Pensie de urmaş în favoarea soţului supravieţuitor. Condiţie de acordare. Dovada căsătoriei.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel ALBA IULIA Decizie nr. 655 din data de 10.09.2015
Pensie de urmaș în favoarea soțului supraviețuitor. Condiție de acordare. Dovada căsătoriei.
Legea nr. 263/2010: art. 85
Din acest texte de lege reiese cerința obligatorie de acordare a pensiei de urmaș în favoarea soțului supraviețuitor, doar în situația în care durata căsătoriei a fost de cele puțin 10 ani.
Secția I Civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale - Decizia civilă nr.655/10 septembrie 2015.
Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Alba sub dosar nr…/107/2014 formulată de reclamanta D.L. împotriva pârâtei C.J.P. A. s-a solicitat:- obligarea pârâtei la emiterea deciziei privind acordarea pensiei de urmaș în favoarea sa, drepturi cuvenite după defunctul său soț D.I., decedat la data de 16.12.1991.
În motivarea cererii sale contestatoarea arată, că s-a căsătorit religios cu defunctul său soț în anul 1978, conform adeverinței eliberată de Parohia G., an în care li s-a născut primul copil, iar în anul 1979 s-a născut al doilea copil. In fapt, cei doi au format o familie în adevăratul sens al cuvântului, încă din anul 1978. Căsătoria civilă a încheiat-o la câțiva ani distanță, respectiv în anul 1982.
Prin cererea înregistrată la Casa de Pensii a solicitat acordarea pensiei de urmaș după defunctul său soț, întrucât a împlinit vârsta de pensionare și nu realizează nici un fel de venituri din muncă. Consideră că sunt întrunite cerințele art. 85 al. 2 din Legea nr.263/2010 în ceea ce privește durata căsătoriei, întrucât, așa cum a arătat, din anul 1978 împreună cu defunctul D.I. au trăit împreună și s-au gospodărit ca o familie.
De altfel, în zona lor, la acea vreme, se practica efectuarea căsătoriei religioase înaintea celei civile, întrucât Codul penal din 1964 a dezincriminat penal pe preotul care săvârșește slujba bisericească înaintea căsătoriei civile. Abia, prin Legea nr.119/1996 privind actele de stare civilă, se va introduce sancționarea contravențională a "oficierii de către deservenții cultelor a serviciului religios în cazul căsătoriei... fără a li se fi prezentat certificatul de căsătorie" (art. 62, alin. 1, lit. k). Prin urmare, în anii "70 nimic nu oprea preotul paroh să efectueze slujba religioasă a căsătoriei, aceasta cu atât mai mult, cu cât, în cazul lor se născuse deja un copil și în comunitatea locală erau percepuți ca și familie.
Tribunalul Alba, prin sentința civilă nr…/17.03.2015 pronunțată în cauză a respins contestația, reținând cu referire la probele dosarului, că reclamanta nu se încadrează în prevederile art.85 alin.2 din Legea nr.263/2010, pentru a putea beneficia de pensie de urmaș, respectiv ca durata căsătoriei să fie de cel puțin 10 ani.
A fost înlăturată susținerea contestatoarei, cum că a fost căsătorită religios cu defunctul D.I din anul 1978, cu motivarea că aceasta nu face dovada căsătoriei. La vremea respectivă, procedura încheierii căsătoriei și a eliberării actului de căsătorie era prevăzută în secțiunea IV a Decretului nr. 278/1960, care nu a fost respectată, în speță, decât în anul 1982.
În acest sens prima instanță, face referire și la dispozițiile din anexa 8 la H.G. nr.257/2011- privind normele de aplicare a Legii nr.263/2010-care reglementează tipizatul de cerere pentru acordarea pensiei de urmaș și unde se prevede obligativitatea depunerii certificatului de deces și a certificatului de căsătorie, tocmai pentru a se putea verifica dacă sunt întrunite condițiile de acordare a pensiei de urmaș, stipulate la art.85 a Legii nr.263/2010.
Împotriva acestei hotărâri a declarat, apel, în termenul legal, reclamanta D.L., solicitând admiterea apelului, modificarea în totalitate a sentinței atacate în sensul admiterii contestației așa cum a fost formulată.
În expunerea de motive, apelanta susține că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile art. 85 alin.2 din Legea nr.263/2010. Astfel, susține apelanta aceste dispoziții nu trebuie interpretate în sens restrictiv ci, în sensul în care produc efecte.
Apreciază că textul legal, respectiv rațiunea acordării pensiei de urmaș are în vedere nu doar căsătoria încheiată civil ci și căsătoria ca fapt juridic complex pe care se întemeiază familia. Aceasta presupune conviețuirea și gospodărirea împreună a soților, precum și îndatorirea de a asigura creșterea și educarea copiilor.
Căsătoria fiind un fapt juridic, conform art.250 din NCPC poate fi dovedită prin orice mijloc de probă, nu numai prin actul de stare civilă așa cum a reținut instanța de fond.
