Contestație decizie de sancționare. Decizia 1588/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1588
Ședința publică de la 23 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Camelia Drăghin
JUDECĂTOR 2: Jănică Gioacăș
JUDECĂTOR 3: Sorina Romașcanu
Grefier - -
*****************************
La ordine a venit spre soluționare recursul promovat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 224 din 3 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, s-a prezentat recurenta, lipsă fiind reprezentantul intimatei.
Procedura fiind legal îndeplinită, s-a expus referatul oral asupra cauzei, în sensul că la dosar recurenta a depus și concluzii scrise.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Recurenta având cuvântul solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, urmând a fi avute în vedere și concluziile scrise depuse la dosar.
S-au declarat dezbaterile închise, instanța reținând cauza în pronunțare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului declarat, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 224 din 3.04.2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr- a fost respinsă, ca nefondată, contestația formulată de contestatoarea împotriva deciziilor 1239/20.10.2008; 1248/20.10.2008 și actului adițional 4 la contractul individual de muncă 1896/26.06.2006, emise de SC Asigurări SA B, reținându-se următoarele:
Recurenta a fost angajată a sucursalei Na E. Asigurări în funcția de inspector de asigurări, iar la data de 20.10.2008 i-au fost emise 2 decizii una de sancționare și una de modificare a locului de muncă. Recurenta a motivat că se încearcă o inducere în eroare a instanței privitor la determinarea în timp a celor doua decizii, iar acestea sunt nule deoarece la cea de sancționare nu și-a putut face apărări, necunoscând obiectul cercetării disciplinare, iar decizia de modificare a locului de muncă, a fost luată prin vicierea consimțământului său. Prima instanță a respins susținerile petentei, reținând că cele două decizii contestate nu au vreo interdependență din punct de vedere juridic, astfel încât modul lor de emitere și subsecvența în timp nu este un motiv de anulare sau o cauză de -greșită interpretare a instanței asupra fondului deciziilor. Astfel, instanța a analizat cele 2 decizii în mod individual, în același mod procedându-se și asupra actului adițional nr. 4/20.10.2008, de asemenea contestat prin acțiunea formulată.
În ce privește decizia 1239/20.10.2008, de modificare a locului de muncă de la sucursala N la Agenția, s-a reținut că cerințele de formă și legalitate ale deciziei nu sunt afectate de vreo nulitate, iar această decizie este o urmare firească și legală a actului adițional nr. 4 la contractul individual de muncă, prin care părțile au consimțit ca petenta să treacă în postul de inspector asigurări în cadrul Agenției. Actul adițional este o urmare a manifestării acordului de voință al părților, în acest sens stând semnăturile părților contractuale, semnături necontestate. Actul adițional nr. 4/20.10.2008 a respectat prevederile legislației muncii, respectiv art. 40 alin. 1 și alin. 3 din Codul muncii, care prevede că modificarea contractului individual de muncă se poate face doar cu acordul părților, acord exprimat în mod clar prin semnarea de către părți a actului adițional la contractul de muncă. De asemenea, locul muncii face parte din elementele contractului individual de muncă care pot fi modificate cu acordul părților conform alin.3 art. 40 din Codul muncii. Față de susținerile petentei că acest consimțământ ar fi fost luat prin viciu de consimțământ sau că ar fi fost dusă în eroare, prima instanță a reținut că aceste susțineri nu au fost probate în nici un fel iar actul adițional la contractul de muncă sau decizia contestată sunt extrem de clare și nu lasă loc la interpretări. Față de susținerile legate de interzicerea preluării portofoliului de clienți de către petentă, acest fapt nu face obiectul vreunei decizii contestate, iar clienții sunt ai intimatei, nu ai inspectorului de asigurări, deoarece contractele de asigurări se încheie în numele societății intimate.
Față de decizia de sancționare disciplinară nr. 1248/20.10.2008 s-a reținut că se face vinovată de încălcarea prevederilor regulamentului de ordine interioară a intimatei precum și de încălcarea normelor deontologice de conduită ale intimatei, în acest sens existând atât recunoașterea petentei din nota explicativă, că au existat conflicte cu colegii, cât și declarațiile și sesizările prin care colegii de serviciu au sesizat deficiențele din comportamentul petentei. Chiar dacă minore, conflictele cu colegii creează o stare de tensiune la locul de muncă și tocmai pentru această atitudine petenta a fost sancționată. Susținerile că petenta nu a avut cunoștință pentru ce este cercetată disciplinar nu au fost reținute, deoarece prin convocarea la cercetarea disciplinară i s-a pus în vedere în mod clar pentru ce motive a fost declarată cercetarea disciplinară.
