Anulare decizie privind stabilirea drepturilor salariale şi emiterea unei noi decizii cu consecinţa recalculării drepturilor salariale, prin includerea unor sporuri şi obligarea pârâtei la plata sporului de condiţii deosebite, periculos şi vătămătoare, co
Comentarii |
|
Tribunalul DOLJ Sentinţă civilă nr. 3719 din data de 28.11.2016
Dosar nr...R O M Â N I A TRIBUNALUL DOLJ SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE SENTINȚA Nr. 3719/2016 Ședința publică de la 28 Noiembrie 2016 Asupra cauzei de față constată următoarele:Prin cererea înregistrată la data de 18 februarie 2016, pe rolul Tribunalului Dolj, Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale reclamanta RIM a chemat în judecată pe pârâta DSVSA D..., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea deciziei nr. 296 din 30.12.2015 emisă de pârâtă, privind stabilirea drepturilor sale salariale, emisă în baza prevederilor Ordinului președintelui ANSVSA nr. 1016 din 23.12.2015 și emiterea unei noi decizii cu consecința recalculării drepturilor sale salariale, prin includerea sporurilor obținute în temeiul legii la salariul de bază și obligarea pârâtei la plata sporului de condiții deosebite, periculos și vătămătoare, condiții de stres în cuantum de 75% din salariul de bază, pe care le-a deținut, care avea la bază buletinele de determinare emise de autoritățile abilitate în acest sens, în fiecare an (inclusiv 2015) (ITM) și care acum nu se mai regăsesc în reconstrucția salarială efectuată conform deciziei nr. 296/30.12.2015 emisă de pârâtă aplicate la salariul de bază, cu cheltuieli de judecată.În fapt, în data de 06.01.2016 reclamantul a contestat decizia nr. 296/30.12.2015 conform adresei nr. 095/06.01.2016 către Directorul executiv al DSVSA D... prin care a solicitat aceste drepturi la care a primit răspuns negativ conform adresei nr. 95/18.01.2016 pe care a primit-o prin email la data de 21. 01.2016, făcând dovada cererii prealabile.A învederat că, solicitarea pentru a acorda prin decizie a sporului de periculozitate în cuantum de 75% din salariu de bază s-a făcut conform prevederilor art. 1 din OUG nr. 83/2014, modificată prin Legea nr. 71/2015. Consideră că, din culpa exclusivă a pârâtei, neacordarea acestor drepturi pârâta i-a adus un prejudiciu material, prejudiciu ce este cert și constă în privarea nejustificată de dreptul de a mai primi vreodată aceste drepturi, pentru considerentele:Menționează că, Decizia nr. 296/30.12.2015 emisă de ANSVSA D..., nu conține structura salariului de bază brut (precizarea salariului tarifar de încadrare plus sporurile cuvenite, respectiv periculoase 75%, spor de vechime).A precizat că, emiterea deciziei de încadrare s-a impus ca urmare a Legii 293/2015 privind aprobarea OUG 35/2015 pentru modificarea și completarea OUG 83/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe.A arătat că, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. 1 din O.U.G 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, "în anul 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/ soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014 în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții și nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare", iar în conformitate cu prevederile alin. 2 "în anul 2015, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2014,(deci reconstrucție la acest nivel) în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții"ceea ce este și cazul reclamantului. Mai mult legiuitorul prin emiterea Legii 71/2015 obliga la acordarea altor sporuri si celor care nu l-au avut si l-au obținut după 2009, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplinește aceleași condiții de studii - medii, superioare, postuniversitare, doctorale, de vechime si își desfășoară activitatea în aceleași condiții, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării.Privind solicitarea de acordare al sporului de condiții periculoase în cuantum de 75% precizează că acesta a fost acordat conform Deciziei nr. 581/22.07.2009 cu tabelul atașat acesteia în baza expertizării anuale a locurilor de muncă.Reclamantul menționează că, în cadrul Laboratorului SVSA D... se efectuează următoarele activități în baza cărora s-a acordat sporul de condiții periculoase conform buletinului de determinare prin expertizare a locurilor de muncă la DSVSA D... nr. 192/22.07.2009 condiții care sunt valabile și astăzi conform buletinelor de expertizare (nr. 64/2014, 97/2015 emise de DSP D...).Menționează că igienizarea fizică, chimică, aplicarea substanțelor decontaminate, controlul intern al decontaminării se efectuează integral de către personalul angajat al laboratorului pe baza unor proceduri generale și instrucțiuni speciale prevăzute în Manualul Calității, conform cerințelor SR EN ISO/CEI 17025:2005 impuse de acreditarea REN AR chestiune care mărește riscul expunerii și contaminării personalului. Pe întreaga perioadă a activității în laborator se impun respectarea unor Norme speciale privind Securitatea și Sănătatea la locul de muncă.