Contestație decizie de concediere. Decizia 1860/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
Secția Litigii de Muncă
și Asigurări Sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1860
Ședința publică din 24 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Dumitru Popescu
JUDECĂTOR 2: Aurelia Schnepf
JUDECĂTOR 3: Raluca Panaitescu
GREFIER: - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de către reclamantul împotriva Sentinței Civile nr. 876/1.06.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâta Întreținere și Servicii Energetice, având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul, personal și asistat de avocat și consilier juridic, în reprezentarea pârâtei intimate.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamantului recurent solicită admiterea recursului formulat în cauză și modificarea în tot a hotărârii recurate,in sensul admiterii contestației sale,așa cum a fost formulată in primul ciclu procesual, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul pârâtei solicită respingerea recursului ca neîntemeiat.
CURTEA,
Deliberând constată următoarele:
Prin Sentința Civilă nr. 876/1.06.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, a fost respinsă contestația formulată de reclamantul împotriva pârâtei ÎNTREȚINERE ȘI SERVICII ENERGETICE T pentru anularea Decizie nr. 119/19/01.2009, reîncadrarea în muncă și diferența plății compensatorii de 2.261 lei.
Pentru a pronunța această sentință,Tribunalul a reținut in esență că procedura inițială de încetare a raporturilor de muncă prin acordul părților prevăzută de art. 55 lit. b din codul munciia fost înlocuită cu procedura concedierii colective, existând în acest sens acordul reprezentanților salariaților, conform art. 68 codul muncii, pentru ca salariații disponibilizați să beneficieze de măsuri concrete de protecție socială în noua situație de criză economică și financiară a anilor 2008-2009, respectiv, s-au acordat plăți compensatorii și s-a dispus înscrierea reclamantului concediat la beneficiul indemnizației de șomaj.
În consecință, având în vedere că procedura concedierilor colective realizată de pârâta Întreținere și Servicii Energetice T, prin emiterea Decizie nr. 119/19.04.2009 este conformă cu dispozițiile prevăzute de art. 65-75 codul muncii, că salariații au fost informați și consultați asupra noii proceduri, că a fost respectată protecția socială salariatului, că părțile nu au culpă în luarea acestei măsuri, că a avut loc o desființare reală postului avut de contestator, iar potrivit art. 72 din codul muncii este imposibilă reîncadrarea solicitată de contestator pe postul desființat, că nu poate fi vorba de plata diferenței la plățile compensatorii, întrucât baza de calcul a acestor plăți s-a făcut cu acordul sindicatului "", instanța de fond a considerat că pretențiile reclamantului nu sunt întemeiate.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs in termenul legal reclamantul, recurs înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 28.08.2009, solicitând modificarea sentinței supusă reformării,in sensul admiterii contestației sale,așa cum a fost ea formulată și precizată in primul ciclu procesual.
Sintetizând motivele de recurs ale reclamantului,care,in opinia sa se circumscriu prevederilor art. 304 pct. 7 și 8 /pr.civ., Curtea reține că acestea au vizat in esență neluarea in considerare a argumentelor care au susținut nerespectarea de către angajatoarea pârâtă a clauzelor contractului individual de muncă,precum și modificarea unilaterală a cauzei de încetare a contractului colectiv de muncă. Astfel,pârâta a dispus concedierea colectivă,in condițiile in care anterior intre părți a existat o înțelegere cu privire la încetarea raporturilor de muncă prin acordul părților,in temeiul art. 55 lit.b) din Codul Muncii.
Poziția procesuală a pârâtei a fost exprimată prin întâmpinarea depusă la dosar la filele 10-13,prin care acesta a solicitat respingerea recursului,reiterând argumentele de fapt și de drept expuse pe larg in primul ciclu procesual.
In recurs nu au fost administrate probe noi.
Analizând recursul reclamantului,prin prisma motivelor invocate, a actelor de procedură efectuate in primul ciclu procesual,cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 304 ind. 1 și art. 312 alin.1/pr.civ.,Curtea reține următoarele:
Intr-adevăr,la data de 24.03.2008 reclamantul s-a adresat societății angajatoare cu o cerere având ca obiect încetarea raporturilor de muncă prin acordul de voință al părților,in temeiul art. 55 lit.b) din Codul Muncii, cerere ce a fost acceptată de unitate la data de 15.04.2008, prin Adresa nr. 1626/2008 aflată la dosarul de fond la fila 5.
Ulterior insă, prin Decizia nr. 119/19.01.2009, reclamantului i-a fost desfăcut contractul colectiv de muncă in temeiul art. 65 și urm. din Codul Muncii, întrucât,urmare a dificultăților financiare ale societății angajatoare,aceasta a efectuat o concediere colectivă.
Ori,in contextul in care Decizia nr. 119/19.01.2009 este cea care și-a produs efectele fiind înscrisă in evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă a Județului A,fără îndoială că actul in discuție, coroborat cu Adresa nr. 7827/2008,prin care reclamantul învedera conducerii societății că nu mai dorește încetarea raporturilor de muncă in baza art. 55 lit.b) din Codul Muncii, a avut semnificația unei renunțări a ambelor părți de a mai acorda efecte juridice acordului de voință privind încetarea raporturilor de muncă in temeiul art.55 lit.b) din Codul Muncii. Intr-o atare situație, instanța de recurs consideră că reclamantul nu are interesul să solicite lipsirea de efecte juridice a deciziei de concediere, pentru simplul motiv că efectele acesteia nu ar consta in reintegrarea fostului salariat in cadrul unității angajatoare,ci activarea efectelor juridice ale cererii sale de desfacere a contractului individual de muncă și acceptării exprese din partea pârâtei,cu consecința încetării raporturilor de muncă in baza art. 55 lit.b) din Codul Muncii.
Curtea mai notează că încetarea raporturilor de muncă prin acordul de voință al părților este departe de a constitui o măsură in interesul reclamantului,in condițiile in care el nu ar mai fi îndreptățit la plata ajutorului de șomaj,iar,in cazul in care aceste drepturi au fost deja achitate total ori parțial din bugetul asigurărilor sociale, ele ar trebui restituite.
In concluzie, cererea reclamantului privind anularea deciziei de concediere apare ca lipsită de interes.
În privința contestării cuantumului plăților compensatorii,instanța de recurs constată că in mod corect judecătorii fondului au observat că acestea au fost calculate de angajator cu respectarea convenției încheiată cu Federația sindicală și cuprinsă in Anexa nr. 4 la Protocolul nr. 849/2008 (fila 14 dosar fond ),pornind de la un salariu mediu net pe societate de 1392 lei.
Pentru considerentele de fapt și de drept mai sus expuse,Curtea va face aplicarea prevederilor art. 304 ind.1 și art. 312 alin.1/pr.civ.,in sensul că va respinge ca neîntemeiat recursul reclamantului.
Se va lua act prin dispozitivul prezentei că intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată in recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva Sentinței Civile nr. 876/1.06.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în Dosar nr-.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. / 05.01.2010
Tehnored //05.01.2010/2 ex
Prima instanță: Tribunalul Arad
Jud., jud.
Președinte:Dumitru PopescuJudecători:Dumitru Popescu, Aurelia Schnepf, Raluca Panaitescu
← Contestație decizie de concediere. Decizia 627/2009. Curtea de... | Contestație decizie de concediere. Decizia 2148/2009. Curtea... → |
---|