Contestatie decizie de concediere.nerespectarea dispozitiilor art.252 si 251 c.muncii.
| Comentarii |
|
Tribunalul DOLJ Sentinţă civilă nr. 3983 din data de 14.12.2016
Dosar nr...R O M Â N I A TRIBUNALUL DOLJ SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE SENTINȚA CIVILĂ NR. 3983 Ședința publică din data de 14.12.2016
Asupra cauzei de față, constată următoarele:Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 16.06.2016 contestatoarea PI a formulat în contradictoriu cu intimata S.C. V... A... I... S.R.L contestație împotriva deciziei nr. 383/11.04.2016, emisă de intimată, solicitând anularea acesteia, repunerea părților în situația anterioară încetării contractului individual de muncă, obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu slaariile de care ar fi beneficiat în perioada 01.12.2015-11.04.2016, indexate, majorate și reactualizate și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, inclusiv plata asigurărilor sociale, obligarea la daune morale pentru prejudiciul suferit ca urmare a concedierii și obligarea la cheltuieli de judecată.În motivare, arată că a fost notificată la data de 02.02.2016 în sensul de a se prezenta pentru a oferi explicații în legătură cu absența de la locul de muncă începând cu data de 01.12.2015, comunicând în scris intimatei motivele acestei situații, anume faptul că începând cu această dată s-a operat în mod nelegal încetarea contractului său individual de muncă și s-a înregistrat acest lucru în revisal, așa încât a solicitat angajatorului să-i comunice decizia de revocare.Invocă ca și motive de nulitate absolută a deciziei încălcarea disp. art. 62, corob. cu art. 78 din codul muncii, decizia neindicând motivele de fapt și de drept care să se încadreze în prevederile art. 56 din codul muncii, nu cuprinde insatnța competentă să soluționeze contestația, nu indică acordarea unui temen de preaviz, nu se încadrează în cazurile de încetare de drept a contractului de muncă, nu descrie amănunțit nici o abatere de la disciplina muncii, nu s-a efectuat o cercetare prealabilă și decizia nu i-a fost comunicată în scris în termen de 5 zile, conf. art. 252 codul muncii. A depus la dosar, în copie, contrectul individual de muncă, decizia contestată, adrese emise de ITM Dolj, extras revisal, adeverința nr. 46/08.09.2015, emisă de intimată, notificare, proces verbal de control nr. 13113/17.11.2015, acte medicale, adeverință emisă de Casa Județeană de Pensii Dolj. Intimata nu a formulat întâmpinare. La termenul din data de 24.10.2016 instanța a dispus citarea intimatei prin lichidatorul judiciar CII POA, iar la termenul de astăzi a dispus disjungerea capetelor de cerere nr. 3, 5 și 6 și formarea unui dosar separat cu termen la data de 23.01.2016, dat fiind faptul că prin încheierea din data de 23.06.2016, pron. de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 5085/63/2016 s-a deschis procedura insolvenței împotriva debitoarei-intimata din prezenta cauză. Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul reține următoarele aspecte de fapt și de drept: Contestatoarea PI a avut calitatea de salariată în cadrul pârâtei S.C. A... I... SRL în baza contractului individual de muncă nr. 126/21.08.2012, în perioada 22.08.2012 - 11.04.2016, în meseria de confecționer, contractul de muncă încetând prin emiterea de către intimată a Deciziei nr. 383/11.04.2016, în temeiul disp. art. 61 litera a din codul muncii.În ce privește motivele de nulitate absolută a deciziei de concediere, invocate de către contestatoare, instanța reține următoarele: Potrivit disp. art. 61 lit. a din codul muncii, angajatorul poate dispune concedierea salariatului în cazul în care acesta a săvârșit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii ori de la cele stabilite prin contractual individual de muncă, contractul colectiv de muncă sau regulamentul intern, ca sancțiune disciplinară, deci în această situație concedierea salariatului se dispune din motive care țin de persoana acestuia, cu titlu de sancțiune disciplinară, iar pe de altă parte, dispozițiile art. 56 din codul muncii reglementează cazurile în care contractul individual de muncă existent încetează de drept, iar constatarea cazului de încetare de drept se face de angajator, prin decizie ce se comunică persoanei aflată în situația respectivă, conf. alin. 2 al aceluiași articol. În cauză, intimata a decis, potrivit art. 1 din decizia contestată încetarea de drept a contractului individual de muncă al contestatoarei, deși, atât în preambulul deciziei, cât și la art. 1 din aceasta se menționează temeiul de drept al concedierii ca fiind disp. art. 61 lit. a din codul muncii, ce reglementează, așa cum s-a arătat, concedierea ca sancțiune disciplinară, instanța urmând astfel să examineze contestația prin raportare la prevederile art. 247 și urm. din codul muncii. Decizia prin care se dispune încetarea raporturilor de muncă din motive imputabile salariatului trebuie să îmbrace anumite cerințe de formă, cerințe care, în situația neîndeplinirii atrag sancțiunea anulării, cu repunerea părților în situația anterioară. Potrivit art. 62 alin. 3 din codul muncii, decizia de concediere se emite în scris și sub sancțiunea nulității absolute trebuie să fie motivată în fapt și în drept, reglementarea legală a condițiilor de fond și de formă ale actului prin care angajatorul dispune încetarea contractului individual de muncă având ca scop prevenirea unor eventuale abuzuri ale acestuia, precum și asigurarea unor elemente de verificare a legalității și temeiniciei măsurii dispuse.