Învederează instanței că, acordarea sporului de condiții periculoase se acordă actualmente și altor categorii de funcționari publici (primarii, Autoritatea Națională Fitosanitară, APIA etc.).Reclamantul menționează că potrivit art. 253 alin. (1) din Codul muncii, "angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să-l despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciu".Menționează că, la art. 14 din CEDO privind interzicerea discriminării, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că diferența de tratament devine discriminare atunci când se induc distincții între situații analoage sau comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă (cauza Marks contra Belgiei). De altfel, instanța europeană, în cauza Driha contra României - Hotărârea din 21.02.2008, a constatat existența discriminării între reclamant și alte persoane care aparțineau aceleiași categorii profesionale, iar în prezenta cauză există o discriminarea între persoane care aparțin aceleiași categorii profesionale (în speță funcționari publici), care se află în situații comparabile, neexistând justificare din partea instituției publice angajatoare să remunereze diferit angajații aflați în situații identice. De asemenea, art. 23 alin. (2) din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede în mod expres că "toți oamenii, fără nici o discriminare, au dreptul la un salariu egal pentru muncă egală".Totodată, Carta socială europeană revizuită (ratificată de România prin Legea nr. 74/1999) instituie necesitatea adoptării (de către statele care au acceptat art. 4 referitor la o salarizare echitabilă) măsurile necesare în vederea garantării unei salarizării echitabile, care să țină cont inclusiv de dreptul la o salarizare egală pentru muncă de valoare egală.În mod similar, Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale (adoptat în 1966 și ratificat de România prin Decretul nr. 212/1974) conține dispoziții relative la nediscriminare, inclusiv dreptul la un salariu echitabil și la o remunerare egală pentru o muncă de valoare egală.Art. 5 din Codul muncii interzice discriminarea, prevăzând că în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii, orice discriminare directă sau indirectă fiind interzisă.
Prevederi asemănătoare sunt cuprinse și în Protocolul 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, art. 25 alin. (1) din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 26 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice.În jurisprudența C.C.J.E., cauza Von D. Kamann c. M. NordS.-E. 14/83, s-a statuat că ordinea juridică comunitară permite tuturor persoanelor care se consideră nedreptățite de o discriminare rezultată din acte normative să o invoce efectiv în litigiile de pe rolul tribunalelor naționale.Este adevărat că principiul egalității în fața legii prevăzut de art. 16 alin. l din Constituție și al nediscriminării prevăzut de art. 5 alin. 1 din Codul muncii nu înseamnă uniformitate, fiind admise soluții legislative diferite pentru situații diferite, justificate obiectiv. în același sens, C.J.C.E. a statuat principiul egalității ca unul din principiile generale ale dreptului comunitar, în sfera dreptului comunitar, principiul egalității exclude ca situațiile comparabile sa fie tratate diferit iar situațiile diferite să fie tratate similar, cu excepția cazului în care tratamentul este justificat obiectiv.În consecință, aceste prevederi internaționale au prioritate în raport cu întreaga legislație română (conform art. 20 alin. 1 în Constituție).A anexat următoarele înscrisuri: copia deciziei contestate, contestație nr. 095/06.01.2016, răspuns nr. 95/18.01.2016, buletin de determinare prin expertizare nr. 64 DSP D..., nr. 3521/28.05.2014, buletin de determinare prin expertizare nr. 97 DSP D..., nr. 3170/20.05.2015, adresa DSP D... nr. 2249/22.072009 privind rezultatul expertizei locurilor de muncă, nota de constatare privind determinarea condițiilor de muncă a ITM D... nr. 6730/22.07.2009, decizia nr. 581/22.07.2009 privind acordarea sporului de periculozitate funcționarilor publici din cadrul DSVSA D... în cuantum de 75% din salariul de bază,În drept, invocă prevederile Legii 71/2015, OUG nr. 83/2015, Legii 293/2015.La data de 28.03.2016, pârâta ANSVSA D... a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca fiind netemeinică și nelegală.
