Contestaţie decizie de sancţionare - Descrierea abaterii disciplinare în cuprinsul deciziei de sancţionare
| Comentarii |
|
Tribunalul MEHEDINŢI Sentinţă civilă nr. 2350 din data de 29.05.2015
Contestație decizie de sancționare - Descrierea abaterii disciplinare în cuprinsul deciziei de sancționare.
Lipsa acestui element obligatoriu în baza căruia instanța poate verifica legalitatea și temeinicia aplicării sancțiunii, constituie motivul de nulitate prevăzut de art.252 alin.2 C.muncii.
Tribunalul Mehedinți-sentința din 29.05.2015
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 13.03.2015 sub nr. 1985/101/2015, reclamantul B. E. a chemat în judecată în calitate de pârâtă pe SC D. SRL, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Deciziei de sancționare nr.cj. 163/11.02.2015 si a actelor subsecvente Decizie de suspendare a contractului individual de muncă, precum și plata remunerației pe perioada suspendării calculata la media salariului lunar avut anterior suspendării.
In fapt, a arătat că prin decizia nr.1801/18.12.2014 a fost înștiințat că se suspendă contractul de muncă încheiat cu pârâta, cu motivarea că este cercetat disciplinar alături de alți trei colegi pentru fapte de sustragere sau de înlesnire a sustragerilor de bunuri de la locul de muncă astfel cum se menționează și în referatul 1757/2014.
Ulterior emiterii deciziei de suspendare a fost audiat în calitate de învinuit în lucrarea penala aflata la Parchetul de pe lângă Judecătoria Dr. Tr. Severin ,lucrare care are la bază plângerea pârâtei pentru fapte de delapidare .
A mai arătat că, potrivit obligațiilor de serviciu nici nu avea cum să sustragă sau să faciliteze furtul de bunuri din incinta magazinului, având în vedere că aceasta este supravegheată atât cu agenți de paza cât si video ,iar la intrarea si ieșirea din tura sunt controlați corporal.
Totodată a precizat că cercetarea disciplinară s-a rezumat la completarea a doua seturi de întrebări referindu-se dacă știe sau dacă a participat la sustragere ,încălcându-i dreptul la apărare și neavând posibilitatea de a demonstra contrariul.
Prin decizia de sancționare a fost sancționat cu 5% din salariu pentru nerespectarea regulamentului intern .
Astfel, consideră că nu sunt dovedite faptele și nu se stabilește un prejudiciu cert, cu atât mai mult cu cât turele de lucru se suprapuneau ,neexistând și fiind imposibilă o predare si o evidențiere a stocului de marfa aflată, expusa spre vânzare între ture .
Mai mult obligațiile prevăzute în contract sunt limitative neavând dreptul decât să aranjeze marfa pe raft ,să dea relații clienților ,să ducă marfa la spațiul stabilit verbal de șeful de magazin/raion în vederea preluării de alți angajați.
Astfel, nu se poate dovedii o culpă în relațiile de serviciu, și neregăsindu-se cauzele care impun suspendarea contractului individual de muncă pe durata cercetării disciplinare, respectiv: existenta unor indicii în sensul că salariatul cercetat ar putea să ascundă sau să distrugă probele care trebuie administrate în cauză sau care ar putea influența negativ efectuarea cercetărilor, faptele pentru care este cercetat salariatul pot constitui infracțiuni, sau pentru că prin menținerea în activitate a salariatului pe perioada cercetării disciplinare, acesta ar putea afecta activitatea societății sau ar aduce prejudicii imaginii acesteia.
Potrivit dispozițiilor art. 252 alin. 2 din Codul muncii republicat, sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind in mod obligatoriu: " a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinara;
b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat;
c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art. 251 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea;
d) temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică;
e) termenul în care sancțiunea poate fi contestată;
f) instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată " .
In speță, decizia de sancționare a reclamantului nu cuprinde elementele prevăzute de art. 252 lit. a, b si c, sub sancțiunea nulității, respectiv descrierea faptei care constituie abatere disciplinară , precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de munca aplicabil, care au fost încălcate de salariat și precizarea motivelor pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile.
