Contestație decizie de concediere. Decizia 474/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 474/2009
Ședința publică de la 23 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Victor Crețoiu judecător
- - - JUDECĂTOR 2: Nicoleta Vesa
- - - JUDECĂTOR 3: Monica Maria
- grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta SC ROMÂNIA SRL, având ca obiect contestație decizie de concediere, împotriva sentinței civile nr.1584/LM/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care față de actele și lucrările dosarului și solicitarea recurentei pârâte de judecare a cauzei în lipsă, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra cauzei de față;
Prin acțiunea în conflict de drepturi, înregistrată la ribunalul Hunedoara sub nr- reclamantul, a chemat în judecată pe pârâta ROMÂNIA, solicitând anularea deciziei de desfacere a contractului individual de muncă din data de 02.07.2008 și să se dispună reintegrarea sa în muncă, pe postul deținut anterior.
S-au cerut și cheltuieli de judecată.
În fapt, reclamantul a arătat că a fost angajat la societatea pârâtă în funcția de confecționer cablaj auto și că în mod nelegal i s-a desfăcut contractul individual de muncă, întrucât a fost în concediu medical.
Menționează că a anunțat angajatorul despre faptul că este în concediu medical, iar când s-a prezentat la serviciu, șefa de schimb a refuzat să-l mai primească.
Pârâta prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii, întrucât contractul individual de muncă al reclamantului a fost desfăcut pentru absențe nemotivate de la serviciu, în perioada 2, 3 și 4 iunie 2008, iar la aplicarea sancțiunii disciplinare a fost respectată procedura prealabilă legală.
De asemenea mai menționează că nu corespunde adevărului susținerea reclamantului, potrivit căreia, acesta ar fi fost în concediu medical și că există certificate medicale pentru perioadele 08.05.- 09.05.2008; 16.05.-19.05.2008 și 20.05.-23.05.2008 și nicidecum pentru perioada care a fost avută în vedere pentru luarea deciziei de concediere, în care absențele sunt menționate.
La termenul de judecată din data de 02.10.2008, reclamantul și-a precizat acțiunea în sensul că solicită a fi obligată pârâta și la plata drepturilor salariale cuvenite, de la data desfacerii contractului individual de muncă și până la reintegrare (48 dosar fond).
Prin sentința civilă nr.1584/LM/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-, s-a admis contestația formulată de contestatorul împotriva deciziei de concediere nr.19227/2.07.2008 emisă de intimata România S M și ca urmare s-a anulat decizia atacată, s-a dispus reintegrarea contestatorului pe postul deținut anterior emiterii deciziei și a fost obligată intimata să-i achite acestuia despăgubiri echivalente cu drepturile salariale indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi cuvenite ca urmare a reintegrării.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut prin prisma dispozițiilor art.268 alin.2 Codul muncii că decizia de concediere nu cuprinde prevederile de la lit.c ale articolului menționat, fapt ce atrage nulitatea sa.
Pe fond, s-a reținut că pentru 2 din cele 3 zile de absențe nemotivate, contestatorul a fost în concediu medical, nepermițându-i-se accesul la locul de muncă pentru a prezenta certificatele medicale, așa cum a reieșit din probatoriul testimonial administrat.
Singura zi de absență nemotivată s-a arătat că nu poate conduce la desfacerea, ci conform doar la sancțiunea avertismentului scris.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta România S M, solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii contestației formulate ca netemeinică și nelegală.
S-au solicitat cheltuieli de judecată.
În expunerea de motive arată că la termenul din 27.11.2008 și la solicitarea mamei contestatorului, în lipsa acestuia, instanța a dispus înlocuirea martorului încuviințat anterior, fără ca la dosar să existe vreo dovadă a calității de reprezentant.
Certificatele de concediu medical depuse de contestator se susține că nu au fost înregistrate la unitate, iar instanța de fond nu le-a comunicat cu societatea după ce au fost depuse la dosar, potrivit art.112 alin.2 Cod pr.civilă, fiind în imposibilitatea de a-și formula apărări.