A invocat excepția necompetenței materiale a Secției Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, motivat de faptul că, reclamantul solicită anularea unui act administrativ decizia nr. 296/30.12.2015 și, nu a repectat procedura prealabilă, nu s-a adresat instituției pentru revocarea deciziei nr. 296/30.12. 2015.Pârâta învederează că reclamanta a susținut că în data de 06.01.2016 a contestat decizia menționată, prin adresa nr. 95/06.01.2016. Arată că acest fapt este nereal, prin adresa nr. 95/06.01.2016, salariați nenominalizați s-au adresat instituției fără să identifice actele administrative contestate, drept urmare Decizia nr. 296/30.12.2015 nu a fost contestată. Tabelul depus cu acțiunea nu a fost dat la cunoștință instituției, acesta fiind constituit ulterior răspunsului dat. Acest fapt este confirmat și prin răspunsul formulat la adresa nr. 95/06.01.2016. În fapt, reclamanta a formulat acțiunea de anulare a Deciziei nr. 296/30.12.2015, decizie prin care i s-a stabilit dreptul salarial începând cu data de 01.12.2015. Pârâta menționează că, prin acțiunea introdusă reclamantul solicită emiterea unei noi decizii cu recalcularea dreptului salarial în care să se includă un spor condiții deosebite, periculoase și vătămătoare, condiții de stres în cuantum de 75% din salariul de bază, sporuri pe care susține că le-a deținut până la data de 01.12.2015.
Arată că din anul 2010, DSVSA-urile, atât pentru funcționarii publici cât și pentru personalul contractual au acordat salariul de bază/brut cu sume compensatorii, sume care în anul 2011 au fost incluse în bază, cu scopul de a menține cuantumul salariilor. Drept urmare, salariații DSVSA Dolj, nu au mai beneficiat de spor de stres și de spor condiții deosebite de muncă în afara salariului de bază/brut. Buletinele de determinare a condițiilor deosebite de muncă și a condițiilor de stres, s-au efectuat în fiecare an, pentru demonstrarea menținerii condițiilor de lucru, cerință a legislației cu privire la drepturile salariale anuale.Pârâta învederează instanței că, reclamantul beneficia înainte de 01.12.2015 de un salariu bază - brut de 2084 de lei, iar prin decizia nr. 296/30.12.2015 reclamantei i s-a acordat un salariu de bază - brut de 3741 de lei.A menționat că, această creștere salarială, considerabilă, s-a efectuat ca urmare a asimilării salariului personalului din structurile subordonate a ANSVSA cu salariul personalului Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, instituție ce gestionează fonduri europene, s-a constituit în temeiul Ordonanței nr. 83 2014, completată și modificată de Ordonanța nr. 35/2015 aprobată de Legea nr. 293 din 25 noiembrie 2015, cât și în temeiul Ordinului nr. 1016/2015 emis de președintele ANSVSA B...Pârâta precizează că, dreptul salarial al reclamantulei nu a fost afectat și nu a înregistrat diminuare, în consecință, decizia nr. 296/30.12.2015 este temeinică și legală.
