Contestație decizie de sancționare. Decizia 283/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA
DECIZIE Nr. 283
Ședința publică de la 04 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tamara Carmen Bunoiu
JUDECĂTOR 2: Manuela Preda Popescu
Judecător - -
Grefier
Pe rol, judecarea recursului declarat de intimata - " MOBILA" SRL împotriva sentinței civile nr.1379 din 12 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu contestatoarea, având ca obiect contestație decizie de sancționare.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat faptul că prin cererea de recurs recurenta intimată - " MOBILA" SRL, solicită judecarea cauzei în lipsă conform dispozițiilor art.242 pct.2 cod pr.civilă.
Instanța apreciind cauza în stare de judecată a trecut la examinarea recursului.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 1379 din 12 noiembrie 2007, Tribunalul Mehedinția admis acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâtei - MOBILA SRL.
S-a constatat nulitatea Dispoziția nr. 39/29.08.2007 emisă de - MOBILA SRL Tr.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că reclamanta a fost sancționată prin decizia contestată cu reducerea cu 5% a salariului pe o perioadă de 1 lună, conform art. 264 lit. "d" Codul Muncii.
Potrivit art. 268 alin. 2 sub sancțiunea nulității absolute, în decizia de sancționare se cuprind în mod obligatoriu: descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat, în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care în condițiile prev. de art. 267 alin. 3, nu a fost efectuată cercetarea, temeiul de drept în baza căreia sancțiunea disciplinară se aplică, termenul în care sancțiunea poate fi contestată și instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.
Verificând dispoziția contestată, prin prisma art. 268 alin. 2 Codul Muncii, instanța a constatat că aceste prevederi legale nu au fost respectate.
Astfel, nu a fost descrisă fapta care constituie abatere disciplinară, ce prevederi din regulamentul intern, Statutul de personal sau contractul colectiv au fost încălcate, motivele pentru care au fost înlăturate apărările reclamantei în timpul cercetării disciplinare.
Intimata - MOBILA SRL Mad eclarat în termen legal recurs împotriva sentinței nr.1379/12.11.2007 a Tribunalului Mehedinți, pe care o consideră netemeinică și nelegală, solicitând modificarea acesteia și pe fond respingerea contestației.
Precizează că pentru evenimentul din 27.07.2007, la care au fost prezenți o parte din salariați printre care și contestatoarea, Directorul general a constituit o comisie de cercetare și a comunicat-o Sindicatului din societate cu precizarea că salariații cercetați administrativ pot fi asistați de un reprezentant al sindicatului, reclamanta fiind invitată în scris în acest sens.
De aceea, recurentul consideră că decizia nu este lovită de nulitate absolută pentru că nu mai era necesar să fie precizate elementele impuse de lege, întrucât acestea fuseseră aduse la cunoștința contestatoarei.
Analizând sentința recurată, în raport de criticile formulate și probele administrate, Curtea apreciază că nu sunt motive de casare sau modificare prev. de art.304 pr.civ.
Sunt neîntemeiate criticile, potrivit cărora convocarea părților suplinește cerințele referitoare la elementele esențiale obligatoriu a fi înscrise în decizia de sancționare, precizate de art.268 (2) CM, deoarece textul impune sub sancțiunea nulității absolute a deciziei de sancționare, enunțarea expresă a acestora. Corect a constatat instanța de fond omisiunea intimatei de a preciza fapta care constituie abatere disciplinară, prevederile impuse de statutul de personal, sau contractul colectiv de muncă încălcate de contestatoare, precum și motivul înlăturării apărărilor contestatoarei.
De reținut că la fond intimata nu a formulat nici o aprobare și nu a depus documentele impuse de art.287 CM, acestea fiind depuse în recurs, însă există numai convocarea pentru cercetare disciplinară și notă explicativă prin care arată că încetarea lucrului s-a datorat neprimirii la timp a salariului, dar lipsa dispozițiilor încălcate și motivul înlăturării apărărilor contestatoarei nu se regăsesc, așa încât Curtea apreciază că instanța de fond corect a constatat nulitatea absolută a deciziei și nici în baza art.312 pr.civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de intimata - " MOBILA" SRL împotriva sentinței civile nr.1379 din 12 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu contestatoarea .
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 4 februarie 2008.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - - - -
Grefier,
Red.jud.
Ex.2//20.02.2008
Jud.fond.
Președinte:Tamara Carmen BunoiuJudecători:Tamara Carmen Bunoiu, Manuela Preda Popescu
← Contestație decizie de concediere. Decizia 628/2009. Curtea de... | Contestație decizie de concediere. Decizia 7701/2008. Curtea... → |
---|