Contestație decizie de concediere. Decizia 60/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 60/R-CM
Ședința publică din 20 Ianuarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Paulina Ghimișliu JUDECĂTOR 2: Laura Ioniță
JUDECĂTOR 3: Nicoleta Simona
Judecător - -
Grefier
S-a luat în examinare pentru soluționare recursul declarat de intimata - RM., împotriva sentinței civile nr.739 din 15 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns intimatul-contestator, personal și asistat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale emisă de Baroul Vâlcea - Cabinet individual, lipsind recurenta- intimată.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat pentru intimatul-contestator susține că nu s-a ajuns la o conciliere cu intimata-recurentă și nu se poate rezolva litigiul pe cale amiabilă. Depune la dosar borderou cu acte și concluzii scrise și arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lui.
Avocat având cuvântul pentru intimatul-contestator, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii primei instanțe ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată, pentru motivele invocate în concluziile scrise depuse la dosar și pe care le-a susținut oral.
Cu privire la primul motiv de recurs, prin care se susține de recurentă faptul că instanța nu a respectat prevederile art.76 din Legea nr.168/1999, arată că această este fals prezentată, întrucât la prima zi de înfățișare, contestatorul a fost întrebat de către instanță dacă există posibilitatea de conciliere cu intimata și aceasta a răspuns că nu există nici o cale de împăcare, atâta vreme cât nu se respectă decizia nr.96/R-CM a Curții de APEL PITEȘTI.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs invocat de recurentă, susține că acesta este nefondat, arătând că nu se poate considera că raporturile de muncă au încetat în temeiul nr.OUG82/2007 câtă vreme intimatul nu era sub puterea unui contract de mandat încheiat cu recurenta, ci sub incidența dispozițiilor deciziei nr.96/R-CM a Curții de APEL PITEȘTI.
Cu privire la competența persoanei care a dispus măsura încetării raporturilor de muncă, susține că directorul general nu avea competența de a dispune cu privire la reintegrarea, numirea, concedierea și orice altă măsură în privința contestatorului, singurul organ abilitat fiind Consiliul de Administrație al societății, acesta fiind cel care a emis decizia de concediere.
Cu privire la daunele morale pe care pe care instanța de fond le-a dispus, arată că judecătorul apreciază cuantumul acestora. Solicită a se avea în vedere decesul soției intimatului a doua zi după ce i s-a comunicat acestuia refuzul de reintegrare după mai bine de un an de proces.
CURTEA
Constată că prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Vâlcea, contestatorul, în contradictoriu cu intimata -, a solicitat anularea deciziei nr.2 din 7 iulie 2008 emisă de intimată.
A arătat contestatorul că prin decizia nr.2/26.04.2007 i s-a desfăcut contractul individual de muncă din inițiativa angajatorului, iar în urma soluționării contestației formulate, prin decizia nr.96/R-CM/08.02.2008 pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, s-a dispus reintegrarea sa pe postul avut anterior concedierii, cu obligarea intimatei la plata tuturor drepturilor salariale până la reintegrarea efectivă. În aceste condiții, intimata a emis decizia nr.1/7.07.2008, prin care a dispus reintegrarea contestatorului în funcția deținută anterior (decizie contestată de asemenea), iar în aceeași zi a emis decizia nr.2, prin care a dispus desfacerea contractului de muncă al contestatorului.
A mai arătat contestatorul că art.V din nr.OUG82/2007, la care se face referire în cuprinsul deciziei nr.2/7.07.2008, prevede că încetează de drept contractele de muncă pentru îndeplinirea mandatului de director încheiate în baza Legii nr.441/2006 care modifică Legea nr.31/1990, prin care toți directorii de -uri erau obligați să încheie contracte de mandat în exercitarea funcției lor. În art.VI din același act normativ se face precizarea expresă că, până la momentul la care se vor putea duce la îndeplinire aceste obligații, societățile vor funcționa cu vechea structură de administrare. Intimata nu a încheiat un astfel de contract, deși avea calitatea de director executiv, și pentru acest motiv nu pot invoca prevederile nr.OUG82/2007 și nici nu se pot aplica aceste prevederi unui asemenea tip de contract.
Mai arată contestatorul că decizia contestată este emisă de directorul general al -, care nu putea să emită o asemenea decizie, căci atributul și capacitatea numirii și schimbării din funcție a directorilor într-o societate pe acțiuni reveneau doar Consiliului de Administrație al societății, ele neputând fi delegate directorului general, conform art.142 alin.2 lit.c din Legea nr.31/1990, modificată și completată.
