Contestație decizie de concediere. Decizia 460/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 460
Ședința publică de la 11 Iulie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nelida Cristina Moruzi
JUDECĂTOR 2: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 3: Georgeta
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursurile formulate de G și ASOCIAȚIA ROMÂNĂ PENTRU TRANSPORTURI RUTIERE INTERNAȚIONALE împotriva sentinței civile nr. 495 din 2.04.2008 a Tribunalului Iași (dosar nr-), intimați fiind FUNDAȚIA "ACADEMIA DE TRANSPORT INTERN ȘI INTERNAȚIONAL - ", " 2000" și " "
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul - intimat G asistat de avocat și avocat pentru intimata - recurentă ASOCIAȚIA ROMÂNĂ PENTRU TRANSPORTURI RUTIERE INTERNAȚIONALE, lipsă fiind reprezentanții celorlalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că dosarul este la al doilea termen și că a fost restituită citația trimisă intimatei - recurente ASOCIAȚIA ROMÂNĂ PENTRU TRANSPORTURI RUTIERE INTERNAȚIONALE la adresa din mun. B,-,cu mențiunea "destinatar mutat".
Avocat pentru intimata - recurentă ASOCIAȚIA ROMÂNĂ PENTRU TRANSPORTURI RUTIERE INTERNAȚIONALE depune împuternicire avocațială la dosar. Arată că a luat cunoștință de conținutul întâmpinării și că nu solicită comunicarea acesteia. Precizează că sediul nu s-a modificat și se află în mun. B,-, sens în care depune la dosar încheierea din 2.02.2007 dată în dosarul nr- a Judecătoriei Sectorului 1 B, din care rezultă adresa exactă. Mai arată că se va referi la acest act și în cuvântul pe excepția tardivității recursului.
Instanța acordă cuvântul părților pe excepția tardivității recursului formulat de către intimata - recurentă ASOCIAȚIA ROMÂNĂ PENTRU TRANSPORTURI RUTIERE INTERNAȚIONALE.
Avocat pentru intimata - recurentă ASOCIAȚIA ROMÂNĂ PENTRU TRANSPORTURI RUTIERE INTERNAȚIONALE solicită respingerea excepției tardivității recursului formulat de ei. Arată că la fila nr.643 dosar fond există dovada de comunicare a hotărârii primei instanțe față de clienta sa la adresa din str. - - și nu pe adresa din B-dul -. Consideră că dovada de comunicare a hotărârii a fost viciată și că hotărârea se consideră comunicată de la data la care a depus recursul modificat în temeiul art. 284 alin. 2 și 3 și art.301 Cod procedură civilă. Precizează că clienta sa nu și-a ales domiciliul la Biroul de avocatură, " și că alegerea de domiciliu ar fi trebuit să se facă în mod expres. Acest domiciliu a fost reținut de instanță din antetul aplicat în întâmpinarea depusă la instanța de fond. Mai precizează că sediul societății este în B-dul -.
Avocat pentru recurentul - intimat G solicită să se constate că recursul este tardiv introdus în raport de actele depuse la dosar. Arată că hotărârea primei instanțe a fost comunicată în data de 24.04.2008 și că termenul de recurs este de 10 zile de la comunicare. Faptul că se depune la acest termen un act din care rezultă adresa societății îl consideră tardiv. Instanța comunică hotărârea acolo unde s-a indicat sediul si domiciliu și nu se poate reveni ulterior, anunțând că și-a schimbat domiciliul. Precizează că recursul formulat de avocat este formulat fără împuternicirea recurentei. Dacă ar fi existat împuternicirea recurentei nu s-ar fi formulat al doilea recurs de către asociație. Indică faptul că potrivit art. 68 Cod procedură civilă se poate da mandat pentru o instanță sau pentru mai multe, iar în cazul de față s-a dat doar pentru prima instanță. Solicită respingerea recursului formulat de ASOCIAȚIA ROMÂNĂ PENTRU TRANSPORTURI RUTIERE INTERNAȚIONALE ca tardiv.
Avocat pentru intimata - recurentă ASOCIAȚIA ROMÂNĂ PENTRU TRANSPORTURI RUTIERE INTERNAȚIONALE arată că la fila 97 dosar fond este încheierea primei înfățișări, termen la care procedura este viciată la adresa din str. - - iar pe citație este mențiunea poștei de "destinatar mutat". Precizează că toate procedurile s-au făcut pe adresa din B-dul - și că hotărârea a fost comunicată în mod greșit pe str. - -.
