Contestație decizie de concediere. Decizia 1832/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR- (număr în format vechi 8487/2008
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.1832
Ședința publică din 23.03.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Mariana Constanța Anastasiei C -
JUDECĂTOR 2: Lizeta Harabagiu
JUDECĂTOR 3: Silvia
Grefier:
Pe rol fiind, soluționarea recursurilor formulate de către recurentele și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva sentinței civile nr.5904 din data de 24.09.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII-a Civilă, Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, având ca obiect "contestație decizie de concediere".
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 16.03.2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 23.03.2009, hotărând următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 993/19.07.2001 pronunțată în dosarul nr. 3756/2001 Tribunalul București - Secția a IV a Civilă a admis contestația formulată de contestatoarea în contradictoriu cu Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului.
S-a constatat nulitatea absolută a deciziei de desfacere a contractului de muncă al contestatoarei, dispunându-se reintegrarea acesteia în aceeași funcție și pe același post, precum și plata drepturilor bănești cuvenite de la data desfacerii contractului de muncă până la reintegrarea efectivă.
În considerente a reținut că în speță nu au fost respectate dispozițiile legale care reglementează condițiile procedurale și de formă ale desfacerii contractului de muncă din inițiativa unității, respectiv contractul de muncă al petentei a fost desfăcut în baza art. 78 lit. c) din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, nefiind menționat temeiul legal prevăzut de Codul muncii.
Prin decizia civilă nr. 3219/26.11.2001, Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a III a Civilă a respins ca nefondat recursul declarat împotriva sentinței anterior menționate de pârâta Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului, reținându-se în esență că prima instanță a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului, respectiv pe baza excepției nulității absolute, corect constatate față de faptul că decizia de desfacere a contractului de muncă a fost emisă fără respectarea art. 134 din Codul muncii.
Prin decizia nr. 4148/21.10.2003 pronunțată în dosarul nr. 5193/2002, Curtea Supremă de Justiție - Secția Civilă a admis recursul în anulare declarat de Procurorul General împotriva sentinței civile nr. 993/19.07.2001 a Tribunalului București -Secția a IV a Civilă și decizia nr. 3219 din 26.11.2001 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a III a civilă.
A casat ambele hotărâri și a trimis cauza, pentru judecare în fond, la Tribunalul București.
În considerente a reținut că recursul în anulare este declarat legal în temeiul art. 330 pct. 2 pr. civ, fiind motivat și semnat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție și susținut prin concluzii orale de procurorul de ședință, atât la termenul intermediar din 1.09.2003, cât și la termenul judecării recursului în anulare, 7.10.2003.
Pe fondul recursului în anulare s-a reținut că în mod greșit instanțele au soluționat cauza pe baza excepției nulității absolute a măsurii desfacerii contractului de muncă, din probele administrate în cauză rezultând fără îndoială că intimata a respectat condițiile impuse de art. 134 din Codul muncii privind comunicarea acestei măsuri, în toate elementele impuse de textul de lege.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII a Civilă, Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale de Muncă, sub nr. 10624/3/LM/2004.
Prin sentința civilă nr. 1172/10.10.2007 pronunțată în sus-menționatul dosar, Tribunalul București - Secția a VIII admis contestația formulată de reclamanta în contradictoriu cu intimata Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.
A mai anulat decizia nr. 1342/23.04.2001 emisă de intimată, a dispus reintegrarea contestatoarei în funcția deținută anterior emiterii deciziei, fiind obligată intimata la plata drepturilor bănești cuvenite contestatoarei de la data desfacerii contractului de muncă și până la reintegrarea efectivă.
A fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea conexă formulată de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.
În considerente a reținut că art. 6 alin. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, reglementează dreptul oricărui cetățean la un proces echitabil în fața oricărei instanțe. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că dreptul garantat de art. 6 alin. 1 din Convenție trebuie interpretat în lumina preambulului Convenției, care enunță preeminența dreptului, ca element de patrimoniu comun al statelor contractante, principiul securității raporturilor juridice fiind unul dintre elementele fundamentale ale preeminenței dreptului.
Din acest punct de vedere, o soluție definitivă a unui litigiu nu trebuie rediscutată (Cauza Brumărescu România).
În lumina acestui principiu, având în vedere că potrivit art. 11 și 20 din Constituție, dispozițiile convenției fac parte din dreptul intern, iar reglementările internaționale au prioritate în caz de neconcordanțe cu legile interne, instanța de rejudecare menținut soluția pronunțată inițial de instanțe, rămasă irevocabilă și, de altfel și executorie.