Împotriva acestei hotărâri, reclamanta a declarat recurs, prin care a criticat sentința primei instanțe pentru nelegalitate și netemeinicie, sub următoarele aspecte:
- în mod greșit nu s-a avut în vedere faptul că la efectuarea cercetării disciplinare nu a fost respectată procedura dispusă de Codul muncii;
- în mod greșit nu au fost avute în vedere susținerile privind vicierea consimțământului sau referitor la acordul manifestat pentru schimbarea locului de muncă.
Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:
În ce privește decizia nr.1248 din 20.10.2008, prin care recurenta a fost sancționată disciplinar, pentru manifestarea unui comportament necorespunzător față de colegi, din înscrisurile aflate la dosarul primei instanțe, rezultă că aceasta a fost emisă cu nerespectarea prevederilor art.267 și art. 268 Codul muncii.
Astfel, cercetarea disciplinară efectuată s-a realizat în condițiile în care convocarea recurentei prin adresa nr.13075/7.10.2008 nu preciza care este obiectul cercetării disciplinare. Dispozițiile art.267 alin.2 Codul muncii se referă la o convocare prin care salariatul să cunoască efectiv motivul pentru care este cercetat disciplinar, scopul acestei convocări fiind acela de a-i da posibilitatea celui cercetat disciplinar să își formuleze și să susțină apărările pe care le apreciază necesare, conform prevederilor art.267 alin.4 Codul muncii. O convocare formală, astfel cum este adresa menționată, în care se indică drept motiv al cercetării disciplinare manifestarea, de către recurentă, a unui comportament neadecvat față de colegi și clienți, nu este în măsură să asigure o reală informare asupra obiectului cercetării disciplinare, în sensul respectării dispozițiilor art.267 alin.2,4 Codul muncii.
Totodată, se constată faptul că nici chiar în cuprinsul deciziei de sancționare intimata nu a detaliat în ce constituie fapta reținută ca fiind abatere disciplinară, fiind utilizată aceeași exprimare de ordin general, respectiv manifestarea de către recurentă a unor atitudini ofensatoare la adresa colegilor de serviciu. În acest sens, decizia de sancționare nu respectă dispozițiile art. 268 alin.2 Codul muncii.
Referitor la celelalte motive de recurs, cu privire la modificarea locului de muncă, susținerile recurentei că acordul pe care l-a manifestat în acest sens nu a fost valabil exprimat, fiind obținut prin vicierea consimțământului, nu sunt dovedite prin probatoriile administrate în cauză.
Atât actul adițional 4/20.10.2008, cât și decizia 1239/20.10.2008 au fost emise conform prevederilor art.41 alin.1,.3 lit.b Codul muncii, constituind acordul de voință al părților. Aspectele invocate de către recurentă, atât la prima instanță, cât și prin recursul declarat, referitor la faptul că acordul său de voință a fost obținut în mod forțat, prin presiunile exercitate de către intimată, nu au fost în niciun mod dovedite prin probele administrate, simplul fapt că actul adițional și decizia de schimbare a locului muncii au fost emise în aceeași zi cu decizia de sancționare disciplinară, menționată anterior nefiind o dovadă în acest sens.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul art.312 și art.304 pct.9, 3041Cod procedură civilă, va fi admis recursul și modificată în parte sentința recurată, în sensul anulării deciziei 1248/20.10.2008 emisă de pârâta SC Asigurări SA
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 224 din 3 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă ASIGURĂRI
Modifică în parte sentința recurată.
Admite capătul de cerere privind anularea deciziei nr. 1248/20.10.2008.
Dispune anularea deciziei nr. 1248 din 20.10.2008 emisă de pârâtă.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.12.2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red./
Red.CD.15.01.2019
Tehn.5 ex.AA 15.01.2010
Com. la părți la./01./2010
Președinte:Camelia DrăghinJudecători:Camelia Drăghin, Jănică Gioacăș, Sorina Romașcanu
| ← Contestație decizie de pensionare. Decizia 51/2009. Curtea de... | Contestație decizie de concediere. Decizia 203/2010. Curtea de... → |
|---|
