Contestație decizie de sancționare. Decizia 567/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ Nr. 567/

Ședința publică de la 15 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE

Judecător

Judecător

Grefier

.-.-.-.-.-.-.-.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de contestatorul, domiciliat în G,-, - 1,. 55, împotriva sentinței civile nr. 514/17.04.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, în litigiul de muncă intervenit în contradictoriu cu intimata SC SA, cu sediul în G, str. - -, 54, jud. G, având ca obiect " contestație decizie de sUSPENDAre" împotriva deciziei de suspendare nr. 11 emisă de societatea intimată.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: pentru recurentul contestator avocat - și pentru intimata SC SA avocat.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că: recursul este la al doilea termen de judecată, legal motivat și este scutit de taxă judiciară de timbru, după care:

Apărătorul recurentului contestator depune la dosar xerocopia adresei nr. 870/P/01.09.2008 emisă de Ministerul Internelor și Reformei Administrative, înregistrată la sediul intimatei sub nr. 1150/02.09.2008, prin care se comunică faptul că s-a început urmărirea penală împotriva contestatorului și a altor persoane. Solicită suspendarea cauzei în temeiul dispozițiilor art. 244 alin. 2 pct. 1 Cod procedură civilă motivat de faptul că plângerea penală a stat la baza emiterii deciziei de suspendare a contractului de muncă.

Apărătorul intimatei solicită respingerea cererii de suspendare a cauzei motivat de faptul că nu există legătură de cauzalitate cu obiectul cererii dedus judecății.

Curtea, deliberând asupra cererii de suspendare a cauzei formulată de apărătorul recurentului contestator în temeiul dispozițiilor art. 244 alin. 2 Cod procedură civilă, o respinge ca nefondată neimpunându-se suspendarea cauzei.

La întrebarea instanței adresată părților, acestea declară că nu mai au cereri de formulat și solicită cuvântul în susținerea, respectiv combaterea motivelor de recurs.

Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților prezente în dezbaterea motivelor de recurs formulate în cauză.

Apărătorul recurentului contestator, pentru motivele descrise în cererea de recurs, solicită admiterea recursului apreciind nelegală hotărârea instanței de fond. Cu înscrisurile depuse la dosarul de fond și în recurs apreciază că a făcut dovada că în cauză se impune suspendarea până la definitivarea urmăririi penale. Solicită admiterea recursului, fără cheltuieli de judecată.

Apărătorul intimatei solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea legalității și temeiniciei hotărârii pronunțată de instanța de fond susținând că nu se impune suspendarea cauzei așa cum a deliberat și instanța. Solicită respingerea recursului, fără cheltuieli de judecată.

Curtea, declară închise dezbaterile potrivit art. 150 Cod procedură civilă și reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Asupra recursului înregistrat la Curtea de APEL GALAȚI, Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr-;

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 514/17.04.2008 a Tribunalului Galațis -a respins ca nefondată contestația formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata SA.

A fost obligat contestatorul către intimată la plata sumei de 1200 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, prim instanță a reținut următoarele:

Prin contestația formulată și înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Galați, contestatorul a solicitat în contradictoriu cu intimata SC G anularea deciziei de suspendare a contractului de muncă nr. 11 din 05.02.2008, obligarea intimatei la reintegrarea contestatorului, la plata unei despăgubiri egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la 05.02.2008, și până la reintegrarea efectivă, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea contestației a arătat că este angajat al societății pârâte în funcția de gestionar. La data de 28.01.2008 a avut loc un inventar la depozitul de produse albe, încheiat cu procesul-verbal nr. 107/20.01.2008.

A considerat că inventarierea a fost incompletă, întrucât nu s-a efectuat reglarea rezervoarelor conform stocurilor scriptice, livrarea produselor din gestiune se făcea la densități diferite, apărând diferențe între cantitatea livrată și cea ieșită din rezervor, iar la data descărcării cisternelor nu se constatau și înregistrau niciodată diferențele, pierderile sau minusurile.

A susținut că i se impută lipsurile în mod nelegal, fără a se avea în vedere că manipulările de produse petroliere duc la pierderi care trebuiau calculate conform normelor si stasurilor în materie, societatea sesizând în mod abuziv organele de cercetare penală.

În dovedire s-a solicitat proba cu înscrisuri.

Intimata în termen legal a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca nefondată.

A susținut că împotriva contestatorului, a formulat o plângere penală, deoarece a constatat lipsuri mari în gestiune, respectiv 173 tone motorină și 8,77 tone benzină, au dispărut registrele de măsurători zilnice și există numeroase indicii că reclamantul și-a exercitat cu rea-credință obligațiile de serviciu.

Argumentația contestatorului poate fi valorificată de organele de cercetare penale, dar întrucât societatea nu mai are încredere în persoana contestatorului a dispus suspendarea contractului individual de muncă până când organele judiciare competente vor aprecia asupra existenței sau inexistenței vinovăției contestatorului.

În combaterea susținerilor contestatorului, s-a folosit de proba cu înscrisuri.

Analizând materialul probator administrat, instanța a reținut următoarele:

Prin decizia nr. 10/05.02.2008 intimata a dispus suspendarea contractului individual de muncă al contestatorului, în temeiul disp. art. 52 lit. "c" din Codul muncii, pe motiv că a formulat plângere penală împotriva acestuia.

Instanța a apreciat că măsura dispusă de intimată este legală din următoarele considerente:

Executarea contractului individual de muncă, reprezintă un proces ce se desfășoară în timp. În acest interval de timp, pot interveni anumite împrejurări prevăzute chiar de lege, care să împiedice temporar înfăptuirea obiectivului și efectelor contractului, chiar a obligațiilor reciproce ale părților. astfel suspendarea acestuia.

