Dovada existenței prejudiciului. Jurisprudență Raporturi de muncă

Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 709 din data de 10.02.2016

Litigiu de muncă privind acordarea de daune morale rezultate din nerestituirea garanțiilor materiale la încetarea raporturilor de muncă. Răspunderea materială a angajatorului. Dovada existenței prejudiciului

Art. 253 din Codul muncii

Este eronat raționamentul instanței de fond care, plecând de la fapta ilicită a angajatorului decurgând din nerestituirea garanției, a tras concluzia că s-a creat o frustare și un disconfort psihic apelantei-reclamante deoarece ar fi de natura evidenței că nerestituirea unor sume reținute în baza contractului individual de muncă este de natură a o prejudicia pe aceasta din urmă. Cu alte cuvinte, tribunalul a prezumat prejudiciul nepatrimonial, deși în dovedirea acestei condiții a răspunderii patrimoniale ale angajatorului era necesară administrarea unor probe pe baza cărora să fie stabilită cu certitudine atât existența, cât și întinderea prejudiciului.

Eventualul prejudiciu, afirmat generic de partea reclamantă ca fiind un prejudiciu moral, nu poate fi considerat probat doar prin prezentarea unor înscrisuri privind convorbirile telefonice purtate cu fostul angajator. Înscrisurile în discuție pot fi relevante la analiza condiției faptei ilicite a angajatorului, dar în nici un caz nu dovedește valoarea nepatrimonială a salariatei lezată și, cu atât mai puțin, raportul de cauzalitate între faptă și prejudiciu. Nici existența unui contract de vânzare cumpărare autovehicul nu poate fi avută în vedere, nerezultând legătura de cauzalitate între fapta ilicită a angajatorului de nerestituire a garanției și prejudiciul creat salariatului, respectiv lipsirea de mijloace de subzistență.

Înscrisurile depuse în calea de atac privind starea materială a familiei nu pot fi avute în vedere, față de împrejurarea că tind la dovedirea unor împrejurări de fapt care nu au fost supuse dezbaterii instanței de fond, aspect de natură să contravină prevederilor art. 478 Cod procedură civilă, cererea de pretenții fiind motivată generic.

Simpla enunțare a faptei pretins cauzatoare a prejudiciului, respectiv nerestituirea garanției nu este prin ea însăși de natură a face dovada producerii unui prejudiciu moral, cu atât mai mult cu cât angajatorul a făcut dovada achitării drepturilor salariale aferente lunii martie 2014 în data de 09.04.2014. În aceste condiții, nu se poate prezuma automat un disconfort psihic și o nevoie pecuniară stringentă, reclamanta angajându-se în data de 06.05.2014, prejudiciul moral afirmat necesitând a fi dovedit în prezenta cauză.

(Curtea de Apel București, Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, decizia Nr.709 din 10 februarie 2016)

Prin motivele de apel formulate, întemeiate în drept pe dispozițiile art.466 și urm. din Codul de procedură civilă, apelanta pârâtă SC HN SA a învederat că instanța de fond, în mod eronat, a reținut ca daunele morale ii sunt datorate intimatei-reclamante datorita întârzierii in restituirea garanției. Încetarea raporturilor de munca cu intimata-reclamanta a intervenit strict la inițiativa acesteia, societatea neproducându-i niciun prejudiciu in derularea raporturilor de munca care sa conducă la acordarea unor daune morale.

În cazul in care instanța de fond a înțeles să acorde daune morale intimatei-reclamante, ca urmare a faptului ca nu a fost restituită la timp garanția constituita prin rețineri din salariul de baza, solicită a se avea în vedere faptul că ulterior încetării raporturilor de muncă a contactat-o telefonic pe intimata-reclamanta pentru a se prezenta la caseria societății în vederea restituirii sumei de bani ce i se cuvenea, însă intimata-reclamanta nu a înțeles să dea curs invitației.

In aceste condiții, având in vedere disponibilitatea de a restitui intimatei-reclamante suma ce i se cuvenea de plata, consideră ca argumentele instanței de fond, respectiv imposibilitatea valorificării unor drepturi bănești ce i se cuveneau intimatei-reclamante, aceasta fiind lipsita in perioada 01.04.2015-06.05.2015 de venituri salariale, nu se justifica în raport cu situația de fapt.

