Contestație decizie de pensionare. Decizia 1774/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928

Secția litigii de muncă

și asigurări sociale

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1774

Ședința publică din 18 noiembrie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Vasilica Sandovici

JUDECĂTOR 2: Carmen Ppârvulescu Dr. - -

JUDECĂTOR 3: Ioan Jivan

Grefier: - -

Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii C-S împotriva sentinței civile nr.555/26.05.2009, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată, având ca obiect contestație la decizia de pensionare.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă pentru pârâta Casa Județeană de Pensii consilier juridic G, lipsă fiind reclamanta intimată.

Procedura de citare legal îndeplinită.

Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentanta recurentei depune la dosar un set de acte reprezentând raport de expertiză contabilă extrajudiciară, acte și note emise de comisia paritară precum și hotărâri judecătorești pronunțate în spețe similare, care să fie avute în vedere la pronunțarea deciziei.

Reprezentantul reclamantei intimate depune la dosar delegația de reprezentare și chitanța nr. 26/18.03.2008 în cuantum de 200 lei, reprezentând onorariu de avocat.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Reprezentantul pârâtei-recurente solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantului, fără cheltuieli de judecată.

Reprezentantul reclamantei intimate solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată. A depus la dosar concluzii scrise care să fie avute în vedere la pronunțarea deciziei.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului C-S sub nr. 363/115/10.02.2009 și precizată ulterior, contestatoarea a chemat în judecată intimata Casa Județeană de Pensii C-S solicitând ca prin sentința ce se va pronunța, să se dispună anularea deciziei nr. -/11.03.2009, obligarea intimatei să emită o nouă decizie de recalculare a pensiei în care să valorifice adeverințele nr. 229/24.03.2009, nr. 351/25.03.2009, nr. 83/25.03.2009 și nr. 1619/17.04.2006 și să oblige intimata la plata drepturilor de pensie astfel recalculate începând cu data de 1.12.2005.

În motivarea acțiunii contestatorul a arătat că, din analizarea deciziei nr.-/11.03.2009, a constat că nu s-au luat în considerare actele suplimentare ce conțin drepturile și veniturile realizate în anii de serviciu, respectiv Adeverințele nr.229/24.03.2009, nr.351/25.03.2009, nr.83/25.03.2009 și nr.1619/17.04.2006, adeverințe depuse la pârâtă anexate la cererea de recalculare a pensiei înregistrată sub nr.70283/19.11.2008.

Prin sentința civilă nr. 555/26.05.2009 pronunțată în dosar nr- Tribunalul C-S a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii C-S; a dispus anularea Deciziei de pensionare nr. -/11.03.2009 și a obligat intimata să emită pe numele contestatoarei o nouă decizie de recalculare a pensiei în care să valorifice adeverința nr. 1619/17.04.2006 emisă de SC SA. A respins restul solicitărilor formulate de către contestatoare.

Tribunalul a reținut:

Prin decizia nr. -/11.03.2009, s-au recalculat drepturile de pensie ale contestatoarei, în conformitate cu dispozițiile art. 169 din Legea nr. 19/2000 modificată și completată, dându-se curs cererii acesteia de recalculare a pensiei înregistrată sub nr. 70283/19.11.2008 la Casa Județeană de Pensii C-S, prin includere sporuri și salarii, cu specificația că sporul simultan va fi validat la prezentarea temeiurilor legale în baza căruia a fost acordat și că adeverința nr. 1619/17.04.2006 nu a fost luată în calcul întrucât lipsește actul administrativ emis de unitate conform art. 5 și art. 15 din Ordinul nr. 50/1990. Drepturile astfel stabilite au fost acordate începând cu data de 1.12.2008.

Analizând Buletinul de calcul care a stat la baza emiterii Deciziei nr. -/11.03.2009, instanța a reținut că s-au luat în calcul adeverințele nr. 351/25.03.2009, nr. 83/25.03.2009 în ceea ce privește salariile de încadrare de care a beneficiat contestatoarea.

Nu au fost valorificate adeverințele nr. 351/25.03.2009, nr. 83/25.03.2009 în ceea ce privește sporul simultan și nu a fost valorificată nici adeverința nr. 229/24.03.2009 prin care se adeverește încadrarea contestatoarei în grupa a II-a de muncă.

S-a mai reținut că, deși adeverințele nr. 351/25.03.2009, nr. 83/25.03.2009 au fost depuse la pârâtă anexate la cererea de recalculare a pensiei înregistrată sub nr. 70283/19.11.2008, aceste documente nu respectă dispozițiile imperative ale art. 11 alin. 2 din Decretul nr. 92/1976.

Astfel, se poate observa că lipsește un element esențial, respectiv temeiul legal în baza căruia a fost acordat sporul simultan.

Ori, potrivit dispozițiilor art. 11 alin. 2 din decret, adeverințele invocate de contestator ca nefiind luate în calcul trebuiau să cuprindă obligatoriu și cumulativ elemente ca:,denumirea unității și perioada în care s-a lucrat, cu indicarea datei de începere și de încetare a raportului de muncă, precum și precizarea modului de încadrare - pe durată nedeterminată sau determinată, prin transfer în interesul serviciului sau la cerere -, în toate cazurile cu menționarea temeiurilor legale pe baza cărora a avut loc încadrarea, modificarea sau încetarea contractului de muncă; de asemenea, în acte se vor menționa și funcția, meseria sau specialitatea exercitată, retribuția tarifară de încadrare, precum și alte drepturi ce se includ în aceasta și, după caz, locurile de muncă cu condiții deosebite care dau dreptul la încadrarea în grupele 1 și 2 de muncă la pensie."