Prin omisiunea înștiințări șefului direct și al depunerii certificatelor medicale, contestatorul a încălcat prevederile art.3.4 lit.u din Regulamentul Intern.
Contestată apoi declarația martorului audiat în cauză întrucât s-ar contrazice în afirmații, se mai arată că petentul s-ar fi putut prezenta cu ocazia convocării la cercetarea disciplinară prealabilă, moment în care ar fi putut înștiința societatea despre existența concediului medical.
Mai susține că instanța nu i-a comunicat precizarea de acțiune a contestatorului, prin care acesta solicita obligarea societății la plata drepturilor salariale cuvenite.
În drept, invocă art.304 pct.9, 304/1, 112 și 274 Cod pr.civilă, art.61 lit.a, 267 și 268 Codul muncii.
Intimatul contestator nu a depus întâmpinare în această fază procesuală.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma aspectelor critice invocate, cât și din oficiu potrivit art.304/1 Cod pr.civilă, Curtea apreciază recursul de față ca nefondat, urmând a-l respinge în temeiul art.312 Cod pr.civilă, pentru considerentele ce vor fi mai jos expuse:
Potrivit art.168 alin.(1), (2) și (3) Cod pr.civilă:
"Când instanța a încuviințat dovada cu martori, ea va dispune ascultarea acelora care au fost propuși prin cerere și întâmpinare.
În cazurile prevăzute de art.138 pct.2 și 4, lista martorilor se va depune, sub sancțiunea decăderii, în termen de 5 zile de la încuviințare.
Înlocuirea martorilor nu se va încuviința decât în caz de moarte, dispariție sau motive bine întemeiate, în care caz lista se va depune în termenul și sub pedeapsa mai sus arătată."
Prima critică adusă hotărârii atacate vizează faptul că la termenul din 27.11.2008, în lipsa reclamantului, s-a prezenta mama acestuia care nu avea mandat pentru a cere înlocuirea martorului deja încuviințat.
Trebuie însă menționat faptul că în speța dedusă judecății ne aflăm într-o situație excepțională când, după declanșarea procesului, reclamantul a fost arestat, aspect consemnat în încheierea de ședință din 30.10.2008, și mama sa, a adus la cunoștința instanței această împrejurare, cât și faptul că martorii și apoi numitul G propuși spre audiere nu au putut fi înștiințați, dată fiind situația în care a ajuns reclamantul.
În astfel de împrejurări cât se poate de obiective, potrivit art.186 (3) Cod pr.civilă instanța în mod corect a procedat la înlocuirea martorului și audierea în final a numitului, nefiind de ignorat faptul că în cazul litigiilor de muncă, conform prevederilor Codului muncii, acestea se judecă cu celeritate, așa încât o nouă amânare a cauzei ar fi fost nejustificată.
C de-al doilea motiv de recurs vizează încălcarea de către contestator a dispozițiilor art.3.4 lit.u din Regulamentul Intern al societății potrivit cărora salariații au obligația să folosească concediile medicale conform prescripției medicului, să anunțe șeful direct și cabinetul medical în termen de 24 ore de la data apariției bolii faptul că se află în concediu medical, în caz contrar neprezentarea la muncă urmând a fi considerată absență nemotivată; să prezinte certificatul medical până în data de 5 lunii următoare în caz contrar vor fi considerate absențe nemotivate.
Cu martorul, a cărui depoziție se află consemnată în dosarul de fond la fila 53, contestatorul a probat faptul că s-a prezentat la locul de muncă încercând să predea certificatele medicale șefei de schimb, care însă a refuzat primirea lor, interzicându-i totodată rămânerea în unitate. Mai mult, reiese fără dubiu faptul că aceeași persoană (șefa de schimb) s-a deplasat și la cabinetul medical, cerând medicului să nu primească certificatele de concediu medical ale contestatorului.
