Contestație decizie de concediere. Decizia 1988/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SecțiaLitigii de muncă și
asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1988
Ședința publică din data de 4 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Maria Ana Biberea
JUDECĂTOR 2: Florin Dogaru
JUDECĂTOR 3: Rujița
GREFIER:
S-a luat în examinare judecarea recursului declarat de reclamantul-recurent împotriva sentinței civile nr. 642/12.06.2009, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta-intimată C Expediții A, având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă avocat pentru pârâta-intimată, lipsă fiind reclamantul-recurent.
Procedura de citare este îndeplinită legal.
Recursul este scutit de taxă de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta pârâtei-intimate depune la dosar Regulamentul intern al societății pârâte și învederează instanței că i-a comunicat un exemplar și părții adverse.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbaterea în fond a recursului.
Reprezentanta pârâtei solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate, arătând că instanța de fond a interpretat corect probele administrate, soluționând în mod corect și legal hotărârea, cu cheltuieli de judecată.
După dezbateri, dar înainte de ridicarea ședinței de judecată s-a prezentat avocat pentru reclamantul-recurent, depunând la dosar concluzii scrise și Regulamentul intern al societății pârâte.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului, constată:
Prin sentința civilă nr. 642/12.06.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul C-S a respins acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtei SC Expediții SA.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, prin acțiune, reclamantul a contestat decizia de concediere nr. 28/26.01.2009, emisă de pârâta SC Expediții SA și a solicitat anularea deciziei și obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale aferente perioadei cuprinse între 1.04.2009 și data rămânerii definitive a hotărârii, precum și la restituirea sumei de 1180 euro, reținută ca garanție, și a sumei de 2939 lei, reținută cu titlul de imputație pentru consum de motorină.
În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că măsura concedierii a fost dispusă în mod netemeinic, deoarece neprezentarea la locul de muncă s-a datorat faptului că în perioada cât a lipsit se afla în concediu medical; a mai arătat că, potrivit contractului individual de muncă și fișei postului, nu avea obligația de a se prezenta la locul de muncă în fiecare zi, principala sarcină de serviciu fiind aceea de a efectua curse interne și internaționale; a mai susținut și faptul că reținerile pentru consumul suplimentar de motorină nu au la bază o decizie de imputație, acestea făcându-se fără a se ține cont de greutatea încărcăturii, profilul geografic al distanțelor parcurse, staționarea pe timp de iarnă, și că la încetarea raporturilor de muncă nu i s-au restituit sumele de bani reținute cu titlu de garanție.
Din analiza probelor, prima instanță a reținut că reclamantul și -a desfășurat activitatea în cadrul societății pârâte SC " Expediții" SA, în calitate de conducător auto, în baza contractului individual de muncă nr. -/17.10.2005, începând cu data de 17.10.2005.
Prin decizia de concediere nr. 28/26.01.2009, pârâta a dispus încetarea efectelor acestui contract individual de muncă, începând cu data de 19.01.2009, în baza dispozițiilor art. 61 lit. a din Codul muncii, datorită faptului că reclamantul a absentat nemotivat de la locul său de muncă timp de 10 zile, iar prin staționarea autovehiculului din dotare timp de 14 zile -a creat un prejudiciu angajatorului de 700 euro.
Prima instanță a constatat că au fost respectate termenele în care angajatorul putea dispune această concediere, respectiv de 30 de zile de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii, dar nu mai mult de 6 luni de la data producerii ei, și că decizia nr. 28/26.01.2009 conține toate elementele impuse de alin 2 lit. a-f ale art. 268 din Codul muncii, în sensul că a fost descrisă fapta ce constituie abatere disciplinară, au fost precizate prevederile ce au fost încălcate de salariat, au fost menționate motivele pentru care au fost înlăturate apărările contestatorului, temeiul de drept în baza căruia a fost aplicată sancțiunea, termenul și instanța la care sancțiunea poate fi contestată.
Reclamantul a înregistrat un nr. de 10 zile de absențe nemotivate, așa cum rezultă din pontajul depus de pârâtă la dosar. Reclamantul nici nu a contestat faptul că a lipsit în perioada respectivă, însă a făcut precizarea că nu avea în atribuții prezența sa la serviciu zilnic, ci doar atunci când era solicitat telefonic pentru a efectua curse interne și internaționale.
Ori, conform contractului individual de muncă, programul de lucru se modifică în condițiile regulamentului intern sau contractului colectiv de muncă aplicabil. Așa cum rezultă din fișa postului, din regulamentul intern și din contractul colectiv de muncă aplicabil reclamantului, acestuia îi revenea obligația de a respecta programul de lucru și de îndeplini atribuțiile de serviciu conform fișei postului. Din declarațiile martorilor -, și rezultă faptul că reclamantul, în calitate de conducător auto, avea obligația de a se prezenta la serviciu.
După terminarea concediului medical, reclamantul nu a mai depus nici o diligență pentru a-și relua activitatea.
Din declarațiile martorilor audiați, propuși de către contestator, rezultă că era o practică frecventă de a se imputa conducătorilor auto surplusul de consum de motorină, precum și reținerea unor sume de bani cu titlu de garanție.
