Contestație decizie de sancționare. Decizia 333/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA

DECIZIE Nr. 333

Ședința publică de la 08 Februarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Doina Vișan

JUDECĂTOR 2: Mihaela Mitrancă

JUDECĂTOR 3: Lucian Bunea

Grefier - -

XXX

Pe rol judecarea recursului declarat de intimata - MOBILA SRL împotriva sentinței civile nr. 1319 din 06.11.2007, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul -, în contradictoriu cu intimat, având ca obiect contestație decizie de sancționare.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsind: recurenta intimată - MOBILA SRL și intimata contestatore.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal.

S- a mai arătat că recurenta intimata - MOBILA SRL a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 pct. 2 cod procedură civilă.

Curtea constatând cauza în stare de soluționare a trecut la deliberări.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Mehedinți sub nr.- la data de 24 septembrie 2007, reclamanta a chemat în judecată, pârâta - MOBILA SRL solicitând anularea dispoziției nr.62/30.08.2007 emisă de intimată, prin care a fost sancționată disciplinar cu reducerea salariului cu 5 % pe o perioadă de o lună, în conformitate cu art.264 lit.d din Codul muncii.

În motivarea acțiunii a arătat că este salariată în funcția de tâmplar în cadrul - MOBILA SRL, iar ca urmare a întârzierii în mod repetat a plății salariilor de către intimată, a avut loc un protest spontan al salariaților, la care a participat și reclamanta.

Reclamanta a mai arătat că, între patronat și Sindicatul de la - SA s-a încheiat un contract colectiv de muncă, înregistrat la Direcția pentru Probleme de Muncă și Asigurări Sociale la nr.1196/15.03.2006, care nu este respectat de Patronat, întrucât nu sunt respectate datele pentru plata salariilor, fapt ce produce nemulțumiri justificate din partea angajaților.

De asemenea, reclamanta a mai arătat că intimata nu a luat măsuri pentru remedierea acestei situații și a recurs la acțiuni de intimidare a angajaților, care au fost sancționați în masă, prin emiterea de dispoziții de reducere a salariului cu 5 % pe o perioadă de o lună, fără ca în cuprinsul acestor acte de sancționare, să se precizeze motivul sancționării.

Reprezentantul Sindicatului - MOBILA SRL a invocat problema nulității dispoziției de sancționare, arătând că această dispoziție nu se descrie fapta săvârșită de către contestatoare, ce constituie abatere disciplinară.

Deși intimata - MOBILA SRL a fost citată cu mențiunea de a depune documentația care a stat la baza emiterii Dispoziției nr.62/30.08.2007 intimata nu a comunicat instanței relațiile solicitate, nu a depus întâmpinare și nici nu a invocat alte probe în apărare, în condițiile în care potrivit art.287 din Codul muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa, până la prima zi de înfățișare.

Tribunalul Mehedinți -Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, prin sentința nr.1319 din 06 noiembrie 2007, pronunțată în dosarul nr.-, a admis acțiunea formulată de reclamanta, a constatat nulitatea dispoziției nr.62/30.08.2007 emisă de - MOBILA SRL.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:

S-a constatat că la emiterea Dispoziției nr.62/30.08.2007 prin care contestatoarea, salariată a - MOBILA SRL în funcția de tâmplar, a fost sancționată disciplinar, în baza art.264 lit.d din Codul muncii cu reducerea salariului cu 5 % pe o perioadă de o lună, intimata nu a respectat dispozițiile art.268 al.2 lit.a, b și c din Codul muncii, în sensul că, nu este descrisă fapta care constituie abatere disciplinară, nu sunt precizate prevederile din Statutul de personal, Regulamentul intern sau Contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat și nici motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării prealabilă disciplinară sau după caz, motivele pentru care, în condițiile prevăzute de art.267 al.3 Codul muncii, nu a fost efectuată cercetarea.

Existența acestor mențiuni în dispoziția de sancționare este obligatorie, iar lipsa lor atrage sancțiunea nulității absolute a dispoziției de sancționare, potrivit art.268 al.2 din Codul muncii.

Intimata - MOBILA SRL Mad eclarat în termen legal recurs împotriva sentinței nr.1319/2007 a Tribunalului Mehedinți, pe care o consideră netemeinică și nelegală, solicitând modificarea acesteia și pe fond respingerea contestației.

Precizează că pentru evenimentul din 27.07.2007 când o parte din salariați printre care și contestatoarea, Directivul general a constituit o comisie de cercetare și a comunicat-o Sindicatului din societate cu precizarea că salariații cercetați administrativ pot fi asistați de un reprezentant al sindicatului, reclamanta fiind invitată în scris în acest sens.

Consideră că decizia nu este lovită de nulitate absolută pentru că nu mai era necesar să fie precizate elementele impuse de lege întrucât acestea fuseseră aduse la cunoștința contestatoarei.

Analizând sentința recurată, în raport de criticile formulate și probele administrate, Curtea apreciază că nu sunt motive de casare sau modificare prev. de art.304 pr.civ.

Sunt întemeiate criticile privind suplinirea cerințelor referitoare la elementele esențiale obligatoriu a fi înscrise în decizia de sancționare, precizate de art.268 (2) CM, deoarece textul impune sub sancțiunea nulității absolute a deciziei de sancționare pentru lipsa elementelor respective.

Corect a constatat instanța de fond omisiunea intimatei de a preciza fapta care constituie abaterea disciplinară, prevederile impuse de statutul de personal, sau contractul colectiv de muncă încălcate de contestatoare precum și motivul înlăturării apărărilor contestatoarei.

De reținut că la fond intimata nu a formulat nici o aprobare și nu a depus documentele impuse de art.287 CM, acestea fiind depuse în recurs, însă există numai convocarea pentru cercetare disciplinară și notă explicativă prin care arată că încetarea lucrului s-a datorat neprimirii la timp a salariului, dar lipsa dispozițiilor încălcate și motivul înlăturării apărărilor contestatoarei nu se regăsesc, așa încât Curtea apreciază că instanța de fond corect a constatat nulitatea absolută a deciziei și nici în baza art.312 pr.civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul pârâta - Mobilă SRL, împotriva sentinței civile nr.1319/06.11.2007, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr.-, în contradictoriu cu intimata reclamantă.

-//-

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 08 februarie 2007.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.jud.

Ex.2//15.02.2008

Jud.fond.

Președinte:Doina Vișan
Judecători:Doina Vișan, Mihaela Mitrancă, Lucian Bunea

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație decizie de sancționare. Decizia 333/2008. Curtea de Apel Craiova