Contestație decizie de pensionare. Decizia 1491/2009. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 1491

Ședința publică de la 30 noiembrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Daniela Părău

JUDECĂTOR 2: Sorina Ciobanu Liliana Ciobanu

- - -

GREFIER - - -

La ordine au venit spre soluționare recursurile civile declarate de reclamanta și pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII împotriva sentinței civile nr. 782/06.05.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns consilier juridic pentru recurenta Casa Județeană de Pensii B și avocat pentru recurenta, lipsă fiind aceasta.

S-a expus referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că:

- în cauză s-a solicitat judecata în lipsă - fila 4 dosar;

- procedura de citare legal îndeplinită;

Consilier juridic depune la dosar delegația de reprezentare nr. 34965 din 09.11.2009 și practică judiciară, respectiv decizia civilă nr. 340/2009 pronunțată de Curtea de APEL BACĂU într-o speță similară; arată că nu are alte cereri de formulat.

Avocat arată că substituie pe colegul său, avocat, depune delegația de substituire și arată că nu are alte cereri de formulat.

Nefiind alte cereri de formulat și/sau excepții de invocat, Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul părților.

Consilier juridic, având cuvântul, solicită admiterea recursului promovat de Casa Județeană de Pensii B, susținând oral motivele invocate în cererea scrisă. Astfel, arată că în mod corect s-a calculat stagiul suplimentar de la vârsta de 54 ani și 3 luni până la încetarea activității, stagiul care este de 1 an și 3 luni. Față de probatoriul administrat în cauză solicită admiterea recursului,reținerea cauzei spre rejudecare și pe fond respingerea contestației.

Cu privire la recursul declarat de contestator, arată că, conform 19/2000 vârsta standard de pensionare conf. Art. 167 pct. 2 se calculează raportat la data nașterii,. 340 care cuprinde normele de aplicare a 19/2000, având o anexă care stabilește vârsta standard de pensionare. Față de aceste considerente solicită respingerea recursului promovat de contestatoarea.

Avocat, având cuvântul, solicită respingerea recursului promovat de pârâta Casa Județeană de Pensii față de faptul că motivele expuse oral nu se circumscriu celor invocate în scris. Cu privire la recursul declarat de reclamantă, solicită admiterea acestuia, arătând că problema care se pune este dacă vârsta standard de pensionare se calculează după anexa 3 sau anexa 9,instanța urmând a aprecia. Solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și în rejudecare să se constate că acțiunea este întemeiată iar vârsta reală de pensionare este de 59 ani.Nu solicită cheltuieli de judecată.

Consilier juridic, în replică, arată că la data solicitării pensiei pentru limită de vârstă nu era în vigoare ordinul iar în decizia de revizuire s-a calculat punctajul conform art. 78 pct.8.

S-au declarat dezbaterile închise trecându-se la deliberare.

CURTEA

- deliberând -

Asupra recursurilor civile de față instanța reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 782/D/2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bacău s-a admis în parte acțiunea civilă având ca obiect " contestație la decizia de pensionare", formulată de către contestatoarea in contradictoriu cu intimata Casa Județeana de Pensii, așa cum a fost completată.

S-a anulat deciziile nr. -/08.07.2008 si nr. -/158.12.2008 emise de casa Judeteana de Pensii B.

A fost obligată intimata să emită o nouă decizie cu luarea în calcul a vârstei standard de pensionare de 54 de ani și 3 luni si aplicarea art. 78 al.8 din Legea 19/2000 raportat la această vârstă.

În motivarea sentinței, instanța a arătat că:

Prin cererea formulată de, aceasta a contestat decizia de pensionare nr.-/08.07.2008, cererea sa fiind înregistrată cu nr- la Tribunalul Bacău.

Cererea este scutită de plata taxei de timbru și timbrului judiciar în temeiul legii 19/2000.

În motivarea contestației se arată că vârsta standard de pensionare conform anexei 3 din legea 19/2000 era de 57 de ani și 6 luni și nu de 59 de ani si 3 luni cum apare in decizie. Stagiul minim de cotizare prevăzut in anexa 3 era de 10 ani și 7 luni iar ea avea la 04.04.2005 35 ani si 4 luni și 10 zile. Deoarece beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 5 ani conform art.167 al.1 lit.a din legea 19/2000 putea fi înscrisă la pensie pentru limită de vârstă la 52 ani si 6 luni vârstă împlinită la 04.04.2005.

Pe de altă parte, conform art.78 al.8 din legea 19/2000 trebuia sa beneficieze de majorarea punctajului realizat cu 3,6% pentru fiecare an suplimentar lucrat.

În drept, invocă prevederile art.77 al.1, art.78 al.8, art.87 și art.167 al.1 lit.a din legea 19/2000, prevederile deciziei Curții Constituționale nr.652/2007 și decizia Curții de APEL BACĂU 815/2003.

