Contestație decizie de concediere. Decizia 2372/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 8242/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 2372R
Ședința publică de la 10 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Comșa Carmen Georgiana
JUDECĂTOR 2: Zuluf Petronela Iulia
JUDECĂTOR -- -
GREFIER -
Pe rol judecarea cauzei privind cererea de recurs formulată de recurenta Banca Comercială Română, împotriva sentinței civile nr.5623/11.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.30324/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimata, având ca obiect-contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata prin avocat cu împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.81056/2007, lipsind recurenta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care
Curtea constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, cauza fiind în stare de judecată, acordă cuvântul în combaterea motivelor de recurs.
Intimata prin avocat, solicită respingerea recursului, menținerea sentinței civile pentru motivele arătate în întâmpinare, fără cheltuieli de judecată,
După rămânerea cauzei în pronunțare, dar nu înainte de terminarea ședinței de judecată se prezintă pentru recurentă, consilier juridic C.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin sentința nr.5623/11.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.30324/3/LM/2007, a fost admisă acțiunea formulată de contestatoarea, în contradictoriu cu intimata Banca Comercială Română SA, a fost anulat Ordinul nr.1102/8.08.2008, emis de intimată și s-a dispus reintegrarea contestatoarei în funcția și postul deținut anterior emiterii deciziei de concediere.
Prin aceeași sentință, a fost obligată intimata la plata către contestatoare a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și actualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariata de la data concedierii până la reintegrarea efectivă, și s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, ntre părți au existat raporturi juridice de muncă prin încheierea contractului individual de muncă înregistrat sub nr.9 din data de 29.09.1999 și a actelor adiționale la acest contract, contestatoarea ocupând înainte de concediere funcția de "consilier client zona rapidă", așa cum a rezultat din actul intitulat "fișa postului-act adițional.
Prin ordinul președintelui executiv al Băncii Comerciale Romane nr.1102/8.08.2007, s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al contestatoarei, în baza art.61 lit.a coroborat cu art.264 alin.1 lit.f Codul muncii, faptele imputate constând în: nerespectarea clauzelor contractului individual de muncă, ale actelor adiționale și regulamentelor anexe, Actului constitutiv al BCR SA, Regulamentului de funcționare al băncii, clauzele Regulamentului intern, precum și pe cele ale Codului deontologic al angajaților BCR; atitudini și manifestări care au adus atingere și au afectat imaginea și prestigiul unității; nerespectarea obligației de a încunoștința conducerea băncii asupra situațiilor de încălcare a normelor și reglementărilor interne cu efecte patrimoniale sau de creștere a riscului în activitatea bancară de către factori de răspundere din cadrul unității; nerespectarea fidelității față de bancă.
Potrivit art.263 Codul muncii, angajatorul dispune de prerogativa disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancțiuni disciplinare salariaților săi, ori de câte ori constată că aceștia au săvârșit o abatere disciplinară.
Abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici.
În temeiul art.268 Codul muncii, angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
Sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu: descrierea faptei care constituie abatere disciplinară; precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat; motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art.267 alin.3, nu a fost efectuată cercetarea; temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică; termenul în care sancțiunea poate fi contestată; instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.
Din dispozițiile legale menționate, instanța reține că decizia contestată, concretizând o măsură disciplinară luată de angajator împotriva angajatului, trebuie să fie deopotrivă legală și temeinică, iar analiza cerințelor de legalitate prevalează celor referitoare la temeinicia deciziei.
Astfel, așa cum am arătat, potrivit art.268 alini lit.a Codul muncii, decizia cuprinde obligatoriu descrierea faptei care constituie abatere disciplinară. Așa cum s-a stabilit în doctrina și jurisprudență, dispoziția legală menționată nu se referă la o descriere generică a faptei, angajatorul având obligația de a indica în mod concret abaterile disciplinare pentru care a emis decizia de sancționare disciplinară, pentru a permite angajatorului să-și formuleze apărări și pentru a permite instanței să exercite controlul de legalitate și temeinicie prevăzut de art.268 alin.5 Codul muncii.
Din analiza deciziei contestate instanța a reținut că intimata a aplicat sancțiunea disciplinară pentru nerespectarea clauzelor contractului individual de muncă, ale actelor adiționale și regulamentelor anexe, Actului constitutiv al BCR SA, Regulamentului de funcționare al băncii, clauzele Regulamentului intern, precum și pe cele ale Codului deontologic al angajaților BCR; atitudini și manifestări care au adus atingere și au afectat imaginea și prestigiul unității; nerespectarea obligației de a încunoștința conducerea băncii asupra situațiilor de încălcare a normelor și reglementărilor interne cu efecte patrimoniale sau de creștere a riscului în activitatea bancară de către factori de răspundere din cadrul unității; nerespectarea fidelității față de bancă.