Prin întâmpinarea formulată, intimata a solicitat respingerea contestației, arătând că prin art.V din nr.OUG82/2007 s-a instituit o cauză specială de încetare a contractului de muncă al administratorilor/directorilor în societățile pe acțiuni. Așa fiind, contractul individual de muncă încetează de drept, adică în puterea și prin efectul legii, ca atare decizia nu este și nu poate reprezenta un act unilateral al angajatorului de desfacere a contractului de muncă din inițiativa sa. De altfel, art.V din nr.OUG82/2007 nu face nici o referire expresă în sensul că se aplică doar la contractele de muncă încheiate sub regimul Legii nr.441/2006.
Pe de altă parte, prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Vâlcea contestatorul, în contradictoriu cu aceeași intimată, a solicitat anularea deciziei nr.1/7.07.2008 emisă de aceeași intimată.
În motivarea contestației s-a arătat că prin această decizie s-a dispus reintegrarea sa în funcția de director executiv, ca urmare a anulării prin hotărâre judecătorească irevocabilă a deciziei de desfacere a contractului său de muncă, însă în fapt intimata nu a procedat la o reintegrare efectivă a contestatorului pe postul deținut anterior. Decizia contestată este lovită de nulitate din mai multe considerente: nu s-a procedat la reintegrarea efectivă, ceea ce presupunea reluarea activității în cadrul unității, contestatorul a fost pus în imposibilitate de a-și exercita drepturile câștigate printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, iar decizia de reintegrare a fost emisă de o persoană care nu avea competența și calitatea să o emită.
Concluzionează contestatorul că prin decizia nr.1/7.07.2008 nu s-a dorit reintegrarea sa efectivă, ci doar formal și pentru o perioadă limitată, între 26.04.2007 și 29.06.2007, astfel încât se eludează punerea în aplicare a hotărârii nr.96/R-CM/2008 a Curții de APEL PITEȘTI (prin care s-a dispus reintegrarea).
La termenul de judecată din data de 1 septembrie 2008 s-a dispus conexarea dosarului nr- la dosarul nr-, în temeiul dispozițiilor art.164 Cod procedură civilă, Tribunalul Vâlcea constatând că ambele cauze vizează aceleași părți și același raport juridic de muncă.
Prin sentința civilă nr.739/15.09.2008 a fost admisă în parte contestația, a fost anulată decizia nr.2/7.07.2008 emisă de pârâta SC - SA și s-a constatat că decizia nr.1/07.07. 2008 fost revocată prin decizia nr.1/14.07.2008. A fost obligată intimata să plătească 50.000 lei daune morale către contestator, precum și 5000 lei cheltuieli de judecată către acesta.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că prin contractul individual de muncă înregistrat sub nr.1035/13.05.2005, încheiat între intimata și contestatorul, acesta din urmă a dobândit calitatea de salariat pe postul de inginer pentru o durată nedeterminată, iar apoi a fost numit director executiv al societății, prin decizia nr.18 din 24.05.2005.
Prin decizia nr.2 din 26 aprilie 2007, intimata l-a concediat pe contestator din funcția de director executiv, reținând că a săvârșit o abatere disciplinară gravă, deoarece în această calitate a încheiat în numele societății contracte de asistență juridică în valoare totală de 600.000 lei, sumă ce nu se justifică, a ascuns aceste contracte și nu le-a înregistrat în documentele contabile ale societății, căreia i-au fost cauzate prejudicii financiare deosebite.
A mai reținut tribunalul că prin sentința civilă nr.920/2.11.2007 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, modificată prin decizia nr.96/R-C-M/8 februarie 2008 Curții de APEL PITEȘTI, a fost admisă contestația formulată de contestatorul, a fost anulată decizia nr.2 din 26 aprilie 2007 și s-a dispus reintegrarea contestatorului pe postul deținut anterior, cu plata drepturilor salariale de la data deciziei și până la reintegrarea efectivă, calculate conform art.78 din Codul Muncii. A fost obligată intimata să plătească contestatorului 20.000 lei daune morale și 4000 lei cheltuieli de judecată.
