Litigiu de muncă privind acordarea sporului de audit prevăzut în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 1320 din data de 14.03.2016
Litigiu de muncă privind acordarea sporului de audit prevăzut în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate. Nulitatea actului adițional prin care s-a stabilit un cuantum inferior al sporului față de nivelul maxim menționat în convenția colectivă
Art. 38, art. 128 alin.2 din Codul muncii, art. 132 alin 4 din Legea 62/2011
Potrivit art. 38 Codul Muncii "salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege și orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate."; Cu toate acestea, în speță, actul adițional la contractul individual de muncă a fost încheiat cu respectarea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate în vigoare, în acord cu dispozițiile art. 132 alin 4 din Legea 62/2011.
În contextul în care nu s-a invocat nulitatea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, prin care s-a prevăzut că "în vederea încadrării în bugetul de salarii aprobat, începând cu data încheierii Contractului Colectiv de Muncă, patronatul are dreptul să renegocieze toate salariile din cadrul Companiei cu respectarea mandatului acordat de Consiliul de Administrație al CNADNR SA, prin Hotărârea nr. 6/13.05.2013" nu se poate reține nulitatea actului adițional la contractul individual de muncă.
Mai mult, contractul colectiv de muncă este rezultatul negocierii părților dialogului social, iar potrivit art. 138 alin 2 "prin excepție de la prevederile art. 129 alin 3 contractele colective de muncă în sectorul bugetar se negociază în condițiile legii, după aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli ale ordonatorilor de credite, în limitele și în condițiile stabilite prin acestea";.
Or, întrucât societatea angajatoare funcționează sub autoritatea Ministerului Transporturilor, iar bugetul de venituri și cheltuieli, aprobat prin Legea nr. 5/2013 de aprobare a bugetului de stat pentru anul 2013, în vigoare de la 25.02.2013, a determinat negocierea clauzei de la art. 142 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate înregistrat la 15.05.2013, clauza privind diminuarea sporurilor pe anul 2013 nu este una abuzivă, ci este rezultatul acordului părților pentru încadrarea în cuantumul cheltuielilor cu salariile, astfel cum a fost stabilit prin lege.
(Curtea de Apel București, Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, decizia Nr.1320 din 14 martie 2016)
Prin cererea de apel s-a solicitat schimbarea în tot a sentinței civile atacate și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
În motivarea apelului, s-a susținut în esență că sporul de audit de 20% prevăzut în actul adițional este mai mic decât cel prevăzut în contractul colectiv de muncă 2013-2014. Astfel, în contractul colectiv de muncă, la art. 106 alin. 1 lit. G este prevăzut un spor de audit de 25%.
A susținut că reducerea sporului de audit la 20% reprezintă o discriminare pe criteriu de vârstă, în condițiile în care salariaților care aveau o vârstă suficient de mică astfel încât să beneficieze de un spor de vechime mai mic li s-a acordat integral sporul de audit, respectiv 25%.
A mai arătat că nu putea solicita anularea contractului colectiv de muncă 2013-2014, întrucât valabilitatea acestuia a încetat la data de 30.05.2014.
Aprecierea instanței potrivit căreia contractul colectiv de muncă a fost negociat cu respectarea prevederilor Legii nr. 5/2013 de aprobare a bugetului de stat a determinat negocierea clauzei de la art. 142 din contractul colectiv de muncă, este eronată, întrucât cheltuielile de natură salarială sunt suportate din venituri proprii și nu din transferuri de la bugetul de stat, iar bugetul de venituri și cheltuieli este aprobat prin hotărâre de guvern. Referitor la necesitatea încadrării în prevederile bugetului de venituri și cheltuieli, se poate observa că pârâta nu a făcut demersurile necesare în vederea respectării limitelor bugetare, ci a aplicat discreționar prevederile contractului colectiv de muncă 2013-2014, depășind cheltuielile cu personalul.
Examinând sentința atacată în temeiul dispozițiilor art. 479 alin. (1) teza I C. pr. civ., Curtea reține următoarele:
Prin actul adițional nr. 2/35/2012 la contractul individual de muncă părțile au convenit modificarea salariului apelantului reclamant, începând cu data de 01.06.2013, în sensul că, începând cu data de 01.06.2013, salariul de bază este de 3424 lei, majorat cu 8%, conform art. 95 din CCM nr. 201/15.05.2013, iar sporul pentru audit este de 20%. În perioada 01.06.2013- 01.06.2014, drepturile salariale au fost achitate conform contractului individual de muncă, astfel cum a fost modificat prin actul adițional nr. 2/35/2012.
