Litigiu de asigurări sociale privind deschiderea drepturilor de pensie. valorificarea activității prestate în grupa ii-a de muncă. refuz nejustificat al casei de pensii. înscrisuri primare doveditoare. excepția inadmisibilității
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 1340 din data de 16.03.2016
Litigiu de asigurări sociale privind deschiderea drepturilor de pensie. Valorificarea activității prestate în grupa II-a de muncă. Refuz nejustificat al casei de pensii. Înscrisuri primare doveditoare. Excepția inadmisibilității
Punctul 15 din Ordinul nr. 50/1990
Apelanta susține fără temei că instanța nu putea fi învestită mai înainte de pronunțarea unei decizii asupra contestației, deși avea cunoștință de faptul că nu a fost soluționată în termenul legal de către Comisia Centrale de Contestații contestația formulată de intimată împotriva deciziei de respingere a cererii de pensionare în discuție. Sub acest aspect prezintă relevanță considerentele obligatorii ale deciziei nr.956/13.11.2012, prin care instanța de control constituțional a constatat că dispozițiile art.151 alin.(2) din Legea nr. 263/2010 sunt constituționale numai în măsura în care se interpretează că nesoluționarea contestațiilor și necomunicarea în termenul legal a hotărârilor Comisiei Centrale de Contestații nu împiedică accesul la justiție, precum și că interpretarea dată dispozițiilor art. 151 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, în sensul că acestea ar putea amâna fără limită de timp realizarea drepturilor titularului dreptului de pensie, poate fi privită, ca o atingere a dreptului de care acesta trebuie să se bucure potrivit art. 21 din Constituție.
Dovedirea perioadelor de activitate desfășurate în locurile de muncă și activitățile ce se încadrau în grupele a I - a și a II -a de muncă în vederea pensionării, potrivit punctului 15 din Ordinul nr.50/1990, era posibilă pe baza înregistrării acestora în carnetul de muncă conform metodologiei de completare a acestuia stabilite de Ministerul Muncii și Ocrotirilor Sociale.
Prin prezentarea carnetului de muncă și a adeverințelor eliberate de foștii angajatori, însoțite de înscrisuri primare doveditoare, intimata reclamantă a făcut dovada faptului că a prestat activitate încadrată de foștii angajatori în grupa a II - a de muncă în perioada în litigiu, în conformitate cu prevederile legale.
Susținerile apelantei, în sensul că activitatea prestată de intimata reclamantă nu se încadrează în prevederile Ordinului nr.50/1990 nu pot constitui temei de respingere a cererii de valorificare a perioadei lucrate în grupa a II - a de muncă, de vreme ce angajatorul este cel care își asumă întreaga responsabilitate pentru mențiunile înscrise în carnetul de muncă și adeverințele menționate referitoare la perioada lucrată în grupă de muncă și care fac dovadă deplină, până la înscrierea în fals sau proba contrară.
(Curtea de Apel București, Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, decizia Nr.1340 din 16 martie 2016)
Prin motivele de apel, apelanta a învederat că pentru a se putea aplica prevederilor art.150 alin. (2) din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, s-a emis Ordinul nr.1453/02.05.2011 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea, funcționarea și structura Comisiei Centrale de Contestații din cadrul Casei Naționale de Pensii Publice.
Potrivit dispozițiilor art.9 alin.1 din Ordinul nr.1453/02.05.2011 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea, funcționarea și structura Comisiei Centrale de Contestații din cadrul Casei Naționale de Pensii Publice, contestația împotriva deciziei de pensie se depune în termen de 30 de zile de la data comunicării, la casa teritorială de pensii emitentă, aceleași dispoziții fiind prevăzute și de art.151 alin. 2 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
Reclamanta a respectat dispozițiile invocate anterior și a depus la Casa Județeană de Pensii Călărași contestație împotriva deciziei emise, însă nu a așteptat soluționarea acesteia, chiar dacă a fost depășit termenul de soluționare a contestației.
