Contestație decizie modificare unilaterală contract de muncă. Decizia 10171/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 10171
Ședința publică de la 24 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ioana Bodri
JUDECĂTOR 2: Lucian Bunea
JUDECĂTOR 3: Manuela Preda
Grefier
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâtul Inspectoratul Școlar al Județului M, împotriva sentinței civile nr. 1281 din 06.06.2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta având ca obiect contestație decizie modificare unilaterală contract de muncă.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic pentru recurentul pârât Inspectoratul Școlar al Județului M, lipsind intimata reclamantă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, instanța constatând că nu sunt cereri de formulat sau excepții de invocat a apreciat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul asupra recursului.
Consilier juridic, pentru recurentul pârât Inspectoratul Școlar al Județului M, a solicitat, în raport de motivele invocate în scris, admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin sentința nr. 1281 din 06.06.2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- s-a respins excepția tardivității formulării contestației.
S-a admis contestația formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Școlar Județean
S-a dispus anularea deciziei nr. 35/31.01.2008 emisă de Inspectoratul Școlar Județean
S-a dispus repunerea contestatoarei în funcția de director avută anterior emiterii deciziei contestate.
A fost obligat intimatul Inspectoratul Școlar Județean M să-i plătească contestatoarei 700 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
La data de 21.12.2007 contestatoarea a fost numită în funcția de director al Grădiniței nr. 7 din DTS până la organizarea concursului pentru ocuparea acestui post, dar nu mai târziu de data de 21.08.2008. Numirea în această funcție s-a făcut potrivit deciziei anexate la dosar prin detașare în conformitatea cu disp. legii privind statutul personalului didactic și ținându-se cont de acordul persoanei nominalizate și numite în această funcție. În urma unor verificări efectuate la nivelul Inspectoratului Școlar Județean M numirii unor cadre didactice în funcția de director la diferite unități de învățământ s-a constatat că unele cadre didactice nu și - au exprimat acordul pentru a fi numite prin detașare în interesul învățământului, acord care este obligatoriu. Prin decizia nr. 35 aceluiași Inspectorat Școlar General M, decizie emisă la data de 31.01.2008 s-a dispus anularea deciziei de numire în funcția de director a contestatoarei fără ca în conținutul acestei decizii să se facă referire expresă la motivele ce au stat la baza emiterii sale. Se face trimitere doar la acte normative,un referat și o hotărâre a consiliului de administrație a inspectoratului fără însă a se menționa ce rezultă din conținutul acestora privitor la funcția ocupată de contestatoare.
. termenului legal de 30 de zile calculat potrivit disp. art. 101 cod de proc. civilă ( termen calculat pe zile libere) contestatoarea s-a adresat instanței solicitând repunerea în funcția de director în care fusese numită anterior. Este neîntemeiată excepția invocată de pârâtă, contestația fiind depusă la instanță în ultima zi de calcul a termenului legal, considerente pentru care urmează a se dispune respingerea acesteia.
Analizând legalitatea deciziei contestate s- constatat că aceasta a fost emisă în afara dispozițiilor legale. Deși se susține că aceasta a fost emisă fără a exista acordul persoanei numită prin detașare într-o funcție de conducere, invocându-se disp.14 alin. 1 din Legea 128/1997 privind statutul personalului didactic și chiar și disp. 45 codul muncii se constată că măsura a fost luată abuziv. Acordul persoanei detașate se dă în general în scris, însă forma scrisă nu constituie o condiție de valabilitate ci doar o condiție de probitate fiind determinată de necesitatea respectării unei oarecare discipline scriptice. Dacă Inspectoratul intimat ce a constat inițial că reclamanta contestatoare și-a manifestat acordul așa cum rezultă din conținutul deciziei 45/2008, ar fi revenit asupra intenției sale inițiale și ar fi apreciat că se impune și manifestarea unui acord scris al cadrului didactic numit într-o funcție de conducere avea obligația de a-l înștiința pe cadrul didactic respectiv și a de a-i solicita motivat forma scrisă pretinsă. Ca instituție, detașarea este actul prin care se dispune schimbarea temporară a locului de muncă fiind un act de drept al muncii bazat pe consimțământul general și prealabil dat de salariat pentru executarea unei activități în interesul serviciului. Salariatul poate refuza detașarea dispusă de angajatorul său numai în mod excepțional și pentru motive personale temeinice așa cum rezultă din disp. art. 46 alin. 3 codul muncii. Prin urmare cum contestatoarea nu s-a manifestat în acest sens se presupune că a existat acordul său pentru detașarea în funcția de director, considerente pentru care se apreciază că decizia contestată este nelegală și urmează a se dispune anularea acesteia.
Împotriva sentinței a declarat recurs recurentul M, invocând următoarele:
Ca instanța de fond in mod eronat a reținut ca fiind introdusa in termen legal acțiunea, deoarece nu s-a respectat termenul de 30 de zile, acțiunea fiind introdusa la data de 03.03.2008, iar decizia contestata a fost comunicata la data de 01.02.2008.
Ca in raport de prevederile art. 81 alin. 3 din 5602/2006 raportat la art. 14 alin. 1 din 128/1997 se cere acordul scris al persoanei solicitate.
Analizând motivele de recurs in raport cu sentința menționata, Curtea retine următoarele:
Cu privire la excepție, unitatea recurenta a precizat ca a comunicat decizia la data de 01.02.2008.
Potrivit art.101 Codul d e procedura civila, termenele se înțeleg pe zile libere, neintrând in socoteala nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârșit.
Cum prima zi, potrivit regulii nu se ia in calcul si nici ultima zi, având in vedere ca luna februarie a avut 29 de zile, ultima zi de depunere a acțiunii fiind 03.03.2008, se constata ca acțiunea s-a formulat in termenul legal.
Cu privire la al doilea motiv de recurs se retine ca unitatea recurenta a numit-o pe contestatoare, prin detașare, director la grădinița nr. 7 din DTS, potrivit deciziei nr. 533/21.12.2007.
Ulterior, prin decizia nr. 36/31.01.2008 a anulat decizia inițiala.
Motivul este lipsa acordului contestatoarei cu privire la numire.
Contestatoare prin precizările depuse la dosar a arătat ca si-a dat acordul tacit prin acceptarea funcției.
Curtea retine ca, este adevărat, potrivit art. 14 alin.1 din 128/1997, detașarea se face cu acordul persoanelor solicitate si ca potrivit Metodologiei acordul trebuie sa îmbrace forma scrisa.
Se retine insa ca aceste dispoziții, pe de o parte sunt de protecție a salariatului împotriva unor eventuali masuri abuzive ce s-ar putea lua unilateral împotriva acestuia iar, pe de alta parte, forma scrisa nu este o condiție de validitate a deciziei, ci de probațiune a măsurii respective.
Astfel, se constata ca prin acceptarea de către contestatoare a postului, a operat un acord tacit al acesteia iar lipsa înscrisului nu este de natura a afecta validitatea dispoziției.
In raport de toate acestea se consta ca sentința primei instanțe este temeinica si legala, urmând sa se respingă recursul ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul Inspectoratul Școlar al Județului M, împotriva sentinței civile nr. 1281 din 06.06.2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta .
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 24 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - -- |
Grefier, |
Red. Jud.12.2008
Tehn./Ex.2
/ și
Președinte:Ioana BodriJudecători:Ioana Bodri, Lucian Bunea, Manuela Preda
← Contestație decizie de concediere. Decizia 547/2008. Curtea de... | Contestație decizie de concediere. Decizia 10407/2008. Curtea... → |
---|