Contestatie decizie de concediere.încălcarea dispoz.art.252 alin.2 lit.a c.muncii
| Comentarii |
|
Tribunalul DOLJ Sentinţă civilă nr. 3710 din data de 25.11.2016
Dosar nr...R O M Â N I A TRIBUNALUL DOLJ SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE SENTINȚA Nr. 3710/2016 Ședința publică de la 25 noiembrie 2016
Asupra cauzei de față,La 05.02.2016 contestatoarea CCM, a chemat în judecată pe intimata DGASPC D... solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea deciziei de concediere nr. 96/15.01.2016 emisă de intimată și în consecință să fie obligată intimata la repunerea în funcția deținută anterior emiterii deciziei și obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu salariul și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat dacă nu ar fi fost concediată (pe perioada 15.01.2016 până la finalizarea procesului), cu cheltuieli de judecată.În fapt, a arătat că a fost angajată la societatea intimată, îndeplinind funcția de șef de centru, cu contract individual de muncă și că prin decizia contestată a fost concediată în temeiul art. 248 alin. 1 litera e din codul muncii, pe motivul săvârșirii unei abateri disciplinare grave.Consideră că această decizie este netemeinică și nelegală, întrucât nu îndeplinește condițiile prevăzute expres de art 252 alin 2 lit a din Codul muncii, neprecizând-se în cuprinsul ei descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, angajatorul limitându-se a menționa că afirmațiile făcute de către reclamantă în nota explicativă sunt contrazise de declarațiile anumitor angajați.Astfel, se observă din lecturarea deciziei contestate că aceasta nu cuprinde descrierea clară și explicită a faptei sau faptelor care constituie abateri disciplinare, data săvârșirii pretinselor abateri și data luării la cunoștință cu privire la fiecare dintre fapte de cel în drept să emită decizia, date care se impun a fi menționate atât pentru a permite verificarea respectării termenelor prevăzute de art 252 alin 1 din Codul Muncii, referitoare la aplicarea sancțiunii, cât și pentru a putea aprecia asupra existentei și gravității conduitei culpabile a salariatului și care a dus la sancționarea disciplinară a acestuia.Practic, în cuprinsul dispoziției de desfacere a contractului de muncă, sunt preluate informații dintr-un raport intern, din care nu rezultă cu claritate faptele imputate și data concretă la care se pretinde că salariata ar fi săvârșit faptele imputate și pentru care a fost sancționată disciplinar.Se menționează că doar din unele declarații ale angajaților și ale copiilor rezultă că afirmațiile făcute de către reclamantă în cuprinsul notei explicative ar fi contrazise, dar fără să se precizeze ce prevederi regulamentare concrete a încălcat reclamanta.Acuzațiile aduse reclamantei prin decizia atacată sunt neîntemeiate și nedovedite.
Reclamanta nu a dat niciun fel de dispoziții pentru aplicarea unor astfel de pedepse și nici nu a avut cunoștință despre sancționarea vreunui copil.
Susține că măsurile luate de persanele din subordinea sa, sunt măsuri pe care le consideră firești pentru a restabili o anumită ordine și disciplină pe care copii trebuie să o respecte. A mai arătat că nu a fost niciodată încheiat vreun proces verbal de control unde să fie semnalate nereguli, nu există nici un document scris prin care să fie semnalate nemulțumiri sau plângeri ale copiilor sau angajaților din centru.Reclamanta susține că sancțiunea aplicată este prea aspră, invocând în acest sens prevederile 248 alin 1 lit a - d raportat la art. din 250 Codul muncii , în sensul că reclamanta putea să fie sancționată cu una din sancțiunile disciplinare mai puțin drastice, respectiv avertismentul, retrogradarea din funcție, reducerea salariului de bază pe o durată de 1 - 3 luni, având în vedere că până la data aplicării celei mai grave sancțiuni , aceasta nu a mai fost sancționată.Solicită să se aibă în vedere ca obligațiile precizate în dispoziția atacată, ca fiind cele pe care reclamanta le-ar fi încălcat, sunt menționate în mod general, abstract fără să se precizeze în concret ce anume a încălcat și pentru ce abatere disciplinară i s-a desfăcut contractul de muncă, astfel încât, în aceste condiții, nu se pot verifica nici temeinicia faptelor reținute în sarcina salariatului și nici legalitatea sancțiunii aplicate.Referitor la ancheta administrativă declanșată împotriva reclamantei, aceasta a fost făcută în mod abuziv și tendențios având în vedere că declarațiile luate copiilor au fost luate prin presiune, prin inducerea lor în eroare atunci când au fost luați și aduși la Craiova spunându-li-se că merg într-o excursie, prin obligarea și sugerarea a ceea ce trebuie să declare.
