Contestație decizie de concediere. Decizia 5386/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 5386

Ședința publică de la 12 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Lucian Bunea

JUDECĂTOR 2: Marin Covei

JUDECĂTOR 3: Elena Stan

Grefier - -

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta Primăria Comunei împotriva sentinței civile nr.704 din 16.04.2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul, având ca obiect contestație decizie de concediere.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat pentru recurenta pârâtă Primăria Comunei, intimatul reclamant asistat de avocat.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, instanța constatând că nu sunt cereri de formulat sau excepții de invocat apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Avocat, pentru recurenta pârâtă Primăria Comunei, susține oral motivele de recurs formulate în temeiul dispozițiilor art.304 pct.8 și 9 cod pr.civilă și solicită admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Avocat, pentru intimatul reclamant, depune concluzii scris, pe care le susține oral, în raport de care solicită respingerea recursului, cu obligarea la cheltuieli de judecată.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Tribunalul Mehedinți prin sentința civilă nr.704 din 16.04.2009 a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul, împotriva pârâtei Primăria Comunei.

A constatat nulă dispoziția nr. 2 din 05.01.2009 emisă de pârâtă și a dispus reintegrarea reclamantului pe postul deținut anterior și obligă pârâta la plata drepturilor salariale de la data emiterii deciziei și până la reintegrarea efectivă.

A obligat pârâta la plata drepturilor salariale stabilite prin contractul individual de muncă pe perioada iunie 2008 - 31.12.2008 și la 1.000 lei cheltuieli de judecată către reclamant.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:

Reclamantul, conform contractului individual de muncă nr. 28/1.03.2004 a fost angajat ca muncitor operator la stația de pompare a Primăriei comunei.

Prin dispoziția nr.2/05.01.2009 emisă de Primăria comunei contractul de muncă al reclamantului s-a desfăcut, în temeiul art. 263 și art.264 lit.f Codul Muncii, decizie care se constată că este lovită de nulitate absolută.

Potrivit art. 268 Codul Muncii alin. 2, sub sancțiunea nulității absolute, în decizia de sancționare se cuprind în mod obligatoriu: descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute de art.267 alin.3, nu a fost efectuată cerecetarea, temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică, termenul în care sancțiunea poate contestată și instanța la care poate fi contestată.

Raportat la condițiile imperative impuse de art.268 alin.2 Codul Muncii, decizia contestată nu cuprinde fapta care constituie abatere gravă săvârșită de reclamant în legătură cu munca sa și care a determinat sancționarea acestuia.

Prezentarea faptei este prevăzută în mod generic, respectiv (nerezolvarea problemelor contractuale ale reclamantului) fără elemente concrete care să fie cunoscute de reclamant și analizate de instanță.

Împrejurarea că în cuprinsul deciziei se face referire la unele procese - verbale, adresa sau referate nu poate suplini cerința imperativă a legii, cu atât mai mult cu cât ele nu au fost comunicate reclamantului odată cu comunicarea deciziei sau anterior acesteia.

De asemenea, nu este prevăzută nici prevederea legală care a fost încălcată.

În conformitate cu art. 267 Codul Muncii sancțiunea disciplinară nu poate fi aplicată mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile. În acest sens salariatul trebuie convocat în scris, precizându-se obiectul, data, ora și locul întrevederii.

În cazul de față, a fost emisă adresa nr. 2432 din 16.12.2008, prin care i se făcea cunoscut reclamantului faptul că va avea loc cercetarea disciplinară la sediul Primăriei în data de 22.12.2008, orele 10:30, însă nu s-a făcut dovada comunicării acestei adrese către reclamant.

Deși pârâtei i s-a solicitat să facă dovada comunicării adresei către reclamant, având în vedere că sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, aceasta nu s-a conformat, adresa agentului poștal nefiind concludentă, deoarece nu cuprinde date despre expediția adresei nr. 2432/16.12.2008.

Ca atare s-a constat nulitatea deciziei de sancționare, motiv pentru care nu s-au analizat apărările de fond invocate.

Pe cale de consecință s-a dispus reintegrarea contestatorului pe postul deținut anterior și plata corespunzătoare a drepturilor salariale de la data emiterii deciziei și până la reintegrarea în funcție.

Referitor la plata salariului începând mai 2008 și până la zi s-a constatat că acest petit este întemeiat în parte deoarece din statul de plată aferent lunii mai 2008 rezultă încasarea drepturilor salariale pe această lună.

Prin contractul individual de muncă s-a stabilit salariul de bază brut și sporurile aferente și ca atare reclamantul este îndreptățit la plata acestui salariu.

S-a solicitat și plata drepturilor salariale pentru munca prestată pentru programul normal de muncă, precum și în zilele de, petit care este nefondat.

Timpul normal de muncă este conform contractului individual de muncă de 8 ore, drept așa cum rezultă din declarațiile martorilor audiați, colegi de muncă cu reclamantul, anagajații ai stației și-au organizat programul de comun acord în ture și au beneficiat de zile libere astfel că în cauză au fost respectate disp. art.119 Codul Muncii.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Primăria Comunei, criticând-o pentru nelegalitate.

In motive invoca următoarele:

Ca recurenta a invitat contestatorul pe data de 15.10.2008 si 10.11.2008, la sediu pentru a i se aduce la cunoștința noile atribuții ce au fost înscrise in fisa postului, acesta refuzând semnarea.