Instanța, având în vedere împuternicire avocațială depusă la fila 76 dosar de fond și raportat la dispozițiile art.69 Cod proc.civ. la data comunicării hotărârii primei instanțe și la data depunerii la poșta a recursului, respectiv 30.04.3008, constată în termen recursul formulat de apărătorul ales, în numele ASOCIAȚIEI ROMÂNE PENTRU TRANSPORTURI RUTIERE INTERNAȚIONALE.
Apărătorii părților, luând pe rând cuvântul, arată că nu au de formulat alte cereri.
Instanța constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat pentru recurentul - intimat G solicită admiterea recursului formulat de ei, casarea hotărârii primei instanțe și trimiterea cauzei spre rejudecare, deoarece hotărârea este nelegală cu privire la admiterea excepției tardivității, iar instanța a interpretat greșit actul dedus judecății. Arată că comunicarea deciziei de concediere este obligatorie potrivit art. 74 Codul Muncii, iar sancțiunea necomunicării deciziei este aceea că aceasta nu produce efecte juridice. Comunicarea trebuie predată personal salariatului sub semnătură sau prin poștă și nu prin diferiți agenți privați. Consideră că adresa prin care se comunică intenția de a desființa postul nu este o comunicare în adevăratul sens al cuvântului. Clientul său a luat la cunoștință de motivele din decizia de concediere abia la formularea acțiunii. Precizează că revocarea actului juridic nu poate avea decât caracter unilateral. S-a revocat decizia și nu se poate spune că au atacat-o tardiv. că decizia nr. 55/2006 a fost atacată în termen. Cu privire la contestația formulată împotriva deciziei nr. 40/2004, arată că această decizie nu este de sancționare, ci de schimbare a postului, iar potrivit art. 283 alin.1 termenul de contestație este de 3 ani și nu de 3 luni de la apariția dreptului la acțiune. În acest caz nu au depășit termenul legal de recurs. Comunicarea deciziei de concediere și a deciziei nr. 40/2004 a fost făcută numai în instanța de recurs, iar contestațiile sunt făcute în termen. Mai arată că actul adițional nu are valoare de comunicare și că în mod greșit s-a respins contestația ca tardivă cu privire la decizia nr. 40/2004. De asemenea, s-a admis excepția calității procesuale pasive și i s-a respins acțiunea în daune. Dar FUNDAȚIA "ACADEMIA DE TRANSPORT INTERN ȘI INTERNAȚIONAL - " împreună cu celelalte asociații constituie un tot, deoarece " "L are ca acționar unic pe ASOCIAȚIA ROMÂNĂ PENTRU TRANSPORTURI RUTIERE INTERNAȚIONALE. Mai consideră, că față de dispozițiile art. 282 lit. b din Codul Muncii, potrivit căruia pot avea calitate procesuală și alte persoane, " 2000" și celelalte societăți au calitate procesuală pasivă. Mai precizează că hotărârea primei instanțe este nelegală și cu privire la disjungere. Disjungerea se poate dispune dacă este necesară soluționării cauzei, iar în prezentul dosar s-a dispus disjungerea deoarece s-a considerat că două din contestații sunt tardiv introduse. Dar soluționarea celor patru contestații trebuie să se facă împreună. Instanța de fond a dispus continuarea judecății cu privire la drepturile bănești referitoare la prejudiciul cauzat de desfacerea contractului de muncă. Hotărârea primei instanțe ar trebui casată, iar contestațiile judecate împreună.
Avocat pentru intimata - recurentă ASOCIAȚIA ROMÂNĂ PENTRU TRANSPORTURI RUTIERE INTERNAȚIONALE solicită respingerea recursului formulat de recurentul - intimat G pentru motivele expuse pe larg în întâmpinare. Cu privire la criticile aduse la admiterea excepției tardivității, consideră că instanța de fond a în mod corect a admis excepția. Arată că decizia a fost comunicată la data de 27.09.2006, lucru care reiese din cererea introductivă formulată de recurent. Această decizie este atașată și la cererea de chemare în judecată. Precizează că pe adresă se consemnează că reclamantul nu semnează decât asistat juridic și că la comunicare se face referire și în adresa înaintată la Inspectoratul Teritorial d e Muncă Din dovezile depuse la dosar rezultă că reclamantul - recurent a fost în sediul societății în ziua comunicării deciziei până la ora 1330. Toate aceste aspecte conduc la concluzia că recurentul a avut cunoștință de această decizie și rezultă că cererea adresată instanței este tardivă. Cu privire la excepția tardivității deciziei nr. 40/2004 arată că termenul de contestație este de 30 de zile de la comunicare deoarece este un act unilateral. Această decizie a fost urmată de actul adițional dintre părți. Mai arată că societățile intimate sunt persoane juridice distincte, iar faptul că clienta sa este parte socială în acestea nu justifică cererea pentru pretenții formulate împotriva acestora. Consideră că, privitor la disjungerea cauzei, recursul este neîntemeiat.