Ca urmare a acestei hotărâri judecătorești, prin decizia nr.1 din 7 iulie 2008 emisă de directorul general al -, contestatorul a fost reintegrat în funcția deținută anterior, aceea de director executiv, începând cu data de 26 aprilie 2007. În considerentele deciziei de reintegrare s-a reținut că, față de decizia nr.96/R-C-M/8.02.2008 pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, s-a desființat decizia nr.2/26 aprilie 2007, părțile au fost repuse în situația anterioară și, pe cale de consecință, raporturile de muncă ale contestatorului cu intimata nu au încetat nici un moment să fie în ființă. De asemenea, s-a reținut că, potrivit prevederilor art.V din nr.OUG82/2007, pentru modificarea și completarea Legii nr.31/1990 privind societățile comerciale, prin derogare de la prevederile art.56 din Codul Muncii, contractele de muncă ale directorilor încheiate pentru îndeplinirea mandatului de director înainte de intrarea în vigoare a acestui act normativ, încetează de drept la data intrării în vigoare a acestuia, și anume la 29 iunie 2007. S-a mai reținut în decizia contestată că funcția deținută de contestator este aceea de director executiv, iar contractul său de muncă a fost încheiat și ulterior modificat în vederea îndeplinirii mandatului de director anterior datei de 29 iunie 2007, aflându-se astfel sub incidența art.V din OUG nr.82/2007.
Față de această motivație reținută în decizia nr.1 din 7 iulie 2008, directorul general al societății a emis decizia nr.2 din aceeași zi, prin care a luat act de încetarea de drept, la data de 29 iunie 2007, contractului individual de muncă al contestatorului, în temeiul art.V din nr.OUG82/2007 pentru modificarea și completarea Legii nr.31/1990.
Tribunalul Vâlceaa apreciat că, din simpla lecturare a deciziei nr.1 din 7 iulie 2008 emisă de către directorul general al societății angajatoare, rezultă că intimata s-a conformat deciziei nr.96/R-C-M/8.02.2008 pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, ce are ca obiect reintegrarea contestatorului pe postul deținut anterior, doar formal, pentru ca în aceeași zi să se ia act de încetarea de drept a contractului individual de muncă cu petiționarul.
La data de 14.07.2008, directorul general al societății, prin decizia nr.1 a revocat decizia nr.1 din 7 iulie 2008, confirmând astfel caracterul formal al reintegrării.
Ca atare, tribunalul a concluzionat că nu a avut loc o reintegrare în conformitate cu decizia nr.96/R-CM/8.02.2008 a Curții de APEL PITEȘTI și în consecință, raporturile juridice de muncă dintre părți rămânând desființate, tribunalul a constatat că nu se poate reține o încetare de drept a contractului individual de muncă al contestatorului, în condițiile în care acesta era desființat.
Mai mult, era necesar ca orice măsură de reintegrare a contestatorului, de desfacere a contractului individual de muncă al acestuia sau de încetare de drept să fie dispusă de către Consiliul de Administrație al societății, conform art.16.2.10 din actul constitutiv al - (fila 45 și urm dosar).
În aceste condiții, tribunalul a apreciat că nu se mai impune analizarea susținerii intimatei cu privire la incidența dispozițiilor art.V din nr.OUG82/2007 și cu privire la aplicabilitatea instituției încetării de drept a raporturilor de muncă, contestatorul nefiind reintegrat efectiv.
Față de considerentele expuse, instanța de fond a admis în parte acțiunea, anulând decizia nr.1/07.07.2008 emisă de intimată și constatând că decizia nr.1/07.07.2008 a fost revocată prin decizia nr.1/14.07.2008.
Tribunalul a apreciat că este întemeiat capătul de cerere referitor la acordarea daunelor morale, reținând că noțiunea de demnitate, ca valoare umană are semnificația de respectabilitate potrivit dispozițiilor art.1 alin.3 din Constituție, dispoziții reluate și în art.6 alin.1 și art.39 alin.1 lit.e din Codul Muncii.
De asemenea, instanța a apreciat ca aplicabile dispozițiile art.26 din Carta socială europeană revizuită la Strasbourg la 3 mai l996, ratificată de România prin Legea nr.74/1999.
A reținut tribunalul că între părți a mai existat un conflict de muncă, iar caracterul repetat al încălcării unor drepturi ale contestatorului de către intimată rezultă din soluția care a fost dată de către instanțele de judecată în respectivul proces.
Având în vedere aceste litigii repetate, tribunalul a reținut atitudinea ostilă și condamnabilă, cu caracter ofensator a intimatei îndreptată în mod repetat împotriva contestatorului și a considerat că încălcarea demnității de muncă poate avea loc nu numai pe parcursul derulării efectelor unui contract individual de muncă, dar și la sfârșitul acestuia.