În drept si-a intemeiat contestatia pe dispozitiile art 248, 250, 252 si 268 alin. 1 din Codul muncii.În dovedirea actiunii a solicitat proba cu înscrisuri si martori.A anexat dispoziția atacată.La data de 26.02.2016, intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a arătat că dispoziția contestată de reclamantă îndeplinește condițiile prevăzute de lege, în cuprinsul ei fiind descrise în mod clar și concis faptele care reprezintă abaterile disciplinare ale reclamantei.Contestatoarea nu a reacționat în nici un fel cu privire la pedepsele aplicate copiilor. Sistemul de pedepse a fost tolerat, chiar instituit de către contestatoare care avea cunoștință despre sancțiunile aplicate copiilor. Aceasta a permis luarea unor sancțiuni neadecvate impotriva copiilor și care măsuri, de altfel, nu au fost constructive.Intimata a invocat în această susținere Ordinul 21/2004 pentru aprobarea standardelor minime obligatorii privind serviciile pentru protecția copișușui de tip rezidențial aplicabil acestui centru, standardul 19 - "controlul comportamentului", care presupuneformarea conduitei copilului. La nivel de centru , nu sunt enumerate astfel de măsuri de sancționare a unor astfel de comportamente. În cazul de față sancțiunile au fost utilizate în mod excesiv, nu au avut un rol educativ și nu au reglat problemele existente.Susține pârâta că chiar dacă beneficiarii sistemului de protecție specială au un comportament dificil, sancțiunile nu s-au aplicat în protecția acestora.Astfel, șeful centrului de protecție nu a stabilit limite în utilizarea sancțiunilor și nu a menegeriat eventualele conflicte. Sancțiunile alicate nu sunt permise de legislația în vigoare, astfel :indiferent de vârstă, beneficiarii nu trebuiau supuși sau amenințați cu indiferent ce formă de pedeapsă fizică ;beneficiarii nu trebuiau opriți de la masă; nu trebuia interzisă comunicarea ;beneficiarii nu trebuiau excluși nesupervizat din grup, aceasta fiind o experiență purtătoare de pericole potențiale ;trebuia exclusă utilizarea oricărei forme de umilire.La stabilirea sancțiunii disciplinare aplicabile, angajatorul a avut în vedere împrejurările în care fapta a fost săvârșită ;gradul de vinovăție al salariatului; consecințele abaterii disciplinare - șeful centrului nu a reacționat pozitiv la diversele comportamente ale copiilor și a permis luarea unor sancțiuni neadecvate și care nu au fost constructive încălcând dispozițiile legale în vigoare, în speța prevederilor Ordinului nr 21/2004 pentru aprobarea standardelor minime obligatorii privind serviciile pentru protecția copilului de tip rezidențial aplicabil acestui centru, standardul 19," controlul comportamentului. Aceasta nu a luat toate măsurile necesare în limita atribuțiunilor sale și potrivit legii pentru realizarea în mod eficient a activității interne, asigurarea unor condiții corespunzătoare de muncă și pentru îmbunătățirea activității centrului.A solicitat proba cu înscrisuri , sens în care a depus la dosar în copie un set de acte ce au stat la baza emiterii deciziei de concediere.La data de 21.03.2016 contestatoarea a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat înlăturarea apărărilor pârâtei și admiterea contestaței așa cum a fost formulată.Prin încheierea de ședință din 13.05.2016 instanța a încuviințat pentru contestatoare, proba cu înscrisuri și proba testimonială cu martorii ANM și DDȘ. Ulterior, la termenul din 08.07.2016, contestatoarea a renunțat la audierea martorului DDȘ.Instanța a administrat proba testimoniala cu martora ANM, declarația acesteia fiind consemnata și atașata la dosar, martor propus de către contestatoare și din oficiu, a dispus ascultarea martorilor NAM și TDC, ale căror declarații, de asemenea, se află consemnate și atașate la dosarul cauzei.Intimata a depus, în copie conformă cu originalul, dispozițiile nr. 214/2016 și 162/2016 cu privire la sancționarea martorilor AN și DDȘ.Contestatoarea a depus extras Ecris.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Contestatoarea CCa fost angajata intimatei în funcția de șef al C... de P... în R... de U...C..., cu contract individual de muncă, iar prin decizia nr. 96/ 15.01.2016 s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al acesteia începând cu data de 15.01.2016.Sancțiunea a fost aplicată ca urmare a raportului nr 566/14.01.2016 privind concluziile asupra cercetării disciplinare prealabile efectuate în temeiul art 251 alin 2 C.muncii, așa cum rezultă din decizia de concediere atacată.De asemenea, în decizie s-a menționat și temeiul de drept în baza căruia a fost luată această sancțiune, respectiv art 248 alin 1 lit e și art 250 coroborate cu art 61 lit a C.muncii și art 8 alin 1 din Regulamentul cadru de organizare și funcționare a DGASPC aprobat prin HG 1434/2004 (republicată și modificată).Contestatoarea a invocat încălcarea prevederilor art. 252 alin 2 lit.a din Codul muncii, în sensul că decizia nu cuprinde nicio mențiune cu privire la descrierea abaterii disciplinare săvârșite, angajatorul limitându-se a menționa că afirmațiile făcute de către reclamantă în nota explicativă sunt contrazise de declarațiile anumitor angajați și nu cuprinde nici data săvârșirii pretinselor abateri și data luării la cunoștință cu privire la fiecare dintre fapte de cel în drept să emită decizia, date care se impun a fi menționate atât pentru a permite verificarea respectării termenelor prevăzute de art 252 alin 1 din Codul Muncii, referitoare la aplicarea sancțiunii, cât și pentru a putea aprecia asupra existenței și gravității conduitei culpabile a salariatului și care a dus la sancționarea disciplinară a acesteia. Potrivit art 252 alin 1 și 2 C.muncii "Angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei.Sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu: a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară; b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat; c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art. 251 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea; d) temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică; e) termenul în care sancțiunea poate fi contestată; f) instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată."
