Litigiu de muncă. profesor universitar. savârșirea faptei de plagiat.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 44 din data de 12.01.2016
Litigiu de muncă. Profesor universitar. Savârșirea faptei de plagiat. Aplicarea sancțiunii disciplinare a desfacerii contractului individual de muncă. Termenul de prescripție. Lipsa caracterului continuu a faptei
art.252 alin.(1) din Codul muncii
Textele legale incidente in materia prescrierii dreptului de a proceda la aplicarea sancțiunii disciplinare salariaților fixează două intervale de timp, interconectate, pentru legala aplicare din punct de vedere temporal a sancțiunii disciplinare. Prima limită temporală este intervalul de 30 zile calendaristice de la data luarii la cunoștință despre abaterea disciplinară, al doilea fiind determinat de teza finală a art.252 alin.(1), respectiv cel târziu 6 luni de la data săvârșirii faptei.
Reglementarea a două termene de prescripție constituie o aplicare a principiului protejării intereselor ambelor părți ale raportului de muncă și al egalității armelor, respectiv: 1) un termen minim de 30 de zile, acordat angajatorului pentru a verifica dacă aspectele constatate în procedura cercetării prealabile constituie abatere disciplinară, dacă se impune aplicarea unei sancțiuni disciplinare pentru această abatere și pentru a motiva măsura luată; 2) un termen de maximum 6 luni - în care este inclus și termenul de 30 de zile - pentru a înlătura orice abuz al angajatorului rezultând din poziția sa dominantă în cadrul raportului de muncă.
Luând ca punct de reper anul 2012 in care a fost publicat la editura Pro Universitaria manualul, dar chiar și data de 06.11.2013, data incunoștiințării universității apelante despre posibila faptă de plagiat comisă de anagajata sau data la care a fost sesizată Comisia de Etică a UCDC, 21 noiembrie 2013, termenul maxim de 6 luni pentru aplicarea sancțiunii expirase.
Contrar susținerilor universității-apelante, pretinsa faptă de plagiat nu este una continuă. O astfel de faptă iși produce efectul său concret in planul relațiilor sociale pe care le vatămă la data publicării lucrării despre care se afirmă că a fost plagiată integral, tot acest moment al publicării fiind și termenul maxim despre care se poate afirma că este cel in care incetează acțiunea ilicită a salariatului. Doar produsul faptei sale ilicite continua a exista după momentul publicării lucrării plagiate, iar nu insăși fapta sa comisivă constând in acțiunea de a plagia.
(Curtea de Apel București, Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, decizia Nr.44 din 12 ianuarie 2016)
În motivarea apelului declarat de apelanta-pârâta UCDC, s-a arătat că instanța greșit a reținut că în cuprinsul deciziei de concediere nu se regăsesc anumite mențiuni obligatorii. Conform art.252 alin.2 din Codul muncii, decizia nu trebuie să cuprindă în mod obligatoriu data la care a fost săvârșită fapta, aceasta rezultând din întreg probatoriu aflat la dosarul cauzei, astfel că nu se poate reține că lipsa acestei mențiuni "echivalează cu o lipsă a descrierii faptei" și în consecință ar fi de natură să atragă nulitatea absolută a deciziei.
Astfel, așa cum a arătat și în concluziile scrise, la data de 20.11.2013 Comisia de Etică a UCDC a fost sesizată de către dl prorector învățământ, urmare a primirii la data de 06 noiembrie 2013 a unui plic înregistrat sub nr. 8039 de la Agenția Română de asigurare a Calității în învățământul Superior (ARAOS) care conținea o petiție din partea unui cadru didactic de la UNITB, prin care se arăta că a fost plagiat cursul "ETR", elaborat de acesta în anul 2009 și multiplicat la tipografia în același an, fiind înregistrat în cadrul Bibliotecii UNITBV cu numărul 780921, cota IV 8255.