În această situație, reiese în mod clar că dintr-un motiv obiectiv și neimputabil contestatorului care a încercat fără succes respectarea procedurii prevăzute de regulamentul intern, nu-i poate fi imputat faptul că nu a adus la timp la cunoștința angajatorului starea sa de incapacitate temporară de muncă, ba chiar se prezumă că societatea a luat cunoștință de acest fapt prin șefa de schimb cu care contestatorul a intrat în contact.
Contestarea declarației martorului trebuie însă eventual și opțional să urmeze o altă procedură și nu calea de atac a recursului, întrucât are în vedere o altă ramură de drept care excede jurisdicției muncii, astfel că până la proba contrarie, mărturia numitului trebuie apreciată în contextul cauzei și prin coroborare cu celelalte probe câștigate.
Pentru că certificatele nu au fost înregistrate la unitate, recurenta mai susține că ele trebuiau a-i fi comunicate de instanță potrivitart.112 alin.2 Cod pr.civilă, însă o dată cu comunicarea acțiunii introductive de instanță, prin lecturarea acesteia atunci când i-a fost comunicată, societatea avea posibilitatea să ceară copii de pe aceste înscrisuri care se află la dosar la filele 2 și 3. Aceasta și pentru că art.112 alin.2 Cod pr.civilă nu prevede o obligație pentru instanță în a comunica o copie de pe fiecare înscris, ci, așa cum reiese din dispozițiile art.114 (1) teza a II-a Cod pr.civilă:
"Când este cazul (deci nu în orice situație), reclamantului i se pune în vedere să depună potrivit art.112 alin. (2) și 113, cererea și copii certificate de pe toate înscrisurile pe care își întemeiază cererea."
Chiar dacă se susține că în baza rolului activ judecătorul trebuie să-i comunice copii de pe certificatele medicale, nimic nu o împiedica pe recurentă, cu minime diligențe, să formuleze o astfel de cerere, în condițiile în care din cererea de chemare în judecată rezultă că reclamantul ar deține acte medicale justificative pentru perioadele reținute în decizia de concediere ca fiind absențe nemotivate.
În legătură cu necomunicarea precizării de acțiune a contestatorului este a se reține că o astfel de cerere scrisă nu există, ea fiind formulată oral și consemnată în încheierea de ședință din 2.10.2008 în sensul obligării pârâtei la plata drepturilor salariale de la desfacerea și până la reintegrare, ca o consecință subsidiară a cererii de anulare a deciziei de concediere, în aplicarea totodată a dispozițiilor art.78 (1) Codul muncii.
Recurenta nu aduce însă critici hotărârii în privința reținerii de către instanța de fond a neîndeplinirii condițiilor de formă ale deciziei de concediere nr.19227/2.07.2008, respectiv al neindicării în concret a zilelor în care reclamantul a absentat nemotivat (descrierea faptului), motivele pentru care au fost înlăturate apărările acestuia sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art.267 alin.3 Codul muncii, nu a fost efectuată cercetarea, aspecte a căror neîndeplinire atrage nulitatea absolută a deciziei astfel întocmite potrivit art.268 (2) Codul muncii, iar nulitatea astfel constatată face de prisos analiza oricăror altor aspecte ce vizează fondul cauzei.
Față de toate aceste aspecte, hotărârea instanței de fond se privește a fi legală și temeinică, urmând a fi menținută ca atare.
Ca o consecință a respingerii recursului, nu se vor acorda cheltuieli de judecată recurentei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta România S M împotriva sentinței civile nr.1584/LM/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.
(continuarea minutei deciziei civile nr.474/2009)
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 23.04.2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red./Thred. 2 ex.
Președinte:Victor CrețoiuJudecători:Victor Crețoiu, Nicoleta Vesa, Monica Maria
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 718/2009. Curtea de... | Contestație decizie de concediere. Decizia 1135/2009. Curtea... → |
|---|