În data de 09.04.2014 societatea a achitat prin virament bancar, intimatei-reclamante lichidarea lunii martie 2014, inclusiv c/val, zilelor de concediu de odihna neefectuat respectiv suma totala de 1.611 lei, așa cum rezultă din ordinul de plata nr. 5760 din 09.04.2015 reprezentând salarii lichidare martie 2014, precum si fluturașul de salariu al intimatei-reclamante aferent lichidării lunii martie 2014.

In aceste condiții, consideră ca intimata-reclamanta nu a fost lipsita de venituri pana la data de 06.05.2014, când s-a angajat la un alt loc de munca, astfel încât acordarea daunelor morale sa se justifice. Intimata-reclamanta a fost cea care a solicitat încetarea raporturilor de munca cu subscrisa, în conformitate cu art. 81, alin. 1 din Codul muncii, aceasta asumându-și faptul ca de la momentul încetării raporturilor de muncă și pana la angajarea sa la alt loc de munca va trebui sa aibă alte surse de venituri, altele decât veniturile salariale pe care societatea i le achita ca urmare a muncii prestate.

Prin motivele de apel incident formulate, întemeiate în drept pe dispozițiile Legii nr.22/1969, Legea nr.53/2003, art.453, art.466 și urm. din Codul de procedură civilă, apelanta reclamantă BR solicită admiterea apelului incident și modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 10 000 lei daune morale.

Acoperirea integrală a prejudiciului moral suferit până la momentul achitării integrale a sumelor reprezentând garanția și dobânda legală (22.10.2015) nu se putea face prin suma acordată de către instanța de fond de 5000 lei, cuantumul acesteia fiind diminuat fără temei de către această. Sentimentul negativ resimțit urmare atitudinii fostului angajator a fost dat de indisponibilizarea sumei reprezentând garanția constituită, până la data încasării efective a acesteia.

În mod eronat instanța de fond a apreciat că a fost lipsită de venituri salariale până la data de 06.05.2014, moment al angajării la noul loc de muncă. Consideră că nu poate fi reținută această dată că finalul perioadei în care a resimțit prejudiciul suferit, cunoscut fiind faptul că veniturile salariale se primesc lunar/bilunar și nu în avans; suma ce o reprezenta garanția ar fi ajutat-o să depășească neajunsurile materiale, până la data de 30.05.2014, dată la care a încasat primul salariu de la noul loc de muncă( cca.1200 lei).

Apelanta învederează că a recurs la vânzarea autoturismului familiei în data de 16.05.2014, producând astfel încă un disconfort de mișcare familiei sale, pentru a putea acoperi toate cheltuielile normale și necesare pe care le-a avut în perioada 01.04.2014-30.05.2014. Datorită criticilor familiei ce s-au răsfrânt asupra sa datorită lipsei veniturilor a fost necesar să se lipsească de un confort, înstrăinând mașina.

Arătă că reclamanta era cea care aducea și aduce în casă venituri mai mari, soțul având salariu mic (a încasat în luna aprilie 2014- 777 lei, iar în mai 2014 suma de 801lei)- iar soacra cu care conviețuiesc primind o pensie de cea 800 lei /lună, din care 515 lei/lună achită rată la un credit. Veniturile familiei sale pe perioada în discuție au fost insuficiente raportat la plățile dovedite privind întreținerea apartamentului în care locuiesc, curentul electric, telefoanele, cablu TV, creșă, rata lunară dar și costurile nedovedite cu alimentele și altele necesare traiului de zi cu zi, urmând a se reține și nevoile unui copil de 2 ani cu laptele praf, mâncare specifică, îmbrăcăminte, etc. Consideră că instanța de apel trebuie să reconsidere întreaga situație creată urmare a prejudiciului creat și dovedit, legătura de cauzalitate între cauză și efect fiind de necontestat datorită refuzului angajatorului de a-i restitui garanția corespunzătoare a fost pusă într-o situație ingrată față de familie.