De asemenea, seaducea la cunoștința ARAOS că reclamanta DI "a reprodus integral conținutul acestui curs în cartea ETR. Manual de studiu individual, publicată în anul 2012 la Editura Pro Universitaria".
La petiția menționată au fost atașate: dovada publicării cursului, precum și câte un exemplar din cele două lucrări în original - depuse în copie certificată la dosarul prezentei cauze.
În urma cercetărilor efectuate și conform Raportului de caz întocmit la data de 23.07.2014, Comisia de Etică UCDC a propus conducerii universității desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al reclamantei, motiv pentru care a fost emisă decizia contestată în prezența cauză.
Procedura în fața Comisiei de Etică este supusă unor dispoziții speciale, derogatorii de la dreptul comun, dar față de susținerile reclamantei precizăm că Decizia nr.200 de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă al reclamantei a fost emisă în data de 31.07.2014 și comunicată acesteia la aceeași dată.
Astfel că, nu au fost încălcate nici prevederile art.252 alin.1 din Codul muncii, decizia fiind emisă în termen de 7 zile de la data constatării abaterilor disciplinare prin raportul comisiei și mai mult, fiind vorba de fapte continue -plagiat și folosirea și în prezent a lucrării copiate integral, termenele de 30 de zile și, respectiv, de 6 luni încep să curgă de la data la care autorul a săvârșit ultimul act de executare.
De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 16 din 12 noiembrie 2012 (Decizia 16/2012) privind examinarea recursurilor în interesul legii declarate de Avocatul Poporului și procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la calcularea termenului de 30 de zile în care trebuie aplicată sancțiunea disciplinara conform dispozițiilor art.252 alin.1 din Codul muncii, respectiv momentul de la care începe să curgă acest termen, a hotărât că "În interpretarea și aplicarea art.252 alin.1 din Codul muncii, republicat, momentul de la care începe să curgă termenul de 30 de zile calendaristice pentru aplicarea sancțiunii disciplinare este data înregistrării raportului final al cercetării disciplinare prealabile la registratură unității", în speță Raportul de caz al Comisiei de Etică UCDC.
Potrivit art.310 - Secțiunea a 5-a Etica universitară - din Legea educației naționale nr.1/2011, așa cum a fost modificată și completată, "Constituie abateri grave de la bună conduită în cercetarea științifică și activitatea universitară: a) plagierea rezultatelor sau publicațiilor altor autori;
Așa cum s-a subliniat constant în literatura de specialitate și practica judiciară, în ipoteza unor abateri continue, termenele stipulate de art.252 Codul muncii se socotesc de la ultimul act de săvârșire, pentru toate actele ce fac obiectul abaterii. Astfel că, în cazul abaterilor disciplinare cu caracter continuu termenul pentru aplicarea sancțiunii disciplinare se socotește de la ultimul act de săvârșire. Or, aceste acte continuă.
Prin urmare, prin Decizia nr.200/31.07.2014 de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă al reclamantei, au fost respectat cerințele dispozițiilor legale. Astfel, a fost descrisă fapta în preambulul deciziei, au fost precizate dispozițiile încălcate de reclamantă din Codul de Etică UCDC, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de aceasta în timpul cercetării - conduită nesinceră, temeiurile de drept în baza cărora s-a aplicat sancțiunea disciplinară, termenul și instanța la care poate fi contestată sancțiunea.
Deși, reclamanta susține în cerere că nu este autoarea lucrării, aceasta omite faptul că prin Raportul Comisiei de Etică s-a stabilit, fără dubiu, că faptele reclamate se confirmă și cele două cursuri sunt identice, reclamanta copiind integral cartea aparținând altui autor.
Raportul de caz al Comisiei de Etică UCDC este un act juridic care a produs și produce în continuare efecte juridice, întrucât nu a fost contestat și nu s-a solicitat anularea acestuia.
Decizia nr.200/31.07.2014 de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă al reclamantei reprezintă efectul raportului Comisiei de Etică, deoarece acesta a stat la baza emiterii deciziei menționate.