Curtea reține că art. 2 din actul adițional contestat, care prevede sporul de audit diminuat la 20%, semnat de părți, ar putea fi anulat în condițiile în care dreptul la sporul de audit în cuantum de 25% ar fi prevăzut de lege sau dacă în contractul colectiv de muncă ar fi prevăzută obligația de acordare a sporului de audit de 25%.
În acest sens sunt dispozițiile art. 38 din Codul muncii (Salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate) și ale art. 132 alin. 4 din Legea nr. 62/2011 (Contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la niveluri inferioare celor stabilite prin contractele colective de muncă aplicabile).
În speță, nu s-a invocat încălcarea vreunei dispoziții legale care reglementează dreptul la acordarea unui spor de audit de 25%, ci s-a invocat încălcarea dispozițiilor contractului colectiv de muncă.
Curtea constată că în contractul colectiv de muncă aplicabil în perioada de referință 01.06.2013- 01.06.2014 există următoarele dispoziții:
Art. 206 alin. 1lit. G: salariații care efectuează audit intern și acordă viza de control financiar preventiv beneficiază de un spor de 25% la CNADNR S.A. central (…).
Art. 107 alin. 1 lit. f: Sunt considerate sporuri cu caracter permanent: sporul pentru audit și sporul pentru CFP.
Art. 142: În vederea încadrării în bugetul de salarii aprobat, începând cu data încheierii Contractului Colectiv de Muncă, patronatul are dreptul să renegocieze toate salariile din cadrul Companiei cu respectarea mandatului acordat de Consiliul de Administrație al CNADNR SA, prin Hotărârea nr. 6/13.05.2013.
Față de prevederile contractului colectiv de muncă aplicabil, Curtea reține că sporul de audit este de 25%, însă acesta poate fi renegociat, astfel încât să se încadreze în limitele prevăzute de Hotărârea nr. 6/13.05.2013 (conform căreia: Art. 3 alin 1 pct. 3: "Totalul sporurilor acordate unei persoane angajate în cadrul CNADNR central, în cadrul Direcțiilor Regionale, CESTRIN sau în cadrul Secțiilor de Drumuri Naționale nu poate depăși, cumulat (indiferent de numărul sporurilor sau de dificultatea muncii depuse de persoana aflată în cauză ori de deținerea unei funcții de conducere): a) 60% pentru categoriile de personal următoare: necalificați, îngrijitori, calificați constructori, calificați mecanizare, deservenți utilaje multifuncționale, șoferi; 45% pentru toate celelalte categorii de personal).
Cum apelantul reclamant beneficia de un spor de vechime de 25% și de un spor de audit de 25% (în total 50%), salariul acestuia a fost renegociat în baza art. 142 menționat, stabilindu-se o diminuare a sporului de audit la 20%, astfel încât totalul sporurilor să se încadreze în totalul de 45% prevăzut de Hotărârea nr. 6/13.05.2013.
În consecință, Curtea reține că prin renegocierea salariului și diminuarea sporului de audit la 20% nu a avut loc o încălcare a contractului colectiv de muncă, întrucât acesta, deși reglementează un spor de audit de 25%, reglementează în același timp și posibilitatea reducerii acestuia astfel încât totalul sporurilor să se încadreze în cuantumul de 45%.
A susținut apelantul că intimata nu s-a încadrat în prevederile bugetului de venituri și cheltuieli, ci a aplicat discreționar prevederile contractului colectiv de muncă 2013-2014, depășind cheltuielile cu personalul.
Curtea constată că apelanta a invocat o nerespectare a prevederilor art. 142 din contractul colectiv de muncă de către angajator, în sensul că acesta nu a luat măsurile necesare pentru a se asigura încadrarea în bugetul de salarii aprobat.
Indiferent dacă angajatorul nu a reușit să se încadreze în bugetul de salarii aprobat, posibilitatea reducerii salariilor, implicit și a sporului de audit, rezultă din contractul colectiv de muncă, care, atât timp cât produce efecte, este obligatoriu pentru părți. Prin urmare, întrucât clauza prevăzută de art. 142 din contractul colectiv de muncă produce efecte între părți, în mod legal s-a procedat la negocierea sporului de audit.
Cu privire la susținerea apelantului conform căreia nu putea contesta contractul colectiv de muncă 2013-2014 întrucât acesta își încetase valabilitatea la data de 30.05.2014, Curtea reține că, pentru a anula o clauză a acestui contract colectiv de muncă considerată nelegală, apelantul reclamant avea posibilitatea de a formula o acțiune în anulare pe toată durata de valabilitate a acestuia, iar faptul că nu a acționat în acest sens nu este imputabilă angajatorului.
Apelantul a invocat discriminarea pe criterii de vârstă, întrucât angajaților care au un spor de vechime mai mic și în cazul cărora totalitatea sporurilor primite nu depășesc 45%, nu li s-a diminuat sporul de audit de 25%.