După cum s-a observat, în decizie nu se specifică in mod concret în ce a constat abaterea disciplinară, despre ce prevederi ale contractului, actului constitutiv, codului deontologic sau regulamentului este vorba, în ce au constat atitudinile și manifestările care au adus atingere și au afectat imaginea și prestigiul unității, despre ce situații de încălcare a normelor și reglementărilor interne cu efecte patrimoniale sau de creștere a riscului în activitatea bancară de către factori de răspundere din cadrul unității nu a încunonștiințat contestatoarea conducerea și în ce a constat nerespectarea fidelității față de bancă și, în legătura cu toate faptele imputate, nu se arată data la care au fost săvârșite.
Acest ultim element are o mare importanță, deoarece în lipsa acestuia, instanța nu poate calcula termenul de prescripție al aplicării sancțiunii disciplinare prevăzut de art.268 alin.1 Codul muncii.
Instanța nu a putut reține apărările intimatei în sensul că fapta este descrisă în actele care au stat la baza emiterii deciziei, deoarece dispozițiile legii referitoare la elementele acesteia sunt imperative, fiind edictate în scopul apărării drepturilor salariatului și eliminării eventualelor abuzuri ale angajatorilor, precum și pentru a da posibilitatea instanței să exercite controlul judiciar al măsurilor luate împotriva salariaților.
Mai mult, potrivit art.77 Codul muncii, în caz de conflict de muncă angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere.
Un alt aspect de legalitate al deciziei contestate invocat de către reclamantă se referă la efectuarea cercetării disciplinare.
Sub acest aspect, instanța va avea în vedere dispozițiile art.267 Codul muncii, potrivit căruia, sub sancțiunea nulității absolute, nici o măsură, cu excepția celei prevăzute la art.264 alin.1 lit.a nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cereri disciplinare prealabile.
În vederea acesteia, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de angajator sa realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora și locul întrevederii.
Aceleași dispoziții imperative se regăsesc și în Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010, unde în art.75 alin.3 se arată că salariatul cercetat va fi convocat în scris cu 5 zile înainte, iar convocarea va cuprinde cel puțin motivul, data, ora și locul întrevederii.
Cercetarea prealabilă este o condiție imperativă a legii, reprezentând o garanție a dreptului la apărare pe toată durata desfășurării acțiunii disciplinare și trebuie să respecte metodologia prevăzută de art.267 Codul muncii. Pentru a realiza acest rol, în primul rând salariatului trebuie să i se aducă la cunoștință învinuirea pentru care este cercetat, pentru a-i acorda dreptul să-și formuleze eventualele apărări și să ofere probe și motive în combaterea învinuirii.
Dar, așa cum a rezultat din convocatorul depus la dosar și din dovada comunicării acestuia, salariata a convocată fără respectarea termenului legal de 5 zile și fără a i se aduce la cunoștință fapta imputată. Simpla afirmație din convocator referitoare la "cercetarea abaterii disciplinare săvârșite", chiar dacă a fost anexată sesizarea numitului nu echivalează cu respectarea obligației angajatorului de a-i aduce la cunoștință salariatului învinuirea pentru care este cercetat, deoarece acesta nu avea suficiente elemente în funcție de care să-și pregătească apărarea, motiv pentru care instanța constata că întreaga procedură prealabilă a fost viciată, cu consecința nulității sancțiunii aplicate in condițiile art.267 Codul muncii.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, în termenul legal, recurenta Banca Comercială Română, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art.3041și 312 alin.3 teza 2 pr.civ. recurenta a arătat că susținerea instanței de fond privind nespecificarea în cuprinsul deciziei, in mod concret, in ce a constat abaterea disciplinară, nu poate fi reținută, deoarece olosirea unei terminologii mai sobre, oficiale, de către banca in redactarea ordinului nr.1102/08.08.2007 nu poate echivala, cu lipsa motivării in fapt.