Pe cale de consecință, nefiind desființat titlul executoriu, cererea conexă formulată de AVAS, vizând întoarcerea executării, a fost respinsă, ca neîntemeiată.
Recursul declarat de către AVAS împotriva sus menționatei hotărâri a fost admis prin decizia civilă nr. 1892/R/27.05.2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a-VII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.
Sentința a fost casată iar cauza a fost trimisă spre rejudecare aceluiași tribunal.
Instanța de recurs a reținut că recursul este întemeiat din perspectiva modului în care a procedat instanța, care nu a respectat dispoziția instanței supreme, cuprinsă în decizia prin care aceasta a soluționat recursul în anulare, de a respingerea acțiunea în fond, ci s-a limitat la "a menține" soluția inițială, dată prin sentința nr. 933/2001 a Tribunalului București, irevocabilă prin rejudecarea recursului, dar casată ulterior, astfel că, potrivit art. 311 alin. 1 pr. civ, "nu mai are nicio putere".
Procedând în acest mod, prima instanță a nesocotit principiul înscris în art. 315 pr. civ, aplicabil și în cazul recursului în anulare, guvernat cât privește judecata și efectele deciziei pronunțate, de regulile de la recurs.
Textul anterior enunțat dispune că în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului după casare, instanța de fond judecând din nou astfel că nu este la latitudinea judecătorului de fond să "mențină" o hotărâre casată de instanța superioară, erijîndu-se într-un organ de control al acesteia și depășindu-și competența atribuită prin lege.
S-a apreciat că nu se poate reține, în sens contrar nici prioritatea dispozițiilor internaționale în materia drepturilor omului, în speță, a art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, aplicabil prin filtrul art. 20 alin. 2 din Constituție, întrucât textul în discuție nu dispune pentru situația în care o hotărâre irevocabilă a fost desființată într-o cale extraordinară de atac, statuând în sarcina judecătorului de primă instanță, obligația de a menține hotărârea inițială, iar în măsura în care o întreagă procedură atrage consecințe contrare dreptului la un proces echitabil, astfel cum a fost interpretat acesta în jurisprudența Curții Europene, revine legiuitorului sarcina s-o abroge sau s-o modifice, eventuala răspundere a statului fiind antrenată într-o atare situație pentru organul său legislativ. În niciun caz însă nu este îndreptățit judecătorul căruia i s-a trimis cauza spre rejudecare, să refuze aceasta, mulțumindu-se să "mențină" o hotărâre casată, nesocotind principiile organizării judiciare și ale controlului judiciar exercitat de instanțele superioare, ale căror decizii sunt obligatorii pentru instanțele de fond și opozabile "erga omnes", în sensul că nimeni nu poate face abstracție de realitatea juridică pe care ele o creează.
Rejudecând cauza, prin sentința civilă nr. 5904/24.08.2008 Tribunalul București Secția a-VIII- a respins ca neîntemeiată cererea principală restrânsă formulată de contestatoarea în contradictoriu cu Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a admis în parte cererea conexă.
A obligat contestatoarea la plata în favoarea intimatei AVAS a sumei de 18727,3921 lei, reprezentând drepturi salariale, 681,8218 reprezentând onorariu executor judecătoresc și 311 lei reprezentând cheltuieli de executare, sume cărora li se va aplica dobânda legală începând cu data de 22.06.2004 până la data plății efective.
A respins celelalte capete de cerere, ca neîntemeiate și a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, din coroborarea înscrisurilor depuse la dosar, respectiv din data de 19.12.2000, 17.04.2001 și nr. 6/14.09.2001, Nota /2132/06.06.2001, Hotărârea nr. 1/17.04.2001,Ordinul nr. 80/19.04.2001, Stat de Funcțiuni/noiembrie 2001 înscrisuri emise de organele competente și cu respectarea dispozițiilor legale rezultă că reorganizarea activității instituției pârâte a avut caracter real, și a corespuns unei cerințe reale, impusă de nevoile instituției ( redimensionarea aparatului propriu astfel încât să se asigure îndeplinirea în cele mai bune condiții a sarcinilor existente și a celor de perspectivă).
Nu a fost reținută susținerea contestatoarei în sensul că art. 78 din Contractul Colectiv de Muncă nu are legătură cu "situația de față", aceasta fiind în eroare, prevederea enunțată face trimitere la Contractul Colectiv de Muncă la nivelul instituției pârâte ( care la art. 78 lit. c) prevede că "încetarea calității de salariat are loc prin desfacerea contractului individual de muncă, în condițiile legii") și nu la Contractul Colectiv la Nivel Național.
