Contestație decizie de sancționare. Decizia 214/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 214/R-CM
Ședința publică din 11 Martie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Simona Păștin judecător
JUDECĂTOR 2: Ion Rebeca
JUDECĂTOR 3: Paulina
Grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de intimata SC SA TÂRGU, împotriva sentinței civile nr.645/CM din 16 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit recurenta-intimată și intimata-contestatoare.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează că recursul este greșit îndreptat, fiind depus la Judecătoria Călărași.
Având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă, curtea constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra lui.
CURTEA
Deliberând, asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 14.02.2007 contestatoarea a formulat contestație împotriva deciziei nr. -/09.02.2007 emisă de intimata SC SA, decizie prin care s-a dispus sancționarea sa în sensul desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă, solicitând în acest sens; anularea deciziei atacate, plata drepturilor salariale pe perioada cuprinsă între momentul concedierii și cel al reangajării, obligarea pârâtei la reangajarea sa, plata de daune morale în cuantum de 5000 lei și plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea contestației, s-a arătat că este angajata intimatei de mai mult timp și nu au existat niciodată probleme sau nereguli cu privire la modul în care își desfășoară activitatea până în momentul numirii unui noi șef de magazin, în persoana numitei.
Contestatoarea mai arătat că potrivit convocării emise de intimată se observă că aceasta nu respectă prevederile art. 267 din Codul muncii, nefiindu-i adresată personal, ci mai multor angajați. În plus, nu este precizat obiectul cercetării disciplinare.
În concluzie, decizia nu conține descrierea faptei care constituie abatere disciplinară; decizia nu precizează prevederile din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate, decizia nu cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate.
Tribunalul Argeș prin sentința civilă nr.645/CM din 16.10.2007 a admis în parte, contestația completată, formulată de către contestatoarea și a constat nulitatea absolută a deciziei nr. - din 09.02.2007 și a deciziei nr. 61/12.02.2007 emise de intimată.
S-a dispus reintegrarea contestatoarei pe postul deținut anterior emiterii deciziilor.
A fost obligată intimata să plătească contestatoarei drepturile salariale, indexate, majorate și actualizate precum și celelalte drepturi care i s-ar fi cuvenit de la data concedierii și până la reintegrarea efectivă.
S-a respins capătul de cerere privind acordarea daunelor morale.
A fost obligată intimata să plătească contestatoarei suma de 2500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că, prin decizia nr. - din 09.02.2007 emisă de intimata SC SA, s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă a contestatoarei.
S-a reținut în conținutul decizie că în magazin și în depozit este dezordine, haos printre produse, lipsă de interes față de clienți - fapte constatate de comisia de disciplină și care constituie abateri foarte grave care treptat au condus la neprofitabilitatea magazinului, conform indicilor financiari.
Conducerea societății a dispus efectuarea unui inventar la magazinul 113 Pitești, prin decizia 1859. În acest sens, inventarul fost efectuat în data de 08.02.2007 de către numita având funcția de revizor gestiune și numitul.
În conținutul deciziei de sancționare s-a mai reținut că rezultatul inventarului a arătat faptul că în magazin există o lipsă în gestiune în valoare de 13.380,35 lei, iar în cursul inventarului comisia a constatat o totală lipsă de interes față de munca comisiei din partea unor angajați.
În consecință, atât comisia de disciplină cât și comisia de inventariere au constatat încălcarea gravă a normelor de disciplină în magazin de către angajați, precum și incapacitatea șefului de magazin de a coordona echipa aflată în subordinea ei, aducând astfel prejudicii societății intimate.
La data de 27.02.2007 contestatoarea a învederat instanței de judecată faptul că în carnetul său de muncă figurează concedierea sa potrivit art. 61 lit. a din Codul muncii, însă decizia nr. 61/12.02.2007 nu i-a fost comunicată, luând cunoștință de existența acesteia în momentul primirii carnetului de muncă.
A mai arătat că prin prezenta înțelege să formuleze contestație și împotriva deciziei nr. 61/12.02.2007, în măsura în care aceasta îi va fi comunicată de către societatea intimată.
La data de 28.06.2007, contestatoarea a formulat completare de acțiune având același obiect.
Instanța a reținut că, în decizia contestată intimata nu descrie o anume faptă săvârșită de către contestatoare, ci învederează existența unui conflict între șeful de magazin și o parte a angajaților.
Pe de altă parte, decizia nu cuprinde prevederile din statutul disciplinar(Regulamentul intern) încălcat și nici motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de către aceasta.
Împotriva sentinței a declarat recurs intimata SC SA TÂRGU S, criticând- pentru nelegalitate și netemeinicie, întrucât instanța de fond nu a avut în vedere toată documentația depusă la dosar, în legătură cu prejudiciul cauzat în gestiune de angajații Magazinului 113 Pitești.
Instanța constată însă că, recursul formulat de intimată a fost greșit îndreptat.
Astfel, intimata a formulat recursul și l-a înaintat la Judecătoria Călărași, care aplicat ștampila de intrare la data de 14.01.2008. La această dată Judecătoria Călărașia trimis recursul la Tribunalul Argeș, care l-a înaintat împreună cu dosarul la Curtea de APEL PITEȘTI.
Potrivit art.302 Cod procedură civilă, recursul se depune la instanța a cărei hotărâre se atacă, sub sancțiunea nulității.
Așa cum s-a arătat mai sus, prin recursul de față intimata a criticat sentința pronunțată de Tribunalul Argeș, situație în care recursul declarat împotriva acesteia trebuia depus la această instanță.
Cum intimata a depus recursul la Judecătoria Călărași, o altă instanță decât Tribunalul Argeș, potrivit textului de lege sus arătat urmează a se dispune anularea acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează recursul declarat de intimata SC SA TÂRGU, împotriva sentinței civile nr.645/CM din 16 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, ca greșit îndreptat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 11.03.2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex/12.03.2008
Jud. fond:
Președinte:Nicoleta Simona PăștinJudecători:Nicoleta Simona Păștin, Ion Rebeca, Paulina
← Contestație decizie de pensionare. Decizia 1235/2009. Curtea... | Contestație decizie de sancționare. Decizia 1015/2009. Curtea... → |
---|