Or, instanța a fost învestită cu soluționarea contestației privind anularea deciziei de mai sus și nicidecum cu privire la soluționarea unei cereri care să privească legalitatea/nelegalitatea acestui raport.
Din actele depuse la dosar, precum și din răspunsurile date de către reclamantă la interogatoriul propus de UCDC, a rezultat cu certitudine nu numai nesinceritatea reclamantei dar și faptul că este autoarea unei cărți pe care a copiat-o integral, fără a ezita să arunce vina pe o persoană decedată, conferențiar universitar care nu a fost niciodată asistenta acesteia.
În realitate, reclamanta era titulara disciplinei (cursului) ETR la programul de licență formele de învățământ zi și frecvență redusă, și în această calitate era obligată să elaboreze cursul universitar conform normelor ARACIS. Aceasta a predat personal cursul decanului facultății, și pentru că era necesară publicarea acestuia, Universitatea într-o primă etapă a suportat cheltuielile cu tipărirea acestuia într-un număr de 25 de exemplare, număr minim impus de editură. La 01.10.2013 editura a trimis contractul pentru a fi încheiat cu autorul în vederea multiplicării în numărul de exemplare indicat de acesta și pentru plata drepturilor de autor. Ulterior, în luna noiembrie s-a primit adresa de la ARACIS prin se arăta că există o sesizare cu privire la plagierea cursului universitar.
Faptul că reclamanta este autoarea cursului copiat o dovedește și lista de lucrări (model ARACIS) semnată de reclamantă, unde la poziția A -cărți/cursuri publicate la edituri recunoscute este trecută lucrarea în lista de lucrări la instituția din Italia și pe scholar google sau în Raportarea activității de cercetare științifică, întocmită și semnată de reclamantă pentru luna iunie an 2012 și predată facultății.
În apelul incident declarat de apelanta-reclamantă DI, a învederat că întrucât în considerentele sentinței civile de fond, formularea instanței lasă un posibil dubiu asupra unor dezlegări juridice pe care nu le-a dat și nu le-a analizat în prezența cauză, se impune înlăturarea acestora și înlocuirea lor cu propriile considerente.
Formularea considerentelor indicate, deși coroborate cu întreaga hotărâre pot fi interpretate în mod corect, formularea neclară, duce ca analizarea lor individuală să lase loc și de alte interpretări, astfel:
Instanța poate reține însă, raportat la data publicării manualului-2012, sau data la care a fost sesizată pârâta de către autoarea manualului, că salariata i-a plagiat lucrarea-25.09.2013, sesizare în urma căreia s-a dispus sesizarea Comisiei de etică la data de 20.112013. Deși, în fapt instanța face referire la sesizarea pârâtei de către autoarea manualului cu privire la faptul că subsemnata i-aș fi plagiat lucrarea, respectiv data de 25.09.2013, inserarea acestui aspect în interiorul unei apoziții, imediat după fraza "Instanța reține" poate fi interpretată la un moment dat ca o reținere a instanței de fond cu privire la comiterea faptei respective.
Pentru acest motiv, solicită instanței înlocuirea acestor considerente cu altele din a căror formulare să reiasă fără dubiu faptul că în paragraful indicat s-a făcut trimitere expres la sesizarea existentă în dosar la fila 72 și înlăturarea oricărui dubiu că instanța ar fi putut să rețină vreo faptă de plagiat împotriva reclamantei.
Apelanta-reclamantă arată in continuarea apelului său incident și faptul că nu a săvârșit o abatere disciplinară.
Astfel, invederează că, potrivit art.247 alin.2 din Codul muncii "Abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă".