Față de aceste aspecte, instanța a reținut că în mod corect și legal a procedat intimata prin neluarea în calcul a sporului simultan precizat în cuprinsul adeverințelor nr. 351/25.03.2009 și nr. 83/25.03.2009.

În ceea ce privește adeverința nr. 229/24.03.2009 prin care se adeverește încadrarea contestatoarei în grupa a II-a de muncă pentru perioada 5.11.1973-1.07.1974, instanța a constatat că, prin aceasta, societatea SC SA reconfirmă cele cuprinse în adeverința nr. 1619/17.04.2006, adeverință care a fost depusă, de asemenea, anexată la cererea de recalculare a pensiei înregistrată sub nr. 70283/19.11.2008 la Casa Județeană de Pensii C-

Potrivit dispozițiilor punctului 6 din Anexa la Ordinul <LLNK 2HC 50>.EȘ. nr. 590/15.09.2008 pentru aprobarea procedurii privind modul de întocmire și eliberare a adeverințelor prin care se atestă activitatea desfășurată în locuri de muncă încadrate în grupele I și/sau a II-a de muncă, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, necesare stabilirii și/sau modificării drepturilor de pensie în conformitate cu prevederile <LLNK 12000 19 10 201 0 17>Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, adeverințele nevalorificate la stabilirea și/sau recalcularea pensiilor, întocmite și eliberate anterior intrării în vigoare a prezentului ordin, se utilizează la stabilirea și/sau modificarea drepturilor de pensie dacă îndeplinesc condițiile legale de valabilitate, chiar dacă nu sunt conforme cu modelul din anexă.

Ori, adeverința nr. 1619/17.04.2006 respectă dispozițiile imperative ale art. 11 alin. 2 din Decretul nr. 92/1976 cuprinzând elementele obligatorii și cumulative de valabilitate.

Astfel, Casa Județeană de Pensii C-S avea obligația de aov alorifica ca atare la recalcularea drepturilor de pensie ale contestatoarei prin Decizia nr. -/11.03.2009.

Referitor la acordarea începând cu data de 1.12.2008 a drepturilor de pensie așa cum au fost recalculate prin Decizia nr. -/11.03.2009, instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 169 din Legea nr. 19/2000 modificată și completată, pensia recalculată se acordă începand cu luna următoare celei în care s-a depus cererea de recalculare.

Ori, contestatoarea a înregistrat cererea sa de recalculare a pensiei la Casa Județeană de Pensii C-S sub nr. 70283/19.11.2008, astfel încât drepturile de pensie recalculate i-au fost corect și legal acordate începând cu data de 1.12.2008.

Față de aceste considerente de fapt și de drept, văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, instanța a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii C-S și, în consecință, a dispus anularea deciziei de pensionare nr. -/11.03.2009 și a obligat intimata să emită pe numele contestatoarei o nouă decizie de recalculare a pensiei în care să valorifice adeverința nr. 1619/17.04.2006 emisă de SC SA; a respins restul solicitărilor formulate de către contestatoare, fără cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal pârâta Casa Județeană de Pensii C-S și reclamanta.

Recursul reclamantei s-a depus la data de 2.09.2009, fiind depășit termenul de 15 zile care curge de la data de 17.06.2009 când s-a făcut comunicarea sentinței și fiind tardiv declarat va fi respins în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă.

Pârâta recurentă Casa Județeană de Pensii C-S a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii în tot a acțiunii.

În motivarea recursului s-a susținut că sentința este nelegală deoarece adeverința nr. 1619/17.04.2006 nu este întocmită cu respectarea dispozițiilor Ordinului nr. 590/2008 lipsind mențiunea "actului administrativ emis de unitate conform prevederilor Ordinului nr. 50/1990" și prin urmare nu putea fi valorificată la pensie.

Examinând cauza în raport de motivele de recurs și totodată sub toate aspectele conform dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este nefondat, neexistând nici un motiv pentru modificarea ori casarea sentinței recurate.

Adeverința nr. 1619 fost emisă de angajator la data de 17.04.2006, anterior emiterii Ordinului nr. 590/2008, astfel că nu putea fi întocmită conform acestui act normativ.

Mai mult, adeverința în discuție poartă mențiunea că s-a emis conform adeverinței uzină-normare nr. 16282/17.04.2006 existând astfel mențiunea actului administrativ.

Perioada 5.11.1973-1.07.1974 la care se referă adeverința nr. 1619 se regăsește și în adeverința nr. 229/2009 și care confirmă că s-a eliberat pe baza documentelor verificabile aflate în arhiva unității, aspect corect reținut de instanța de fond.

În același timp, așa cum s-a reținut Ordinul nr. 590/2008 prin pct. 6 din anexă recunoaște adeverințele emise anterior acestui act normativ nevalorificate și întocmite în condiții de valabilitate.

Pentru aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii C-S împotriva sentinței civile nr. 555/26.05.2009, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-.

Respinge ca tardiv recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 555/26.05.2009 pronunțată în același dosar.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 18 noiembrie 2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - -

Grefier,

- -

Red. /30.12.2009

Tehnored. /4.01.2010 - Ex.2

Prima inst. - Tribunalul C-S -,

Președinte:Vasilica Sandovici
Judecători:Vasilica Sandovici, Carmen Ppârvulescu, Ioan Jivan

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație decizie de pensionare. Decizia 1774/2009. Curtea de Apel Timisoara