Contestație decizie de concediere. Decizia 462/2008. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 462

Ședința publică de la 11 Iulie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Nelida Cristina Moruzi

JUDECĂTOR 2: Cristina Mănăstireanu

JUDECĂTOR 3: Georgeta

Grefier

Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect litigiu de muncă privind recursul formulat de DIRECȚIA SILVICĂ V împotriva sentinței civile nr. 135 din 7.02.2008 a Tribunalului Vaslui (dosar nr-), intimat fiind.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilierul juridic pentru recurenta DIRECȚIA SILVICĂ V, lipsă fiind intimatul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la al doilea termen.

Consilierul juridic pentru recurenta DIRECȚIA SILVICĂ V arată că nu are de formulat alte cereri.

Instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.

Consilierul juridic pentru recurenta DIRECȚIA SILVICĂ V solicită admiterea recursului aș acum a fost formulat, modificarea în tot a hotărârii primei instanțe și respingerea acțiunii. Consideră că hotărârea este nelegală și netemeinică deoarece unitatea a respectat dispozițiile legale. Arată că ceilalți trei muncitori aveau și alte calificări. Precizează că a depus o declarație a reclamantului în care acesta arată că dacă i se dă post de paznic de vânătoare nu mai consună băuturi alcoolice în timpul serviciului. Intimatul a recunoscut singur că consuma băuturi alcoolice în timpul programului. Mai arată că este dreptul unității să-și selecteze personalul. Cu privire a al doilea aspect reținut arată că existau posturi vacante, dar nu erau de gaterist. Nu există posturi vacante de aceeași categorie. Mai precizează că postul indicat de intimat a fost scos la concurs, acesta a participat la concurs, dar nu a luat nici nota 5.

Declarând dezbaterile închise.

După deliberare,

CURTEA DE APEL

Asupra recursului civil de față;

Prin sentința civilă 135/7 februarie 2007 pronunțată de Tribunalul Vasluia fost admisă în parte contestația formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata Romsilva - Direcția Silvică V, dispunându-se anularea deciziei nr. 246/9816 din 8 octombrie 2007 emisă de intimată și reintegrarea contestatorului pe postul de pădurar de vânătoare, pentru care a optat.

A fost obligată intimata să plătească contestatorului despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data concedierii și până la reintegrarea lui efectivă.

Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut că prin acțiunea promovată contestatorul a solicitat anularea deciziei de desfacere a contractului său de muncă ca urmare a desființării postului său de gaterist și continuarea activității sale prin trecerea pe postul propus de unitate.

A reținut instanța de fond că numitul a fost angajatul intimatei însă prin decizia nr. 246/9816 din 5 octombrie 2007 acestuia i s-a desfăcut contractul de muncă pe motiv că postul său de gaterist a fost desființat.

A reținut instanța că decizia de concediere a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 65, 74 și 75 din Codul muncii, precum și a art. 63, 72, 73, 74 și 75 din contractul colectiv de muncă pe anii 2007 - 2008.

Instanța a constatat că deși contestatorului i s- pus în vedere prin adresa nr. 9816 din 12 septembrie 2007 că are posibilitatea ca în termen de 3 zile să opteze pentru unul din posturile vacante existente în unitate și acesta i-a manifestat opțiunea de a ocupa unul din posturile indicate de intimată, ulterior aceasta din urmă a scos la concurs posturile vacante obligând contestatorul să participe la concurs.

Instanța a respins apărările intimatei privind obligativitatea participării la concurs a salariatului al cărui post a fost desființat, reținând că procedând în acest mod intimata a încălcat dispozițiile art. 74 lit. d din Codul muncii.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata - Romsilva - prin Direcția Silvică V, criticând- ca netemeinică și nelegală.

A invocat recurenta că instanța de fond a ignorat faptul că la desfacerea contractului de muncă al contestatorului s-a avut în vedere și conduita acestuia care în repetate rânduri a fost surprins la lucru sub influența alcoolului, fapt recunoscut de însuși contestator.