Ca urmare este invitat la sediul recurentei in vederea efectuării cercetării disciplinare, prin scrisoare recomandata datata 16.12.2008.

Contestatorul nu se prezintă, astfel ca se întocmește referatul cu nr. 2514 si se propune desfacerea contractului individual de munca.

Ca cele expuse se regăsesc in actele indicate in conținutul dispoziției de unde rezulta ca abaterea savarsita este foarte.

Ca in referatul nr. 2513 se arata ca au fost aduse la cunoștința faptele si consecința nesemnării fisei postului.

Ca situația contestatorului a fost calificata de unitate prin formularea generica "nerezolvarea problemelor contractuale", refuzul contestatorului de a primi fisa postului fiind o problema contractuala.

Ca fapta ce constituie abatere este o problema contractuala, nerezolvata de contestator care nu a dat curs invitațiilor repetate de a semna fisa postului si de a îndeplini atribuțiile.

Ca recurenta nu a avut in vedere alte fapte sau împrejurări necunoscute contestatorului.

Ca fisa postului este o parte componenta a contractului individual de munca.

Ca instanța a reținut greșit ca nu este descrisa fapta din moment in preambulul dispoziției se precizează ca din procesele verbale din 10.11.2008, nr. 1990/15.10.2008 si adresa nr. 2432/15.12.2008 reiese nerezolvarea problemelor contractuale.

In ceea ce privește cheltuielile de judecata se apreciază ca sunt prea mari.

Analizând motivele de recurs in raport cu sentința recurată, Curtea retine următoarele:

Prin Dispoziția nr. 2 emisa de instituția recurenta, s-a dispus încetarea contractului individual de munca nr. 28/01.03.2004, pentru motivul: "nerezolvarea problemelor contractuale ale d-lui ".

Urmare a contestației formulate de către salariat, instanța de fond a constatat nulitatea dispoziției motivat pe faptul ca, pe de o parte, prezentarea faptei este prevăzuta in mod generic, fara elemente concrete care sa fie cunoscute de reclamant si analizate de instanța.

Pe de alta parte ca angajatorul nu a făcut dovada comunicării adresei de convocare a salariatului la cercetarea disciplinara.

Cu privire la dovada de comunicare a adresei 2432/16.12.2008, in cauza exista la dosarul cauzei dovada de comunicare, respectiv confirmarea de primire sub semnătura, atestata si de către agenția poștala, din care rezulta ca la data de 16.12.2008 a fost înaintata corespondenta, aceasta fiind comunicata la data de 19.12.2008 contestatorului. In ceea ce privește motivul de nulitate prevăzut de art. 268 alin.2 Codul Muncii, se retine ca potrivit acestui articol: (1) Angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei. (2) Sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu: a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;

Potrivit art. 77 Codul Muncii - În caz de conflict de muncă angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere.

Dispoziția de sancționare descrie fapta ca fiind: "nerezolvarea problemelor contractuale". Fapta este prezentata in mod vag, fara un conținut descriptiv, precis si clar asupra împrejurărilor concrete reținute.

Descrierea faptei, in lumina textului prevăzut de art. 268 alin. 2(a), presupune prezentarea concreta a acesteia, cuprinzând elemente de natura a exprima realitatea celor reținute cu claritate, descrierea faptei fiind suficienta prin ea insasi sa permită controlul judecătoresc asupra temeiniciei celor reținute.

In mod temeinic si legal a reținut instanța de fond ca descrierea faptei in dispoziția contestata este prevăzuta in mod generic, fara elemente concrete.

in preambulul deciziei a proceselor verbale si adreselor respective, ar fi suficienta doar in situația in care acestea ar constitui parte integranta a deciziei si ar exista dovada ca acestea au fost comunicate odată cu decizia, dovada care nu s-a făcut de către instituția recurenta.

Prezentarea vaga, generica a faptei echivalează cu nedescrierea acesteia situație in care in mod legal instanța de fond a aplicat sancțiunea nulității.

Sub acest aspect sentința este temeinica si legala. Cu privire la cheltuielile de judecata, se rețin dispozițiile art. 274 Codul d e procedura civila potrivit cu care artea p. care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Judecătorii nu pot micșora cheltuielile de timbru, taxe de procedură și impozit proporțional, plata experților, despăgubirea martorilor, precum și orice alte cheltuieli pe care partea care a câștigat va dovedi că le-a făcut.

Instanța de fond constatând îndeplinite condițiile prevăzute de textul de lege a acordat cheltuielile de judecata astfel cum au fost dovedite si sub acest aspect sentința fiind temeinica si legala.

In raport de cele reținute, Curtea urmează sa respingă recursul ca neîntemeiat, urmând ca in baza art. 274 Codul d e procedura civila, sa oblige recurenta la 1120 lei cheltuieli de judecata, reprezentând onorariu avocat si c/val transport.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta Primăria Comunei împotriva sentinței civile nr.704 din 16.04.2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul, având ca obiect contestație decizie de concediere.

Obligă recurenta la plata sumei de 1 120 lei cheltuieli de judecată către intimatul reclamant.

Irevocabilă

Pronunțată în ședința publică de la 12 Octombrie 2009

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

2ex/

Red.jud..10.2009

Jud.fond /

Președinte:Lucian Bunea
Judecători:Lucian Bunea, Marin Covei, Elena Stan

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație decizie de concediere. Decizia 5386/2009. Curtea de Apel Craiova