Potrivit dispozițiilor art.19 alin. 3 din Ordinul nr. 1453/02.05.2011 coroborate cu art. 151 alin. 2 din Legea nr. 263/2010, hotărârile prevăzute la art. 150 alin. 3 pot fi atacate la instanță competență în termen de 30 de zile de la data comunicării, așadar după îndeplinirea procedurii prealabile instituită de legiuitor, motiv pentru care se impune admiterea excepției inadmisibilității.
Potrivit prevederilor pct.15 din Ordinul M.M.O.S. nr.50/1990, salariații pot face dovada perioadelor de activitate desfășurată în locurile de muncă și activitățile ce se încadrează în grupele I și II de muncă, în vederea pensionării, pe baza înregistrării acestora în carnetul de muncă conform metodologiei de completare a acestuia stabilită de Ministerul Muncii și Ocrotirilor Sociale, ori în carnetul de muncă al reclamantei nu există nici o mențiune în acest sens referitoare la încadrarea în grupa a II-a de muncă pentru perioada martie 1977- ianuarie1981.
Conform prevederilor alin.2 de la pct.15, unitățile aveau obligația să analizeze și să precizeze, în termen de 30 de zile de la data aprobării prezentului ordin, pe baza documentelor existente în unitate, situația încadrării personalului în grupele I și II de muncă, începând cu 18.03.1969. Încadrarea activităților sau a locurilor de muncă în grupe superioare de muncă s-a efectuat sau trebuia să se efectueze, în momentul apariției fiecărui act normativ care reglementa această, iar nominalizarea persoanelor să poată fi probata cu documente verificabile, existente în cadrul unităților angajatoare.
Mai mult decât, atât funcția de dactilograf, cât și cea de operator mașini calcul, deținute de reclamanta, nu fac obiectul H.C. nr.1223/1990.
Referitor la solicitarea reclamantei conform căreia perioada lucrată la Siderca se încadrează în grupa a II-a de muncă, conform listelor transmise de SIDERCA Călărași, Sindicatul liber independent Siderca Călărași și Sindicatul liber independent U.C.C. Călărași, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupa I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective, apelanta a învederat că meseria/funcția de dactilograf, atât în cadrul Departamentului Economic, cât și în cadrul Departamentului Comercial, nu se regăsește ca și încadrare în grupa a II-a de muncă, conform listelor transmise și atașate în copie.
Pct.143 din anexa 2 la Ordinul nr.50/1990 face referire la "locurile de muncă și activitățile cu condiții deosebite din unitățile aparținând Departamentului Industriei Metalurgice, necuprinse în grupa I de muncă, stabilite de consiliile de administrație ale acestora și aprobate de conducerea departamentului", fapt ce nu reiese din listele transmise și semnate atât de conducerea unității cât și de reprezentanții sindicatului, liste atașate în copie de unde rezultă în mod indubitabil ca nominalizarea meseriei/funcției îndeplinită de reclamanta nu se regăsește în grupa a II-a de muncă, ci în grupa a III-a (condiții normale).
Cât privește valorificarea adeverinței nr.62/14.03.2014 emisă de S.C. Consid S.A. Călărași ca și perioada lucrată în grupa a II-a de muncă pe martie 1977-ianuarie 1981, apelanta precizează că respectiva perioada lucrată în grupa superioară de muncă nu se regăsește și în carnetul de muncă al reclamantei, așa cum prevedeau normele legale în vigoare la momentul respectiv.
Având în vedere că datele din adeverința modifică datele din carnetul de muncă fără să existe în cuprinsul adeverinței vreo justificare în acest sens, apelanta a valorificat datele existente în carnetul de muncă al reclamantei, având în vedere dispozițiile art.1 alin.1 din Decretul nr.92 din 16 aprilie 1976 privind carnetul de muncă, conform cărora "carnetul de muncă este actul oficial prin care se dovedește vechimea în muncă, vechimea neîntreruptă în muncă, vechimea neîntrerupta în aceeași unitate, vechimea în funcție, meserie sau specialitate, timpul lucrat în locuri de muncă cu condiții deosebite, retribuția tarifară de încadrare și alte drepturi ce se includ în aceasta";.