A mai invocat recurenta că unitatea a procedat corect prin scoaterea posturilor vacante la concurs, respectând în acest sens dispozițiile art. 30 alin. 2 din Codul muncii. În acest context recurenta susține că în mod cu totul greșit instanța a reținut că posturile respective nu ar fi trebuit să fie scoase la concurs, în cauză nefiind incidente dispozițiile art. 72 pct. 2 din Codul muncii.

Recursul nu este fondat.

Potrivit dispozițiilor art. 77 Codul muncii, care reglementează motivele ce pot fi invocate de angajator în fața instanței - Codul muncii prevede că: "în caz de conflict de muncă, angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt și de drept decât cele precizate în decizia de concediere".

Ori, din toate apărările făcute de intimata recurentă precum și din motivele de recurs invocate de aceasta rezultă fără putință de tăgadă că deși prin decizia 246/9816 din 7 octombrie 2008 - se motivează încetarea contractului de muncă al contestatorului datorită desființării reducerii postului, ulterior intimata recurentă invocă în apărare o cu totul altă situație de fapt și de drept - legată exclusiv de conduita celui concediat, ceea ce contravine dispozițiilor suscitate - respectiv art. 77 Codul muncii.

Curtea constată astfel că în mod corect și temeinic instanța de fond a reținut că deși în fapt și în drept decizia de concediere a contestatorului a fost întemeiată și motivată pe cauze ce nu țin de persoana salariatului (art. 65, 74 și 75 din Codul muncii ) în realitate concedierea acestuia s-a datorat unor motive care din contra țin de persoana în cauză fiindu-i imputabile.

Cum însă potrivit dispozițiilor art. 76 Codul muncii - concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate, Curtea constată că în mod just instanța de fond a dispus anularea deciziei emise cu încălcarea prevederilor obligatorii menționate de textele sus-menționate.

Prin urmare, acest motiv de recurs va fi respins ca nefondat.

Și cel de-al doilea motiv de recurs se dovedește a fi nefondat, recurenta invocând în mod greșit dispozițiile art. 30 alin. 2 din Codul muncii și ignorând faptul că în cauză erau aplicabile - în raport de temeiul juridic pe care a fost justificată concedierea - dispozițiilor art. 64 Codul muncii.

Astfel art. 64 alin. 12 Codul muncii prevede că "în cazul în care concedierea se dispune prin motivele prevăzute de art. 61 lit. c și (inapt sau necorespunzător) precum și în cazul în care contractul a încetat de drept în temeiul art. 56 lit. f,angajatorul are obligația de a-i propune salariatului alte locuri de muncă vacante în unitate, compatibile cu pregătirea profesională sau după cauză cu capacitatea de muncă a salariatului".

3 al aceluiași articol 64 prevede în continuare că "salariatul are la dispoziție 3 zile lucrătoare de la comunicarea angajatorului pentru a-și manifesta expres consimțământul cu privire la noul loc de muncă".

Rezultă deci din cele expuse mai sus că ocuparea locului oferit de angajator nu este condiționată de participarea la concurs, singura condiție prevăzută de legiuitor fiind cea acceptării prin consimțământul salariatului vizat de restructurare.

În consecință Curtea constată că și acest motiv de recurs este nefondat.

Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă Curtea va respinge recursul Direcției Silvice V menținând ca legală și temeinică sentința civilă nr. 135 din 7 februarie 2008 a Tribunalului Vaslui.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de intimata Direcția Silvică V împotriva sentinței civile nr. 135 din 7 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Vaslui, sentință pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 11 iulie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

Red.

Tehnored.

02 ex.

08.08.2008

Tribunalul Vaslui

Jud.

Jud.

Președinte:Nelida Cristina Moruzi
Judecători:Nelida Cristina Moruzi, Cristina Mănăstireanu, Georgeta

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație decizie de concediere. Decizia 462/2008. Curtea de Apel Iasi