Așadar, pentru a fi legală, decizia de sancționare trebuie să cuprindă toate elementele enumerate în textul de lege citat, lipsa oricăruia dintre aceste elemente atrăgând nulitatea absolută a deciziei.Mențiunea de la lit.a, respectiv descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, se impune, pe de o parte, pentru ca angajatul să-și poată formula apărarea în raport de elementele concrete care i se impută, iar de pe altă parte, pentru ca decizia de sancționare să poată fi suspusă controlului de obiectivitate realizat de către instanța de judecată.Descrierea faptei presupune menționarea tuturor aspectelor care o individualizează și anume, în ce constă, modalitatea în care s-a comis, în raport de care să se poată verifica temeinicia celor reținute în sarcina salariatului, prezentarea explicită a elementelor care pot conduce la concluzia că fapta salariatului reprezintă o încălcare a normelor de disciplină săvârșită în legătură cu munca sa.Așa cum s-a reținut și în literatura de specialitate, menționarea faptei nu este suficientă dacă nu este indicată și data comiterii ei. Precizarea datei reprezintă un element esențial pentru individualizarea faptei imputabile celui sancționat, indicarea momentului sau a intervalului de timp în care s-a comis abaterea fiind fundamentală pentru a asigura legalitatea decizie de sancționare. În lipsa datei la care au fost săvârșite abaterile, instanța nu poate verifica respectarea dispozițiilor legale referitoare la prescripția aplicării sancțiunii disciplinare.În speță, în decizia atacată se menționează că s-a avut în vedere raportul înregistrat la intimată sub nr. 566/14.01.2016, privind concluziile asupra cercetării disciplinare prealabile, prin care se arată presupusele abateri de la disciplina muncii reținute în sarcina contestatoarei.Instanța reține că în decizia contestată sunt descrise, unele destul de vag, mai multe nereguli constate de angajator la locul de muncă al contestatoarei, fără însă a se menționa în concret faptele ce i se impută acesteia și care ar constitui abatere disciplinară, raportat la actul normativ încălcat, și, mai ales, fără a fi arătată data săvârșirii acestora. Astfel, s-a menționat că, din verificările efectuate, Comisia de cercetare disciplinară a reținut că la nivelul C... C... exista instituit un sistem de pedepse aplicate beneficiarilor centrului, șeful centrului, contestatoarea din cauză, având cunoștință de sancțiunile aplicate copiilor, fără însă a fi individualizate în timp aceste abateri. Nu există niciun fel de mențiune cu privire la plasarea în timp a sancțiunilor ce ar fi fost aplicate beneficiarilor centrului, cum ar fi: jignirea și lovirea minorilor, nepermiterea accesului în instituție noaptea, drept pedeapsă pentru nerespectarea orei prevăzută în biletul de voie, privarea beneficiarilor de hrană, excluderea nesupervizată din grup a minorilor, confiscarea telefoanelor mobile, reținerea alocației, spălarea hainelor de către minori cu apă rece și detergent afară, și, cu atât mai mult, nu se precizează în mod clar fapta ilicită a contestatoarei și data comiterii, în ce constă acțiunea sau inacțiunea săvârșită cu vinovăție prin care a încălcat normele legale, regulamentul intern. De altfel, dacă intimata a înțeles să îi impute contestatoarei o inacțiune, tolerarea pedepselor aplicate copiilor, această avea obligația de a descrie faptul pozitiv contrar ce ar fi trebuit îndeplinit de către contestatoare în exercitarea atribuțiilor sale. Prin urmare, dat fiind că pentru aceste fapte nu s-a precizat de către intimată data săvârșirii lor, instanța constată că nu se poate verifica dacă sancțiunea a fost aplicată în termenul prevăzut, sub sancțiunii nulității de art. 252 alin 1 Codul muncii.De altfel, din declarațiile martorilor audiati în cauză rezultă că alte persoane au aplicat sancțiuni copiilor și nu contestatoarea, între aceasta și copii neexistând relații tensionate. Tot martorii au susținut că aceasta se purta frumos cu copii din centru, ea neavând relații directe cu copii, ci prin intermediul persoanelor din subordine (ingrijitori, instructor de educație). Martorii au mai arătat că nu au sesizat în scris conducerea centrului despre aplicarea sancțiunilor și eventuale urmări ale aplicării acestora.Referitor la nerespectarea de către constestatoare a programului de lucru, instanța reține că nici în privința acestei abateri nu este consemnată în decizia de sancționare data comiterii, așa încât nu se poate verifica dacă sancțiunea a fost aplicată în termen.