În susținerea contestației a depus decizia de pensionare nr.-/08.07.2008.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii deoarece vârsta standard de pensionare a contestatoarei stabilita prin raportare la data nașterii este de 59 ani, 3 luni cu realizarea unui stagiu de cotizare de 28 ani 6 luni. Pentru activitatea desfășurată reclamanta a beneficiat de reducere vârstei standard de pensionare cu 5 ani aceasta devenind 54 ani și 3 luni

În ceea ce privește capătul de cerere referitor la aplicarea art.78 al.8 din legea 19/2000 acesta a rămas fără obiect prin emiterea deciziei -/15.12.2008 ca urmare a revizuirii deciziei din 08.07.2008 în urma apariției modificărilor legislative din luna martie 2008, respectiv Ordinul 129/2008 care a modificat pct.20 și 26 din Capitolul "Pensii" din Ordinul 340/2001( normele de aplicare a legii 19/2000).

S-au depus la dosar toate actele care au stat la baza deciziei contestate.

La termenul din 18.03.2009 s-a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție în interes alăturat contestatoarei formulată de.

Analizând probele administrate în cauză instanța a reținut următoarele:

Prin decizia nr.-/08.07.2008 emisă de Casa Județeană de Pensii s-a admis cererea contestatoarei și s-a stabilit acordarea pensiei pentru limită de vârstă și munca depusă începând cu 19.05.2008.

S-a reținut că vârsta standard de pensionare a acesteia este de 59 ani și 3 luni cu aplicarea unei reduceri de 5 ani pentru munca desfășurată în gr. a II-a (23 ani, 8 luni și 27 de zile) și fără a se evidenția vreun stagiu suplimentar de cotizare.

Susținerile reclamantei referitoare la calcularea greșită a vârstei standard de pensionare sunt adevărate in măsura în care s-a stabilit de către pârâtă că aceasta este de 59 ani și 3 luni.

Astfel vârsta standard de pensionare se calculează în conformitate cu anexa 9 din Ordinul 340/2001 privind normele metodologice de aplicare a legii 19/2000 în funcție de data nașterii persoanei.

Reclamanta fiind născută la 04.10.1952, aceasta îndeplinea condiția vârstei standard de pensionare de 59 ani și 3 luni la 04.01.2012, adică cu un stagiu minim de cotizare cerut de lege de 13 ani și 6 luni și un stagiu maxim de 28 ani și 6 luni.

Având în vedere că reclamanta a lucrat 23 de ani 8 luni și 27 de zile in grupa a in temeiul art.167 al.1 lit.a din legea 19/2000 beneficiază de reducerea vârstei de pensionare cu 5 ani care vor fi scăzuți din cei 59 ani și 3 luni. Rezultă deci, că in cazul reclamantei, vârsta standard de pensionare a acesteia este de 54 ani și 3 luni și că îndeplinea condiția acestei vârste la 04.01.2007.

Anexa 9 din Normele de aplicare a prevederilor legii 19/2000 reprezintă de fapt explicitarea și simplificarea raționamentului avut în vedere în anexa 3 din lege prin menționarea de la bun început ca punct de plecare in stabilirea vârstei standard de pensionar data nașterii persoanei.. În ambele anexe pentru stabilirea vârstei standard de pensionare trebuie stabilita mai întâi data nașterii persoanei in cauza. Astfel conform anexei 3 stabilirea datei nașterii se face prin scăderea vârstei asiguratului la ieșirea la pensie din perioada arătată în prima coloană. În cazul reclamantei scăzând din anexa 3 59 ani si 3 luni din 01.12.2011 rezultă data nașterii acesteia octombrie 1952. Daca am merge pe raționamentul reclamantei ca vârsta standard de pensionare in cazul ei este 57 ani si 6 luni ar însemna ca este născută în anul 1947 ceea ce nu este adevărat. Reducerea vârstei standard prin scăderea perioadei lucrate in condiții deosebite de munca nu operează direct ci doar după stabilirea acesteia conform anexei 3 sau 9.

Ori reclamanta aplica aceasta reducere si apoi se raportează la anexa 3.

Având in vedere ca reclamanta a lucrat și după îndeplinirea condițiilor de pensionare o perioada de 1an și 3 luni, această perioada trebuie asimilată prin decizie ca stagiu suplimentar,rectificare făcută prin emiterea deciziei -/15.12.2008.

Având in vedere, insă ca drepturile de pensie trebuie stabilite printr-o singura decizie si ca in prima decizie, nu s-a reținut vârsta standard de pensionare redusa de 54 ani si 3 luni instanța a admis acțiunea și a rectificat deciziile in sensul arătat.

Împotriva acestei sentințe au promovat recurs atât pârâtul, cât și reclamanta.

Recurenta-pârâtă a invocat faptul că reclamanta a solicitat înscrierea la pensie pentru limită de vârstă la 19.05.2008, după data îndeplinirii condițiilor de pensionar, astfel că aceasta nu putea cere acordarea drepturilor aferente anterior cererii ci, în conformitate cu art. 83 al.1, alin.4 din Legea nr. 19/2000, republ. de la data îndeplinirii condițiilor de pensionare, dacă cererea a fost depusă în termen de 30 zile de la această dată.