În acest sens s-a arătat că, este îndeplinită condiția impusa de art.62 alin. 2 muncii in sensul ca sunt prevăzute in concret abaterile disciplinare prevăzute de Regulamentul intern al BCR la art.32, alin.1 lit. f, o, u, și v, si anume:
- nerespectarea clauzelor contractului individual de munca, ale actelor adiționale si regulamentelor anexe, Actului constitutiv al BCR SA, Regulamentului de funcționare al dancii, Regulamentului intern, Codului deontologic al angajaților BCR;
- atitudini si manifestări care aduc atingere si afectează imaginea si prestigiul unității;
- nerespectarea obligației de a incunostinta conducerea băncii asupra situațiilor de incalcare a normelor si reglementarilor interne cu efecte patrimoniale sau de creștere a ricului in ativitatea bancara de către factorii de răspundere din unitate;
- nerespectarea fidelității fata de banca,
- abateri in conținutul cărora se circumscriu faptele reclamate de clientul a fi săvârșite de contestatoare, si recunoscute de aceasta in nota explicativa.
De asemenea, din conținutul notei explicative a contestatoarei si a sesizării clientului rezulta foarte clar data săvârșirii - 20.06.2007.
Cu privire la nulitatea absoluta a deciziei de sancționare, reținuta de instanța, motivata de nerespectarea termenului de 5 zile prevăzut de art. 75 alin. 3 din ccm unic la nivel național pentru anii 2007-2010, pentru convocarea la cercetarea disciplinara s-a arătat că instanța de fond nu a pus in discuția pârtilor motivul de nulitate din art.75 alin.3 din CCM unic la nivel național pe anii 2007-2010, încălcând dreptul la apărarea al intimatei BCR pe acest aspect.
Recurenta a mai susținut că, nerespectarea termenului de 5 zile lucrătoare, prevăzut de art. 75 alin. 3 din CCM unic la nivel național pe anii 2007-2010, pentru convocarea la cercetarea disciplinara, nu este sancționată cu nulitatea absoluta, așa cum greșit a reținut instanța de fond.
Aceasta, deoarece, pe data de 30.07.2008 s-a efectuat procedura prealabila a cercetării disciplinare la care a participat contestatoarea, iar măsura sancționatorie a fost dispusa pe 08.08.2008, pe baza concluziilor cercetării disciplinare, astfel încât termenul de 5 zile este prevăzut ca și termen rezonabil, neintempestiv, in care salariatul să aibă timpul necesar sa se poată prezenta la locația unde se desfășoară lucrările Comisiei de disciplina si sa fie in măsura sa-si pregătească apărarea in raport de abaterile pentru care este convocat, aspect care set îndeplinit în spața de față.
u privire la nulitatea absoluta a deciziei de sancționare prevăzuta de art. 267 muncii reținuta de instanța, motivata de nerespectarea condițiilor de conținut ale convocării la cercetarea disciplinara, respectiv lipsa obiectului cercetării disciplinare - fapta imputabila, s-a arătat că aceasta nu reprezintă un motiv de nulitate absoluta a deciziei de sancționare, deoarece nulitățile sunt prevăzute expres de lege, dar în speță, procedura prealabila a cercetării disciplinare s-a derulat ca urmare a prezentării salariatei la comisia de disciplina pe 30.07.2008, in fata căreia a înțeles sa dea toate lămuririle necesare cu privire la operațiunile din contul clientului, prin nota explicativa scrisa si semnata de ea însăși, iar adresa Comisiei de Disciplina nr.10/25.07.2007 de convocare a contestatoarei la Comisia de disciplina a prezentat in anexa copia sesizării formulate de clientul, in care sunt descrise in detaliu faptele con testatoarei si ale cumnatei acesteia in legătura cu operațiunile efectuate pe contul clientului, in legătura cu care s-a efectuat cercetarea disciplinara.
În mod eronat susține recurenta că instanța de fond apreciază ca mențiunea din convocare "cercetarea abaterii disciplinare săvârșite" nu conține suficiente elemente in funcție de care salariatul sa-si pregătească apărarea, cest aspect fiind contrazis insa de nota explicativa din cadrul cercetării disciplinare din 30.07.2008, in care contestatoarea si-a prezentat punctual acțiunile pe care le-a întreprins in legătura cu contul clientului, ceea ce in mod concret reprezintă expunerea apărării pe care a înțeles să si-o facă în cauza.
Recurenta a făcut de asemenea, o reiterarea a situației de fapt pe care a expus-o de altfel și cu prilejul cercetării în fața instanței de fond, făcând referire punctual la încălcarea atribuțiilor de serviciu ale contestatoarei, cu privire la care a arătat că prin depășirea sau exercitarea unor atribuții care exced fișei postului, s-a încălcat disciplina de serviciu, ceea ce dă dreptul angajatorului de a aplica sancțiunile revăzute de Contractul colectiv de muncă.