Mai solicită admiterea recursului formulat de clienta sa și desființarea în parte a hotărârii primei instanțe. Indică faptul că decizia nr.37 bis din 7.05.2007 aflată la fila 77 dosar fond a fost comunicată prin scrisoare recomandată la adresa indicată de reclamant în acest proces. Motivul că aceasta decizie nu a fost comunicată este neîntemeiat și de rea credință. Decizia a fost comunicată reclamantului - recurent și prin scrisoare recomandată, și printr-un serviciu de poștă privat. De asemenea, această decizie i-a fost comunicată reclamantului și ca anexă la întâmpinare la instanța de fond. Întâmpinarea a fost depusă la instanță și comunicată de complet recurentului. Contestarea acestei decizii peste termen apare ca tardivă. Cu privire la decizia nr. 38/2007, arată că și aceasta a fost comunicată la adresa din com. indicată de reclamant. Această adresă este indicată de reclamant și în acest proces. Consideră că formularea contestației peste termen este abuzivă, iar refuzul abuziv al reclamantului de a primi corespondența dă dovadă de rea credință. Nimeni nu își poate invoca propria culpă pentru apărarea unui drept. Solicită cheltuieli de judecată.
Avocat pentru recurentul - intimat G solicită respingerea recursului formulat de ASOCIAȚIA ROMÂNĂ PENTRU TRANSPORTURI RUTIERE INTERNAȚIONALE. Arată că decizia nr. 55/2006 nu a fost efectiv primită și că încercarea de înmânare nu este aceeași cu comunicarea. Decizia trebuia comunicată prin poștă cu scrisoare recomandată. Cu privire la decizia nr. 40/2004 indică faptul că termenul de 3 ani pentru atacarea acesteia este prevăzut de lege. Consideră că recursul intimatei - recurente este neîntemeiat. Decizia nr. 37 bis - revocă decizia nr. 55/2006, motivat de faptul că nu respectă normele de procedură. Prin acea decizie s-a încercat să se eludeze legea. Mai arată că din anii 2004 - 2005 s-au exercitat presiuni asupra clientului său deoarece a căzut în dizgrația șefului biroului regional. Precizează că nu se pot complini prevederile legale cu alte moduri de comunicare și că aceste prevederi sunt de strictă interpretare. Aceste acte de procedură sunt lovite de nulitate. Învederează faptul că aspectele de fond invocate sprijină recursul pe excepție. Angajatorul a dispus și evacuarea clientului său de la locul de muncă, iar acesta nu a putut munci. Excepția tardivității contestației formulate împotriva deciziei nr. 37/2007 nu își are temeiul în textul de lege. Mai consideră că angajatorul a emis o decizie cu încălcarea dispozițiilor legale și că această decizie a fost bine evaluată de prima instanță. Prima instanță a reținut corect că nu s-a făcut dovada comunicării deciziilor 37 /2007 și 38/2007 și că excepția tardivității nu este întemeiată. Comunicarea în scris a deciziei este o garanție pentru ocrotirea interesului salariatului. Mai arată că societatea a făcut comunicarea prin alte organe decât poșta și că nici acel Curier nu a comunicat actul în cauză. În acest sens, instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală. Solicită cheltuieli de judecată.
După închiderea dezbaterilor, dar înainte de sfârșitul ședinței de judecată, se prezintă avocat pentru recurentul - intimat G care depune la dosar concluzii scrise și înscrisuri. Instanța returnează actele apărătorului recurentului - intimat, având în vedere dispozițiile art.167 alin.2 Cod proc. civ. și primește la dosar doar concluziile scrise.
