Valorificarea la pensie a adeverinţei eliberată de lichidator după radierea societăţii. Calitatea de deţinător de arhivă.
Comentarii |
|
Curtea de Apel ALBA IULIA Hotărâre nr. 530 din data de 25.06.2015
Valorificarea la pensie a adeverinței eliberată de lichidator după radierea societății. Calitatea de deținător de arhivă.
Normele de aplicare a Legii nr.263/2010: art.125, 126;
Ordinul nr.590/15.09.2008-punct 5.
Adeverința produce efecte juridice chiar dacă a fost eliberată după radierea societății angajatoare, deoarece a fost emisă de către societatea de lichidare pe baza actelor de personal aflate în arhiva societății și a înscrierilor din carnetul de muncă.
Deci, organul emitent al acestei adeverințe era deținător de arhivă în sensul dispozițiilor legale, purtând întreaga răspundere pentru cele atestate pe baza documentelor pe care le avea în păstrare, fiind respectate prevederile art. 4 din Legea 16/1996, în forma în vigoare la data emiterii ei.
Secția I Civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale - Decizia civilă nr.530/25 iunie 2015.
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba sub dosar nr. 4545/107/2013 reclamantul A.V. a chemat în judecată pe pârâta C.J.P. A. solicitând pronunțarea unei sentințe prin care: să se dispună anularea Deciziei nr. …/27.08.2012 emisă de către pârâtă, iar pe cale de consecință obligarea acesteia de a emite o nouă decizie de recalculare, cu valorificarea adeverinței nr. …/06.04.2011 emisă de S.C. F. SA SIBIU; să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii reclamantul arată că prin Decizia nr. …/27.08.2012, pârâta C.J.P. A. a dispus respingerea cererii de recalculare formulata de contestator pe considerentul că recunoașterea grupei a I-a de munca pe perioada anilor 1949-1975 de către S.C. F. SA Sibiu, prin adeverința nr…/2011 nu se putea face potrivit H.G. nr.620/1992 decât personalului ce era in activitate la data de 27.10.1992, data publicării acestei hotărâri în Monitorul Oficial.
Împotriva deciziei emise de către pârâtă, contestatorul a formulat contestație înregistrată sub nr…/29.10.2012, contestație care a fost înaintată Casei Naționale de Pensii Publice - Comisiei Centrale de Contestații.
Întrucât nici până la ora actuală contestația promovată nu a fost soluționată în termenul prevăzut de art. 150 alin 4 din Legea nr.263/2010 respectiv în termen de 45 zile, reclamantul a promovat acțiunea de față prin care contestă nelegalitatea Deciziei nr…/27.08.2012 emisă de pârâtă.
Susține că în mod eronat a procedat pârâta la respingerea cererii sale, motivând că meseria exercitată de către contestator nu se regăsește in instrucțiunile 1040/1967 si că recunoașterea grupei de munca, potrivit HG nr. 620/1992, se putea face doar personalului aflat în activitate la data publicării in Monitorul Oficial al acestui act normativ.
Meseria exercitata de către contestator a fost recunoscuta ca fiind încadrata în grupa a I-a de munca in procent de 100 % conform nominalizării efectuate prin proces verbal …/10.10.1993 si situația semnata de conducere si sindicatul liber la 10.10.1993 raportat la prev. Ord. 50/1990, Anexa 1 si H.G. nr.620/1992, așa cum reiese din Adeverința nr.123/06.04.2011 eliberata de S.C. F. SA Sibiu.
Atestarea și acordarea grupei de muncă s-a făcut în baza documentelor verificabile aflate în arhiva societății, cunoscându-se atât prevederile art.288 și 289 cod penal, referitoare la falsul în înscrisuri oficiale, cât și prevederile legislației de reglementare a pensiilor din sistemul public potrivit cărora angajatorul/deținătorul poartă întreaga răspundere pentru valabilitatea și corectitudinea actelor doveditoare utilizate la stabilirea drepturilor de pensie.
Raportat la aceste dispoziții legale, răspunderea pentru împrejurările atestate o are emitentul documentului, așa cum se stipulează la pct.4 din Ordinul nr. 50/2008 privind eliberarea adeverințelor pentru grupa I și a II-a de muncă.
Față de aceste dispoziții legale, apreciază că pârâta nu are nici o calitate de a cenzura conținutul adeverinței atâta timp cât legiuitorul nu instituie nici o obligație în sarcina acesteia și, ca urmare, nici nerespectarea ei.