Art.22 din Codul de etică la care se face referire în decizia de concediere stabilește că "Sunt interzise: - orice formă de înșelăciune/copiat sau tentativă la examene sau concursuri; - plagiatul total sau parțial (preluarea totală sau parțială a unui material realizat de un alt autor, și prezentarea sa ca aparținând aceluia care se pretinde a avea paternitatea operei) ori prezentarea unor date eronate (utilizarea unor date improvizate într-o cercetare științifică sau experiment, modificarea intenționată a datelor unui experiment sau unei cercetări, citarea unor studii sau articole inexistente ș.a); - modificarea datelor din dosarul personal de concurs/angajare sau privind înscrierea la cursurile care se desfășoară în cadrul Universității, pentru a se încadra în cerințele concursului/pentru ocuparea postului prin angajare sau pentru a fi admis la oricare formă de învățământ; - avantajele obținute pe nedrept (fapta unei persoane de a ascunde informațiile transmise de cadrele didactice față de colegi, împiedicarea unor colegi sau concurenți să se concentreze pentru a-i disturba de la o examinare, distrugerea sau sustragerea unor materiale bibliografice).
Potrivit art.13 din Legea 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, "Utilizarea unei opere dă naștere la drepturi patrimoniale, distincte și exclusive, ale autorului de a autoriza sau de a interzice: a) reproducerea operei; b) distribuirea operei."
Pe cale de consecință, pentru reproducerea și distribuire de către editură a manualului "Ecoturism și turism rural" era nevoie de autorizarea autorului manualului. Or, nu s-a pretins niciodată autoarea suportului de curs respectiv și nu a autorizat niciodată Editura Pro Universitaria/Editura Neverland.
O asemenea autorizare putea să aibă loc numai printr-un contract de editare. Editarea unei opere constă în reproducerea și răspândirea ei în public printr-o fixare material și durabilă. Iar, potrivit art.48 din Legea 8/1996 Contractul de editare este convenția prin care titularul dreptului de autor cedează editorului, în schimbul unei remunerații, dreptul de a reproduce și de a distribui opera.
În baza contractului de editare, în persoana cedentului, autorului operei se naște o obligație de garanție. "Titularul dreptului de autor trebuie să garanteze exercițiul drepturilor de utilizare cedate editorului contra tulburărilor de drept, dar și contra tulburărilor de fapt, fie că aceste tulburări provin din partea terților, fie că sunt rezultatul unei fapte proprii. Aceasta înseamnă că cedentul trebuie să fie autorul operei pentru care s-au cedat drepturile de reproducere și distribuire sau cel puțin titularul unor astfel de drepturi pe care le poate, la rândul său, trimite altor persoane.
În subsidiar, și fără ca prin aceasta să afirme că ar fi autorizat vreodată publicarea materialului Ecoturism și turism rural, arătă că acel material era accesibil în format electronic, în mod liber pe server-ul facultății.
Dincolo de distribuire liberă pe internet a acestui articol, apreciază, fără ca prin aceasta să afirme că l-a distribuit, că utilizarea materialului în scop educațional este acoperită de prevederile Legii 8/1996, aceasta neputând constitui un caz de încălcare a drepturilor de autor.
In plus, pe lângă motivele de nulitate reținute de prima instanță, a mai invocat și faptul că decizia de concediere nu cuprinde indicarea instanței competente la care poate fi atacată.
Indicarea instanței la care decizia de concediere se atacă este prevăzută la art.252 alin.2 lit.f din Codul Muncii, fiind o mențiune obligatorie, lipsa acesteia atrăgând de asemenea nulitatea absolută a acestei decizii.
Analizând apelurile declarate, potrivit dispozițiilor art.477 C.pr.civ., în raport de actele și lucrările dosarului, precum și susținerile dezvoltate in calea de atac a apelului, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește apelul declarat de apelanta-pârâtă UCDC, Curtea arată că, in prezenta cauză, nu este contestat faptul că lucrarea pretins plagiată de către apelanta-reclamantă DI, purtând denumirea ";ETR";, a fost publicată la editura Pro Universitaria in cursul anului 2012 (data exactă nu este stabilită cu certitudine).