A menționat că, pe toată perioada angajării reclamantului în cadrul instituției, aceasta a beneficiat și beneficiază de toate drepturile cuvenite în materia funcției deținute, în conformitate cu Ordonanța nr. 83/2014, completată și modificată de Ordonanța nr. 35/2015 aprobată de Legea nr. 293 din 25 noiembrie 2015, în prezent aflându-ne sub incidența Legii nr. 284 din 28 decembrie 2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.A arătat că, DSVSA D..., având statutul de instituție publică, serviciu public deconcentrat, în calitate de subiect de drept investit cu atribuții de autoritate publică, are obligația legală de a respecta dispozițiile actelor legale invocate, neavând capacitatea de a exercita sau nu drepturi care decurg din calitatea sa și implicit, de a-și îndeplini sau nu obligațiile care incumbă din această calitate.În drept a invocat dispozițiile art. 205 Cod procedură civilă.La data de 18.04.2016, reclamanta a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare prin care a solicitat instanței respingerea excepției invocată de pârâtă prin întâmpinare și apărările pe fondul cauzei invocate de aceasta, ca neîntemeiate și nelegale.A menționat că, la calcularea salariului nu s-a ținut cont de dispozițiile art 1 alin.2 din Ordonanța de urgență nr. 83/12.12.2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, modificată și completată prin Legea nr. 293/25.11.2015 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 35/2015 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 prvind salarizarea personalului plătit din fonduri publice înanul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 152/1998.Reclamanta susține că i-au fost afectate drepturile salariale și au înregistrat o diminuare nejustificată și nelegală a salariului, procentul de crșetere aplicat în cazul său este de 55,70% și nu 75% cum este aplicat în cazul personalului APIA D..., spor pe care l-a avut cuprins în salariu până la data de 01.12.2015 sub formă de sumă compensatorie.La termenul din data de 13.06.2016, instanța, a pus în discuția părților excepția necompetenței funcționale a Secției Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale invocată de pârâă prin întâmpinare.La acest termen, instanța a respsins excepția necompetenței funcționale a Secției Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale având în vedere că reclamanta este personal contractual, iar decizia privind stabilirea drepturilor salariale nu este un act administrativ care să atragă competența Secției de contencios Administrativ și Fiscal.Instanța a dispus efectuarea efectuarea unei adrese către pârâtă pentru a depune la dosarul cauzei toate actele care au stat la baza emiterii decizei nr. 296/ 30.12.2015, precizând modul de calcul al salariului atât pentru luna anterioară emiterii decizei cât și în prima lună când această decizie și-a produs efectele.
La data de 01.11.2016, pârâta a răspuns la adresa instanței depunând un set de înscrisuri.Analizând totalitatea probelor administrate în cauză, precum și prevederile legale incidente, instanța reține următoarele:Reclamanta este salariatul pârâtei DSVSA D..., având funcția de biolog.Reclamanta a solicitat instanței anularea deciziei nr. 296 din 30.12.2015 emisă de pârâtă, privind stabilirea drepturilor sale salariale, emisă în baza prevederilor Ordinului președintelui ANSVSA nr. 1016 din 23.12.2015 și emiterea unei noi decizii cu consecința recalculării drepturilor salariale, prin includerea sporurilor obținute în temeiul legii la salariul de bază și obligarea pârâtei la plata sporului de condiții deosebite, periculos și vătămătoare, condiții de stres în cuantum de 75% din salariul de bază, pe care le-a deținut, care avea la bază buletinele de determinare emise de autoritățile abilitate în acest sens, în fiecare an (inclusiv 2015) (ITM) și care acum nu se mai regăsesc în reconstrucția salarială efectuată conform deciziei nr. 296/30.12.2015 