Contestație decizie de sancționare. Decizia 7445/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMÂNIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.5575/2009
SECȚIA A VII-A - CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.7445/
Ședința Publică din data de 15 decembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Magdalena Petre
JUDECĂTOR 2: Amelia Farmathy
JUDECĂTOR 3: Adela Cosmina
GREFIER:
**********************
Pe rol fiind, soluționarea recursului declarat de recurentul-contestator, împotriva sentinței civile nr. 4269 din data de 20.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr. 38447/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata - - având ca obiect"contestație decizie sancționare".
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns: recurentul-contestator, prin apărătorul ales, d-na avocat, cu împuternicire avocațială de reprezentare atașată la fila 42 dosar recurs, emisă în baza contractului de asistență juridică nr. - din data de 15.12.2009 și intimata -, prin apărătorul ales, d-nul avocat, cu împuternicire avocațială de reprezentare atașată la fila 41 dosar recurs, emisă în baza contractului de asistență juridică nr. 151 din data de 17.11.2009.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Intimata -, prin avocat, depune la dosar întâmpinare la motivele de recurs formulate în cauză, în dublu exemplar.
Curtea, în ședință publică, procedează la comunicarea întâmpinării formulată în cauză de către intimata -, către recurentul-contestator, prin avocat.
Recurentul-contestator, prin avocat, având cuvântul, solicită lăsarea cauzei la a doua strigare, pentru a lua cunoștință de conținutul actului procedural comunicat la termenul de astăzi.
Curtea dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La reluarea pricinii la a doua strigare, părțile prezente, întrebate fiind, arată că nu mai au cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de atașat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților prezente, în susținerea, respectiv combaterea, motivelor de recurs formulate în cauză.
Recurentul-contestator, prin avocat, având cuvântul, solicită admiterea recursului, așa cum a fost formulat și motivat în scris, casarea hotărârii judecătorești recurate și, rejudecând în fond pricina, să se constate nulitatea absolută a deciziei de sancționare emisă de către intimată, pentru neefectuarea cercetării disciplinare prealabile, obligarea intimatei la plata daunelor morale solicitate la fond pentru prejudiciul moral produs prin aplicarea acestei sancțiuni abuzive, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În subsidiar, pe fondul cauzei, solicită să se constate netemeinicia deciziei de sancționare, cu aceleași consecințe, respectiv obligarea intimatei la plata daunelor morale și a cheltuielilor de judecată.
În ceea ce privește nulitatea deciziei de sancționare, recurentul-contestator, prin avocat, solicită a se constata faptul că în cauză sunt incidente prevederile art. 75 alin. (1) din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel Național, ci nu dispozițiile art. 267 din Codul muncii.
Pe de altă parte, recurentul-contestator, prin avocat, apreciază că este total străină de realitatea cauzei reținerea instanței de fond potrivit căreia Ministerul Apărării Naționale nu a semnat Contractul Colectiv de Muncă la Nivel Național ori că ministerul nu are calitate procesuală în această cauză, întrucât intimata - este o societate comercială înființată în temeiul Legii nr. 31/1990 și care avea obligația de a respecta clauzele prevăzute de către Contractul Colectiv de Muncă.
Pe fondul cauzei, recurentul-contestator, prin avocat, solicită a se constata că decizia de sancționare atacată este abuzivă, discriminatorie, el fiind o persoană corectă, care nu a acceptat un anumit comportament, având un spirit justițiar, motiv pentru care s-a declanșat o întreagă campanie împotriva sa, care a culminat cu desfacerea contractului individual de muncă.
Solicită, de asemenea, să se constate faptul că, din înscrisurile depuse la dosar, rezultă fără putință de tăgadă că a existat o răfuială personală cu el, recurentul-contestator, întrucât, așa cum a mai arătat, aproape toți colegii săi beneficiază de un program flexibil, acceptat de conducerea companiei și nimeni nu a fost sancționat.
Pentru toate aceste considerente, recurentul-contestator, prin avocat, concluzionează în sensul admiterii recursului, așa cum a fost formulat și motivat în scris.
Solicită cheltuieli de judecată.