Costurile vieții de zi cu zi a fost necesar a le suporta, acestea nu au fost voluptorii, iar faptul că a dovedit consecvența cu care a contactat telefonic (facturi telefon depuse la instanță de fond) fosta societate angajatoare dovedește că suma pe care aceasta dorea a o restitui nu era de 2300 lei.

Analizând apelurile declarate, potrivit dispozițiilor art.477 Cod procedură civilă, în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

În ceea ce privește apelul declarat de intimata pârâtă SC HN SA, acesta va fi analizat cu prioritate în raport de apelul incident declarat de reclamanta BR, deoarece vizează existența dreptului privind daune morale, cu relevanță în soluționarea căii de atac exercitată de partea adversă, care se referă la aprecierea greșită de către instanța de fond cu privire la cuantumul acestora. Or, chestiunea supusă analizei de către reclamantă este incidentală modalității de rezolvare a fondului pretențiilor deduse judecății în primă instanță.

Prin cererea introductivă, reclamanta BR a solicitat obligarea fostului angajator la plata daunelor morale în cuantum de 10000 lei, justificat de disconfortul psihic sporit la care a fost supusă, prin nerestituirea garanției în cuantum de 4000 lei, reținută de către angajator. A motivat generic cererea în sensul gradului de umilință și stresului la care a fost supusă, numeroaselor contacte telefonice privind îndeplinirea obligației și necesitatea de a vinde autoturismul personal pentru acoperirea cheltuielilor.

În susținerea cererii, reclamanta a depus listing convorbiri telefonice în perioada 03.05.2014 - 10.12.2014 și contract de vânzare cumpărare pentru vehicul folosit din 18.05.2014.

Instanța de fond a apreciat, parțial, întemeiată cererea de acordare daune morale, justificat de împrejurarea că prin conduita manifestată de societatea angajatoare, reclamanta a suferit un prejudiciu moral, ca urmare a imposibilității valorificării unor drepturi bănești ce i se cuveneau în baza relației contractuale cu fostul angajator și pe care acesta avea obligația să le plătească chiar la data încetării raporturilor de muncă, fiind vorba despre sume constituite prin rețineri salariale succesive.

Apelanta intimată a contestat prejudiciu moral suferit de către fosta salariată, raportat la faptul că în data de 09.04.2014 a achitat prin virament bancar lichidarea lunii martie 2014, inclusiv c/val, zilelor de concediu de odihna neefectuat, respectiv suma totala de 1.611 lei. A considerat apelanta ca intimata-reclamanta nu a fost lipsita de venituri până la data de 06.05.2014, când s-a angajat la un alt loc de muncă.

Curtea reține întemeiate criticile formulate, antrenarea răspunderii patrimoniale a angajatorului față de salariat, în temeiul prevederilor art.253 Codul muncii, fiind angajată numai dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: existența contractului individual de muncă, fapta ilicită a angajatorului, prejudiciul, legătura de cauzalitate dintre prejudiciu și fapta ilicită, vinovăția angajatorului.

În cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a cerințelor impuse de textul de lege invocat. Admiterea cererii de acordare a daunelor morale este condiționată de producerea unui minimum de probe și de indicii din care să rezulte atât existența prejudiciului moral adus reclamantei, cât și întinderea acestuia, întrucât nu se poate prezuma nici existența, nici întinderea prejudiciului personal nepatrimonial dintr-un comportament al angajatorului, pretins ilicit.

Din acest punct de vedere, este eronat raționamentul instanței de fond care, plecând de la fapta ilicită a angajatorului decurgând din nerestituirea garanției, a tras concluzia că s-a creat o frustare și un disconfort psihic apelantei-reclamante deoarece ar fi de natura evidenței că nerestituirea unor sume reținute în baza contractului individual de muncă este de natură a o prejudicia pe aceasta din urmă. Cu alte cuvinte, tribunalul a prezumat prejudiciul nepatrimonial, deși în dovedirea acestei condiții a răspunderii patrimoniale ale angajatorului era necesară administrarea unor probe pe baza cărora să fie stabilită cu certitudine atât existența, cât și întinderea prejudiciului.