Declarând dezbaterile închise,
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată:
Prin sentința civilă nr.495/2.04.2008, pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr-, s-a dispus:
A fost respinsă excepția tardivității formulării contestației, invocată de intimata Asociația Română pentru Transporturi Rutiere Internaționale, în ceea ce privește deciziile nr. 37 bis din 07.05.2007 și nr. 38 din 15.05.2007.
A fost admisă excepția tardivității formulării contestației, invocată de intimata Asociația Română pentru Transporturi Rutiere Internaționale, în ceea ce privește deciziile nr. 55 din 25.09.2006 și nr. 40 din 24.05.2004 și în consecință:
A fost respinsă, ca tardivă, contestația formulată de contestatorul G în contradictoriu cu intimata Asociația Română pentru Transporturi Rutiere Internaționale.
A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților " 2000", " " și Fundația "Academia de Transport Intern și Internațional" - - și, în consecință:
A fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul G în contradictoriu cu pârâții " 2000", " " și Fundația "Academia de Transport Intern și Internațional", pe excepția lipsei calității procesuale pasive.
A fost disjunsă judecata acțiunii formulată de contestatorul G în contradictoriu cu intimata Asociația Română pentru Transporturi Rutiere Internaționale, având ca obiect contestația împotriva deciziilor nr. 37 bis din 07.05.2007 și nr. 38 din 15.05.2007 și plata drepturilor bănești, precum și judecata cererii de chemare în garanție și, în temeiul dispozițiilor art. 99 alin. 4 din nr.HG 387/2005 s-a dispus formarea unui nou dosar, înregistrarea separată a acestuia și s-a stabilit termen de judecată la data 16 aprilie 2008 la completul CM 1, pentru respectarea principiului continuității, pentru când se vor cita părțile.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția tardivității formulării contestației împotriva deciziilor nr. 37 bis din 07.05.2007 și nr. 38 din 15.05.2007 invocată de pârâtă, instanța a constatat că aceasta este neîntemeiată. Potrivit dispozițiilor art. 283 alin. 1 lit. a din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă por fi formulate în termen de 30 de zile de la data în care a fost comunicată decizia unilaterală a angajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă. În speță, prin decizia nr. 37 bis din 07.05.2007 s-a dispus revocarea deciziei nr. 55/25.09.2006, iar prin decizia nr. 38/15.05.2007 s-a dispus desfacerea contractului individual de muncă al contestatorului, în temeiul dispozițiilor art. 61 lit. a Codul muncii. Astfel, intimata avea obligația comunicării deciziei nr. 37 bis în temeiul dispozițiilor art. 74 Codul muncii, iar obligația comunicării deciziei nr. 38 îi revenea în temeiul dispozițiilor art. 268 Codul muncii. În ceea ce privește decizia nr. 37 bis/07.05.2007, instanța a reținut că intimata nu a făcut dovada comunicării acesteia către contestator. Susținerile intimatei referitoare la faptul că această decizie i-a fost comunicată contestatorului la data de 08.05.2007 nu au fost reținute de către instanță, având în vedere faptul că din dovezile de comunicare depuse la dosar (pag. 78 - 79), nu rezultă acest aspect. De asemenea, nici în încheierea de ședință din 20.06.2007 nu se menționează în mod expres ce înscrisuri i-au fost comunicate contestatorului, respectiv dacă i-a fost comunicată decizia nr. 37 bis. În ceea ce privește decizia nr. 38/15.05.2007, instanța a reținut că pe dovada de comunicare a acestei decizii există mențiunea că la adresă locuiește fosta soție a contestatorului. În consecință, instanța a constatat că intimata nu a făcut dovada comunicării celor două decizii către contestator, astfel încât excepția tardivității formulării contestației este neîntemeiată.