În conformitate cu disp. art. 252 alin. 2 din codul muncii, sub sancțiunea nulității absolute, decizia trebuie să cuprindă mai multe elemente, printre care descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, precizarea prevederilor din statul de personal, regulamentul intern, contract individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetări disciplinare prealabile, etc. Prin descriere trebuie să se înțeleagă prezentarea explicită a acelor aspecte care pot conduce la concluzia că fapta salariatului reprezintă o încălcare de către acesta a normelor de disciplină săvârșite în legătură cu munca sa, o înfrângere a obligațiilor izvorâte din contractul individual de muncă. Din descrierea faptei trebuie să rezulte în mod concret în ce a constat acțiunea sau inacțiunea săvârșită cu vinovăție de salariat, prin care a încălcat normele legale, regulamentul intern, contract individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici, în așa fel încât salariatul, dar și instanța să poată avea o imagine exactă a faptei imputate. În cauză, instanța reține că în decizia de concediere nr. 383 din data de 11.04.2016, deși intimata a dispus concedierea contestatoarei cu titlu de sancțiune disciplinară, aceasta nu cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de disp. art. 252 din codul muncii, în sensul în care nu a indicat faptele ce constituie abateri disciplinare, data la care au fost săvârșite, neindicarea acestor mențiuni obligatorii fiind sancționată cu nulitate absolută a deciziei de concediere. Pe de altă parte, la emiterea deciziei de concediere intimata a încălcat și prevederile art. 251 din codul muncii, ce impun obligația angajatorului ca anterior emiterii deciziei de concediere să efectueze o cercetare disciplinară prealabilă, în cadrul căreia salariatul să fie convocat în scris, cu indicarea datei, orei și locului întrevederii, pentru a avea posibilitatea de a formula și susține apărări în favoarea sa, să ofere persoanei împuternicite să realizeze cercetarea toate probele și motivațiile pe care le consideră necesare, salariatul având și dreptul de a fi asistat, la cererea sa de un reprezentant al sindicatului al cărui membru este. Având în vedere că din cuprinsul deciziei nu rezultă efectuarea acestei cercetări disciplinare prealabile iar intimata nu a depus la dosar înscrisuri care să demonstreze contrariul, deși avea sarcina probei, conf. art. 272 din codul muncii, Tribunalul reține că din acest punct de vedere decizia nu respectă prevederile art. 251 din codul muncii, excepția nulității astfel invocată fiind întemeiată. Sub aspectul celui de-al șaptelea motiv de nelegalitate invocat, instanța reține că potrivit art. 252 alin.3 din codul muncii, decizia trebuie comunicată salariatului în cel mult 5 zile calendaristice de la data emiterii și produce efecte de la data comunicării, iar aceasta se predă personal salariatului, cu semnătură de primire, ori în caz de refuz al primirii, prin scrisoare recomandată, la domiciliul sau reședința comunicată de acesta, procedură ce nu a fost respectată în prezenta cauză, în condițiile în care intimata nu a depus la dosar înscrisuri cu care să facă această dovadă.
Prin urmare, având în vedere faptul că decizia de concediere, deși nu a fost comunicată conform prevederilor legale menționate a fost pusă în executare de către intimată, devin incidente prevederile art. 78 din codul muncii, decizia fiind lovită de nulitate absolută. În ce privește motivul invocat de contestatoare, în sensul că decizia contestată nu prevede acordarea unui termen de preaviz, acesta este neîntemeiat, având în vedere că potrivit disp. art. 75 alin. 1 din codul muncii beneficiază de dreptul la un preaviz doar persoanele concediate în temeiul art. 61 lit. c și d, art. 65 și 66, dispoziții ce nu sunt astfel aplicabile în cauza de față, în care concedierea s-a dispus în temeiul art. 61 lit. a din codul muncii. Sub aspectul motivului de nelegalitate vizând neindicarea în cuprinsul deciziei a instanței competente să soluționeze contestația, instanța reține că potrivit art. 252 alin. 2 lit. f din codul muncii, sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu.... instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată, însă, dat fiind că, în cauză, contestatoarea a formulat contestație împotriva deciziei nr. 383/2016 în termenul legal, la instanța competentă atât material cât și teritorial, nu se poate reține faptul că aceasta a suferit o vătămare prin neindicarea în cuprinsul deciziei a instanței competente, situație în care instanța nu va reține acest motiv de nelegalitate. Față de toate aceste considerente, instanța apreciază ca fiind întemeiată excepția nulității absolute a deciziei de concediere, pentru nerespectarea cerințelor de valabilitate prevăzute de art. 251,252 alin. 2 lit. a și 252 alin. 3și 4 din codul muncii, așa încât va admite contestația, cu consecința constatării nulității absolute a deciziei de concediere. În temeiul art. 80 alin.2 din codul muncii ca efect al constatării nulității deciziei de concediere, instanța va admite cererea contestatoarei și o va repune în situația anterioară emiterii acesteia, obligând astfel intimata să o reintegreze în postul deținut anterior datei încetării contractului individual de muncă nr. 126/21.08.2012.
| ← Contestatie decizie de concediere.încălcarea dispoz.art.252... | Contestatie decizie de concediere.încetarea contractului... → |
|---|