Astfel, angajatorul nu a arătat în concret fapta care constituie abatere disciplinara pentru care reclamantul a fost sancționat disciplinar, data la care a fost săvârșită aceasta faptă și atribuțiile, responsabilitățile din fisa postului și contractul individual de munca, ce au fost încălcate de către reclamant, elemente necesare pentru stabilirea vinovăției acestuia.
In decizie nu se precizează care este abaterea disciplinara reținuta în sarcina reclamantului și nu se menționează în concret care sunt atribuțiile și sarcinile stabilite prin fisa postului care îi reveneau.
Ori, dispozițiile legale menționate impun precizarea tuturor acestor elemente în decizia de sancționare, sub sancțiunea nulității, tocmai pentru a se preveni sancționarea abuziva a salariaților de către angajator, care are o poziție dominantă în raporturile de muncă, între acesta și salariat existând raporturi de subordonare.
Prin urmare, decizia de sancționare contestată a fost emisă cu nerespectarea dispozițiilor legale imperative, fiind lovită de nulitate , conform dispozițiilor art. art. 252 alin. 2 din Codul muncii republicat.
In situația în care convocarea pentru efectuarea cercetării disciplinare prealabile nu cuprinde obiectul cercetării disciplinare, rezumându-se a informa salariatul cu privire la data și locul realizării cercetării disciplinare, însă ea este comunicată salariatului împreună cu referatul de sesizare a faptelor cu privire la care urmează să fie realizată cercetarea disciplinară, sunt îndeplinite cerințele art. 251 alin. (2) din Codul muncii, într-o astfel de împrejurare, salariatul are cunoștință, la momentul efectuării cercetării disciplinare, de faptele cu privire la care comisia de disciplină efectuează verificări, fiind respectată finalitatea dispozițiilor art. 251 alin. (2) din Codul muncii.
Simpla menționare a dispozițiilor din regulamentul de ordine interioară încălcate de către salariat nu echivalează cu descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, dat fiind că precizarea acestora constituie o cerință distinctă, reglementată de prevederile art. 252 alin. (2) lit. b) din Codul muncii. Art. 252 alin. (2) lit. a) din Codul muncii impune angajatorului să menționeze, în cuprinsul actului de sancționare, descrierea faptei care constituie abatere disciplinară.
Descrierea faptei presupune nu doar menționarea că angajatul a încălcat Regulamentul intern, având în vedere Referatul ,trebuie descrisă în concret și să se arate data săvârșirii ei, întrucât art. 79 din Codul muncii prevede că, în caz de conflict de muncă, angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere.
Totodată, necesitatea descrierii apărărilor formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile, precum și arătarea motivelor pentru care aceste apărări au fost înlăturate, impusă prin art. 252 alin. (2) lit. c) din Codul muncii, are în vedere descrierea amănunțită și detaliată a rațiunii pentru care nu au fost luate în considerare,pentru a se aprecia în concret, circumstanțiat și riguros asupra legalității măsurii de sancționare. Pârâta, în decizia contestată, nu a indicat motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate în timpul cercetării disciplinare prealabile, limitându-se a preciza că angajatul nu a adus argumente exoneratoare de răspundere, încălcând astfel prevederile art. 252 alin. (2) lit. c) din Codul muncii.
În drept, contestația a fost întemeiată pe prevederile art. 252 alin. 5 C.M.
În dovedirea celor susținute s-au depus în copie decizia nr. cj.163/11.02.2015, decizia nr. 1801/18.12.2014, adresa nr. 1758/17.12.2014.
Intimata SC D. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.
În motivare pârâta a arătat că, reclamantul B. E. a fost angajat la SC D. SRL începând cu data de 01.07.2011 așa cum rezultă din contratul individual de muncă încheiat și înregistrat sub nr. 7617/30.06.2011, în registrul general de evidență al salariaților.
În data de 17.12.2014 la sediul SC D. din Bacău a fost înregistrat referatul nr. 1757 în care se menționa faptul că în perioada septembrie -octombrie 2014 reclamantul a facilitat în mod repetat sustragerea mai multor produse (scule electrice) , iar ca urmare a acestui referat a fost convocat ( prin convocatorul nr. 1758/17.12.2014), în fața comisiei de cercetare disciplinară constituită la nivelul punctului de lucru din Dr. Tr. Severin unde a fost încheiat procesul - verbal nr. 7411/29.12.2014.