Prin Ordinul nr.50/1990, aprobat prin Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale și prin hotărârea nr.261/2001, privind criteriile si metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite s-a prevăzut că nominalizarea persoanelor si a locurilor de muncă cu condiții deosebite se face de angajator împreună cu sindicatele.
Responsabilitatea cu privire la mențiunile din adeverință a revenit angajatorului iar cenzurarea acesteia de către pârâtă exced prevederilor legale.
Dacă pârâta avea îndoieli asupra autenticității adeverinței, avea posibilitatea să o conteste pe căi legale nu pur si simplu să o înlăture în mod abuziv.
În concluzie, în mod nelegal pârâta a procedat la verificarea și cenzurarea datelor atestate de adeverințele sus, privind activitatea desfășurată în grupa a I-a de muncă, atâta timp cât nu s-a solicitat anularea actelor respective, ele având deplină putere doveditoare și trebuie valorificate de către pârâtă.
Pe de alta parte dispozițiile H.G. nr.620/1992 nu prevăd în mod expres ca recunoașterea grupei de munca se face doar persoanelor aflate in activitate la momentul apariției actului normativ.
În măsura in care s-ar fi procedat la recunoașterea grupei de munca doar pentru acea categorie de persoane aflata în activitate s-ar fi creat o discriminare încălcând principiul egalității înscris în art.16 alin. (1) din Constituția României.
De altfel, aceasta interpretare dată de către pârâtă a fost clarificată prin Decizia nr…/1999 pronunțata de către Curtea Constituționala a României, care într-o situație similara, (respectiv în ceea ce privește recunoașterea grupei de muncă potrivit DL 68/1990, doar acelei categorii de persoane aflate în activitate la apariția acestui act normativ) a statuat ca dispozițiile actului normativ sunt neconstituționale și discriminatorii.
În drept se invocă disp. Ordinul nr.50/1990, H.G. nr.620/1992, Legea nr.263/2010, Decizia nr.87/1999 emisă de Curtea Constituțională a României, art.453 NCPC.
Pârâta C.J.P. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca fiind netemeinica si nelegala pentru următoarele motive. Adeverința nr. 123/06.04.2011 nu a fost valorificata întrucât nu este menționat punctul din Ordinul nr.50/1990, la data intrării în vigoare a H.G. nr.620/1992 reclamantul nu a mai fost în activitate, meseria reclamantului nu se regăsește in Instrucțiunile MMPS nr. 1040/1967, adeverința nu respecta forma prevăzuta de normele de aplicare ale Legii nr.263/2010 și lipsește nominalizarea prevăzuta de art.3 din H.G. nr.620/1992.
Fiind vorba de activitate desfășurata anterior anului 1967, pentru a putea beneficia de grupa I de munca, aceasta trebuia sa se regăsească în Anexa I din Instrucțiunile MMPS nr. 1040/1967, acesta fiind actul normativ ce reglementa la acea perioadă încadrarea în grupa de munca.
Referitor la dispozițiile H.G. nr.620/1992 acestea se aplica personalului aflat în activitate la data intrării ei in vigoare, ori reclamantul nu mai era în activitate.
Prin sentința civilă nr.2771/2014 Tribunalul Alba a admis contestația formulată de către contestatorul A.V. împotriva intimatei C.J.P. A., a anulat decizia nr.../27.08.2012, emisă de către pârâtă pe care a obligat-o la emiterea unei noi decizii de pensie pentru limită de vârstă, cu uzitarea la determinarea punctajului mediu anual a stagiului de cotizare realizat de către contestator în grupa a I-a de muncă în procent de 100%, conform mențiunilor din adeverința nr…/6.04.2011, cu plata pensiei lunare astfel stabilită, începând cu data de 28.04.2011.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut următoarele:
Prin Decizia nr… din 27.08.2012 a fost respinsă cererea de recalculare a pensiei de limită de vârsta, deoarece grupa de munca nu se poate valorifica întrucât meseriile nu se regăsesc in instrucțiunile 1040/1967. Prin HG nr. 620/02.10.1992 a primit grupa de muncă personalul care era în activitate la data de 27.10.1992.
