Contestație decizie de pensionare. Decizia 873/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
DOSAR Nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 873
Ședința publică din data de 27 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Florica Diaconescu
JUDECĂTOR 2: Corneliu Maria
JUDECĂTOR 3: Mihaela Cotora
Grefier - -
*******
Pe rol, soluționarea recursului declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii D, împotriva sentinței civile nr.4516/30.10.2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata contestatoare, având ca obiect, contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns intimata contestatoare, personal și asistată de avocat care HG depune împuternicirea avocațială și chitanță onorariu, lipsind recurenta pârâtă.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal, că prin serviciul registratură intimata contestatoare a depus în termen procedural întâmpinare cu exemplar pentru comunicare, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, instanța, având în vedere că întâmpinarea a fost depusă la dosar în termenul procedural, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții prezente.
Avocat pentru HG intimata contestatoare, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond ca legală și temeinică sub toate aspectele, conform celor expuse în întâmpinare.
Solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr.4516 din 30 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-a dmis contestația formulată de contestatoarea domiciliată în C, str.-,.2,.A,.15, jud.D, împotriva deciziei nr.-/19.04.2007 emisă de intimata Casa Județeană de Pensii D cu sediul în C, str.-, nr.14, jud.
S-a anulat decizia -/19.04.2007.
S-a dispus recalcularea pensiei cu luarea în considerare a salariului de 1830 lei corespunzător perioadei 16.09.1974-16.09.1978 și emiterea unei noi decizii.
A fost obligată intimata la 300 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Așa cum rezultă din ordinul Ministerului Educației și Învățământului nr.1772/17 12 1974, raporturile de muncă ale contestatoarei au fost grevate de instituția "detașării" ca instituție de dreptul muncii, astfel cum aceasta era reglementată în legislația vremii.
Cu adeverințe emise de Ambasada România la se face dovada faptului că, contestatoarei i s-au reținut lunar sume de bani cu titlu de obligații în vederea achitării contribuțiilor la fondul de pensii.
Această stare de fapt a fost reținută și de Curtea de APEL CRAIOVA care în pagina 3 (fila 8 doar ) menționează "sunt întemeiate criticile privind aprecierea greșită a probelor administrate și aplicarea eronată a legii, întrucât reclamanta a făcut dovada cu adeverințele eliberate de D, Ministerul Educației și Învățământului și Ambasada României în că în perioada respectivă a fost detașată ca profesor cooperant în, obținând acolo venituri în valută din care, anumite sume au fost reținute și transferate în țară, din aceste sume fiind achitate reținerile pentru fondul de pensii și asigurări sociale și medicale, așa cum prevedea art. 3 din Decretul 233 / 1974 ".
De altfel însuși actul normativ stipula că " Ministerele și celelalte organe centrale nu vor suporta, pentru cetățenii români angajați în străinătate . nici un fel de cheltuială în lei sau în valută, aceștia fiind obligați ca din veniturile realizate să-și asigure întreținerea familiilor și acoperirea celorlalte obligații din tară."
In mod cert contribuția de asigurări sociale se aliniază sintagmei " obligație din țară ".
Nu în ultimul rând, detașarea ca instituție de dreptul muncii definește actul prin care se dispune schimbarea temporară a locului de muncă, din dispoziția angajatorului la un alt angajator în scopul executării unor lucrări in interesul acestuia.
Tribunalul a constatat că detașarea a produs efecte în ceea ce privește schimbarea locului de muncă și nu asupra altor elemente esențiale ale contractului individual de muncă ( respectiv salariul ) drepturile bănești fiind cel puțin de întinderea celor anterioare detașării.
Casa județeană de Pensii Daf ormulat recurs împotriva sentinței nr.4516/2007 a Tribunalului Dolj, pe care o consideră netemeinică și nelegală, solicitând modificarea acesteia și pe fond respingerea contestației.
Critică sentința pentru omisiunea instanței de a ține seama de apărările sale cu privire la modalitatea de aplicare a deciziei nr.304/31.01.2007 a Curții de APEL CRAIOVA prin care s-a dispus a se înscrie în carnetul de muncă al contestatoarei perioada cât a desfășurat activitatea ca profesor de matematică în, 16.09.1974-16.09.1978, fără să se precizeze salariul realizat în această perioadă.
Întrucât art.2 alin.2 din 233/1974, republicat în 1980 care precizează că pe perioada cât lucrează în străinătate, persoanele respective sunt considerate în concediu fără plată la unitatea din țară de la care provin, așa încât contestatoarea neprezentând adeverințe cu salariile de care beneficiat conform HG 1552/2005 și OUG nr.4/2005 și nici contribuția la asigurările sociale și pensia suplimentară, salariul minim pe economie a fost corect luat în calcul.
Analizând sentința recurată, în raport de criticile formulate și probele administrate, Curtea apreciază că nu sunt motive de casare sau modificare prev.de art.304 Cod pr.civilă și va fi menținută.
Sunt neîntemeiate criticile prin care se susține că instanța de fond a ignorat faptul că prin decizia nr.304/2007 a Curții de APEL CRAIOVA nu s-a stabilit ce venituri a obținut contestatoarea în timpul detașării în, deoarece prin decizia respectivă s-a soluționat cererea cu care fusese investită instanța în cauza respectivă, dar veniturile realizate de contestatoare în timpul detașării sunt evidențiate în adeverința nr.2028/4 august 1978 Ambasadei României în, în care sunt precizate și veniturile obținute de aceasta în moneda marocană și reținerile din salariu, convertite în dolari SUA pentru a fi transferate în țară în scopul achitării obligațiilor față de Statul Român așa cum impune art.2 din.233/1974 în vigoare la data respectivă.
Nefiind făcute echivalențele în lei, la data respectivă și nici distincțiile pe capitole de obligații, cum sunt: impozitul și contribuțiile de asigurări sociale, rezultă din contextul legislativ la data respectivă că instituțiile statului rețineau sumele cuvenite, așa cum rezultă din decretul susmenționat, protocoalele și Ordinul nr.1777/1974 și adeverința respectivă, corect instanța de fond a avut în vedere salariul avut de contestatoare la începutul detașării, 1830 lei/lună, întrucât ulterior acesteia i-a fost mărit salariul.
În consecință, Curtea apreciază neîntemeiate criticile formulate și în baza art.312 Cod pr.civilă va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii D, împotriva sentinței civile nr.4516/30.10.2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata contestatoare.
Obligă recurenta la plata sumei de 300 lei RON cheltuieli de judecată către intimata contestatoarea.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 27 februarie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.-
Tehn.2 ex
25.03.2008
Președinte:Florica DiaconescuJudecători:Florica Diaconescu, Corneliu Maria, Mihaela Cotora
← Contestație decizie de concediere. Decizia 240/2008. Curtea de... | Conflict de muncă. Decizia 1040/2008. Curtea de Apel Craiova → |
---|