Cât privește excepția tardivității formulării contestației împotriva deciziilor nr. 55 din 25.09.2006 și nr. 40 din 24.05.2004, instanța a constatat că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr. 55/25.09.2006 emisă de intimata Asociația Română pentru Transporturi Rutiere Internaționale s-a dispus desființarea posturilor de consilier economist în management și consultant în management și concedierea salariaților care ocupă aceste posturi, respectiv a contestatorului G și a numitului. Prin contestația formulată, contestatorul a susținut că această decizie i-a fost înmânată la data de 27.09.2006 și că a refuzat să semneze de primire întrucât era în concediu medical. De asemenea, și prin sesizarea înregistrată la Inspectoratul Teritorial d e Muncă I sub nr. 84677/02.05.2007, contestatorul precizează că decizia nr. 55/2006 i-a fost comunicată la data de 27.09.2006, dată la care era în concediu medical. Potrivit dispozițiilor art. 283 alin. 1 lit. a Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care a fost comunicată decizia unilaterală a angajatorului referitoare la încetarea contractului individual de muncă. Or, în speță, decizia nr. 55/25.09.2006 i-a fost comunicată contestatorului la data de 27.09.2006, astfel cum recunoaște însuși contestatorul prin acțiunea introductivă și prin sesizarea înregistrată la. I, iar prezenta contestație a fost formulată la data de 07.09.2007, deci peste termenul de 30 de zile prevăzut de lege.
Cât privește decizia nr. 40/24.05.2004 emisă de intimată, s-a reținut de către instanță că prin această decizie contestatorul a fost împuternicit cu prerogativele de consilier, la dispoziția șefului interimar al biroului regional. Această decizie a fost adusă la cunoștința contestatorului, acesta semnând în acest sens pe decizie. La aceeași dată, respectiv la 24.05.2004, părțile au semnat și un act adițional la contractul individual de muncă, act prin care s-a modificat felul muncii, contestatorul fiind angajat pe funcția de consilier economist în management. Având în vedere acest act adițional, precum și faptul că pe decizia nr. 40/24.05.2004 contestatorul a semnat fără a preciza în mod expres vreo altă dată decât data întocmirii, s-a reținut de către instanță că data comunicării deciziei nr. 40 este 24.05.2004. S-a mai reținut de către instanță că decizia nr. 40 este o decizie unilaterală de modificare a contractului individual de muncă al contestatorului, astfel încât termenul de contestare este de 30 de zile de la data comunicării, potrivit dispozițiilor art. 283 alin. 1 lit. a Codul muncii. În consecință, reținând că decizia nr. 40 i-a fost comunicată contestatorului la data de 24.05.2004, iar prezenta contestație a fost formulată la data de 07.05.2007, instanța a constatat că este întemeiată excepția tardivității formulării contestației invocată de intimată.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților " 2000", " " și Fundația "Academia de Transport Intern și Internațional", instanța a constatat că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea introductivă, astfel cum a fost precizată și completată, contestatorul Gas olicitat obligarea pârâților " 2000", " " și Fundația "Academia de Transport Intern și Internațional" în solidar cu intimata Asociația Română pentru Transporturi Rutiere Internaționale, la plata tuturor drepturilor, despăgubirilor și a daunelor ce decurg din prezenta acțiune, în caz de faliment al angajatorului. A susținut contestatorul că Fundația "Academia de Transport Intern și Internațional" este beneficiară a bunurilor care vor rămâne în urma unei eventuale dizolvări și lichidări a fundației și că intimata este acționar unic la " 2000" și acționar majoritar la " "
S-a mai reținut de către instanță că din cuprinsul contractului individual de muncă nr. 3459/06.11.2002 și a actelor adiționale la acest contract rezultă că reclamantul G este salariatul pârâtei Asociația Română pentru Transporturi Rutiere Internaționale. Potrivit art. IX lit. a din contractul individual de muncă, angajatorul are obligația de a plăti salariatului drepturile salariale cuvenite pentru munca prestată și celelalte drepturi prevăzute de lege și de contractele colective de muncă. Potrivit art. 40 alin. 2 lit. c Codul muncii, angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă. Astfel, se reține de către instanță că obligația de a plăti salariaților drepturile salariale și celelalte drepturi prevăzute de lege, contractul colectiv de muncă aplicabil sau contractul individual de muncă revine angajatorului, respectiv, în speță, pârâtei Asociația Română pentru Transporturi Rutiere Internaționale. De asemenea, din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că între contestatorul G și pârâții " 2000", " " și Fundația "Academia de Transport Intern și Internațional" ar exista raporturi de muncă.
În consecință, având în vedere faptul că în speță nu s-a făcut dovada existenței raporturilor de muncă între contestator și pârâții " 2000", " " și Fundația "Academia de Transport Intern și Internațional", instanța a constatat că este întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a acestora.
Cât privește susținerile contestatorului referitoare la faptul că pârâta Fundația "Academia de Transport Intern și Internațional" este beneficiară a bunurilor care vor rămâne în urma unei eventuale dizolvări și lichidări a fundației și că intimata este acționar unic la " 2000" și acționar majoritar la " ", instanța a reținut că acestea nu prezintă relevanță în cauză, obligația de plată a drepturilor salariale și a celorlalte drepturi prevăzute de lege revenind doar angajatorului.