Intimata -, prin avocat, având cuvântul, solicită respingerea recursului declarat de către recurentul-contestator, cu consecința menținerii hotărârii judecătorești recurate, pronunțată de către instanța de fond, ca fiind temeinică și legală, întrucât în cauză nu pot fi aplicate dispozițiile art. 75 alin. (1) din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel Național, atâta timp cât instituția intimată nu a luat parte și, mai mult decât atât, nu a fost reprezentată la încheierea contractului, organizarea și funcționarea fiind reglementate de dispozițiile nr.HG 738 din data de 26.07.2001, care se completează cu regulile generale din Codul muncii, în speță cu dispozițiile art. 267.
Pe de altă parte, arată că dacă, prin absurd, s-ar considera obligatorie realizarea cercetării disciplinare indiferent de sancțiunea aplicată, consideră că această omisiune nu este de natură să atragă nulitatea actului de sancționare, ca urmare a lipsei oricărei vătămări pentru contestator.
Totodată, solicită a se avea în vedere faptul că însuși contestatorul recunoaște săvârșirea faptei imputate, pentru care a fost sancționat disciplinar, invocând o serie de circumstanțe personale, astfel că, în situația în care ar fi fost efectuată o cercetare prealabilă, este evident că ar fi fost invocate aceleași apărări.
Mai mult decât atât, solicită a se constata faptul că recurentul de astăzi a primit sancțiunea " avertisment scris", adică cea mai ușoară formă de sancționare a abaterii disciplinare.
Pentru aceste considerente, apreciază că decizia atacată nu este lovită de nulitate, motiv pentru care solicită respingerea recursului formulat, cu consecința menținerii hotărârii judecătorești recurate.
Cât privește daunele morale, intimata, prin avocat, apreciază că nu au fost probate suficient și, mai mult, nu îndeplinesc condițiile de angajare a răspunderii patrimoniale.
Solicită cheltuieli de judecată.
Curtea declară dezbaterile închise, potrivit dispozițiilor art. 150 Cod proc. civilă și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 4269 din data de 20.05.2009, pronunțată în dosarul nr. 38447/3/LM/2008, Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a respins cererea formulată de contestatorul, în contradictoriu cu intimata - și, în consecință, a obligat contestatorul la plata către intimată a sumei de 4.383,72 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre judecătorească, prima instanță a reținut că, prin prezenta cerere de chemare în judecată, contestatorul, în calitate de salariat al societății intimate, a solicitat anularea deciziei nr. 55/19.09.2008, prin care a fost sancționat cu"avertisment scris".
Instanța, analizând decizia contestată sub aspectul legalității, a reținut că aceasta a fost emisă cu respectarea dispozițiilor art. 267 din Codul muncii.
Astfel, a avut în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 267 din Codul muncii, nici o sancțiune disciplinară, cu excepția avertismentului scris, nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea cercetării disciplinare prealabile.
Față de dispozițiile legale sus-menționate, a constatat că, în speță, angajatorul a dispus sancționarea salariatului cu avertisment scris, context în care, față de dispozițiile art. 267 din Codul muncii, nu este obligatorie efectuarea cercetării disciplinare prealabile, fiind singura excepție pentru care nu este necesară această procedură.
A mai reținut că s-a invocat, de către contestator, nulitatea absolută a deciziei contestate, întrucât conform art. 75 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel Național ( la Nivel Național), lipsa efectuării cercetării disciplinare, chiar și în cazul avertismentului scris, conduce la nulitatea absolută a deciziei de sancționare, motivație ce nu poate fi reținută, având în vedere că dispozițiile art. 267 din Codul muncii nu au fost modificate în sensul celor prevăzute în art. 75 alin. (1) din încheiat la Nivel Național.
Pe de altă parte, instanța a reținut că Ministerul Apărării, în subordinea căruia funcționează intimata, nu este semnatara încheiat la nivel național, context în care prevederile acestuia nu sunt aplicabile personalului bugetar.
De altfel, exceptarea de la procedura cercetării prealabile nu intervine în considerarea calității făptuitorului, ci, exclusiv, în raport de gravitatea abaterii și a sancțiunii aplicabile, astfel încât această reglementare nu aduce atingere principiului egalității de tratament juridic între salariați.
Și sub aspectul temeiniciei, instanța de fond a reținut că măsura sancționării contestatorului a fost dispusă pentru săvârșirea, cu vinovăție, de abateri disciplinare în legătură cu munca, prin care acesta a încălcat normele legale prevăzute de art. 51 litera c) din Regulamentul Intern al intimatei.