emisă de pârâtă aplicate la salariul de bază.Prin Decizia nr. 296/30.12.2015, Directorul executiv al DSVSA D... a stabilit că, începând cu data de 01.12.2015, reclamanta angajată în condițiile O.G. 42/2004 cu modificările și completările ulterioare, pe durată determinată, cu normă întreagă, în funcția de biolog, gradul profesional I, clasa de salarizare 89, gradația 3, în cadrul DSVSA D..., va beneficia de un salariu de bază brut de 3741 lei.Conform celor menționate în cuprinsul înscrisului intitulat "Contestație", înregistrat la pârâtă sub nr. 095/06.01.2016 (fila 11 dosar), o serie de angajați ai DSVSA D... nominalizați într-un tabel atașat contestației au solicitat "reanalizarea" deciziilor prin care le-au fost stabilite drepturile salariale, începând cu data de 01.12.2015, în sensul recalculării respectivelor drepturi, prin includerea sporurilor obținute în temeiul legii.Prin adresa nr. 95/18.01.2016 (fila 13 dosar), pârâta a răspuns contestației anterior menționate, specificând că drepturile salariale nu au fost afectate și nici nu au înregistrat vreo diminuare (fiind determinate în temeiul Ordonanței nr. 83/2014, completată și modificată de Ordonanța nr. 35/2015 aprobată de Legea nr. 293/25 noiembrie 2015, cât și în baza Ordinului nr. 1016/2015, emis de președintele ANSVSA), astfel încât deciziile de stabilire a drepturilor salariale adoptate în data de 01.12.2015 sunt temeinice și legale.Deși pârâta pretinde că "tabelul depus odată cu acțiunea nu i-a fost adus la cunoștință, acesta fiind întocmit ulterior răspunsului formulat la adresa nr. 95/06.01.2016", nu există nicio dovadă care să-i confirme susținerile.Dimpotrivă, trebuie remarcat că, în cuprinsul înscrisului intitulat "Contestație" înregistrat la pârâtă sub nr. 095/06.01.2016 se face referire clară la "un tabel atașat contestației", unde sunt nominalizați salariații care au contestat Deciziile de încadrare. La fila 12 din dosar reclamantul a depus un înscris intitulat "Tabel nominal cu salariații DSVSA D... care contestă Deciziile de salarizare emise în 30.12.2015" - în cuprinsul căruia sunt înscrise un număr de 29 de persoane (inclusiv reclamantul, la poziția 11), fiecare dintre acestea indicându-și codul numeric personal și numărul Deciziei pe care o contestă și semnând respectivul tabel.În altă ordine de idei, dacă pârâta nu avea cunoștință despre numele persoanelor care contestau Deciziile de stabilire a drepturilor salariale și despre numerele respectivelor Decizii, este inexplicabil de ce nu a restituit înscrisul intitulat "Contestație" cu mențiunea de a fi depus tabelul la care se face referire și a preferat să formuleze un răspuns care analiza fondul afirmațiilor salariaților nemulțumiți de conținutul deciziilor de stabilire a salariului de bază brut adoptate în data de 30.12.2015 și conchidea că acestea au fost adoptate în conformitate cu prevederile legii.Instanța constată că, potrivit art. 13 din Legea nr. 330/2009 "(1) Salariile de bază se diferențiază pe funcții în raport cu nivelul pregătirii profesionale, experiența și răspunderea în muncă, precum și cu nivelul de complexitate a activității specifice fiecărui post. (2) În cadrul fiecărei funcții, salariile de bază se diferențiază pe grade în cazul studiilor superioare, studiilor superioare de scurtă durată și pe trepte profesionale în cazul studiilor medii, astfel încât să se asigure posibilitatea diferențierii salariilor de bază individuale în raport cu nivelul pregătirii profesionale a fiecărei persoane și cu experiența acesteia în muncă. De regulă, se utilizează 2 - 3 grade și, respectiv, 2 - 3 trepte profesionale. (3) În cadrul fiecărui grad sau al fiecărei trepte profesionale, diferențierea salariilor de bază se face pe un număr de 5 gradații, corespunzătoare celor 5 tranșe de vechime în muncă, prevăzute la art. 16, cu excepția funcțiilor publice, unde se utilizează 3 grade profesionale și 3 trepte de salarizare".