În temeiul disp. art. 52 al. 1 lit. "c" din Codul muncii, contractul de muncă poate fi suspendat din inițiativa angajatorului în cazul în care angajatorul a formulat plângere penală împotriva salariatului sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcția deținută, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.

În prezenta cauză, intimata a formulat plângere penală împotriva contestatorului (filele 12-15 dosar fond) pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare.

Deoarece angajatorul nu se poate pronunța asupra vinovăției sau nevinovăției angajatului și nici asupra răspunderii sale penale, acestea fiind competențe ale organelor judiciare, în mod corect a dispus suspendarea contractului de muncă al contestatorului.

Suspendarea din funcție a contestatorului, este o măsură legală care protejează unitatea intimată față de pericolul continuării activității ilicite, în cazul în care aceasta a avut loc; este un drept de opțiune al angajatorului.

Apreciem că angajatorul nu este interesat să abuzeze de acest drept, întrucât, în situația în care se va constata nevinovăția salariatului, prevederile legale îi conferă acestuia un drept firesc la despăgubiri, iar societatea nu are nici un interes să plătească salariați, fără ca aceștia să presteze o activitate în schimb.

Întrucât sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 52 lit. c din Codul muncii instanța a respins contestația ca nefondată.

În baza art. 274 Cod de procedură civilă contestatorul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată făcute de intimată.

Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs contestatorul, în baza disp. art. 81 alin. 1 și art. 82 din Legea nr. 168/1999 precum și art. 304 indice 1 și art. 312.pr. civilă, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței primei instanțe și admiterea contestației pentru următoarele motive.

Hotărârea instanței de fond este nelegală întrucât nu s-a efectuat o verificare efectivă a condițiilor în care s-a suspendat contractul individual de muncă iar motivare este deficitară cu privire la legalitatea măsurii.

Art. 52 lit. c din Codul munciia fost apreciat în practică și doctrină ca fiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție.

Nu s-a analizat legătura de cauzalitate între plângerea formulată de angajator, fapta sa și atribuțiile pe care le avea în cadrul societății.

Intimata nu a formulat întâmpinare însă, prin apărător, în fața instanței, a solicitat respingerea recursului ca nefundat, sentința primei instanțe fiind legală și temeinică.

Analizând sentința civilă recurată, atât prin prisma motivelor de recurs invocate de către recurent, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în baza disp. art. 304 indice 1.c Cod Penal, Curtea apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 52 al. 1 din muncii, angajatorul poate suspenda contractul individual de muncă în cazul în care a formulat plângere penală împotriva salariatului sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte incompatibile cu funcția deținută, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.

Din actele dosarului rezultă că prin adresa nr. 870/01.09.2008 intimata a făcut dovada faptului că împotriva contestatorului s-a început urmărirea penală pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, faptă prev. de art. 215 indice 1 alin. 2.pen.

În consecință, fapta pentru care a fost începută urmărirea penală are legătură cu serviciul contestatorului.

Luând măsura suspendării contractului individual de muncă angajatorul nu se pronunță asupra vinovăției sau nevinovăției angajatului și nici asupra răspunderii sale penale acestea fiind chestiuni a căror soluționare intră în sfera de activitate a organelor juridice astfel că în mod corect s-a dispus suspendarea contractului individual de muncă al recurentul.

Mai mult decât atât, instituția suspendării contractului de muncă reprezintă o măsură de protecție a angajatului, al cărui contract de muncă nu poate fi desfăcut până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.

Instanța apreciază că dispozițiile examinate nu contravin nici dreptului la muncă garantat de Constituție salariatul nefiind împiedicat să se încadreze în perioada suspendării contractului de muncă la altă unitate sau în altă funcție decât cea cu care este incompatibilă faptei ce constituie obiectul acuzării.

Instanța mai reține că prezumția de nevinovăție în sensul legii fundamentale este o măsură de protecție constituțională a libertății individuale, cu aplicabilitate deci în dreptul penal și procesual penal. Prin dispozițiile textului constituțional menționat s-a statuat că până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare este considerată nevinovată persoana căreia i se impută săvârșirea unei fapte penale, așa cum a statuat chiar Curtea Constituțională prin decizia nr. 24/2003.

Față de aceasta, facultatea de a lua măsura suspendării, acordată angajatorului, prin dispoziția legală criticată, nu încalcă prezumția de nevinovăție, consemnată în Constituție contrar susținerilor recurentului.

Deci măsura suspendării este la latitudinea societății, instanța nefiind competentă să cenzureze, dacă sunt sau nu motive justificate pentru ca societatea să formuleze plângere.

În atare condiții criticile formulate de recurent nu sunt întemeiate, hotărârea instanței de fond fiind dată cu aplicarea și interpretarea corectă a disp. art. 52 lit. c din și prin urmare, în temeiul disp. art. 312 al. 1.pr.civ. se va respinge recursul declarat de contestator ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

ESPINGE ca nefondat recursul declarat de contestatorul, domiciliat în G,-, - 1,. 55, împotriva sentinței civile nr. 514/17.04.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică de la 15 2008.

PREȘEDINTE: Benone Fuică

JUDECĂTOR 2: Virginia Filipescu

JUDECĂTOR 3: Marioara Coinacel

Grefier,

: -

: 2 ex.//21 Octombrie 2008

Fond: /

Asistenți judiciari: /

Președinte:Benone Fuică
Judecători:Benone Fuică, Virginia Filipescu, Marioara Coinacel

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație decizie de sancționare. Decizia 567/2008. Curtea de Apel Galati