Contestație decizie de concediere. Decizia 1592/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1592
Ședința publică de la 23 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Camelia Drăghin
JUDECĂTOR 2: Jănică Gioacăș
JUDECĂTOR 3: Sorina Romașcanu
Grefier - -
*********************************
La ordine a venit spre soluționare recursul promovat de contestatoarea SC SA O - PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR LBî mpotriva sentinței civile nr.1390/D/19.10.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-au prezentat consilier juridic pentru recurentă și av. pentru intimata-contestatoare, lipsă.
Procedura fiind legal îndeplinită, s-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:
Instanța constată că recursul se află la primul termen de judecată, este declarat în termen, motivat, semnat, ștampilat și legal scutit de plata taxelor de timbru.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de ridicat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Consilier juridic pentru recur4entă având cuvântul solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, modificarea sentinței de fond în sensul respingerii contestației ca nefondată și nelegală, conform dispozițiilor art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Eronat s-a apreciat de instanța de fond că decizia din august 2008 nu este motivată, având în vedere că au fost respectate toate dispozițiile legale, iar măsura concedierii intimatei a fost corect luată și motivată.
Nu au fost avute în vedere, de către instanța de fond la pronunțarea hotărârii recurate, probele administrate în cauză. SA a probat motivele de fapt și de drept care au stat la baza disponibilizării contestatoarei, iar la dosar s-au depus acte, răspunsul la interogatoriu, s-au depus organigramele din care rezultă că postul contestatoarei nu se mai regăsește în cadrul recurentei, fiind efectiv desființat. Din decizia de concediere rezultă clar că unitatea nu îi putea oferi contestatoarei un alt post, deoarece recurenta nu deținea locuri vacante în societate.
Așadar, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței și pe fond respingerea contestației ca neîntemeiată.
Av. având cuvântul pentru intimata-contestatoare, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii instanței de fond. Depune la dosar concluzii scrise solicitând obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
S-au declarat dezbaterile închise, instanța reținând cauza în pronunțare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului civil de față, constată că:
Prin sentința civilă nr.1390 din 19 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- a fost admisă contestația formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimata SC SA O, a fost anulată decizia de concediere, a fost dispusă reintegrarea contestatoarei în funcția deținută anterior și obligarea angajatorului la plata unei despăgubiri bănești egale cu salariile indexate majorate și reactualizate și a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data desfacerii contractului de muncă și până la data reintegrării efective în muncă.
Prin aceeași hotărâre s-a respins cererea contestatoarei pentru acordarea de daune morale.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea adresată instanței, reclamanta, a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC SA O, anularea deciziei nr. 1299/20.08.2008,reintegrarea în funcția anterioară, plata despăgubirilor echivalente cu drepturile salariale cuvenite de la data desfacerii contractului individual de muncă până în momentul integrării, plata de daune morale în cuantum de 10000 lei urmare a concedierii sale pe criterii se sex și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii sale, contestatoarea a precizat începând cu data de 23.08.2008 s-a dispus concedierea ei, urmare a desființării postului prin reorganizarea activității în temeiul art.65 Codul muncii.
Contestatoarea a susținut că această concediere a fost pur formală întrucât locul ocupat de aceasta nu a fost desființat efectiv, în cadrul compartimentului unde activa existând mai multe posturi.
A mai susținut contestatoarea că nu i-au fost aduse la cunoștință criteriile în baza cărora s-a făcut selectarea personalului, întrucât persoana care a rămas în locul său a fost sancționat anterior, și de asemenea s-au făcut angajări din afara societății.
La emiterea deciziei s-au încălcat dispozițiile art.51 Contract Colectiv de Muncă la nivel național încheiat pe perioada 01.04.2007 - 31.12.2008. Contestatoarea a mai arătat că, este singurul întreținător al familiei având un copil în întreținerea sa, iar în decizia de concediere nu s-au arătat cauzele care au determinat concedierea, fapt ce dovedește lipsa caracterului real și serios al măsurii.