Analizând actele dosarului prin prisma criticilor invocate de apelanta intimată, în limitele cererii de apel, în conformitate cu prevederile art.477 C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
Prin decizia nr.170352/28.04.2014 emisă de Casa de Pensii Călărași, contestată în cauză, s-a respins cererea înregistrată sub nr.170352/13.03.2014, prin care intimata a solicitat acordarea pensiei pentru limită de vârstă, cu motivarea că perioada 8.03.1977 - 31.01.1981 nu a fost valorificată la grupa a II- a de muncă, conform adeverinței nr.62/2014 emisă de SC Marc Trust SA întrucât funcția de dactilograf nu se regăsește în HG nr.1223/1990.
La emiterea acestei decizii, apelanta intimată a avut în vedere următoarele elemente: vârsta intimatei contestatoare la data pensionării - 57 de ani și 11 luni, vârsta standard de pensionare în sistem public de pensii - 60 de ani și 5 luni, stagiu complet de cotizare prevăzut de lege - 30 ani și 5 luni, stagiu total de cotizare realizat - 29 de ani, 8 luni și 5 zile.
În ceea ce privește excepția de inadmisibilitate a acțiunii pentru neparcurgerea procedurii prealabile administrative, reiterată în apel, care trebuie soluționată cu prioritate, în raport de prevederile art.248 alin.1 din Codul de procedură civilă, fiind o excepție de procedură care face inutilă administrarea de probe și cercetarea fonduui cauzei, Curtea reține netemeinicia acesteia întrucât deși intimata a promovat contestație împotriva deciziei nr.170352/28.04.2014 emisă de Casa de Pensii Călărași, care a fost înaintată Comisiei Centrale de Contestații, aceasta nu a fost soluționată în termenul legal de 45 de zile și nici după promovarea prezentei acțiuni.
Apelanta intimată a confirmat că intimata contestatoare a respectat dispozițiile art.151 alin. 2 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice și art.9 alin.1 din Ordinul nr.1453/02.05.2011 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea, funcționarea și structura Comisiei Centrale de Contestații din cadrul Casei Naționale de Pensii Publice, formulând în acest sens contestație împotriva deciziei de pensie amintită la data de 19.05.2014, în termen de 30 de zile de la data comunicării, la casa teritorială de pensii emitentă, precum și că respectiva contestație nu a fost soluționată de Comisia Centrală de Contestație, deși a fost depășit termenul de soluționare a contestației.
În acest context, apelanta susține fără temei că instanța nu putea fi învestită mai înainte de pronunțarea unei decizii asupra acestei contestații, deși avea cunoștință de faptul că nu a fost soluționată în termenul legal de către Comisia Centrale de Contestații contestația formulată de intimată împotriva deciziei de respingere a cererii de pensionare în discuție. Sub acest aspect prezintă relevanță considerentele obligatorii ale deciziei nr.956/13.11.2012, prin care instanța de control constituțional a constatat că dispozițiile art.151 alin.(2) din Legea nr. 263/2010 sunt constituționale numai în măsura în care se interpretează că nesoluționarea contestațiilor și necomunicarea în termenul legal a hotărârilor Comisiei Centrale de Contestații nu împiedică accesul la justiție, precum și că interpretarea dată dispozițiilor art. 151 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, în sensul că acestea ar putea amâna fără limită de timp realizarea drepturilor titularului dreptului de pensie, poate fi privită, ca o atingere a dreptului de care acesta trebuie să se bucure potrivit art. 21 din Constituție.