Cu privire la susținerea contestatoarei că nu sunt îndeplinite "condițiile de fapt și de drept cerute de lege" pentru desfacerea contractului de muncă deoarece are o vechime neîntreruptă de 22 ani, Tribunalul a apreciat-o ca nefondată, conducerea unității având atributul de a păstra salariații cei mai capabili, dreptul de apreciere sub acest aspect aparținându-i exclusiv, fără a fi obligată să solicite vreun aviz. Instanța este competentă să verifice dacă în realitate a avut loc o reorganizare efectivă și reală, neputându-se substitui aprecierii exercitate de către intimată.
Tribunalul nu a reținut susținerile contestatoarei în sensul că ulterior concedierii sale intimata ar fi procedat la angajarea altor persoane, întrucât această situație de fapt nu este dovedită iar din înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu rezultă că intimata ar fi procedat abuziv în acest sens.
Tribunalul, față de motivele invocate de contestatoare în susținerea legalității măsurii de desfacere a contractului său de muncă, a apreciată măsura desfacerii contractului de muncă dispusă prin Ordinul nr. 80 09.04.2004 al Președintelui Autorității pentru Privatizarea și Administrarea Participațiilor Statului, a fost luată cu respectarea condițiilor prevăzute de 130 alin. 1 lit. a) art. 131 alin. 2 și art. 134 alin.1 din Codul muncii iar Dispoziția desfacerii contractului de muncă a fost luată atât pentru aplicarea Ordinului nr. 80/19.04.2001 cât și pentru aducerea la îndeplinire a Hotărârilor nr. 1/17.04.2001 emisă de conducerea operativă a APAPS pentru organizarea instituției cu consecința desființării unor posturi.
Prin cererea conexă, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care contestatoarea să fie obligată la restituirea sumei de 211.766.347 lei, reprezentând drepturi salariate, onorariu executor judecătoresc, cheltuieli de executare și ajutor de șomaj.
Tribunalul a apreciat cererea ca fiind întemeiată în parte, pentru următoarele considerente:
Suma menționată a fost încasată de contestatoare în baza executării silite încuviințată de BEJ, în conformitate cu sentința civilă jnr.993/2001, a Tribunalului București, în dosarul de executare nr.125/2002. Prin decizia nr.4148/2003. Curtea Supremă de Justiție a desființat titlul executoriu, respectiv sentința în baza căreia a fost făcută plata acestei sume.
Astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul nr.5070/LM/2004, respectiv ordinele de plată de la filele 4 și 5, AVAS a efectuat plata către contestatoare a următoarelor sume: 190.383.921 lei ROL reprezentând drepturi salariale ( 187.273.921 lei ROL) și cheltuieli de executare (3.110.000 lei ROL) și suma de 6.818.218 lei reprezentând onorariul executorului judecătoresc, sume menționate și în cuprinsul procesului-verbal încheiat la 18.02.2002 între executorul judecătoresc și AVAS(fila 14 dos. 5070/2004).
Astfel cum mai rezultă din Ordinul de plată/octombrie 2002 aflat la fila 12 din dosarul nr. 5070/2004, AVAS a achitat către AMOFM B suma de 14.564.208 lei reprezentând indemnizație șomaj pentru contestatoarea.
Titlul executoriu în baza căruia s-au efectuat aceste plăți, respectiv sentința civilă nr.993/2001 a Tribunalului Bucureștia fost desființat prin decizia nr.4148 pronunțată la 21.10.2003 de Curtea Supremă de Justiție -Secția Civilă, cauza fiind rejudecată prin sentința civilă nr. 1172/10.10.2007 pronunțată în dosarul nr.10624/3LM/2004 a Tribunalului București sentință casată prin Decizia Civilă nr. 1892/R/27.05.2008 pronunțată dosarul nr-(2127/2008) de Curtea de APEL BUCUREȘTI trimisă spre rejudecare la tribunal.
Potrivit dispozițiilor art. 4042alin. 2 din Codul pr. civ. dacă instanța care a desființat hotărârea executată a dispus rejudecarea în fond a procesului și nu a luat măsura restabilirii situației
anterioare executării, această măsură se va putea dispune de instanța care rejudecă fondul.