Raportat acestor considerente, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților " 2000", " " și Fundația "Academia de Transport Intern și Internațional" și, pe cale de consecință, a respins acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu acești pârâți.
În temeiul dispozițiilor art.99 alin.4 din HG387/2005, instanța a disjuns judecata acțiunii formulate de contestator împotriva deciziilor 37 bis/7.05.2007 și 38/15.05.2007 și plata drepturilor bănești, precum și judecata cererii de chemare în garanție, dispunând formarea unui nou dosar, înregistrarea separată a acestuia și stabilind termenul de judecată la același complet, pentru respectarea principiului continuității.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs ambele părți, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
1. În motivarea recursului său, contestatorul susține că în mod greșit a fost admisă excepția tardivității formulării contestației în ceea ce privește deciziile nr.55/25.09.2006 și nr.40/24.05.2004.
Consideră că decizia nr.55/2006 nu produce efecte decât de la data comunicării, conform art.74, 75 și 268 alin.3 Codul muncii, iar potrivit art.268 alin.4 Codul muncii, comunicarea se predă personal salariatului cu semnătură de primire, ori în caz de refuz al primirii, prin scrisoare recomandată la domiciliul sau reședința comunicată de acesta.
Ori, în condițiile în care contestatorul a refuzat să semneze de primire deoarece era în concediu medical, consideră că angajatorul avea obligația să-i comunice contestatorului decizia prin scrisoare recomandată la domiciliul său.
În fapt, decizia de concediere a obținut-o numai în timpul judecății, la data de 1.07.2007 (109 dosar fond).
Pe fond, consideră că decizia este nelegală și netemeinică, întrucât chiar angajatorul a revocat-o prin decizia 37 bis/7.05.2007 și, astfel, hotărârea instanței contrazice însuși emitentul actului juridic unilateral.
Cât privește decizia nr.40/2004, susține reclamantul-recurent că este formulată în termen deoarece nu este o decizie de sancționare, pentru a fi aplicabile dispozițiile art.268 alin.5 Codul muncii, ci o decizie de împuternicire cu noi prerogative, astfel încât consideră că este aplicabil termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art.283 lit. c Codul muncii.
Consideră recurentul că, în conformitate cu art.74, 75 Codul muncii, comunicarea deciziei era obligatorie, iar simpla semnătură pe decizie ori actul adițional din 24.05.2004 nu țin loc de comunicare în forma prevăzută de lege.
În drept, invocă dispozițiile art.304 pct.8 Cod procedură civilă.
Mai susține reclamantul-recurent că în mod greșit prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților SC 2000 SRL, SC ȘI Fundația
Consideră că, chiar dacă nu există raporturi de muncă cu aceste 3 pârâte, raporturile de drept comercial invocate (și anume faptul că Fundația este beneficiara bunurilor care ar rămâne în urma dizolvării/lichidării România, SC 2000 SRL are ca acționar unic pe România, iar la SC pârâta este acționar majoritar) le conferă calitate procesuală pasivă, în conformitate cu art.282 lit. d și 291 Codul muncii, salariatul având vocație de a se îndrepta și împotriva celorlalte persoane în cazul în care celelalte societăți ar beneficia de bunurile pârâtei principale.
În drept, invocă dispozițiile art.304 pct.9 și 3041Cod procedură civilă.
Cât privește disjungerea judecării celorlalte capete de cerere formulate, consideră reclamantul că este incident motivul prevăzut de art.304 pct.7 Cod procedură civilă.
Ori, instanța, pe de o parte, a disjuns judecarea contestațiilor privind deciziile 37 bis/7.05.2007 și 38/15.05.2007, dar dispune continuarea judecății privind plata drepturilor bănești pentru prejudiciile cauzate prin desfacerea contractului de muncă rezultând din toate deciziile contestate.
Pe de altă parte, consideră că nu erau îndeplinite cerințele art.165 Cod procedură civilă, deoarece niciuna din pricini nu era în stare de judecată, iar disjungerea s-a făcut ca urmare a respingerii în mod greșit ca tardivă a contestației formulate împotriva deciziilor nr.55/25.09.2006 și nr.40/24.05.2004.