De asemenea, prevederile art. 18-21 din actul normativ anterior menționat stabilesc că sporurile care pot fi acordate sunt: sporul pentru munca prestată în timpul nopții (de 25% din salariul de bază, dacă timpul astfel lucrat reprezintă cel puțin 3 ore de noapte din timpul normal de lucru); sporul pentru orele prestate peste durata normală a timpului de lucru de către personalul încadrat în funcții de execuție sau de conducere - în cazul în care munca prestată peste durata normală a timpului de lucru nu a putut fi compensată cu timp liber corespunzător (de 75% aplicat la salariul de bază); sporul pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru (de 100% din salariul de bază al funcției îndeplinite); sporul pentru activitatea desfășurată de nevăzătorii cu handicap accentuat, în cadrul programului normal de lucru (de 15% din salariul de bază). Prevederile art. 18-21 din Legea nr. 330/2009 stabilesc că sporurile care pot fi acordate sunt: sporul pentru muncă prestată în timpul nopții (de 25% din salariul de bază, dacă timpul astfel lucrat reprezintă cel puțin 3 ore de noapte din timpul normal de lucru); sporul pentru orele prestate peste durata normală a timpului de lucru de către personalul încadrat în funcții de execuție sau de conducere - în cazul în care munca prestată peste durata normală a timpului de lucru nu a putut fi compensată cu timp liber corespunzător (de 75% aplicat la salariul de bază); sporul pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru (de 100% din salariul de bază al funcției îndeplinite); sporul pentru activitatea desfășurată de nevăzătorii cu handicap accentuat, în cadrul programului normal de lucru (de 15% din salariul de bază).
Art. 22 din Legea nr. 330/2009 prevede că "Sporurile, majorările, precum și indemnizațiile de conducere care, potrivit prezentei legi, sunt incluse în salariul de bază, în solda funcției de bază sau în indemnizația lunară de încadrare, după caz, sunt prevăzute în notele din cuprinsul anexelor la prezenta lege";. Art. 23 alin. 2 din aceeași lege prevede că "Suma sporurilor și indemnizațiilor individuale nu va depăși 30% din salariul de bază, solda funcției de bază sau indemnizația lunară de încadrare";, iar art. 30 alin. 1 prevede că: "Începând cu 1 ianuarie 2010, sporurile, acordate prin legi sau hotărâri ale Guvernului, și, după caz, indemnizațiile de conducere, care potrivit legii făceau parte din salariul de bază, din soldele funcțiilor de bază, respectiv din indemnizațiile lunare de încadrare, prevăzute în notele din anexele la prezenta lege, se introduc în salariul de bază, în soldele funcțiilor de bază, respectiv în indemnizațiile lunare de încadrare corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, atât pentru personalul de execuție, cât și pentru funcțiile de conducere";.Prin urmare, coroborând prevederile legale menționate mai sus, trebuie concluzionat că, odată cu intrarea în vigoare a Legii 330/2009, respectiv 01.01.2010, sporul de periculozitate cuvenit salariaților nu a mai fost acordat în mod distinct. Acesta nici nu mai putea fi acordat într-o astfel de modalitate, întrucât ar fi depășit plafonul maxim de 30% reglementat de art. 23 alin. 2 din Legea nr. 330/ 2009, ci a fost cuprins în salariul de bază, în așa fel încât salariul în plată să nu fie mai mic decât cel avut în plată în luna decembrie a anului 2009, dându-se eficiență prevederilor art. 30 alin. 5 din Legea nr. 330/2009.
