Contestație decizie modificare unilaterală contract de muncă. Decizia 5908/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 5908
Ședința publică de la 02 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ioana Bodri
JUDECĂTOR 2: Doina Vișan
JUDECĂTOR 3: Marian Lungu
Grefier - -
Pe rol pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din dat de 26 octombrie 2009, privind recursul declarat de reclamanta, împotriva sentinței civile nr. 6160/18 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă REGIA AUTONOMĂ A DISTRIBUȚIEI ȘI " ROMÂNIA ", având ca obiect contestație decizie modificare unilaterală contract de muncă.
Procedura legal îndeplinită, fără citarea părților.
Dezbaterile și concluziile părților în cauza de față au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 26 octombrie 2009, care face parte din prezenta decizie.
În urma deliberării, s-a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA
Asupra recursului de față.
Tribunalul Dolj prin sentința nr.6160 de la 18 2008 respins cererea formulată de contestatoarea. și cererea de intervenție accesorie formulată de Sindicatul Liber România, în contradictoriu cu intimata Regia Autonomă a Distribuției și " România ".
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut următoarele:
Contestatoarea fost angajată în funcția de administrator la Regia Autonomă de Distribuție și Exploatare a - "ROMANIA, desfășurându-și activitatea la Cinematograful din C.
Prin decizia nr. 69/10.06.2008 s-a dispus ca începând cu data de 16.06.2008, funcția deținută de contestatoare să se modifice în aceea de economist gradul I în cadrul compartimentului Corp Control din Aparatul central al Regiei.
Deși, în preambulul deciziei nr. 69/10.06.2008 se face trimitere la hotărârea nr. 7/26.05.2008 prin care Consiliul De Administrație al România a hotărât reorganizarea acesteia și aprobarea noi organigrame prin desființarea funcției de administrator de sală și cinematograf și înființarea funcției de director zonal ( fila 20 ) precum și la decizia nr. 66/4.06.2008 acte care vizau desființarea posturilor de administrator în cuprinsul deciziei contestate se folosește termenul de modificare.
Este evident având în vedere organigrama ROMANIA ( fila 21 ), că în realitate a avut loc o desființare a postului de administrator de sală și o reangajare a contestatoarei în postul de director zonal și nu o modificare a felului, locului și salariului.
Relevante în acest sens sunt chiar mențiunile din decizia 69/10.06.2008, în care se face trimitere la actele juridice prin care intimata a realizat o reorganizare a activității.
Organigrama anexată de către intimata, confirmă faptul că reorganizarea regiei este reală și efectivă.La baza acestei reorganizări aflându-se pierderile înregistrate de regie și prezentate cu ocazia ședinței Consiliului De Administrație al România din 26.05.2008, care a avut pe ordinea de zi aprobarea bilanțului contabil și a situației financiare ale România pe anul 2007.
Referitor la cererea de intervenție intitulată accesorie, instanța a apreciat că prin această cerere, în realitate Sindicatul Liber România invocă aspecte care țin de încălcarea disp.art. 30 alin 1 din legea 54/2003.
Deși, din procesul verbal al Consiliul de Administrație, rezultă că d-na a fost invitată la ședința din 26.05.2008 în care s-a prezentat situația financiară a regiei. Celălalt aspect legat de nulitatea hotărârii Consiliului de Administrație nr.7/26.05.2008 exced unei cereri de intervenție accesorie, fiind în realitate o cerere nouă și nu o simplă apărare formulată în sprijinul contestației formulate de contestatoarea.
În consecință, chiar dacă sub aspect terminologic, intimata a folosit termenul de modificare, actele care au stat la baza emiterii deciziei contestate și la care s-a făcut referire în preambulul acesteia, confirmă că a avut loc o încetare a contractului de muncă potrivit art. 65 din Codul muncii.
Față de cele reținute, instanța a respins contestația formulată de contestatoarea și cererea de intervenție formulată de SINDICATUL LIBER ROMANIA, ca nefondate.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal și motivat întemeiat pe dispoz. art. 304 pct.9 Cod pr.civilă arătând în esență că instanța de judecată a reținut în mod eronat faptul că în realitate a avut loc o desființare a postului de administrator de sală și o reangajare în postul de director zonal și nu o modificare a felului locului și salariului.
Astfel, modificarea deși s-ar fi impus, era necesară obținerea prealabilă a acordului său neputându-se conchide de către instanța de judecată că actele care au stat la baza emiterii deciziei contestate și la care s-a făcut referire în preambulul acesteia, confirmă că a avut loc o încetare a contractului individual de muncă.
Legal citată intimata a depus la dosar note scrise solicitând respingerea recursului.
Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu în conformitate cu dispoz. art. 3041Curtea a reținut următoarele:
Prin decizia nr. 69 din 10.06.2008 emisă de Regia Autonomă a Distribuției și "România " s-a decis ca începând cu data de 16.06.2008 recurentei să i se modifice funcția din administrator al din C în economist gradul I în cadrul Compartimentului Corp Control din aparatul central al regiei, cu locul de muncă la sediul din Această hotărâre s-a luat în baza deciziei nr. 66/4.06.2008, emisă de conducerea România.
În speță a avut loc o reorganizare a activității societății cu consecința înlocuirii funcției de administrator de sală cu cea de director zonal și pentru funcționarea în bune condiții a activității de exploatare, la toate sălile aflate în coordonare, s-a stabilit crearea unor echipe de producție specializată pe activitățile pe care le desfășoară la sală și anume: echipe de profesioniști, echipe de casierie, echipa de plasatori - distribuitori, echipa de curățenie, echipa de întreținere tehnică - reorganizare ce a fost dispusă prin Hotărârea nr. 7/26.05.2008 a Consiliului de Administrație.
Intimata a procedat direct la modificarea unilaterală a al reclamantei, modificare prin care reclamantei i s-a schimbat locul de muncă și i s-a micșorat salariul.
Codul muncii prevede în art. 41 alin.1 că un contract individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părților. În alin.2 al aceluiași articol se prevede că, cu titlu de excepție modificarea unilaterală a este posibilă numai în cazurile și în condițiile prevăzute de Codul muncii. Aceste cazuri de modificare unilaterală sunt reglementate de art. 42-48 și se referă la delegarea, detașarea, caz de forță majoră, cu titlu de sancțiune disciplinară sau ca măsură de protecție a salariatului. Se reține că reorganizarea activității intimatei nu se regăsește printre cazurile în care se poate modifica contractul individual de muncă, ci reprezintă un caz de concediere individuală sau colectivă, cu o procedură expres reglementată de Codul muncii, și ca urmare, o modificare unilaterală a contractului de muncă în caz de reorganizare a activității este nelegală.
Măsurile de modificare a elementelor contractului individual de muncă sunt cu atât mai mult nelegale cu cât ele vizează modificări unilaterale aduse elementelor esențiale ale unui contract de muncă, respectiv locul muncii și salariul, modificări făcute fără acordul recurentei - contestatoare, contrar prevederilor art. 41 alin.1 Codul muncii.
Imposibilitatea modificării unilaterale se referă numai la elementele esențiale ale contractului de muncă și anume felul și locul muncii, precum și salariul. Schimbarea funcției cu consecința micșorării salariului așa cum s-a întâmplat în speța de față nu poate fi făcută decât cu asentimentul salariatului, în caz contrar societatea intimată procedează la modificarea contractului de muncă cu încălcarea dispozițiilor imperative ale art.41 Codul muncii, fapt ce nu poate fi sancționat cu anularea deciziei nr. 69/10.06.2008 și consecința revenirii la situația anterioară în sensul reintegrării reclamantei în funcția de administrator deținută la Cinematograful, cu obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești de care a fost lipsită recurenta.
Față de considerentele de fapt și de drept arătate mai sus Curtea reține că recursul este întemeiat, astfel că în baza art. 312 Cod pr.civilă îl va admite, va modifica sentința în sensul că va admite acțiunea.
Va dispune anularea deciziei nr.69/10.06.2008, emisă de pârâtă.
Va dispune reintegrarea reclamantei în funcția deținută anterior, aceea de administrator.
Va obliga pârâta la plata diferenței de salariu dintre cel avut anterior emiterii deciziei nr.69/10.06.2008 și cel efectiv primit după emiterea deciziei, de la data punerii în executare a acesteia și până la reintegrarea efectivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de reclamanta, împotriva sentinței civile nr. 6160/18 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă REGIA AUTONOMĂ A DISTRIBUȚIEI ȘI " ROMÂNIA "
Modifica sentința în sensul că admite acțiunea.
Dispune anularea deciziei nr.69/10.06.2008, emisă de pârâtă.
Dispune reintegrarea reclamantei în funcția deținută anterior, aceea de administrator.
Obligă pârâta la plata diferenței de salariu dintre cel avut anterior emiterii deciziei nr.69/10.06.2008 și cel efectiv primit după emiterea deciziei, de la data punerii în executare a acesteia și până la reintegrarea efectivă.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 2 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
18.11.2009
Red.jud.-
3 ex/AS
Președinte:Ioana BodriJudecători:Ioana Bodri, Doina Vișan, Marian Lungu
← Contestație decizie modificare unilaterală contract de muncă.... | Contestație decizie modificare unilaterală contract de muncă.... → |
---|