Ca urmare, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea spre rejudecare aceleiași instanțe.
2. În motivarea recursului său, pârâta Asociația Română pentru Transporturi Rutiere Internaționale critică hotărârea instanței de fond sub aspectul respingerii excepției tardivității formulării contestației împotriva deciziilor nr.37 bis/7.05.2007 și nr.38/15.05.2007.
Susține că ambele decizii au fost comunicate cu scrisoare recomandată contestatorului la domiciliul său, indicat pe tot parcursul judecății (inclusiv în cererea de recurs), din comuna, sat, -. B,.1,.7, județul I, însă acesta a refuzat primirea corespondenței.
Mai mult, consideră că din încheierea de ședință din 20.06.2007 rezultă faptul că reclamantului i-a fost comunicată inclusiv decizia nr.37 bis/7.05.2007, iar decizia nr.38/15.05.2007 i-a fost transmisă și prin fax la data emiterii, astfel încât acesta își invocă propria culpă pentru protecția dreptului prevăzut de art.268 alin.5 Codul muncii, încălcând astfel principiul nemo auditur propriam turpitudinem allegans.
Mai susține pârâta că dispozițiile Codului muncii ce instituie obligația angajatorului de a comunica către angajat actele juridice de dreptul muncii, nu instituie și obligația angajatorului ca angajatul să primească aceste acte.
Consideră că refuzul angajatului de a primi actele comunicate potrivit legii de angajator trebuie să fie sancționat cu decăderea din dreptul de a formula contestație peste termenul legal.
Ca atare, solicită admiterea recursului și admiterea excepției tardivității formulării contestației împotriva deciziilor nr.37 bis/7.05.2007 și nr.38/15.05.2007.
În drept, motivele de recurs se încadrează în dispozițiile art.304 pct.9 și 3041Cod procedură civilă.
Prin întâmpinările formulate de intimații-recurenți se solicită respingerea recursului declarat de partea adversă.
În recurs nu au fost depuse înscrisuri noi, cu excepția Încheierii din 2.02.2007 (dosar nr-) a Judecătoriei Sectorului 1
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea de Apel constată că ambele recursuri sunt nefondate.
Astfel, în mod corect a admis prima instanță excepția tardivității formulării contestației în ceea ce privește deciziile nr.55/25.09.2006 și nr.40/24.05.2004.
Referitor la decizia de concediere nr.55/25.09.2006, așa cum a reținut și Tribunalul Iași, rezultă din chiar motivarea contestației înregistrate la 7.05.2007 că aceasta i-a fost înmânată în scris la data de 27.09.2006 în biroul său de lucru, în jurul orei 1030, dar că a refuzat să semneze de primire, comunicând verbal faptul că se afla în concediu medical începând cu aceeași dată (27.09.2006) (2 dosar fond).
Mai mult, și din sesizarea adresată I, nr.84677/7.05.2007 (27 dosar fond), rezultă că decizia nr.55/25.09.2006 i-a fost comunicată în data de 27.09.2006.
Împrejurarea că recurentul-contestator se afla în concediu medical nu atrage nelegalitatea comunicării deciziei, care s-a făcut în conformitate cu prevederile art.74 Codul muncii, iar refuzul de a semna de primire nu obliga angajatorul la comunicarea acesteia prin scrisoare recomandată, conform art.268 alin.4 Codul muncii. În speță, nu a fost vorba de un refuz al primirii deciziei, ci de un refuz de a semna de primirea actului, ceea ce nu echivalează cu neaducerea la cunoștință a deciziei de concediere (respectiv a motivelor pentru care s-a dispus măsura și pe cale de consecință, a posibilității de contestare).
Nici împrejurarea că această decizie a fost revocată ulterior prin decizia nr.37 bis/7.05.2007 nu este de natură a înlătura sancțiunea decăderii din termenul de 30 zile prevăzut de art.283 lit. a Codul muncii.
Ca atare, Curtea de Apel reține că în mod corect a admis prima instanță excepția tardivității formulării contestației împotriva deciziei nr.55/25.09.2006, având în vedere că aceasta i-a fost comunicată angajatului la 27.09.2006 și a fost contestată abia la data de 7.07.2007.