Ca urmare, a reținut că a fost sancționat disciplinar contestatorul cu avertisment scris, pentru părăsirea locului de muncă la data de 11.09.2008, în interval orar 10:17 - 12:58, fără a se învoi și fără a se trece în Registrul de evidență a învoirilor și orelor suplimentare, registru de se află la Serviciul Asistență juridică, faptă recunoscută de contestator prin cererea de chemare în judecată, însă motivele invocate de contestator, în susținerea netemeiniciei măsurii dispuse, nu sunt de natură a-l exonera pe acesta de răspunderea disciplinară.
Instanța a mai reținut că, potrivit dispozițiilor art. 12 pct. 3 litera e) din Contractul Individual de Muncă al contestatorului, acesta are obligația de a respecta disciplina muncii.
A avut în vedere dispozițiile art. 40 lit. d) și lit. e) din Codul muncii, conform cărora angajatorul are dreptul să exercite controlul asupra modului de îndeplinire a sarcinilor de serviciu și să constate săvârșirea abaterilor disciplinare, precum și să aplice sancțiunile corespunzătoare.
De asemenea, prima instanță a reținut că, în exercitarea acestor drepturi, intimata a constatat că a părăsit contestatorul locul de muncă fără învoire, astfel încât a procedat la sancționarea acestuia.
Cu privire la pretențiile contestatorului de a i se plăti de către intimată daune morale în cuantum de 100.000 Euro, instanța de fond a reținut că, în speță, nu s-a făcut dovada producerii unui prejudiciu de imagine, iar, pe de altă parte, cererea are caracter accesoriu.
Față de aceste considerente, Tribunalul, în temeiul textelor de lege sus-menționate, a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de contestatorul.
Împotriva sus-menționatei hotărâri judecătorești, a declarat recurs, motivat în termenul legal, contestatorul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs, se solicită, pe cale de excepție, anularea deciziei de sancționare nr. 55 din data de 19.09.2008, emisă de -, pentru neefectuarea cercetării disciplinare prealabile, prevăzută, sub sancțiunea nulității absolute, de dispozițiile art. 75 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel Național.
Recurentul-contestator solicită și obligarea angajatorului la plata unei despăgubiri în cuantum de 100.000 Euro, pentru prejudiciul moral pe care i acesta i l-a produs prin aplicarea sancțiunii abuzive, potrivit celor arătate și probate la judecata pe fond a cauzei.
De asemenea, mai solicită și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată efectuate la fond, în cuantum de 2.500 lei, precum și cele pe care le va efectua în prezentul recurs.
Pe fondul cauzei, solicită anularea deciziei de sancționare sus-menționată, ca fiind netemeinică și nelegală, precum și să i se acorde daunele morale și cheltuielile de judecată precizate anterior.
Referindu-se la neefectuarea cercetării disciplinare, recurentul-pârât arată că, într-adevăr, dispozițiile art. 267 din Codul muncii adoptat prin Legea nr. 53/2003 prevăd că: "Sub sancțiunea nulității absolute, nici o măsură, cu excepția celei prebăzute la art. 264 alin. 1 lit. a (avertismentul scris) nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.".
Astfel, arată recurentul-contestator, în ceea priveșteavertismentul scris, legea prevede o excepție, în sensul că angajatorul poate aplica această sancțiune fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile, însă legea nu a interzis efectuarea respectivei cercetări și a dat dreptul părților să prevadă în contractele colective de muncă obligația angajatorului de a efectua cercetarea disciplinară prealabilă.
În sprijinul celor de mai sus, invocă dispozițiile art. 267 alin. 1 din Codul muncii, art. 8 alin. 4 din Legea nr. 130/1996 privind Contractul Colectiv de Muncă, art. 37 și art. 238 alin. 1 și alin. 3 din Codul muncii.
Precizează că, potrivit dispozițiilor legale invocate mai sus, prevederile din contractele colective de muncă, referitoare la drepturile salariaților, au un caracter minimal.
Arată că părțile semnatare ale Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național au convenit să extindă drepturile și obligațiile lor și au prevăzut, la art. 75 alin. 1 obligația angajatorului, sub sancțiunea nulității absolute, de a efectua cercetarea disciplinară prealabilă mai înainte de aplicarea oricărei sancțiuni.
Mai arată că, potrivit prevederilor art. 75 alin. 4 din Unic la Nivel Național, ascultarea și verificarea apărărilor salariatului cercetat sunt obligatorii, iar art. 75 alin. 7 prevede că salariatul are dreptul să cunoască toate actele și faptele cercetării și să solicite, în apărare, probele pe care le consideră necesare.