A apreciat însă instanța că, sub aspectul cuantumului solicitat, suma cerută de contestator este excesivă și că se impune numai acordarea sumei de 50.000 lei, care este de natură să acorde o satisfacție cu caracter compensatoriu în raport cu prejudiciu moral suferit de către acesta.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, instanța a obligat-o pe intimată să plătească suma de 5.000 lei cheltuieli de judecată către contestator, reprezentând onorariu avocat.
În termen legal pârâta - Rm.V a declarat recurs împotriva acestei sentințe pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, după cum urmează:
1. Instanța de fond nu a respectat dispozițiile art.76 din Legea nr.168/1999, în sensul că nu a încercat stingerea conflictului prin împăcarea pârâților, astfel că hotărârea pronunțată este lovită de nulitate absolută.
2. În mod greșit instanța de fond a reținut că la data emiterii deciziei nr.2/7.07.2008 contractul de muncă al contestatorului nu mai era în ființă, prevederile art.V din nr.OUG82/2007 nefiind aplicabile.
Arată recurenta că, urmare a anulării deciziei de desfacere a contractului de muncă al contestatorului prin hotărâre irevocabilă, acest contract de muncă a fost în ființă, raporturile de muncă dintre părți nefiind nici un moment încetate. Părțile fiind repuse în situația anterioară, rezultă că a fost repus în ființă și contractul de muncă al contestatorului, ceea ce înseamnă că el exista și își producea efecte la data emiterii deciziei nr.2/7.07.2008.
În aceste condiții recurenta apreciază că în mod greșit instanța de fond nu a mai analizat apărarea intimatei privind aplicabilitatea art.V din nr.OUG82/2007, chestiune esențială pentru corecta soluționarea a cauzei.
3. În mod greșit instanța de fond a apreciat că emiterea deciziei nr.2/7.07.2008 privind încetarea contractului de muncă ar fi de competența consiliului de administrație.
Arată recurenta că dispozițiile art.16.2.10. din actul constitutiv, reținute și de Tribunalul Vâlcea, se referă la numirea și revocarea directorilor și managerilor societății, operațiuni care sunt într-adevăr de competența consiliului de administrație, însă în speță nu este vorba despre o numire sau o revocare, ci de constatarea încetării de drept a unui contract de muncă, astfel că directorul general are competență deplină în această situație.
4. În mod greșit instanța a admis cererea de acordare a daunelor morale către contestator, reținând "atitudinea ostilă și condamnabilă a intimatei", fără a explicita în vreun fel în ce ar consta această atitudine și ignorând faptul că în speță nu s-a făcut nici o dovadă cu privire la existența prejudiciului și a legăturii de cauzalitate.
Analizând sentința recurată în raport de criticile formulate, curtea reține următoarele:
Primul motiv de recurs este nefondat.
Conform art.76 din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, la prima zi de înfățișare, înainte de intrarea în dezbateri, instanța are obligația de a încerca stingerea conflictelor de drepturi prin împăcarea părților.
Analizând dosarul de fond, curtea constată că la primul termen de judecată, din data de 13.08.2008 (fila 30), instanța de fond a încercat împăcarea părților, însă reprezentanții acestora au arătat că nu este posibilă stingerea litigiului pe cale amiabilă. O încercare de soluționare amiabilă a litigiului a avut loc în fața Curții de APEL PITEȘTI, care a acordat un termen în acest sens (fila 106), însă împăcarea părților nu s-a realizat.
În aceste condiții, curtea apreciază că instanța de fond a respectat dispozițiile art.76 din Legea nr.168/1999.
Al treilea motiv de recurs este fondat.
Conform art.16.2.20. din actul constitutiv al - Rm.V (fila 47), competența de numire și revocare a directorilor și managerilor societății aparține consiliului de administrație.
În speță însă, curtea constată că nu este vorba despre o numire sau despre o revocare a directorului executiv. Obiectul prezentului litigiu îl constituie măsura luată prin decizia nr.2/7.07.2008, decizie prin care s-a luat act de încetare de drept a contractului individual de muncă al contestatorului. Încetarea de drept a contractului directorului executiv nu este aceeași cu revocarea sau numirea în respectiva funcție. Doar aceste ultime două atribuții aparțin exclusiv consiliului de administrație, în conformitate cu actul constitutiv al societății, act care însă nu dă în competența consiliului de administrație și constatarea încetării de drept a contractului de muncă.