De asemeni a precizat și că nu s-au respectat dispozițiile art.74(1) lit. Codul muncii în sensul că nu i-au fost aduse la cunoștință lista tuturor locurilor disponibile în unitate pentru avea posibilitatea să opteze pentru unul din acestea, procedură care este prealabilă desfacerii contractului individual de muncă.
În cazul contestatoarei nu s-au respectat nici dispozițiile Legii nr. 467/2006 privind stabilirea cadrului general de consultare salariaților referitor la măsurile ce urmau a fi luate.
În susținerea contestației la dosar s-au depus decizia nr. 1299/20.08.2008, încheierea judecătorului sindic, respectiv încheierea de ședință din 08.12.2004, sentința nr.847/2004.
Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâta a solicitat respingerea contestației întrucât concedierea s-a făcut cu respectarea Contract Colectiv de Muncă, desființarea fiind efectivă, serioasă, întrucât la nivelul societății s-a promovat procedura concedierii colective sens în care s-a depus Hotărârea Adunării Generale Extraordinare Acționarilor din 07.04.2008 potrivit căreia s-a aprobat intrarea în conservare a instalațiilor tehnologice începând cu 20.02.2008 pentru o perioadă de 2 ani, de asemenea s-a aprobat și programul de restructurare a personalului.
S-a mai arătat că în cadrul compartimentului " " unde a lucrat contestatoarea postul deținut de contestatoare nu a fost singurul desființat, sens în care s-au depus la dosar și alte decizii de concediere pentru alți salariați, iar contestatoarea a obținut un punctaj inferior la evaluarea efectuată comparativ cu cel obținut de ceilalți colegi, aceasta având un sistem de lucru, " anevoios fiind înclinată să complice lucrurile ".
Pârâta a precizat totodată că nu s- depus la sediul societății - organizației de sindicat de către contestatoare sesizare cu privire la problemele sociale, motiv pentru care nu se regăsește pe lista salariaților care au beneficiat de măsuri de protecție socială.
În privința nerespectării dispozițiilor art.74(1) Codul muncii pârâta a arătat că nu dispune de locuri vacante și ca atare contestatoarei nu i-a fost pusă la dispoziție o listă cu locurile de muncă vacante, precum și faptul că într-o economie de piață angajatorul este liber să selecteze posturile supuse restructurării.
Tribunalul, analizând actele și lucrările dosarului în raport de criticile formulate a constatat că prin decizia nr.1299/20.08.2008 s- dispus începând cu 23.08.2008 încetarea Contractului Individual de Muncă al contestatoarei urmare desființării postului ocupat de aceasta și s-a stabilit 30 de zile termen de preaviz, urmând ca, contestatoarea să beneficieze de plăți compensatorii conform art.18 Contract Colectiv de Muncă.
La baza concedierii contestatoarei în cauză a stat măsura concedierii colective inițiată de unitate, în condițiile art. 68 Codul muncii ce constat în desființarea unor posturi ca urmare reorganizării activității, fapt ce rezultă din actele dosarului.
Analizând conținutul deciziei s-a observat că, în decizie se menționează generic "desființarea contractului individual de muncă prin desființarea postului urmare a reorganizării activității societății".
Tribunalul a apreciat că decizia nu este motivată, mențiunile efectuate nu pot echivala cu motivare în sensul dispozițiilor art.74 Codul muncii care înseamnă înserarea în cuprinsul deciziei de concediere motivelor concrete care au impus concedierea salariatului, indicarea cu claritate în materialitatea ei o situație de fapt ce a determinat măsura respectivă, necesitatea expunerii concrete a motivelor de fapt și de drept care au determinat concedierea în chiar cuprinsul deciziei de concediere.
Menționarea motivelor care determină concedierea în mod explicit, precis și clar, iar nu prin formulări generice de natura celei înserate în decizia contestată în prezenta cauză este necesară și pentru a se verifica îndeplinirea cerințelor art.65, alin.2 Codul muncii, respectiv că desființarea locului de muncă să fi fost efectivă și generată de o cauză reală și serioasă dintre cele prevăzute la alin.1 din același text de lege.