În continuare, apelanta reia susținerile din fața primei instanței, în sensul că în anul 1978 a avut loc căsătoria religioasă și că în acea perioadă încheierea căsătoriei religioase în comunitățile de la țară garanta cadrul pentru întemeierea unei familii. Faptul încheierii căsătoriei este dovedit și de mențiunea privind numele mamei din certificatul de naștere al copiilor, ambii născuți înainte de înregistrarea căsătoriei administrativ, la numele mamei menționându-se D.L. iar, nu N.L. (numele de fată al reclamantei) din care s-ar deduce că erau considerați căsătoriți și de către autorități.
Apreciază că toate aceste aspecte menționate mai sus fac dovada faptului căsătoriei întrucât aceasta era practica la vremea respectivă, adică chiar dacă soții erau căsătoriți religios iar căsătoria nu era înregistrată administrativ la primări, aceștia erau percepuți ca și o familie și se bucurau de toate consecințele ce decurg dintr-o căsătorie încheiată administrativ.
În concluzie, apelanta apreciază că este îndreptățită la acordarea pensiei de urmaș, întrucât consideră că a fost căsătorită cu defunctul D.I. încă din anul 1978 trăind și gospodărindu-se cu acesta ca o familie și nu realizează nici un fel de venituri din muncă.
În drept invocă art.466 și urm. Cod de procedură civilă.
Intimata C.J.P. A. a depus întâmpinare în această fază procesuală prin care solicită respingerea apelului ca netemeinic și nelegal, reluând apărările din fața primei instanței în sensul că nu sunt îndeplinite cerințele art.85 din Legea nr. 263/2010.
CURTEA, verificând, potrivit art.479 din Noul Cod de procedură civilă, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, reține următoarele:
Apelul este nefondat.
Potrivit art. 85 din Legea nr.263/2010: (1) Soțul supraviețuitor are dreptul la pensie de urmaș pe tot timpul vieții, la împlinirea vârstei standard de pensionare, dacă durata căsătoriei a fost de cel puțin 15 ani.
(2) În cazul în care durata căsătoriei este mai mică de 15 ani, dar de cel puțin 10 ani, cuantumul pensiei de urmaș cuvenit soțului supraviețuitor se diminuează cu 0,5% pentru fiecare lună, respectiv cu 6,0% pentru fiecare an de căsătorie în minus.";
Din acest texte de lege reiese cerința obligatorie de acordare a pensiei de urmaș în favoarea soțului supraviețuitor, doar în situația în care durata căsătoriei a fost de cele puțin 10 ani.
În speță, în mod corect instanța de fond, raportându-se la data încheierii căsătoriei-31.03.1982, reieșită din certificatului de căsătorie eliberat de Consiliul Popular al Comunei G.S. și data decesului soțului contestatoarei-16.12.1991, reieșită din certificatul de deces a reținut că durata căsătoriei este sub 10 ani.
Dovada încheierii căsătoriei se face cu actul de căsătorie și cu certificatul de căsătorie eliberat pe baza actului de căsătorie, potrivit art.292 din Codul Civil. Acest text legal trebuie coroborat cu prevederile art.13 din Legea nr.119/1996, republicată, conform cărora starea civilă se dovedește cu actele întocmite în registrele de stare civilă, precum și cu certificatele de stare civilă eliberate pe baza acestora. Desigur, că legiuitorul a prevăzut și situații de excepție când căsătoria poate fi dovedită cu orice mijloc de probă,dar aceste situații sunt expres prevăzute de lege, și nu sunt incidente în speță.
Referirea apelantei la căsătoria religioasă, care ar fi avut loc, în anul 1978 nu are nici o relevanță, față de data certă a încheierii căsătoriei civile, reieșită din actul de stare civilă depus la dosar, singura în măsură să producă toate efectele juridice în raporturile între soți, inclusiv în materia dreptului de asigurări sociale, incidentă în cauză.
Că este așa, reiese și din dispozițiile Legii pensiilor și asigurărilor sociale nr.263/2010-art.103, Normele de aplicare a prevederilor Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice aprobate prin H.G. nr.257/2011-art.76 lit.c) și Anexa 8 la Norme, care prevăd atașarea la cererea de acordare a pensiei de urmaș a actelor prin care se dovedește îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, în discuție actul de stare civilă-certificat de căsătorie, respectiv certificatul de deces.
Și în acea perioadă (anul 1978) exista reglementare legală privind procedura încheierii căsătoriei, înregistrarea acesteia în registrul de stare civilă și întocmirea actului de căsătorie, respectiv Decretul nr.278/23.07.1960 cu privire la actele de stare civilă, așa încât toate aspectele invocate de apelantă vizând căsătoria religioasă, mențiunile din certificatul de naștere a minorilor, obiceiul locului (etc.) nu au nici o relevanță în verificarea îndeplinirii condiției prev. de art. 85 din Legea nr.263/2010 privind durata căsătoriei.
Față de cele ce preced, Curtea, în baza art.480 alin.(1) din Noul cod de procedură civilă a respins ca nefondat apelul promovat în cauză păstrând ca legală și temeinică sentința atacată.
| ← Calcul pensie. Valorificare spor de şantier. Principiul... | Valorificarea la pensie a adeverinţei eliberată de lichidator... → |
|---|