Eventualul prejudiciu, afirmat generic de partea reclamantă ca fiind un prejudiciu moral, nu poate fi considerat probat doar prin prezentarea unor înscrisuri privind convorbirile telefonice purtate cu fostul angajator. Înscrisurile în discuție pot fi relevante la analiza condiției faptei ilicite a angajatorului, dar în nici un caz nu dovedește valoarea nepatrimonială a salariatei lezată și, cu atât mai puțin, raportul de cauzalitate între faptă și prejudiciu. Nici existența unui contract de vânzare cumpărare autovehicul nu poate fi avută în vedere, nerezultând legătura de cauzalitate între fapta ilicită a angajatorului de nerestituire a garanției și prejudiciul creat salariatului, respectiv lipsirea de mijloace de subzistență.

Înscrisurile depuse în calea de atac privind starea materială a familiei nu pot fi avute în vedere, față de împrejurarea că tind la dovedirea unor împrejurări de fapt care nu au fost supuse dezbaterii instanței de fond, aspect de natură să contravină prevederilor art. 478 Cod procedură civilă, cererea de pretenții fiind motivată generic.

Curtea apreciază că simpla enunțare a faptei pretins cauzatoare a prejudiciului, respectiv nerestituirea garanției nu este prin ea însăși de natură a face dovada producerii unui prejudiciu moral, cu atât mai mult cu cât angajatorul a făcut dovada achitării drepturilor salariale aferente lunii martie 2014 în data de 09.04.2014. În aceste condiții, nu se poate prezuma automat un disconfort psihic și o nevoie pecuniară stringentă, reclamanta angajându-se în data de 06.05.2014, prejudiciul moral afirmat necesitând a fi dovedit în prezenta cauză.

Prin urmare, în lipsa unor dovezi din care să rezulte atingerea adusă unor valori sau atribute personale, nepatrimoniale, Curtea nu poate constată că poziția fostului angajator de amânare a restituirii garanției, justifică obligarea acestuia la plata despăgubirilor pentru producerea prejudiciului moral pretins de reclamantă, cuantificat și precizat ca și capăt de cerere în cauză, însă nu și dovedit.

Pentru aceste considerente, Curtea reține că nu se mai impune analizarea apelului incident declarat de către apelanta reclamantă doar cu privire la cuantificarea daunelor morale.

În temeiul art. 480 alin.2 Cod procedură civilă, Curtea va respinge apelul incident declarat de apelanta reclamantă, va admite apelul declarat de apelanta intimată, va schimba în parte sentința apelată, în sensul că va respinge cererea de obligare a intimatei la plata daunelor morale ca neîntemeiată, menținând restul dispozițiilor.

În ceea ce privește solicitarea reclamantei de eșalonare a restituirii sumei încasate cu titlu de daune morale, Curtea o reține întemeiată.

Conform art. 397 alin.3 Cod procedură civilă "în cazurile în care instanța poate da termen pentru executarea hotărârii, ea va face aceasta prin chiar hotărârea care dezleagă pricina, arătând și motivele pentru care a acordat termenul";. În aplicarea acestui text de lege, Curtea are în vedere comportamentul angajatorului în ceea ce privește executarea de bună-voie și corespunzătoare a obligațiilor ce derivă din contractul individual de muncă încheiat cu salariatul, principiul bunei credințe reglementat de art. 8 din Codul muncii care trebuie să guverneze raporturile de muncă, precum și starea financiară a salariatei invocată în fața instanței de apel. Curtea apreciază că prin soluția pronunțată, respectiv de respingere a cererii de acordare a daunelor morale, apelanta reclamantă ar fi pusă într-o situație dificilă, decurgând din întoarcerea executării sumei achitată voluntar de către angajator în baza hotărârii instanței de fond.

În aceste condiții, Curtea, în temeiul art.397 alin.3 Cod procedură civilă, va eșalona restituirea sumei încasate cu titlu de daune morale pe o perioadă de 10 luni, în rate egale, începând cu data pronunțării prezentei decizii.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Dovada existenței prejudiciului. Jurisprudență Raporturi de muncă