Urmare a mai multor convocări, a fost încheiat procesul-verbal nr. 142/04.02.2015 în care comisia de disciplină a propus sancționarea salariatului B. E., respectiv reducerea salariului de bază pe o perioadă de o lună cu 5%, iar această propunere s-a materializat în decizia cj.163/11.02.2015.
Această măsură a fost luată ținând cont de: referatul nr. 1757/17.12.2014, notele explicative ale salariatului, imaginile surprinse de către camerele video amplasate în interiorul punctului de lucru, declarația șefului raion scule, art. 251 C.M., încălcarea prevederilor fișei postului și Regulamentului intern.
În dovedirea susținerilor a depus la dosar înscrisuri.
Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de pârâtă, întrucât sunt nefondate și nedovedite.
Faptul că se încercă a se dovedi cu înregistrări video furtul de bunuri ,acele fotografii au fost depuse și în dosarul de urmărire penala ,unde s-a constatat ca nu se poate dovedi luarea unor bunuri din magazine.
In mod abuziv,pârâta a arătat, atât prin plângerea formulata cât si prin referatul și decizia de suspendare că alături de ceilalți trei colegi s-ar fi constituit în grup infracțional pentru sustragerea de bunuri prin introducerea de scule electrice in elemente de mobilier care ulterior erau scoase din incinta magazinului.
A precizat că cercetarea disciplinara s-a rezumat la completarea a doua seturi de întrebări referindu-se daca știe sau daca a participat la sustragere, încălcându-se dreptul la apărare și neavând posibilitatea de a demonstra contrariul, aceasta desfășurându-se în același timp cu cercetarea efectuata de organele de cercetare penala , motiv pentru care ulterior prin decizia de sancționare "grupul" a fost sancționați cu 5% din salariu pentru nerespectarea regulamentului intern .
De asemenea, consideră că inadvertențele dintre deciziile emise și referat prin fapte presupuse a fi făptuite alături de ceilalți colegi nu sunt dovedite , întrucât nu se stabilește un prejudiciu cert, iar turele de lucru se suprapun ,neexistând și fiind imposibilă o predare și o evidențiere a stocului de marfa aflata expusa spre vânzare între ture .
Astfel, nu se poate dovedii o culpă în relațiile de serviciu,și neregăsindu-se cauzele care impun suspendarea contractului individual de munca pe durata cercetării disciplinare, respectiv: existenta unor indicii în sensul salariatul cercetat ar putea să ascundă sau să distrugă probele care trebuie administrate în cauză sau că ar putea influenta negativ efectuarea cercetărilor, faptele pentru care este cercetat salariatul pot constitui infracțiuni, sau pentru că prin menținerea în activitate a salariatului pe perioada cercetării disciplinare, acesta ar putea afecta activitatea societății sau ar aduce prejudicii imaginii acesteia.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată și reține următoarele:
Prin decizia nr. cj. 163/11.02.2015, reclamantul B. E. a fost sancționat cu reducerea salariului de bază aferent lunii martie 2015 cu 5%.
La baza emiterii acestei decizii a stat, așa cum rezultă din cuprinsul deciziei, referatul nr. 1757/17.12.2014, procesul verbal nr. 142/04.02.2015 al Comisiei de cercetare disciplinară prealabilă și notele explicative ale salariatului date în cursul cercetării disciplinare prealabile, reținându-se de către angajator că în perioada septembrie-octombrie 2014 reclamantul ,, a încălcat procedurile interne ale societății / punctului de lucru privitoare la retragerea anumitor produse/ transferul către alte locații / retur către furnizor și depozitarea acestora în magazia special amenajată în acest sens";.
S-a mai reținut că prin aceste încălcări ale procedurilor interne s-au creat premisele sustragerii mai multor produse ( scule electrice) din gestiunea raionului scule electrice, fapte ce au condus la un prejudiciu de ordin material adus companiei, încălcând astfel atât prevederile din fișa postului cât și pe cele ale regulamentului intern, prevederi ce au fost de altfel indicate în decizie.
Prin decizia 1801/18.12.2014, începând cu data de 22.12.2014 s-a suspendat contractul individual de muncă al salariatului pe durata desfășurării cercetării disciplinare prealabile, în baza art. 52 lit. a Codul muncii.
