Contestație decizie modificare unilaterală contract de muncă. Decizia 150/2009. Curtea de Apel Bacau

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILĂ, CAUZE MINORI, FAMILIE,CONFLICTE DE

MUNCĂ, ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ nr. 150

ȘEDINȚA PUBLICĂ din data de 23 februarie 2009

COMPLETUL DE JUDECATĂ A FOST FORMAT DIN:

PREȘEDINTE: Sorina Ciobanu- JUDECĂTOR 2: Liliana Ciobanu

- - - judecător

- - -- JUDECĂTOR 3: Daniela Părău

GREFIER: -

La ordine a venit spre soluționare contestația în anulare formulată de contestatorul G împotriva deciziei civile nr.645 din 22 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

Procedura a fost legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, în sensul că a învederat instanței că obiectul recursului îl constituiecontestație deciziemodificare unilaterală contract de muncă, dosarul se află la al doilea termen de judecată, procedura este completă.

Față de lipsa părților la primul apel nominal, se lasă cauza pentru al doilea apel nominal.

La al doilea apel nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

Având în vedere că s-a depus la dosar o cerere de intervenție în sprijinul contestatorului de către Federația Sindicatelor Libere din Industria România prin care s-a solicitat și judecarea cauzei în lipsă, instanța în baza art.51 Cod procedură civilă, respinge cererea de intervenție, constată cauza în stare de judecată nemaifiind probe de administrat, trecându-se la deliberare.

- deliberând -

Asupra contestației în anulare de față constată următoarele:

Prin decizia civilă nr.695 din 22 septembrie 2008 Curții de Apel Bacăus -a admis recursul promovat de pârâta ""SA împotriva sentinței civile nr.206/C din 18 martie 2008 Tribunalului Neamț, pronunțată în dosarul nr-, s-a modificat în parte sentința civilă nr.206 din 18 martie 2008, în sensul că s-a înlăturat obligarea intimatei la plata către contestator a sumei de 5000 lei cu titlu de daune morale, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței și obligat intimatul-contestator să plătească recurentei 730,84 lei cheltuieli de judecată.

Prin aceeași decizie s-a respins cererea intimatului contestator de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs.

Pentru a pronunța această decizie instanța de recurs a reținut că prin sentința civilă nr- s-a dispus, respingerea excepției autorității lucrului judecat invocată de intimata ""B cu privire la capătul de cerere referitor la acordarea daunelor morale, s-a admis în parte acțiunea și s-a admis în parte cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta Federația Sindicatelor Libere din Industria B, fiind anulată decizia nr.12 din 13 aprilie 2007 emisă de intimata "" SA B și obligată aceasta la plata, către contestator a sumei de 5000 lei daune morale.

Instanța de recurs a apreciat că pentru pretențiile constând în despăgubiri morale vizând perioada dintre pronunțarea sentinței civile nr.243/2007 și până la emiterea Deciziei nr.12/2007 trebuia să dovedească existența prejudiciului, a vinovăției și a raportului de cauzalitate.

De asemeni, s-a apreciat că în cauză nu s-a solicitat a fi administrat un probatoriu în acest sens, iar starea precară de sănătate a contestatorului și internarea sa, nu s-a dovedit că ar fi consecința actului intimatului angajator.

În această situație s-a considerat că despăgubirile morale s-au acordat în mod nejustificat.

Referitor la cheltuielile de judecată s-a apreciat că se impune a fi respinsă cererea intimatului reclamant în raport de soluția ce urma a fi dată iar cererea privind cheltuielile de judecată ale recurentei au fost admise în cuantum, raportat la ceea ce s-a dovedit cu facturile de la fila 64-65.

Împotriva deciziei pronunțate în recurs a formulat contestație în anulare contestatorul G, contestația fiind motivată și scutită de plata taxei de timbru conform art.15 lit.a din Legea 146/1997.

În motivarea contestației se arată, în esență că dezlegarea dată pricinii este rezultatul unei greșeli materiale sub aspectul discriminării și compensării cheltuielilor de judecată la plata cărora a fost în mod nelegal obligat.

S-a susținut că deși s-a solicitat obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, instanța nu s-a pronunțat în niciun fel asupra acestei solicitări, acest aspect reprezentând motiv de contestație conform art.318 Cod procedură civilă.

Solicită contestatorul, pentru acest motiv, să se admită contestația în anulare și în rejudecarea recursului să se dispună compensarea cheltuielilor de judecată ca urmare a admiterii în parte a recursului.

Arată contestatorul că deși a depus chitanța de plată a onorariului de avocat, la dosar instanța a omis să ia act de aceasta, aflându-se în fața unei greșeli materiale de natura celei prevăzute de art.318 Cod procedură civilă.

Examinând contestația în anulare sub aspectul motivelor invocate, Curtea de Apel reține următoarele:

Conform art.318 Cod procedură civilă hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Contestatorul invocă ca temei de drept al admiterii contestației în anulare acest text de lege, considerând că instanța nu s-a pronunțat asupra cererii de acordare a cheltuielilor de judecată și nu a avut în vedere în mod greșit chitanța reprezentând onorarul de avocat pentru apărătorul său.

Verificând decizia contestată se constată că instanța s-a pronunțat cu privire la cheltuielile de judecată, însă textul art.318 Cod procedură civilă face referire la necercetarea unui motiv de casare sau de modificare.

Or, printre motivele de recurs invocate de recurent în recursul formulat nu se regăsește un motiv privitor la modul de acordare a cheltuielilor de judecată.

De asemeni, nici invocarea chitanței de plată a onorariului de avocat ca nefiind avută în vedere de instanță, nu va putea fi reținută ca fiind o greșeală materială atât timp cât recursul ""SA Baf ost admis, iar în mod firesc și legal nu trebuiau avute în vedere cheltuielile de judecată efectuate de intimatul G, ci doar cheltuielile de judecată efectuate de recurentă.

Având în vedere situația reținută, Curtea de Apel în baza art.318 Cod procedură civilă respinge contestația în anulare ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

E E:

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul G împotriva deciziei civile nr.645 din 22 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr-, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 23 februarie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

- - - -

- -

Red.dec..- /

Red.dec.- / /

Red.dec.-

Tehn.- / 2 ex./26.02.2009.

Președinte:Sorina Ciobanu
Judecători:Sorina Ciobanu, Liliana Ciobanu, Daniela Părău

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație decizie modificare unilaterală contract de muncă. Decizia 150/2009. Curtea de Apel Bacau