Tribunalul a considerat că nu poate reține doar pe baza declarațiilor martorilor că sumele pretinse de către reclamant ar fi fost reținute de pârâtă, în lipsa unor înscrisuri din care să rezulte fără echivoc că s-a procedat astfel, nefiind dovedit nici cuantumul acestora.
Înscrisurile depuse de către reclamant, prin care a înțeles să dovedească că i s-au stabilit anumite sume cu titlu de imputație și garanție, nu pot fi luate în considerare, câtă vreme nu s-a făcut dovada că acestea au fost întocmite de persoane autorizate din cadrul societății pârâte.
Din contractul individual de muncă al reclamantului nu rezultă obligația acestuia de a plăti o garanție pe perioada cât este în serviciul pârâtei.
Împotriva sentinței civile nr. 642/12.06.209 a Tribunalului C-S a declarat recurs în termenul legal reclamantul.
În motivarea recursului, a arătat că în mod greșit a reținut prima instanță că ar fi avut obligația de a se prezenta zilnic la serviciu, principala sa sarcină, conform fișei postului, fiind aceea de a efectua curse interne și internaționale cu camionul.
Contractul individual de muncă, susține reclamantul, este un simplu formular tipizat completat parțial, care nu a fost respectat nici de către pârâtă; în contract nu se precizează cum se face repartizarea programului de lucru de 8 ore, având în vedere faptul că o mare parte a programului se desfășoară pe timp de noapte; nu se precizează nici cum se efectuează pontajul când se află în afara granițelor României.
Reclamantul a mai susținut că prima instanță, în ceea ce privește sumele pretinse de la pârâtă, a analizat insuficient probele (înscrisurile și declarațiile martorilor) administrate în cauză, din care rezultă că are dreptul la restituirea acestor sume.
Pârâta SC " Expediții" SA a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului reclamantului ca nefondat, cu motivarea că decizia de concediere a fost legal emisă, cu respectarea dispozițiilor art. 268 din Codul muncii, neexistând nici un motiv de nulitate.
A mai arătat că reclamantul nu a făcut dovada sumelor pretinse prin probele administrate.
În recurs s-a completat probatoriul cu înscrisuri, mai exact s-a depus la dosar Regulamentul intern al societății comerciale pârâte.
Examinând hotărârea atacată în raport cu motivele invocate, precum și din oficiu conform art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, față de actele și lucrările dosarului, Curtea constată că recursul reclamantului este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
Reclamantul recurent nu contestă faptul că a lipsit 10 zile, dar susține că nu avea obligația de a se prezenta zilnic la locul de muncă, având în vedere particularitățile postului său de șofer, care efectua cu camionul curse interne și internaționale; prin urmare, susține netemeinicia deciziei de concediere, iar nu nelegalitatea.
Pârâta însă a făcut dovada, așa cum corect a reținut și prima instanță, că reclamantul, conform contractului individual de muncă, fișei postului și contractului colectiv de muncă, avea obligația de a se prezenta la sediul societății pentru a primi sarcini de serviciu.
Reclamantul susține că nu reprezintă decât un formular tipizat contractul individual de muncă și că nu a fost respectat nici de către pârâtă.
Această susținere nu poate fi luată în considerare și nici nu are suport legal.
Contractul individual de muncă reprezintă baza raporturilor juridice dintre angajator și angajat, nerespectarea acestuia atrăgând răspunderea specifică dreptului muncii.
Contractul individual de muncă încheiat între pârâtă și reclamant prevede durata timpului de lucru de 8 ore pe zi și obligația de a respecta programul de muncă (filele 8-10 din dosarul de fond).
Toate acestea se completează cu fișa postului (fila 7), anexă a contractului individual de muncă, fișă în care sunt prezentate în detaliu atribuțiile și sarcinile specifice postului reclamantului, acela de conducător auto.
nemotivat timp de 10 zile, perioadă în care nici telefonic nu a putut fi contactat, reclamantul a încălcat și Regulamentul intern al pârâtei, art. 23 alin. 1 lit. a, înscris depus la dosar în recurs.
Prin urmare, măsura concedierii reclamantului a fost una pe deplin justificată, în mod legal și întemeiat fiind aplicată de societatea comercială pârâtă.
În ceea ce privește pretențiile bănești ale reclamantului, în mod corect și acestea au fost respinse de prima instanță
Problema salariului nici nu se mai pune în discuție, având în vedere menținerea deciziei de concediere; de altfel, în recurs reclamantul nici nu mai susține acest capăt de cerere.
În ceea ce privește celelalte pretenții, în mod corect prima instanță a reținut că nu au fost dovedite prin probele administrate.
Față de aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 642/12.06.2009, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta SC Expediții SA.
În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, va obliga reclamantul la plata în favoarea pârâtei a sumei de 800 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 642/12.06.2009, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta C Expediții
Obligă reclamantul la plata în favoarea pârâtei a sumei de 800 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 4 decembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
aflat în concediu, pt.
care semnează vicepreședinte
Grefier,
Red. /17.12.2009
Tehnored.: M/ 2 ex./17.12.2009
Prim inst.: și
Președinte:Maria Ana BibereaJudecători:Maria Ana Biberea, Florin Dogaru, Rujița
| ← Conflict de muncă. Decizia 904/2009. Curtea de Apel Timisoara | Contestație decizie de pensionare. Decizia 648/2008. Curtea de... → |
|---|