In fața instanței de apel, ca, de altfel, și in fața instanței de fond, apelanta-pârâtă UCDC a susținut faptul că la data de 06.11.2013 a fost inștiințată de către Agenția Română pentru Asigurarea Calității in Invățământul Superior (ARAOS) in legătură cu existența unei plângeri formulată de un cadru didactic al UNITB impotriva apelantei-reclamante, cadrul didactic al UCDC, cu privire la plagiatul lucrării sale. A invederat Universitatea-apelantă faptul că la inștiințarea primită de la A.R.A.O.S. se afla atașat dovada publicării cursului susmenționat și câte un exemplar spre comparație din ambele lucrări, lucrarea petentei publicată in cursul anului 2009 și lucrarea apelantei-reclamante apărută la Editura Pro Universitaria in cursul anului 2012.
Ca efect al inștiințării recepționate din partea A.R.A.O.S., prorectorul UCDC a sesizat, la data de 20.11.2013, Comisia de Etică a Universității in scopul efectuării verificărilor impuse de normele academice referitoare la plagiat.
Raportul Comisiei de Etică a UCDC ce concluziona in sensul vinovăției apelantei-reclamante a fost emis la data de 23.07.2014. Propunerea efectuată in conținutul raportului, respectiv aceea de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă al reclamantei, a fost acceptată de rectorul UCDC, care, la data de 31.07.2014, a emis decizia contestată in cadrul prezentei proceduri judiciare nr.200/2014.
Așadar, Curtea reține ca date de reper sub aspectul categoriei de drepturi ce interesează prezenta cauză, data de 06.11.2013, data la care Universitarea-apelantă a fost incunoștiințată despre fapta de plagiat imputată salariatei sale DI, și data de 31.07.2014, data emiterii deciziei de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă ce formează obiect de analiză in cadrul prezentei proceduri judiciare.
Intre cele două date de reper susmenționate se interpune un interval de timp de 8 luni și 25 de zile.
Raportând situația faptică mai sus expusă la normele juridice incidente, Curtea observă că, in conformitate cu dispozițiile art.247 alin.(1) din Codul Muncii ";angajatorul dispune de prerogativă disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancțiuni disciplinare salariaților săi ori de câte ori constată că aceștia au săvârșit o abatere disciplinară";.
Potrivit mențiunilor art.252 alin.(1) din Codul Muncii ";angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă in formă scrisă, in termen de 30 zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei";.
Prin urmare, Curtea notează că textele legale incidente in materia prescrierii dreptului de a proceda la aplicarea sancțiunii disciplinare salariaților fixează două intervale de timp, interconectate, pentru legala aplicare din punct de vedere temporal a sancțiunii disciplinare. Prima limită temporală este intervalul de 30 zile calendaristice de la data luarii la cunoștință despre abaterea disciplinară, al doilea fiind determinat de teza finală a art.252 alin.(1), respectiv cel târziu 6 luni de la data săvârșirii faptei.
Astfel, reglementarea a două termene de prescripție constituie o aplicare a principiului protejării intereselor ambelor părți ale raportului de muncă și al egalității armelor, respectiv: 1) un termen minim de 30 de zile, acordat angajatorului pentru a verifica dacă aspectele constatate în procedura cercetării prealabile constituie abatere disciplinară, dacă se impune aplicarea unei sancțiuni disciplinare pentru această abatere și pentru a motiva măsura luată; 2) un termen de maximum 6 luni - în care este inclus și termenul de 30 de zile - pentru a înlătura orice abuz al angajatorului rezultând din poziția sa dominantă în cadrul raportului de muncă.
Dacă primul termen de prescripție de 30 zile, începe să curgă după ce comisia de disciplină sau persoana împuternicită să realizeze cercetarea prealabilă și-a exprimat punctul de vedere, în sensul că fapta există și aduce atingere raporturilor de muncă și a fost săvârșită cu vinovăție de persoana supusă cercetării disciplinare, pentru că numai începând cu acest moment se poate vorbi despre existența unei abateri disciplinare, pentru cel de-al doilea termen de prescripție momentul de referință este diferit și anume acela al momentului săvârșirii faptei.