Potrivit art. 48 alin. 1 pct. 11 din Cap. VII din Legea cadru nr. 330/05.11. 2009, publicată în M. Of. nr. 762/09.11.2009, la data intrării în vigoare a prezentei legi (01.01.2010), se abrogă Legea nr. 435/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului care își desfășoară activitatea în sistemul sanitar-veterinar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 980 din 7 decembrie 2006, cu modificările ulterioare, cu excepția art. 23, 26, 27, 28, 29, 35 și 36.Reclamanta face referire la Decizia 58.1/22.07.2009 - prin care s-a decis acordarea unui spor de periculozitate funcționarilor publici din cadrul DSVSA D..., în temeiul art. 92 din O.G. 16/2008 - însă respectiva decizie și-a produs efectele doar atâta timp cât cadrul normativ nu a fost modificat, or O.G. 16/2008 a fost abrogată prin O.U.G. 1/2009, încetându-și efectele în data de 31.03.2009.Art. 1 alin. 82 din O.U.G. nr. 83/2014 prevede că "Asimilarea funcțiilor și salariilor personalului Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, institutelor centrale și structurilor subordonate județene, în mod corespunzător încadrării acestor structuri, cu funcțiile și nivelul de salarizare din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și, după caz, din cadrul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, în cazul unităților subordonate, precum și stabilirea nivelului concret al drepturilor salariale se fac prin ordin al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, corespunzător specificului funcțiilor Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, având ca referință dispozițiile ordinelor ministrului agriculturii și dezvoltării rurale de aplicare a prevederilor alin. (8) și (81), cu respectarea normelor legale în vigoare";. Decizia de stabilire a drepturilor salariale cuvenite reclamantei a fost adoptată în conformitate cu dispozițiile legale invocate în preambulul său și în temeiul Ordinului președintelui ANSVSA nr. 1016/23.12.2015. Respectivul Ordin - ca orice act administrativ - se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie, astfel încât, atâta timp cât nu a fost desființat de instanța de contencios administrativ competentă nu poate fi ignorat ca parte a cadrului legislativ care trebuie respectat la stabilirea drepturilor salariale cuvenite reclamantului.Cu alte cuvinte, în contextul în care decizia de stabilire a drepturilor salariale cuvenite reclamantului începând cu data de 01.12.2015 este adoptată în conformitate cu Ordinul anterior menționat, reclamanta nu ar putea obține desființarea deciziei individuale de stabilire a drepturilor salariale decât în ipoteza în care, anterior, instanța competentă ar decide că respectivul ordin a fost emis în mod nelegal și netemeinic și ar dispune anularea acestuia, ceea ce nu este cazul în speță. În sfârșit, afirmațiile cu privire la pretinsa "discriminare" care ar exista între reclamant și alte categorii de funcționari publici (primarii, cei de la Autoritatea Națională Fitosanitară, sau de la A.P.I.A.) sunt lipsite de suport juridic.Astfel, în primul rând, nu există discriminare decât în situația în care, fără o justificare rezonabilă, unor persoane aflate în aceeași situație, li se aplică un tratament diferit. Or, prevederile art. 1 alin. 82 din O.U.G. 83/2014 și ale Ordinului nr. 1016/2015 nu sunt de natură să creeze discriminări, fiind aplicabile în cazul tuturor persoanelor aflate într-o situație identică - și anume funcționari publici personalul contractual din cadrul ANSVSA. În al doilea rând, dreptul consacrat de art. 14 din CEDO are un caracter subsidiar - în raport de drepturile și libertățile ocrotite de Convenție -, și poate fi invocat numai în legătură cu exercitarea unui alt drept protejat de art. 1-13 din Convenție.Așa cum Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut în mod constant, art. 14 din Convenție completează celelalte dispoziții substanțiale ale Convenției sau ale Protocoalelor sale adiționale. Art. 14 nu are o existență independentă, deoarece are efect numai în legătură cu "exercitarea drepturilor și libertăților"; pe care convenția le garantează. Constatarea existenței unei discriminări se poate face numai în legătură cu un alt drept din Convenție (Cauza Beian contra României; Cauza Hans-Adam von Liechtenstein c. Germaniei).În consecință, nefiind invocată și constatată o încălcare a art. 1-13 din Convenția europeană a drepturilor Omului, nu se poate reține nici că ar fi fost nesocotite art. 14 din CEDO. De asemenea, trebuie evidențiat că legiuitorul este liber să aleagă, în funcție de politica statului, de resursele financiare, de prioritatea obiectivelor urmărite și de necesitatea îndeplinirii și a altor obligații ale statului, politica de salarizare - în sensul de a stabili cuantumul salariilor, indemnizațiilor și sporurilor acordate diverselor categorii de salariați plătiți din fonduri publice. Mai mult, prin Decizia nr. 1325/04.12.2008, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a statuat că "dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".De altfel, sintagma "asimilarea funcțiilor și salariilor"; prevăzută de art. 1 alin. 82 din O.U.G. nr. 83/2014, trebuie înțeleasă în sensul că legiuitorul a urmărit asigurarea aceluiași nivel de salarizare pentru trei categorii distincte de salariați, și anume cei din cadrul ANSVSA, cei din Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și din cadrul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură. Dacă s-ar accepta susținerea reclamantului, ar însemna că nu există un nivel uniform de salarizare pentru categoriile de funcționari publici și personal contractual din cadrul instituțiilor anterior menționate, ci funcționarii și personalul contractual din cadrul ANSVSA ar trebui să realizeze venituri salariale într-un cuantum superior, prin adăugarea unui spor de 75% din salariul de încadrare.