Prin adeverința nr…/6.04.2011 emisa de SC F. SA prin lichidatorul judiciar Ș.M. se atesta ca reclamantul a lucrat ca zilier in anii 1949-1955, 1958-1975 conform carnetului de munca, având meseria de muncitor plutaș, încadrat în grupa I de munca în procent de 100%, conform nominalizării efectuate prin procesul verbal nr…/10.10.1993 și situația semnata de conducere si sindicatul liber la 10.10.1993 cu meseriile ce se încadrează in grupa a I-a și a II-a de muncă.
Din relațiile comunicate de G.I. SPRL Sibiu rezulta ca aceasta nu deține calitatea de operator economic autorizat in sensul art.18 din Legea nr.16/1996, aceasta obligație fiind introdusa prin Legea nr.137/2013 de modificare si completare a Legii nr.16/1996. Art. 18 din Legea nr.16/1996 în forma inițiala obliga arhivele naționale să preia spre păstrare documentele din arhiva societăților desființate, dar Direcția Județeana a Arhivelor Statului S. a refuzat preluarea arhivei F. SA datorita lipsei spațiilor de păstrare. Se mai arata ca S.C. F. S.A. a fost lichidată.
Au fost anexate procesul verbal nr…/10.10.1993 de încadrare a meseriilor si funcțiilor încadrate in grupa I si II de munca încheiat de Sucursala de Exploatare și Prelucrare Primara a Lemnului S. și Sindicatele Libere din Sucursala de Exploatare și Prelucrare Primara a Lemnului S.
Din înscrierile din carnetul de munca al contestatorului rezulta ca a fost angajat în calitate de corhanitor, iar H.G. nr. 620/1992 precizează la art.1 lit. a ca corhanitorii din exploatările forestiere sunt încadrați în grupa I-a de munca. Tribunalul a reținut că Adeverința nr…/6.04.2011 se coroborează cu înscrierile din carnetul de muncă și din procesul verbal nr…/10.10.1993.
Potrivit Ord. nr.50/1990 pct.6, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc).
Potrivit Ord. nr.590/2008 cererile prin care persoanele interesate solicită eliberarea adeverințelor prin care se atestă faptul că în anumite perioade, anterioare datei de 1 aprilie 2001, și-au desfășurat activitatea în locuri de muncă încadrate în grupele I și/sau a II-a de muncă, se depun la angajatori sau la deținătorii arhivelor acestora, după caz iar adeverințele se întocmesc și se eliberează, conform modelului prevăzut în anexa care face parte integrantă din procedura prevăzută de lege, numai pe baza documentelor, verificabile, aflate în evidențele angajatorilor sau ale deținătorilor de arhive.
Conform aceluiași act normativ, angajatorii sau orice alți deținători de arhive sunt direct răspunzători de legalitatea, exactitatea și corectitudinea datelor, elementelor și informațiilor înscrise în adeverințele pe are le întocmesc și le eliberează.
Prin urmare, stabilirea condițiilor și nominalizarea locurilor de muncă ce sunt încadrabile în grupe de muncă precum și nominalizarea persoanelor, revine unităților angajatoare.
Potrivit disp. art.5, in înțelesul Ord. nr. 580/2008, prin deținător de arhiva se înțelege persoana juridica în a cărei păstrare se afla documente in baza cărora se poate întocmi si elibera adeverința prevăzuta in anexa.
In prezent art.18 al. 1 din Legea nr.16/1996 prevede ca în cazul declarării falimentului, în condițiile legii, a unui creator de documente, fără ca activitatea acestuia să fie continuată de altul, documentele cu valoare istorică, în sensul prevederilor art.2 se preiau de Arhivele Naționale sau de serviciile județene/Serviciul Municipiului București ale/al Arhivelor Naționale, iar documentele cu valoare practică, în baza cărora se eliberează copii, certificate și extrase privind drepturile referitoare la stagiile de cotizare la asigurările sociale ale cetățenilor, se predau pe bază de contract, operatorilor economici autorizați în prestarea de servicii arhivistice.
Anterior (OUG nr.39/2006), se prevedea că documentele cu valoare practică create de o persoana juridica desființată, a cărei activitate nu a fost continuata de către o alta persoana juridica sa fie preluate de către Arhivele Naționale, prin direcțiile lor județene, astfel ca la data emiterii adeverinței in cauza nu exista obligația lichidatorului fostului angajator de a fi autorizat sa presteze servicii arhivistice.