Tribunalul a respins cererea pârâtei AVAS de obligare a
contestatoarei la plata sumei de 14.564.208 lei reprezentând indemnizație șomaj, având în vedere că, potrivit înscrisurilor depuse la filele 12 (ordin de
plată) și 18-19 (taloane de plată) din dosarul nr. 5070/2004, beneficiarul
direct al sumei pretinse nu este contestatoarea,ci AMOFM B,
intimata având calea unei acțiuni separate de recuperare a indemnizației de șomaj de la AMOFM
Solicitarea intimatei AVAS de acordare a reactualizării sumei datorate de contestatoare corespunzător indicelui de inflație, Tribunalul la respins-o având în vedere că de la data scadenței (data introducerii cererii de întoarcere a executării silite) suma datorată este susceptibilă doar de dobânda legală. A admite contrariul înseamnă a încălca principiul conform căruia excepțiile sunt de strictă interpretare și aplicare, precum și nominalismul monetar, consacrat de art. 1088 Cod civil.
Excepția înlăturării efectelor impreviziunii în raporturile civile este specifică situațiilor în care demonetizarea ar fi intervenit până la momentul scadenței obligației de plată a sumei de bani. Ori, intimata solicită reactualizarea pentru perioada ulterioară scadenței, perioadă pentru care suma de bani este doar susceptibilă de dobânda legală.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs motivat în termen legal ambele părți.
Recurenta reclamantă nu formulează critici concrete cu privire la soluția dată cererii deduse judecății, ci reia istoricul cauzei și solicită, în final, admiterea contestației sale și respingerea cererii AVAS privind întoarcerea executări silite.
Recurenta AVAS critică sentința arătând că dintr-o eroare materială prezentul recurs a fost formulat deoarece a fost respinsă cererea AVAS privind obligarea recurentei și la plata sumei de 1456,4208 lei reprezentând ajutorul de șomaj pe perioada 04.06.2001-01.03.2002 încasată de recurenta-reclamantă.
AVAS (fostă APAPS) a plătit către AMOFM cu OP. nr. 10174/17.10.2002 suma de 1456,4208 lei (14.564.208 lei ROL) reprezentând " ajutor șomaj încasat necuvenit pentru ".
Recurenta-reclamantă ar trebui să fie obligată și la rectificarea cărții de muncă în sensul că pe perioada 04.06.2001-01.03.2002 ar fi trebuit să beneficieze de ajutor de șomaj și nu de salariu.
Recurenta AVAS consideră că suma de 19038,3921 lei se datorează din data de 16.07.2002 când AVAS a efectuat plata către, actualizată până la data plății efectiv și nu doar din data de 22.06.2004.
În mod similar și pentru suma de 681,8218 lei (plată către executor) consideră că se impune actualizarea acesteia din data de 16.07.2002 până la data plății efectiv și nu doar din data de 22.06.2004.
În recurs nu s-au administrat probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Prin recursul său, recurenta își exprimă nemulțumirea față de soluția pronunțată, însă nu critică în mod concret sentința.
Analizând cauza din perspectiva art. 3041pr. civ. Curtea apreciază că, analizând în mod judicios și coroborat probele administrate, tribunalul a reținut corect că reorganizarea activității AVAS a avut un caracter real și a corespuns unei cerințe reale, iar măsura desfacerii contractului de muncă dispusă prin Ordinul nr. 80/19.04.2004 a fost luată cu respectarea condițiilor legale.
Aceasta este situația care rezultă din organigramele depuse la dosar, și din statele de funcțiuni, rezultând că AVAS și- redimensionat aparatul propriu pentru a se asigura îndeplinirea în cele mai bune condiții a sarcinilor existente și a celor de perspectivă.
Cât privește recursul declarat de AVAS, Curtea apreciază ca fiind corectă soluția Tribunalului d e admitere în parte a cererii AVAS, întrucât beneficiarul sumei de 14.564.208 lei pretinse de AVAS și reprezentând indemnizație șomaj nu este recurenta-contestatoare, ci AMOFM
Nici critica referitoare la respingerea cererii de reactualizare a sumei cu indicele de inflație nu este întemeiată, pentru că de la data introducerii cererii de întoarcere a executării silite, suma datorată este susceptibilă numai de dobândă legală.
Pentru considerentele arătate, în baza art. 312 pr. civ. ambele recursuri vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile formulat de către recurenta și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva sentinței civile nr.5904 din data de 24.09.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII-a Civilă, Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-,ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.03.2009.
Președinte Judecător Judecător
Grefier
Red.LH/th.red.
2ex-03.04.2009
Jud. fond:
Președinte:Mariana Constanța AnastasieiJudecători:Mariana Constanța Anastasiei, Lizeta Harabagiu, Silvia
| ← Contestație decizie de sancționare. Decizia 1729/2009. Curtea... | Contestație decizie de sancționare. Decizia 3372/2009. Curtea... → |
|---|