Față de aceste prevederi, recurentul-contestator consideră că este eronată interpretarea primei instanțe, care a apreciat că nu poate admite excepția nulității actului de sancționare, invocată de către contestator, întrucât dispozițiile art. 267 alin. 1 din Codul muncii nu au fost modificate în sensul celor prevăzute de art. 75 alin. 1 din Unic la Nivel Național.
De asemenea, recurentul-contestator precizează că Ministerul Apărării Naționale nu are calitate procesuală în prezenta cauză, astfel că este străină de realitatea cauzei aprecierea primei instanțe în sensul că Ministerul Apărării Naționale nu a semnat Unic la Nivel Național. Aceasta întrucât are calitate procesuală în prezenta cauză -, persoană juridică română, societate comercială înființată și organizată potrivit Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, proprietate privată a Statului Român și aflată în adminstrarea Ministerului Apărării Naționale.
Astfel, arată recurentul-contestator, - este persoană juridică română, societate comercială înființată și organizată potrivit Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, proprietate privată a Statului Român și aflată în administrarea Ministerului Apărării Naționale.
Recurentul-contestator mai arată că în cadrul - raporturile de muncă sunt reglementate printr-un Contract Colectiv de Muncă la Nivel de Companie, precizând că a arătat acest aspect și în concluziile scrise și indicând nr.HG 738/2001.
Susține că întrucât raporturile de muncă din - sunt reglementate prin Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Companie, devin aplicabile prevederile art. 75 alin. 1, alin. 4 și alin. 7 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național, în temeiul dispozițiilor art. 241 lit. d) din Codul muncii, potrivit cărora clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații din țară, în cazul contractului colectiv de muncă la nivel național.
În motivarea, în drept, a cererii de recurs, se invocă dispozițiile art. 3041Cod proc. civilă, precum și prevederile art. 75 alin. 1, alin. 4 și alin. 7 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel Național, art. 8 din Legea nr. 130/1996, art. 5, art. 8 și art. 37, art. 238, art. 241 lit. d), art. 267 alin. 1, art. 269 alin. 1, art. 287, art. 75 din Legea nr. 168/1999.
Prin întâmpinarea formulată (filele 47 - 51 dosar recurs), intimata-pârâtă - solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea, ca legală și temeinică, a sentinței atacate, invocând apărări de fond la motivele de recurs.
Nu s-au administrat probe noi în recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs, prin prisma apărărilor invocate prin întâmpinare, precum și, din oficiu, sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 3041Cod proc. civilă, Curtea reține următoarele:
Codul muncii adoptat prin Legea nr. 53/2003, intrat în vigoare la data de 1 martie 2003, reglementează prin norme legale imperative, cu caracter de protecție pentru salariat, cadrul și condițiile privind încheierea, executarea și încetarea raporturilor juridice de muncă și, respectiv, a contractului individual de muncă, încheiate între salariat și angajator, precum și privind soluționarea conflictelor de muncă.
Încălcarea acestor norme atrage sancțiunea nulității, însuși legiuitorul utilizând sintagma"nulitate absolută",pentru a elimina orice dubiu asupra felului nulității ce intervine.
Curtea are în vedere dispozițiile art. 267 din Codul muncii, care prevăd, ca regulă generală, că în cazul sancționării salariatului este obligatorie efectuarea cercetării disciplinare prealabile (procedură a cărei nerespectare atrage nulitatea actului de sancționare), însă cu o singură excepție și anume, în cazul aplicării sancțiunii "avertismentul scris" - sancțiune reglementată de dispozițiile art. 264 alin. 1 lit. a) din Codul muncii -, când angajatorul are posibilitatea de a nu efectua respectiva cercetare.
Astfel, dispozițiile art. 267 alin. 1 din Codul muncii prevăd că:
(1) Sub sancțiunea nulității absolute, nici o măsură, cu excepția celei prevăzute la art. 264 alin. (1) lit. a),nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.".
Curtea reține că drepturile stabilite prin Codul muncii, pentru salariați, au un caracter minimal, sub care, deci, nu se poate coborâ în cadrul negocierilor dintre părțile raportului juridic de muncă: salariat - angajator, efectuate atât cu prilejul încheierii contractelor colective, cât și cu prilejul încheierii contractelor individuale de muncă, precum și a actelor adiționale la acestea.