Cât privește decizia nr.40/24.05.2004, aceasta nu este o decizie de sancționare, pentru a fi incidente dispozițiile art.268 alin.5 Codul muncii, ci o decizie de modificare a contractului de muncă (respectiv a felului muncii prin împuternicirea cu atribuții de consilier, la dispoziția șefului interimar al biroului regional), astfel încât corect a reținut prima instanță faptul că termenul de contestare este cel prevăzut de art.283 lit. a Codul muncii, respectiv de 30 zile calendaristice de la data la care a fost comunicată decizia unilaterală a angajatorului referitoare la modificarea contractului individual de muncă.
Ori, în speță, decizia nr.40/24.05.2004 a fost semnată de angajatul G fără obiecții privind data comunicării; mai mult, la aceeași dată (24.05.2004), părțile au încheiat - prin acordul bilateral de voință - actul adițional nr.2 la al contestatorului (fila 19 dosar fond), care modifică felul muncii în sensul prerogativelor conferite prin decizie.
Termenul de 3 ani prevăzut de art.283 lit. c Codul muncii se referă la situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, nefiind aplicabil în speță. Nu sunt aplicabile nici prevederile art.74, 75 Codul muncii invocate de recurentul-contestator, deoarece nu este vorba de o decizie de concediere.
Ca atare, având în vedere data comunicării deciziei nr.40/2004, respectiv 24.05.2004, și data formulării contestației, respectiv 7.07.2007, raportat la dispozițiile art.283 alin.1 lit. a Codul muncii, Curtea de Apel constată că în mod corect a admis prima instanță excepția tardivității contestației acestei decizii.
Nu poate fi reținut nici motivul de recurs privitor la admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților 2000, și Fundația "Academia de Transport Intern și Internațional" - -
Astfel, în mod corect a constatat instanța de fond că obligația de a plăti drepturile salariale cuvenite angajatului revine angajatorului care, în speță, este și nu o altă societate, invocând dispozițiile art.40 alin.2 din Codul muncii. Ori, această societate nu se află în procedură de dizolvare și lichidare, pentru a fi incidente dispozițiile legii comerciale, iar posibilitatea producerii în viitor a unui asemenea eveniment incert nu conferă calitate procesuală în cauză altor persoane juridice la care angajatorul este acționar.
Cât privește disjungerea judecății celorlalte capete de cerere ale acțiunii modificate și completate, aceasta s-a făcut cu respectarea prevederilor art.165 Cod procedură civilă, având în vedere că, potrivit art.137 alin.1 Cod procedură civilă, instanța este obligată să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond, care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Pentru toate considerentele expuse, recursul declarat de contestator este nefondat și va fi respins ca atare.
În ceea ce privește recursul declarat de, Curtea de Apel constată că nu poate fi primit.
Decizia nr.37 bis/7.05.2007 nu a fost comunicată contestatorului în conformitate cu prevederile art.74 Codul muncii. Astfel, din dovezile de comunicare aflate la 78-79 dosar fond nu rezultă actul ce a fost comunicat cu scrisoare recomandată, iar de pe plic nu rezultă motivul pentru care a fost returnat oficiului poștal. De asemenea, din încheierea de ședință din 20.06.2007 nu rezultă cu certitudine dacă s-au comunicat contestatorului, odată cu întâmpinarea, și înscrisurile anexate (inclusiv decizia 37 bis/7.05.2007).
În ceea ce privește decizia nr.38/15.05.2007, nu se poate reține că a fost comunicată în conformitate cu prevederile art.268 alin.4 Codul muncii; deși a fost trimisă prin curier la domiciliul indicat de contestator, pe dovada de expediere se face mențiunea că la adresă locuiește fosta soție a contestatorului, astfel încât nu există dovada comunicării în conformitate cu dispozițiile legale, așa cum a constatat și instanța de fond.
Raportat tuturor considerentelor expuse, în baza art.312 Cod procedură civilă, Curtea de Apel va respinge ca nefondate ambele recursuri declarate în cauză și va menține sentința primei instanțe ca fiind temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursurile formulate de contestatorul G și intimata Asociația Română pentru Transporturi Rutiere Internaționale împotriva sentinței civile nr.495 din 2.04.2008 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11.07.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
22.VII.2008 - 2 ex.
Tribunalul Iași: - -
-
Președinte:Nelida Cristina MoruziJudecători:Nelida Cristina Moruzi, Cristina Mănăstireanu, Georgeta
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 184/2010. Curtea de... | Contestație decizie de pensionare. Decizia 4/2010. Curtea de... → |
|---|