De asemenea, deși sunt pronunțate într-un alt context, prezintă o relevanță deosebită și considerentele Deciziei nr. 874 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, prin care instanța de control constituțional a reținut că "scopul pensiei este acela de a compensa în perioada pasivă a vieții persoanei asigurate contribuțiile vărsate de către aceasta la bugetul asigurărilor sociale de stat în temeiul principiului contributivității și de a asigura mijloacele de subzistență a celor care au dobândit acest drept în condițiile legii (perioadă contributivă, vârstă de pensionare etc.). Astfel, statul are obligația pozitivă de a lua toate măsurile necesare realizării acestei finalități și de a se abține de la orice comportament de natură a limita dreptul la asigurări sociale. Deși sumele plătite cu titlu de contribuție la asigurările sociale nu reprezintă un depozit la termen și, prin urmare, nu pot da naștere vreunui drept de creanță asupra statului sau asupra fondurilor de asigurări sociale (Decizia Curții Constituționale nr. 861 din 28 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 22 ianuarie 2007), ele îndreptățesc persoana care a realizat venituri și care a plătit contribuția sa la bugetul asigurărilor sociale de stat să beneficieze de o pensie care să reflecte nivelul veniturilor realizate în perioada activă a vieții. Cuantumul pensiei, stabilit potrivit principiului contributivității, se constituie într-un drept câștigat, astfel încât diminuarea acesteia nu poate fi acceptată nici măcar cu caracter temporar. Prin sumele plătite sub forma contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, persoana în cauză, practic, și-a câștigat dreptul de a primi o pensie în cuantumul rezultat prin aplicarea principiului contributivității.";
Așadar, în speță, de vreme ce intimata a făcut dovada îndeplinirii cerințelor legii, respectiv că s-a adresat comisiei de contestații pentru soluționarea cererii sale referitoare la drepturile de asigurări sociale, formulând contestație împotriva deciziei atacate, înregistrată sub nr.14521/19.05.2014 la Casa de Pensii Călărași, precum și că a fost depășit termenul legal de 45 de zile, prevăzut de art.149 alin.4 din Legea nr.263/2010, pentru soluționarea acesteia și comunicarea hotărârii de către Comisia Centrală de Contestații, ce putea fi contestată în instanță, în conformitate cu prevederile art.19 alin.3 din Ordinul nr. 1453/02.05.2011, coroborate cu art.151 alin.2 din Legea nr.263/2010, Curtea reține că prima instanță a respins în mod corect excepția inadmisibilității acțiunii deduse judecății.
Pe fondul cauzei, Curtea reține că nominalizarea persoanelor care desfășurau activități ce se încadrau în grupa a II - a de muncă reprezenta o atribuție ce revenea angajatorului, potrivit prevederilor Ordinului Ministerului Muncii și Protecției Sociale nr.50/1990, completat cu Ordinul MMPS nr.125/1990.
În conformitate cu prevederile punctului 6 din Ordinul nr.50/1990, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se făcea de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).
Dovedirea perioadelor de activitate desfășurate în locurile de muncă și activitățile ce se încadrau în grupele a I - a și a II -a de muncă în vederea pensionării, potrivit punctului 15 din Ordinul nr.50/1990, era posibilă pe baza înregistrării acestora în carnetul de muncă conform metodologiei de completare a acestuia stabilite de Ministerul Muncii și Ocrotirilor Sociale.
În speță, prin prezentarea carnetului de muncă și a adeverințelor eliberate de foștii angajatori, însoțite de înscrisuri primare doveditoare, intimata reclamantă a făcut dovada faptului că a prestat activitate încadrată de foștii angajatori în grupa a II - a de muncă în perioada în litigiu, în conformitate cu prevederile legale.
Astfel, Curtea constată că intimata a făcut dovada faptului că a desfășurat în perioada 8.03.1977 - 31.01.1981, în calitate de dactilograf, activitate în cadrul societății SC Marc Trust Consid SA, încadrată în grupa a II a de muncă, în procent de 100%, conform nominalizării efectuate prin HG nr.1223/1990, coroborat cu Hotărârea nr.1/9.01.1991, art.1, Consiliul Administrație al IACMSC Călărași, temeiul legal încadrării fiind HG nr.1223/1990, coroborat cu Hotărârea nr.1/9.01.1991, astfel cum rezultă din adeverința nr.62/14.03.2014 emisă de SC Marc Trust Consid SA.