Față de necuprinderea în decizia de concediere a motivelor care au determinat măsura concedierii și ținând seama și de prevederile art.77 Codul muncii potrivit căror " în caz de conflict de muncă angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere", instanța de fond nu a avut în vedere probele enumerate de intimată.
Art. 74 Codul muncii stabilește că, în conținutul deciziei trebuie trecute în mod obligatoriu și criteriile de stabilire ordinii de priorități conform art.70, alin.2, lit.d, lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul în care salariații urmează să opteze pentru a ocupa un loc vacant în condițiile art.64 Codul muncii.
Instanța de fond a reținut că toate deciziile de concediere emise în condițiile art.61 Codul muncii trebuie să cuprindă elementele prevăzute la art.74 din același cod și nu numai deciziile emise în condițiile art.64(1) Codul muncii întrucât textul art.74 se referă la decizia de concediere în sens generic, elementele acestui articol găsindu-și aplicarea în toate deciziile de desfacere contractului individual de muncă pentru motive care nu țin de persoana salariatului. De asemenea ar fi o discriminare ca în situația concedierii în condițiile art.61, lit. C și d Codul muncii să i se ofere un loc de muncă, în condițiile art.64(2) - respectiv dacă nu are locuri de muncă unitatea să solicite sprijinul Agenției Teritoriale de Ocupare a Forței de Muncă, iar în cazul concedierii pentru motive care nu țin de persoana salariatului să nu se solicite sprijin agenției din partea angajatorului.
Potrivit art. 287 Codul muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revin angajatorului acesta având obligația depunerii dovezilor în apărarea sa.
În speță unitatea a arătat că urmare a evaluării contestatoarei aceasta a obținut un calificativ inferior față de alți salariați, însă instanța de fond a înlăturat această apărare întrucât contestatoarea a formulat contestație cu privire la acel calificativ situație recunoscută la interogatoriul luat (unitatea nesoluționând nici până la această dată contestația).
De asemenea aprecierile au fost făcute fără a avea la bază Hotărârea - fiind doar simulare.
De reținut este faptul că atât anterior cât și ulterior concedierii contestatoarei, unitatea a procedat la efectuarea de angajări de personal, înființând un nou serviciu în cadrul Departamentului unde și- desfășurat activitatea contestatoarea.
Tribunalul înlăturat apărările intimatei privind modalitatea de lucru contestatoarei ca fiind " anevoioasă "întrucât din actele dosarului a rezultat că aceasta era cooptată în diferite comisii constituite la nivelul societății (comisii de inventariere, responsabil comisie casare, etc.).
Analizând actele și lucrările dosarului tribunalul a constatat că în cauză concedierea contestatoarei s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art.65 Codul muncii - desființarea postului ocupat de contestatoarea neavând o cauză reală și serioasă determinată de dificultăți economice temeinic justificate.
De asemeni s-a constatat și că intimata nu respectat dispozițiile art. 56 Contract Colectiv de Muncă la nivel de unitatea respectiv necomunicarea către contestatoare situației privind existența unor locuri de muncă în unitate, ori cuprinderea într-o formă de recalificare, iar în cazul în care salariaților nu li se pot oferi alte locuri de muncă, ori aceștia refuză locul de muncă oferit sau cuprinderea într-o formă de calificarea, unitatea avea obligația comunicării în scris a termenului de preaviz conform art.58, alin.6 Contract Colectiv de Muncă potrivit căruia la locurile de muncă unde sunt mai multe posturi de același tip și atribuții și se reduc parte din ele, la aplicarea efectivă reducerii de persoane se au în vedere . competența profesională.
În cauză s-a constatat că nu au fost avute în vedere aceste criterii întrucât postul ocupat de contestatoare a fost ocupat de un coleg care a fost sancționat disciplinar.