Ori, in prezenta cauză, termenul maxim in care putea fi aplicată sancțiunea disciplinară se implinise la data emiterii deciziei de concediere nr.200/31.07.2014.
Aceasta intrucât, atât luând ca punct de reper anul 2012 in care a fost publicat la editura Pro Universitaria manualul ETR, dar chiar și data de 06.11.2013, data incunoștiințării universității apelante despre posibila faptă de plagiat comisă de anagajata sau data la care a fost sesizată Comisia de Etică a UCDC, 21 noiembrie 2013, termenul maxim de 6 luni pentru aplicarea sancțiunii expirase.
Contrar susținerilor universității-apelante, pretinsa faptă de plagiat nu este una continuă. O astfel de faptă iși produce efectul său concret in planul relațiilor sociale pe care le vatămă la data publicării lucrării despre care se afirmă că a fost plagiată integral, tot acest moment al publicării fiind și termenul maxim despre care se poate afirma că este cel in care incetează acțiunea ilicită a salariatului. Doar produsul faptei sale ilicite continua a exista după momentul publicării lucrării plagiate, iar nu insăși fapta sa comisivă constând in acțiunea de a plagia.
Concluzionând asupra apelului promovat de UCDC și reținând argumentele de fapt și de drept expuse in cele ce preced, in temeiul dispozițiilor art.480 alin.(1) din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat apelul promovat de această instituție de invățământ.
In legătură cu apelul incident promovat de apelanta-reclamantă DI, Curtea notează prevederile art.461 alin.(2) din Codul de procedură civilă, in acord cu care "cu toate acestea (referința textului la alin.1) in cazul in care calea de atac vizează numai considerentele hotărârii prin care s-au dat dezlegări unor problem de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greșite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea, instanța, admițând calea de atac, va inlătura acele considerente și le va inlocui cu propriile considerente, menținând soluția cuprinsă in dispozitivul hotărârii atacate";.
Apelanta DI a invederat Curții faptul că un anumit pasaj din considerentele expuse de Tribunal in motivarea soluției apelate iar putea crea un prejudiciu in relația sa contractuală de dreptul muncii cu angajatorul său UCDC. In concret, apelanta a avut in vedere considerentul expus de Tribunal, in conformitate cu care "instanța poate reține insă, raportat la data publicării manualului-2012, sau data la care a fost sesizată pârâta de către autoarea manualului, că salariata sa i-a plagiat lucrarea-25.09.2013, sesizare in urma căreia…";.
Curtea reține, insă, că pasajul expus nu reflectă, insă, un raționament logico-judiciar al instanței de fond, raționament care să fi stat la baza pronunțării soluției de fond. In fapt, prima instanță nici nu a intrat in analiza fondului faptei ce i-a fost imputată salariatei DI de către angajatorul său, ci a pronunțat sentința doar pe temeiul viciilor de formă ale deciziei de concediere nr.200/31.07.2014, emisă de UCDC.
Referința la plagiat din considerentul presupus prejudiciabil, avea in vedere, in fapt, sesizarea de plagiat efectuată de autoarea manualului ETR, d-na CA, cadru didactic al UNITB. In considerentul menționat prima instanță făcea referire la sesizarea de plagiat efectuată de CA pentru a justifica depășirea termenului de 6 luni pentru aplicarea sancțiunii disciplinare de către angajator.
Pe cale de consecință, constatând că pretinsul considerent apt a prejudicial partea apelantă nu este propriu primei instanțe, Curtea va respinge ca nefondat apelul incident promovat de DI.
| ← Diferenţă de salariu, reprezentând procentul cuvenit (8,33%)... | Litigiu de asigurări sociale privind revizuirea drepturilor de... → |
|---|