Instanța de fond, prin hotărârea pronunțată, a încălcat dispozițiile textului normativ anterior arătat.

- prima instanță anulat ambele decizii de pensionare ( inclusiv cea pentru acordarea stagiului suplimentar ) fără a le analiza și fără a observa faptul că cel de-al doilea capăt de cerere a rămas fără obiect, în condițiile în care cea de-a doua decizie reprezintă o revizuire a celei inițiale.

Recurenta-reclamantă a criticat hotărârea, invocând faptul că instanța de fond a calculat greșit vârsta de la care îndeplinea aceasta vârsta standard de pensionare, luând în calcul anexa 9 și nu anexa 3 a Legii nr. 19/2000, astfel cum era corect, încălcând astfel dispozițiile art. 41, art. 167 din lege.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța reține următoarele:

Prin deciziile emise de Casa Județeană de Pensii B, contestate în speță, a fost admisă cererea reclamantei privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă și munca depusă începând cu 19.05.2008, reținându-se vârsta standard de pensionare de 59 de ani și 3 luni, cu reducerea perioadei standard cu 5 ani, în considerarea activității desfășurate în grupa a II-a de muncă, fără evidențierea vreunui stagiu suplimentar de cotizare.

Potrivit dispozițiilor art. 42, asigurații care au realizat stagiul complet de cotizare și care și-au desfășurat activitatea total sau parțial în condiții deosebite de muncă, au dreptul la pensie pentru limită de vârstă cu reducerea vârstelor standard de pensionare, conform tabelului 2 ( respectiv cu 5 ani pentru reclamantă pentru stagiul complet de cotizare), în același sens fiind și dispozițiile art. 441al.2 lit. din. nr. 340/2001, emis de Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei.

Totodată, în anexa 9 la Ordinul nr. 340/2001, anterior menționat, se prevăd expres vârstele standard de pensionare și stagiile minime și complete de cotizare,în funcție de data nașterii, dată pe care prima instanță a avut-o în vedere la stabilirea vârstei standard de pensionare de 54 de ani și 3 luni.

Astfel, în raport de data nașterii recurentei-reclamante, conform anexei 9 la ordin, data pensionării este ianuarie 2012, vârsta asiguratei la ieșirea la pensie este 59 ani și 3 luni, stagiu complet de cotizare 28 ani 6 luni, stagiul minim de cotizare 13 ani și 6 luni.

În condițiile în care Ordinul nr. 340/2001 al Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei a fost emis în aplicarea Legii nr. 19/2000, iar aceasta stabilește ca element al calculului vârstei de pensionare standard și reduse și data nașterii beneficiarului, în mod corect, prima instanță a procedat la aplicarea dispozițiilor anexei 9 la Ordin și nu a anexei 3 la Legea nr. 19/2001, cum susține recurenta-reclamantă, stabilind că vârsta standard de pensionare este de 54 ani și 3 luni.

Pe cale de consecință, în raport de cele anterior arătate, recursul reclamantei care se raportează exclusiv la anexa 3 Legii nr. 19/2000,evitând Normele de aplicare legii, apare ca fiind nefondat.

Se reține, totodată, ca nefondat este și recursul promovat de pârâtă întrucât, prin hotărârea atacată instanța de fond a dispus anularea deciziilor și obligarea la emiterea unei noi decizii, cu luarea în calcul a vârstei de pensionare reduse de 54 ani și 3 luni, neevidențiate în deciziile anulate, fără a stabili însă data de la care să se acorde drepturile de pensie, așa cum susține recurenta. În acest context, nu se poate reține că prima instanță a încălcat dispozițiile art. 83 al.1,4 din Legea nr. 19/2000. republ., cu privire la data de la care se acordă drepturile de pensie.

În ce privește motivul de recurs conform căruia instanța de fond nu a analizat cele două decizii de pensionare ( din 08.07.2008, respectiv 15.12.2008 ) se constată că și acesta este nefondat, susținerea fiind infirmată de însăși argumentarea hotărârii atacate.

Având în vedere cele anterior menționate, apreciind, în raport de motivele invocate, că, în speță, nu se impune modificarea sentinței atacate, instanța, în temeiul art. 3121Cod pr. civilă va respinge ca nefondate ambele recursuri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ambele recursuri civile declarate de reclamanta și pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII împotriva sentinței civile nr. 782/06.05.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 30.11.2009.

PREȘEDINTE,JUDECĂTORI, GREFIER,

red. sent. /

red. dec. / 28.12

tehnored. / 4 ex. /06.01.

Președinte:Daniela Părău
Judecători:Daniela Părău, Sorina Ciobanu Liliana Ciobanu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație decizie de pensionare. Decizia 1491/2009. Curtea de Apel Bacau