În ceea ce privește cele două concedii medicale din lunile mai și iunie 2016 ce vizau o angajată a centrului și care au fost găsite rupte în biroul contestatoarei, intimata a reținut că angajata respectivă a figurat în pontajele și graficele de lucru din lunile mai și iunie 2015, inaintate de contestatoare la Serviciul Resurse Umane, Organizare, Salarizare, însă nici de această dată nu se arată data la care ar fi fost comisă fapta ilicită a contestatoarei și în ce ar consta în concret această faptă, mențiuni esențiale pentru individualizarea faptei și verificarea prescripției sancțiunii, cu atât mai mult cu cât concediile medicale datează din lunile mai și iunie 2015, iar sancțiunea a fost aplicată în ianuarie 2016.Privitor la donațiile primite la nivelul centrului care nu au fost repartizate copiilor, la utilizarea autoturismului de serviciu și la deplasarea minorului C.O. la antrenament, instanța reține că in decizia atacată, de asemenea, nu se arată data la care au fost comise pretinsele abateri de către contestatoarea, în ce ar consta în mod clar aceste abateri, și nici din enumerarea obligațiilor prevăzute în fișa postului și Regulamentul Intern al DGASPC D... (art.5 alin.2 și art.25), obligații redate de intimată în cuprinsul decizie de sancținare ca fiind cele încălcate de contestatoare, nu pot fi deduse aceste abateri.
S-a mai reținut în decizia contestată că un angajat al centrului a declarat că a auzit-o pe contestatoare vorbind foarte urât la adresa fetelor mai mari din centru, însă nici în privința acestei presupuse abatere nu este menționată data. Mai mult, așa cum am arătat mai sus, din proba testimonială administrată a reieșit că sefa Centrului, contestatoarea din cauză, a avut un comportament corespunzător față de beneficiarii centrului. Astfel, martora AMN (f.143) a declarat că reclamanta se purta foarte bine cu minorii din centru, iar martorele NAM și TDC au arătat că nu au văzut și nici nu au auzit de la alte persoane ca d-na C, contestatoarea, să jignească sau să se poarte urât cu minorii plasați în centru.Intimata a reținut că d-na C a precizat că minora V.O. nu a lipsit din centru în perioada 09.11.2015-02.12.2015, iar din listele de alimente pentru această perioadă a reieșit că au fost scoase alimente pentru 9 beneficiari, deși minora VO a lipsit din centru. Din această mențiune nu rezultă ce faptă i se impută contestatoarei și unde ar putea fi încadrată această faptă în enumerarea obligațiilor redate de intimată, în mod expres, ca fiind încălcate de aceasta. Astfel, nu se arată cine a scos alimentele, pentru câți beneficiari trebuiau scoase și care era atribuția contestatoarei privitor la acest aspect.Față de toate aceste considerente, instanța va admite contestația și va anula decizia de concediere nr. 96/15.01.2016 emisa de intimata.În baza art.80 din Codul muncii, va dispune reintegrarea contestatoarei pe postul deținut anterior concedierii și va obliga intimata către contestatoare la plata unei despăgubiri egale cu salariul și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat începând cu data de 15.01.2016 si pana la reintegrare.Sub aspectul cheltuielilor de judecată, instanța reține că, art.453 alin.1 C.p.c dă dreptul părții care a câștigat să solicite plata cheltuielilor de judecată. Ca urmare, instanța va dispune obligarea intimatei la plata către contestatoare a sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentand onorariu de avocat redus conform prevederilor art. 451 alin.2 C.p.c.Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele prezentei.
| ← Obligatia de a face.eliberare... | Contestatie decizie de concediere.nerespectarea dispozitiilor... → |
|---|