La dosarul de pensie cât și la dosarul cauzei a fost depus documentul primar - Hotărârea nr.1 adoptată în ședința din data de 9.01.1991, potrivit căreia Consiliul de administrație din Întreprinderea de Construcții, Montaje și Reparații Siderurgice Călărași a hotărât că, în conformitate cu HG nr.1223/1990, întregul personalul muncitor al întreprinderii se încadrează în grupa a II a de muncă, cu un coeficient de participare de 100% din programul de lucru de la data desființării (6 martie 1976), cu excepția personalul care se încadrează în grupa a I a de muncă, în conformitate cu prevederile Ordinului 50/1990 și Ordinul nr.125/1990.
De asemenea, potrivit adeverinței nr.662/28.01.2008 emisă de Siderca SA Călărași - societate în faliment Curtea reține că intimata a desfășurat activități la locuri de muncă ce se încadrează în grupe de muncă în vederea pensionării, potrivit Ordinului nr.50/1990 și Ordinului nr.968/1990 emis de Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății și Ocrotirii Sociale, astfel: 1.02.1981 - 31.05.1992, operator control date, timp lucrat 70%, grupa a II a de muncă, Anexa II, pct.143; 1.06.1992 - 14.10.1997, operator control date, 100% timp lucrat, anexa II, pct.143. Conform Anexei 8 privind încadrarea personalului muncitor, a activităților și a locurilor de muncă în grupe de muncă, care cuprinde locul de muncă, activitatea, meseria/funcția, operator calculator din cadrul oficiului de calcul - Departament economic a fost încadrată în grupa a II a de muncă, în baza Ordinului nr.55/1968.
Cele înscrise în această adeverință corespund mențiunilor din carnetul de muncă, la pozițiile 35 și 49, conform cărora intimata fost încadrată în grupa a II a de muncă, în perioada în care a prestat activitate ca operator controlor date, conform Ordinului nr.50/1990, Ordinului nr.272/1990, Ordinului nr.968/1990 pct.55, timp 70%, începând cu 1.02.1981 la 1.06.1992, respectiv timp 100% de la 1.06.1992 la 15.10.1997.
De altfel, din anexa la decizia de pensie rezultă că apelanta a valorificat deja ca fiind perioadă lucrată în grupa a II a de muncă 13 ani, 3 luni și 20 de zile.
Susținerile apelantei, în sensul că activitatea prestată de intimata reclamantă nu se încadrează în prevederile Ordinului nr.50/1990 nu pot constitui temei de respingere a cererii de valorificare a perioadei lucrate în grupa a II - a de muncă, de vreme ce angajatorul este cel care își asumă întreaga responsabilitate pentru mențiunile înscrise în carnetul de muncă și adeverințele menționate referitoare la perioada lucrată în grupă de muncă și care fac dovadă deplină, până la înscrierea în fals sau proba contrară.
Așadar, de vreme ce adeverințele enunțate emise foștii angajatori au indicat elementele esențiale, pe baza documentelor primare verificabile deținute, din care rezultă activitatea prestată de intimată în cadrul societății, perioada lucrată în grupa a II a de muncă, procentul, temeiul juridic al încadrării, funcția deținută, care se coreoborează cu mențiunile înscrise în carnetul de muncă al reclamantei, Curtea reține ca fiind nejustificat refuzul apelantei de valorificare a perioadei prestate în grupa a II -a de muncă în perioada în litigiu.
Pentru toate considerentele arătate, cum prima instanță a interpretat și aplicat corect dispozițiile legale incidente, Curtea va respinge apelul ca nefondat, în baza art.480 C.pr.civ.
| ← Desfacerea contractului de muncă. Jurisprudență Desfacerea... | Litigiu de muncă. concedierea pentru motive care nu țin de... → |
|---|