Apreciază așadar curtea că prin emiterea deciziei nr.2/7.07.2008 privind încetarea contractului de muncă al contestatorului nu au fost încălcate prevederile actului constitutiv al societății, măsura fiind luată în mod corect de directorul general al societății angajatoare, în baza deciziei nr.7/3.06.2008 emisă de consiliul de administrație.
Al doilea motiv de recurs este de asemenea fondat.
Prinn contractul individual de muncă nr.10351/13.05.2005 (filele 33-36), contestatorul a fost încadrat în funcția de inginer la. Prin decizia nr.18/24.05.2005 (fila 37) s-a dispus delegarea către contestator, începând cu data de 13.05.2005 a atribuțiilor specifice funcției de director executiv, iar prin decizia nr.40/13.06.2005 (fila 52), contestatorul a fost numit în funcția de director executiv. Urmare acestor măsuri, prin actul adițional la contractul individual de muncă al contestatorului, încheiat la data de 15.06.2005 (fila 53) a fost modificată funcția de încadrare a contestatorului, din inginer în director executiv.
Prin decizia nr.2/26.04.2007 emisă de societatea angajatoare, directorului executiv i-a fost desfăcut disciplinar contractul individual de muncă. Prin sentința civilă nr.920/2.11.2007 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-, a fost respinsă contestația formulată împotriva acestei măsuri, însă prin decizia nr.96/R-CM/8.11.2008 pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTIa fost modificată sentința, în sensul că a fost anulată decizia nr.2/26.04.2007, s-a dispus reintegrarea contestatorului pe postul de director executiv cu plata drepturilor salariale aferente și a fost obligată intimata să plătească daune morale și cheltuieli de judecată către contestator.
În executarea acestei hotărâri judecătorești irevocabile, a fost emisă decizia nr.1/7.07.2008 prin care s-a dispus reintegrarea contestatorului, iar aceasta a fost revocată prin decizia nr.1/14.07.2008. Prin decizia nr.2/14.07.2008 s-a dispus din nou reintegrarea contestatorului, iar contestația formulată împotriva acestei ultime decizii a fost respinsă prin sentința civilă nr.882/20.10.2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-, irevocabilă prin decizia nr.61/R-CM/20.01.2009 a curții de APEL PITEȘTI.
Independent de reintegrarea efectivă a contestatorului, curtea apreciază că, urmare a anulării concedierii contestatorului și repunerii părților în situația anterioară (deci reintegrarea contestatorului), practic contractul individual de muncă al contestatorului a fost în ființă, el producându-și efecte și pentru perioada 26.04.2007(data concedierii) până la pronunțarea hotărârii irevocabile de reintegrare.
Ca atare, instanța apreciază că în mod greșit Tribunalul Vâlceaa constatat că raporturile juridice de muncă dintre părți au rămas desființate ca urmare a emiterii deciziei nr.1/14.07.2008 prin care a fost revocată decizia de reintegrare nr.1/7.07.2008.
Apreciind că era în ființă contractul individual de muncă, curtea consideră că instanța de fond trebuia să analizeze incidența în cauză a dispozițiilor art.V din nr.OUG82/2007, care au stat la baza emiterii deciziei nr.2/7.07.2008 (ce face obiectul prezentului dosar) și că, neprocedând în acest fel, instanța nu a intrat în cercetarea fondului cauzei,
Față de aceste considerente, se impune admiterea recursului și casarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, urmând ca aceasta să analizeze legalitatea și temeinicia măsurii de încetare de drept a contractului individual de muncă al contestatorului (luată prin decizia nr.2/7.07.2008), în raport de dispozițiile art.V din nr.OUG82/2007, care au stat la baza luării acestei măsuri.
În funcție de soluția ce o va pronunța, instanța de fond va avea în vedere și criticile formulate de recurenta-pârâtă în legătură cu soluția dată capătului de cerere privind acordarea daunelor morale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de intimata - RM., împotriva sentinței civile nr.739 din 15 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-, intimat fiind contestatorul.
Casează sentința de mai sus și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red.
/4 ex/26.01.2009
Jud. fond:
Președinte:Paulina GhimișliuJudecători:Paulina Ghimișliu, Laura Ioniță, Nicoleta Simona
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 424/2009. Curtea de... | Contestație decizie de sancționare. Decizia 267/2009. Curtea... → |
|---|
