănesei Petrina
| ← Contestație decizie de pensionare. Decizia 596/2008. Curtea de... | Contestație decizie de concediere. Decizia 1046/2009. Curtea... → |
|---|