Instanța constată că determinarea drepturilor salariale cuvenite reclamantei s-a realizat în mod corect, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, astfel încât este lipsită de suport legal solicitarea reclamantului de a fi obligată pârâta să emită o nouă decizie de calcul a respectivelor drepturi și să-i achite un spor de condiții deosebite, periculoase și vătămătoare, în cuantum de 75 % din salariul de bază.Acordarea unui spor salarial se poate face în măsura în care acesta este prevăzut în mod expres în legile de salarizare și, ca urmare, susținerea reclamantului în sensul că acordarea sumelor compensatorii este justificată ținând cont de condițiile reale ale locului de muncă, nu poate fi reținută de instanță, întrucât sporul solicitat nu este prevăzut de lege. Prin Decizia nr. 242 din 19 aprilie 2016 publicată în Monitorul Oficial Nr. 478 din 28 iunie 2016, Curtea Constituțională a reținut următoarele: "Analizând din punct de vedere sistematic conținutul normativ al art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, instanța observă că alin. (1) și (2) instituite regula menținerii în anul 2015 a aceluiași cuantum al salariilor de bază, sporurilor și al celorlalte elemente ale salariului personalului plătit din fonduri publice ca cel din decembrie 2014, iar art. 1 alin. (5), (51), (52), (54), (55), (56), (6), (7), (71) și alin. (11) prevăd excepții de la această regulă. Cu privire la aceste excepții, instanța reține că acestea se referă la anumite categorii profesionale pentru care legiuitorul a considerat oportună acordarea de creșteri salariale, fiind instituite în considerarea statutului acestora, având așadar o justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece legiuitorul are libertatea de a reglementa atât salarizarea în sistemul public, cât și creșteri salariale pentru o anumită categorie de personal plătit din fonduri publice, evident cu respectarea prevederilor Constituției";.În aceeași decizie, Curtea Constituțională a mai reținut că "potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, art. 16 din Constituție "vizează egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit față de anumite categorii de persoane, dar și necesitatea lui"; (Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002). Totodată, principiul egalității în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite (a se vedea Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994)";.Instanțele de judecată nu pot cenzura soluția aleasă de legiuitor în stabilirea retribuției unor categorii profesionale și să stabilească alte drepturi salariale decât cele prevăzute de lege. S-ar încălca astfel rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a țării și principiul separației puterilor în stat. Totodată, este de observat că, prin aplicarea art. 1 alin. 82 din O.U.G. 83/2014 și ale Ordinului nr. 1016/2015 veniturile reclamantului au crescut în mod substanțial - practic s-au dublat în urma adoptării deciziei nr. 297/30.12.2015. Prin urmare, trebuie concluzionat că determinarea drepturilor salariale cuvenite reclamantului s-a realizat în mod corect, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, astfel încât apare ca fiind lipsită de suport legal solicitarea de a fi obligată pârâta să emită o nouă decizie de calcul a respectivelor drepturi și să-i achite un spor de condiții deosebite, periculoase și vătămătoare în cuantum de 75% din salariul de bază.Pentru considerentele expuse anterior, instanța va respinge acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.Instanța respinge capătul de cerere privind obligarea părâtei la plata cheltuielilor de judecată ca fiind nedovedite.Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele prezente.
← Drepturi banesti.obligarea pârâtei la plata diferentelor de... | Obligatia de a face.inadmisibilitatea cererii privind acordarea... → |
---|