Prin întâmpinare formulată, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate de recurentă, și ținând seama de dispozițiile art.3041pr.civ. Curtea constată următoarele:
Potrivit art.268 alin.2 Codul muncii: sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu: a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară; b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat; c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art.267 alin.3, nu a fost efectuată cercetarea; d) temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică; e) termenul în care sancțiunea poate fi contestată; f) instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.
Față de dispozițiile imperative ale legii, mai sus arătate, simpla invocare a dispozițiilor art.32 alin.1 lit.f, o u, v din regulamentul Intern al Băncii Comerciale Române nu poate echivala cu descrierea faptei ce ar fi constituit abatere disciplinară, aspect sesizat în mod corect de către instanța de fond.
Este adevărat că în Nota Comisiei de Disciplină sunt descrise faptele imputate, dar în decizia de concediere contestată nu sunt descrise aceste fapte, astfel cum prevăd în mod imperativ sub sancțiunea nulității absolute dispozițiile art.268 alin.1 Codul muncii.
De asemenea, în decizia contestată nu se precizează, în concret, ce prevederi au fost încălcate și anume care sunt în concret clauzele contractului individual de muncă ale actelor adiționale și, ale Regulamentului de funcționare al Băncii, al Codului Deontologici al angajaților Băncii Comerciale Română, pretins nerespectate.
Va fi înlăturată și critica referitoare la faptul că, descrierea abaterii disciplinare este cuprinsă în actele care au stat la baza emiterii deciziei, deoarece dispozițiile art.268 alin.2 Codul muncii sunt imperative, fiind edictate în scopul eliminării eventualelor abuzuri ale angajatorilor precum și pentru a da posibilitatea instanței să exercite controlul judiciar al măsurilor disciplinare luate împotriva salariaților.
Nu poate fi reținută nici critica referitoare la faptul că instanța de fond nu a pus în discuția părților motivul de nulitate prevăzut de art.75 alin.3 din Contractul colectiv de muncă, deoarece reclamanta a invocat nerespectarea obligației de convocare, în scris, prevăzută de art.267 alin.2 Codul muncii, aspect de care intimata avea cunoștință, instanța reținând în considerentele sentinței recurate dispozițiile art.267 Codul muncii, făcând referire suplimentar la aceleași dispoziții imperative care se regăsesc și în contractul de muncă unic la nivel Național pe anul 2007-2010.
Cu privire la convocarea contestatoarei se reține că aceasta a fost convocată verbal în ziua de 30.07.2007, iar plicul cu convocarea pentru data de 27.07.2007, a fost primit de către reclamantă tot la data de 30.07.2007, însă convocarea pentru data de 27.07.2007, prevedea solicitarea reclamantei de a se prezenta la ședința Comisiei de Disciplină care va avea ca obiect cercetarea abaterii disciplinare săvârșită fără a se menționa cine a săvârșit abaterea disciplinară și în ce a constatat această abatere, iar atașarea, în copie, a sesizării clientului, nefiind de natură să complinească cerința legii, deoarece sesizarea avea un caracter general și nu erau formulate acuzații care să o vizeze efectiv pe reclamantă, și față de care aceasta ar fi fost în măsură să-și formuleze apărările, cu atât mai mult cu cât în cuprinsul acesteia se făcea referire și la o altă persoană, respectiv.
Față de cele mai sus arătate, în mod corect instanța de fond a apreciat că întreaga procedură prealabilă a fost viciată cu consecința nulității sancțiunii aplicată în condițiile art.267 Codul muncii.
Reținerea aspectelor de nelegalitate a deciziei contestate face inutilă analiza pe fond a temeiniciei acesteia, deoarece potrivit art.137 pr.civ. instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Drept consecință, văzând și dispozițiile art.312 pr.civ. Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
Se va lua act că itimata nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Banca Comercială Română, împotriva sentinței civile nr.5623/11.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.30324/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimata.
Ia act că intimata nu solicită cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 10.04.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact. /2ex
29.04.2009
Jud. fond:;
Președinte:Comșa Carmen GeorgianaJudecători:Comșa Carmen Georgiana, Zuluf Petronela Iulia
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 1752/2009. Curtea... | Contestație decizie de sancționare. Decizia 3453/2009. Curtea... → |
|---|