Cu toate acestea, Curtea constată că prevederile Contractului Colectiv de muncă unic la nivel național 2007 - 2010, publicat în Monitorul Oficial, Partea a V-a, nr. 5 cc din 29 ianuarie 2007, au un și mai pronunțat caracter de protecție în ceea ce îi privește pe salariați.
Astfel, referitor la antrenarea răspunderii disciplinare a salariaților și la aplicarea sancțiunilor disciplinare, potrivit prevederilor art. 75 alin. 1 din Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007 - 2010:
"(1) Sub sancțiunea nulității absolute,nici o sancțiune nu poatefi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinareprealabile.".
Este adevărat că la nivelul intimatei - există un Contract Colectiv de Muncă la Nivel de Companie, ale cărui prevederi sunt în consens cu dispozițiile Codului muncii și care exceptează, de asemenea, aplicarea sancțiunii"avertismentul scris"de la obligativitatea efectuării cercetării disciplinare prealabile, însă devin aplicabile dispozițiile art. 75 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007 - 2010, câtă vreme potrivit prevederilor art. 3 alin. 1 lit. a) ale acestuia:
"(1) Clauzele contractelor colective de muncă produc efecte după cum urmează:
a)pentru toți salariații încadrați în unitățile din țară, indiferent de forma de capital social (de stat sau privat, român sau străin/mixt),în cazul contractelor colective de muncă la nivel național; -".
Ca urmare, Curtea apreciază că, în speță, angajatorul - deși avea obligația de a efectua cercetarea disciplinară prealabilă mai înainte de a aplica salariatului sancțiunea"avertismentul scris",aceasta nu a efectuat cercetarea, motiv pentru care actul de sancționare ce se contestă în speță este lovit de nulitate, respectiv decizia de sancționare nr. 55/19.09.2008.
Pentru toate considerentele expuse mai sus, Curtea privește criticile recurentului-contestator ca fiind fondate, astfel că le va primi ca atare, constatând că hotărârea fondului este criticabilă sub aspectele invocate de acesta.
În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1, alin. 2 și alin. 3 teza 1 din Codul muncii, va admite recursul declarat de recurentul-contestator și va modifica, în parte sentința atacată, în sensul că va admite contestația și va anula decizia nr. 55/19.09.2008 emisă de intimata -
Totodată, Curtea va modifica sentința atacată și în ceea ce privește soluția dată, de către prima instanță, cererii de acordare a cheltuielilor de judecată.
Astfel, dată fiind admiterea contestației și anularea deciziei ce sancționare, Curtea apreciază că intimata este aceea care a căzut în pretenții, ci nu contestatorul, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 274 Cod proc. civilă, o va obliga să plătească contestatorului cheltuielile de judecată avansate de acesta cu prilejul judecării, în fond, a cauzei, în cuantum de 2.400 lei.
Va menține restul dispozițiilor sentinței pronunțată de instanța de fond, respectiv soluția de respingere a cererii contestatorului privind acordarea sumei de 100.000 Euro cu titlu de daune morale, în acest sens Curtea apreciind că acesta nu a făcut dovada prejudiciului nepatrimonial pe care l-ar fi suferit ca urmare a aplicării, de către angajator, a sancțiunii disciplinare, cu atât mai mult cu cât, în speță, s-a constatat nulitatea deciziei de sancționare pentru neefectuarea cercetării disciplinare prealabile, ci nu netemeinicia sancțiunii aplicate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul-contestator, cu domiciliul în B,-, -II 6, se.1,.4,.26, sector 6 împotriva sentinței civile nr.4269 din data de 205.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.38447/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata -. cu sediul în B-, sector 6 și citați la. și Asociații, cu sediul în-, sector 5.
Modifică, în parte, sentința recurată în sensul că:
Admite contestația formulată de contestatorul, în contradictoriu cu intimata -
Anulează decizia nr. 55/19.09.2008, emisă de intimată.
Obligă intimata să plătească contestatorului cheltuieli de judecată, în fond, de 2.400 lei.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15.12.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
red: / tehnored:
2 EX. / 17.02.2010
Jud. fond:;
Președinte:Magdalena PetreJudecători:Magdalena Petre, Amelia Farmathy, Adela Cosmina
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 5759/2009. Curtea... | Contestație decizie de sancționare. Decizia 2825/2009. Curtea... → |
|---|