Față de această situație, tribunalul a reținut că în speță nu sunt îndeplinite condițiile art. 65 Codul muncii respectiv încetarea contractului de muncă să fie determinată urmare a dificultăților economice transformărilor tehnologice sau reorganizării activității, desființarea locului de muncă ocupat de contestatoare nefiind efectivă având la bază o cauză reală și serioasă.
Desființarea locului de muncă este efectivă atunci când este suprimat din structura angajatorului, are o cauză reală când prezintă un caracter obiectiv și este serioasă când are la bază studii temeinice vizând îmbunătățirea activității.
Din probatoriul administrat în cauză, instanța a reținut că intimata nu a putut face dovada că desființarea locului de muncă ocupat de contestatoare are o cauză reală și serioasă și este efectivă, atâta timp cât în unitate s-au angajat persoane și s-au acordat majorări salariale și alte facilități.
În ce privește acordarea daunelor morale, instanța a reținut că sarcina probei revine contestatoarei cu privire la existența și întinderea prejudiciului material cât și cu privire la existența și întinderea vătămării nefiind suficiență simpla susținere în sensul lezării imaginii și demnității angajatului prin însăși măsura desfacerii disciplinare.
În cauză dovada determinării lezării imaginii contestatoarei prin natura desfacerii disciplinare contractului individual de muncă, chiar în situația dată contestării nelegalității emiterii deciziei, nu a fost realizată de contestatoare căreia îi incumbă sarcina probei conform art. 1169 Cod procedură civilă.
Față de situația reținută, instanța având în vedere dispozițiile art.75 cu referire la art.78 Codul munciia dispus deciziei de concediere și a obligat angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs intimata SC SA O, considerând că soluția este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea sau greșita aplicare a legii.
Examinând hotărârea atacată, prin prisma dispozițiilor art.304 pct.9 Cod procedură civilă și din oficiu în conformitate cu art. 3041Cod procedură civilă, Curtea, găsește recursul neîntemeiat pentru considerentele următoare:
Recurenta a concediat-o pe contestatoare în temeiul art.65 alin.1 Codul muncii ca urmare a desființării locului de muncă (postului) ocupat de aceasta.
Pentru ca măsura concedierii salariatului determinată de desființarea locului de muncă ocupat să fie legală, trebuie să fie îndeplinite următoarele condiții:
1. desființarea locului de muncă să aibă loc ca urmare a dificultăților economice, a transformărilor tehnologice sau a reorganizării activității.
2. desființarea locului de muncă să fie efectivă și să aibă o cauză reală și sinceră.
Cum rezultă din actele cauzei ( filele 86-96,172 și 193) desființarea locului de muncă al contestatoarei nu a fost determinată de dificultățile economice ale unității sau de reorganizarea activității, neavând la bază o cauză reală.
După concedierea contestatoarei, angajatorul a făcut numeroase angajări pe posturi care puteau fi propuse și contestatoarei în locul postului desființat.
Rezultă, așadar că nu dificultățile economice ale unității și reorganizarea activității sale au determinat concedierea salariatului, ci înlăturarea acestuia din unitate, cauză care se dovedește a fi ilegală.
Prin urmare, Curtea reține că soluția dată de prima instanță este legală și temeinică și în baza art. 312 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul, promovat de contestatoarea SC SA O - PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR LBî mpotriva sentinței civile nr.1390/D/19.10.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-contestatoare, ca nefondat.
Obligă recurenta să plătească intimatei suma de 500 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu de avocat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 23.12.2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. /
Red. JG.
Tehn.AA 4 ex 01.02.2010
Com la părți la 03.02.2010
Președinte:Camelia DrăghinJudecători:Camelia Drăghin, Jănică Gioacăș, Sorina Romașcanu
| ← Contestație decizie de pensionare. Decizia 1508/2009. Curtea... | Conflict de muncă. Decizia 204/2010. Curtea de Apel Bacau → |
|---|
