Contestație decizie de pensionare. Decizia 800/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.800/

Ședința publică din 17 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Benone Fuică

JUDECĂTOR 2: Virginia Filipescu

JUDECĂTOR 3: Valentina Gabriela

Grefier

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de contestatorul, cu domiciliul în B, str.- -, Bl.5,.1, etaj 3,.41, jud.B împotriva sentinței civile nr.283/23.04.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata CASA JUDETEANA DE PENSII B,cauza având ca obiect contestație decizie de pensionare.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul contestator ,lipsă fiind intimata CASA JUDEȚEANA DE PENSII

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier;după care:

Se procedează la legitimarea recurentului contestator,posesor al seria nr.- eliberat de Poliția mun. B la data de 24.07.1992.

Întrebat fiind,recurentul contestator nu solicită termen pentru a-și angaja avocat.

Recurentul contestator precizează că s-a aflat în imposibilitatea de a studia hotărârea instanței de fond,fiind împiedicat de fiecare dată să ia cunoștință de conținutul hotărârii instanței de fond din diferite motive,existând la dosar dovezi în acest sens.

Curtea pune în discuție recurentului contestator cererea formulată de către acesta la data de 22.07.2008 aflată în dosarul Tribunalului Brăila prin care solicită eliberarea unei copii legalizate a hotărârii,punându-i în vedere să precizeze dacă a făcut și alte demersuri în afară de acea cerere.

Recurentul contestator precizează că nu a făcut și alte demersuri pentru obținerea hotărârii întrucât a mers pe încredere,învederând că nu are o dovadă scrisă a solicitărilor făcute de acesta către arhiva Tribunalul Brăila în afară de înscrisurile de la dosar,iar actele înaintate la Casa Județeană de Pensii nu au mai fost găsite.

Curtea, față de disp.art.103 Cod procedură civilă, respinge cererea de repunere în termen a recursului, termen special prevăzut de lege, întrucât din înscrisurile depuse și precizările făcute de către recurentul contestator rezultă că acesta formulat o cerere de eliberare a hotărârii la data de 22.07.2008 aflată la fila 152 - dosar fond, apreciind totodată raportat la calea de atac a recursului în 5 zile de la pronunțare și constatând că acesta nu a fost împiedicat printr-o împrejurare mai presus de voința sa să formuleze recursul în termen, invocă excepția de tardivitate a recursului declarat de contestatorul.

Recurentul contestator,față de excepția de tardivitate a recursului invocată de către instanță arată că a fost împiedicat să intre în posesia hotărârii instanței de fond,apreciind totodată că recursul a fost declarat în termenul legal prevăzut de lege.

Curtea rămâne în pronunțare pe excepția de tardivitate a declarării recursului.

CURTEA

Asupra excepției de tardivitate a recursului declarat de contestatorul în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii B și privind sentința civilă nr.283/23.04.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.283/23.04.2008 pronunțată de Tribunalul Brăilas -a constatat perimarea acțiunii formulată de contestatorul împotriva deciziei nr.-/10.-08.2006 emisă de intimata Casa Județeană de Pensii B

Pentru a pronunța hotărârea judecătorească prima instanță a avut în vedere următoarele:

Prin contestația înregistrată sub nr-, a contestat decizia nr.-/10.08.32006 emisă de Casa Județeană de Pensii

Judecarea cauzei a fost suspendată la data de 19.01.2007 în baza disp.art.242 pct.1 Cod procedură civilă,la cererea ambelor părți.

Împotriva încheierii de suspendare contestatorul a declarat recurs,iar ulterior a renunțat la judecarea recursului.

În aceste condiții,a reținut instanța de fond termenul de perimare prevăzut de art.248 Cod procedură civilă, curge de la data suspendării judecății,adică de la data de 19.01.2007,fiind împlinit termenul de un an la 19.01.2008.

În consecință,întrucât au fost îndeplinite condițiile prevăzute de art.248 Cod procedură civilă,în conformitate cu care orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, tribunalul a constatat perimarea acțiunii.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs contestatorul prin care a solicitat admiterea recursului,modificarea hotărârii instanței de fond și trimiterea cauzei spre continuarea judecății la instanța de fond.

Recursul este tardiv.

Potrivit art.253 al.2 Cod procedură civilă,hotărârea care constată perimarea este supusă recursului în termen de 5 zile de la pronunțare.

În speță,calea de atac sentinței civile nr.283/23.04.2008 a Tribunalului Brăilaa fost cu recurs în 5 zile de la pronunțare astfel că termenul legal de recurs s-a împlinit la data de 29.04.2008.

Se au în vedere astfel dispozițiile art. 101 alin. 1 Cod procedură civilă potrivit cărora termenele se înțeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici până când s-a sfârșit termenul.

În conformitate cu dispozițiile art. 102 Cod procedură civilă termenul de declarare a recursului a început să curgă de la data pronunțării sentinței civile, respectiv 23.04.2008, moment de la care s-a născut și dreptul contestatorului la exercitarea căii de atac, considerându-se împlinit la data de 29.04.2008.

Contestatorul a fost prezent cu ocazia dezbaterilor asupra excepției de perimare a acțiunii, iar termenul de exercitare a căii de atac curge de la pronunțare.

Ca atare, declararea în cauză a recursului la data de 25.07.2008 apare ca fiind îndeplinită cu nesocotirea termenului prevăzut de lege în mod imperativ, fapt ce atrage stingerea dreptului procedural pe baza căruia ar fi putut avea loc examinarea căii de atac.

În consecință, urmează a fi respins ca tardiv recursul declarat de contestatorul împotriva sentinței civile nr.283/23.04.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca tardiv formulat recursul declarat de recurentul, cu domiciliul în B, str.- -, Bl.5,.1, etaj 3,.41, jud.B împotriva sentinței civile nr.283/23.04.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 17 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

și tehnored.decizia

/2 ex./ 03 2008

Fond:--Asistenți jud.-C-

Președinte:Benone Fuică
Judecători:Benone Fuică, Virginia Filipescu, Valentina Gabriela

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație decizie de pensionare. Decizia 800/2008. Curtea de Apel Galati