Critica este neîntemeiată, reducerea sporului de audit nereprezentând o discriminare pe criterii de vârstă.
Potrivit art. 159 alin.3 din Codul muncii, la stabilirea și la acordarea salariului este interzisă orice discriminare pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenență națională, rasă, culoare, etnie, religie, opțiune politică, origine socială, handicap, situație sau responsabilitate familială, apartenență ori activitate sindicală.
Dispozițiile din Codul muncii se completează cu dispozițiile de drept comun prevăzute de OUG nr. 137/2000.
Potrivit art. 2 alin. 3 din OUG nr. 137/2000: (3) Sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Constituie discriminare indirectă măsurile care nu vizează direct vârsta, dar care au un impact negativ disproporționat asupra muncitorilor în vârstă față de celelalte categorii de angajați de vârste diferite.
În speță, sporul de audit acordat anterior modificării salariului a fost în cuantum de 25%. Reducerea sporului de audit a fost necesară în vederea încadrării în procentul de 45% reprezentând sporuri totale, astfel încât angajații care aveau un spor de vechime mai mare, datorită vârstei (spor de vechime de 25%), au fost afectați de necesitatea reducerii sporului de audit, spre deosebire de angajații care aveau un spor de vechime mai mic - de 20% sau mai mic - și în cazul cărora nu a fost necesară reducerea sporului de audit întrucât totalul sporurilor nu depășea 45%.
Se observă că deși angajatorul nu a urmărit defavorizarea angajaților în funcție de vârstă, de micșorarea sporului de audit au fost afectați lucrătorii cu un spor de vechime mai mare. Deși nu există un raport direct între vârstă și cuantumul sporului de vechime (în sensul că o persoană cu o vârstă înaintată poate avea o vechime în muncă mică, deci un spor de vechime mai mic), în general sporul de vechime mai mare, de 25%, este acordat persoanelor cu vârstă mai mare, care au vechime în muncă, de regulă, mai mare.
În concluzie, în mod indirect, măsura luată de angajator, de acordare a sporului de audit în cuantum diferit, afectează în principal persoanele cu vârstă mai mare.
Prin urmare, suntem în prezența unui tratament diferit, determinat, în mod indirect de vârstă. Cu toate acestea, măsura angajatorului nu constituie discriminare indirectă, întrucât a urmărit un scop legitim și a avut un caracter adecvat și necesar.
În acest sens, Curtea reține că scopul legitim este reprezentat de necesitatea încadrării în bugetul de salarii. Astfel, bugetul de venituri si cheltuieli al C.N.A.D.N.R. S.A. se aproba prin Hotărâre a Guvernului inițiată de Ordonatorul principal de credite, cu avizul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale si Persoanelor Vârstnice din punctul de vedere al respectării politicii salariale stabilite de Guvern la elaborarea bugetelor de venituri si cheltuieli si ulterior cu avizul Ministerului Finanțelor Publice, potrivit prevederilor art. 4, alin. (1), litera a) din Ordonata Guvernului nr. 26/21.08.2013.
Prin urmare, indiferent de modul de utilizare a veniturilor CNADNR, prevăzut de art. 11 din OUG nr.84/2003, invocată de apelant, este necesară încadrarea în bugetul de venituri și cheltuieli care se aprobă prin hotărâre de guvern. Apelantul a susținut că oricum intimata nu s-a încadrat în bugetul de salarii, însă Curtea reține că o eventuală depășire ar rezulta din rectificarea bugetului de cheltuieli în decembrie 2013, prin HG nr. 1140/2013 după semnarea actului adițional de părți (iulie 2013), după luarea măsurilor în vederea încadrării în buget.
Cu privire la caracterul adecvat și necesar, Curtea reține că pentru toți angajații s-a impus o limitare a sporurilor la valoarea de 45%, iar această limitare a avut caracter temporar (sporul de 25% a fost redus numai în perioada 01.06.2013- 01.06.2014), respectiv în perioada în care a fost necesară încadrarea în bugetul de salarii aprobat.
În consecință, față de caracterul general și temporar al măsurii de reducere a sporului de audit, față de scopul urmărit prin această reducere, Curtea reține caracterul necesar și proporțional cu scopul urmărit al măsurii angajatorului. În concluzie, măsura analizată nu constituie o discriminare indirectă, pe criterii de vârstă.
Pentru aceste considerente, întrucât soluția primei instanțe este legală, în temeiul art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge apelul, ca nefondat.
| ← Spor de doctorat. Jurisprudență Salarizare | Conflict de muncă. încadrarea și salarizarea conformei grilei... → |
|---|