Potrivit art. 252 alin. 2 lit. a Codul muncii, sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprinde, în mod obligatoriu descrierea faptei care constituie abatere disciplinară.
Această descriere trebuie să fie corectă, adică să indice elementele esențiale ale faptei, care să permită salariatului să-și formuleze apărările, iar judecătorului să identifice fapta pentru a o putea supune cenzurii judecății de obiectivitate.
Prin urmare, decizia de sancționare trebuie motivată cu arătarea clară și explicită a conduitei salariatului neconforme cu regulile privind disciplina muncii aplicabile în cadrul angajatorului, astfel încât să fie posibil controlul judecătoresc sub toate aspectele.
Ori, actul contestat al angajatorului nu îndeplinește aceste cerințe, descrierea faptei fiind vagă și generală, respectiv încălcarea procedurilor interne ale societății privitoare la retragerea anumitor produse și depozitarea acestora în magazia special amenajată în acest sens, nefiind indicate împrejurările concrete în care fapta sau faptele s-au produs, deci cerințe care să permită a se stabili fără echivoc norma înfrântă de salariat și modalitatea concretă în care a fost nesocotită prin fapta calificată de angajator ca abatere disciplinară.
Pe de altă parte, deși se face trimitere, prin decizia de sancționare, la alte documente ale angajatorului anterioare actului contestat, respectiv procesul verbal încheiat de Comisia de cercetare disciplinară, referatul disciplinar și referatul de convocare cercetare disciplinară, se observă din cuprinsul acestora că și aici descrierea faptei este una sumară și nu permite analiza și verificarea temeiniciei deciziei de sancționare, fiind practic identică cu cea reținută în decizie.
În ceea ce privește însă cele două susțineri ale reclamantului, respectiv că nu sunt menționate în decizie cerințele obligatorii prevăzute de art. 252 alin. 2 lit. b și c - precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat și motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat-instanța reține că acestea nu sunt întemeiate.
Astfel, din cuprinsul actului contestat, rezultă că au fost enumerate prevederile încălcate -art. 28, art. 29 alin. 1 lit. b, art. 71 pct. 12,39,45, art. 64-88 din Regulamentul intern, art. 11.2 din fișa postului și de asemenea că au fost inserate motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat - pct. C din decizia de sancționare.
Prin urmare, aceste 2 cerințe prevăzute de lege au fost îndeplinite.
Față de cele reținute mai sus, găsind însă neîndeplinită cerința prevăzută de art. 252 alin.(2) lit. a în ceea ce privește descrierea faptei, instanța va admite excepția nulității deciziei de sancționare și va constata nulă decizia emisă de pârâtă nr. cj. 163/11.02.2015.
Cum caracterul normei este imperativ, iar încălcarea atrage indubitabil sancțiunea nulității absolute,este inutilă cercetarea motivelor ce vizează fondul cauzei sub aspectul vinovăției reclamantului, întrucât primează verificarea condițiilor de formă și legalitatea deciziei de sancționare.
În consecință, urmare a anulării deciziei contestate, instanța va repune părțile în situația anterioară emiterii și va obliga pârâta să plătească reclamantului, în temeiul art. 52 alin. 2 Codul muncii, o despăgubire egală cu salariul și celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului.
În ceea ce privește însă solicitările reclamantului de anulare a deciziei de suspendare, ca act subsecvent deciziei de sancționare instanța o găsește neîntemeiată.
Astfel, reclamantul nu a invocat motive de nulitate sau netemeinicie a deciziei de suspendare, iar pe de altă parte, Codul muncii nu prevede ca sancțiune a anulării deciziei de sancționare și anularea deciziei de suspendare a contractului de muncă, ambele decizii având regim juridic diferit, fiind tratate diferit de lege.
Văzând și prevederile art. 453 alin. 1 cod proc civilă, va obliga pârâta să plătească reclamantului suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Această hotărâre a rămas definitivă prin respingerea apelului declarat de pârâtă, conform deciziei nr.5673/20.11.2015.
| ← Spor de dispozitiv acordat personalului contractual | Pensii. Jurisprudență Pensii → |
|---|