Întrucât documentele cu caracter practic create de către S.C. F. SA nu au fost predate Arhivelor Naționale, situația rezultată ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor de către unele instituții ale Statului nu ii este imputabila contestatorului, căruia i s-ar limita dreptul de acces la justiție în cazul condiționării dreptului de a se adresa unei instanțe judecătorești de preluarea arhivei S.C. F. SA de către un operator economic autorizat.
In consecința, Tribunalul a admis contestația ca fiind întemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta C.J.P. A. care a solicitat schimbarea acesteia și respingerea acțiunii reclamantului.
În expunerea de motive, apelanta a arătat că potrivit disp. art.158 alin. 2 din Legea nr.263/2010 adeverințele care atestă încadrarea persoanelor în fostele grupe de muncă I și II sunt valorificate numai în situația în care au fost emise conform legii, pe baza documentelor valorificabile întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001. La data eliberării adeverinței …/2011, societatea F. era radiată, prin urmare nici lichidatorul nici o altă persoană nu mai avea dreptul să elibereze nici un document ulterior datei de 29.01.2008, aceștia neavând calitatea de deținători legali de arhivă, conform art.126 alin.2-3 din H.G. nr.257/2010. Mai mult, potrivit Instrucțiunilor MMPS din anul 1993 încadrarea în grupă de muncă conform H.G. nr.620/1992 se făcea numai pentru personalul aflat în activitate la data de 27.10.1992, iar reclamantul nu mai era în activitate la acea dată.
Apelanta mai arată că potrivit art.1 din H.G. nr.620/1992 se încadrează în grupa I de muncă, în vederea pensionării, pentru întreaga perioadă lucrată după 18 martie 1969 numai persoanele încadrate ca fasonatori și corhănitori din exploatările forestiere, reclamantul neavând această meserie.
Apelanta critică sentința și în ceea ce privește data acordării drepturilor, arătând că data de 28.04.2011 este nelegală, întrucât potrivit art. 107 din Legea nr.263/2010 drepturile de pensie recalculate se acordă începând cu data de 1 a lunii următoare depunerii cererii.
Apelul a fost întemeiat în drept pe art. 466 Cod procedură civilă.
CURTEA, verificând în limitele cererii de apel și în temeiul art.479 alin. 1 NCPC stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de prima instanță, constată următoarele
Apelul este fondat în următoarea limită:
Potrivit art. 125 din Normele de aplicare a Legii nr.263/2010 Angajatorii sau orice alți deținători de arhive sunt direct răspunzători, în condițiile legii, de legalitatea, exactitatea și corectitudinea datelor, elementelor și informațiilor pe care le înscriu, în baza documentelor deținute, în adeverințele pe care le eliberează în vederea stabilirii, recalculării sau revizuirii drepturilor de pensie.
Art. 126 - (1) Adeverințele prin care se atestă faptul că în anumite perioade, anterioare datei de 1 aprilie 2001, persoanele și-au desfășurat activitatea în locuri de muncă încadrate în grupele I și/sau a II-a de muncă se întocmesc potrivit modelului prevăzut în anexa nr.14, numai pe baza documentelor verificabile, aflate în evidențele angajatorilor sau ale deținătorilor legali de arhive.
Potrivit Ordinului Nr.590 din 15 septembrie 2008 pentru aprobarea Procedurii privind modul de întocmire și eliberare a adeverințelor prin care se atestă activitatea desfășurată în locuri de muncă încadrate în grupele I și/sau a II-a de muncă, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, necesare stabilirii și/sau modificării drepturilor de pensie în conformitate cu prevederile Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare: punct.5. În înțelesul prezentului ordin, prin deținător de arhivă se înțelege persoana juridică în a cărei păstrare se află documente în baza cărora se poate întocmi și elibera adeverința prevăzută în anexă.
În speță, desfășurarea activității în grupa a I-a de muncă în perioada în litigiu este pe deplin dovedită în condițiile legii, cu adeverințele nr. 123/2011 și 6/2012 emise de SC. F. SA Sibiu, societate în lichidare prin lichidator Judiciar Av. S.M..
Potrivit Adeverinței nr.123/2011 și mențiunilor din carnetul de muncă rezultă că reclamantul A.V. a lucrat la societatea SC F. SA Sibiu, în anii 1949-1975, având meseria de muncitor plutaș, corhănitor, manipulant bușteni, încărcător descărcător, mecanic funicular, mecanic utilaj, meseriile exercitate de acesta fiind recunoscute ca fiind încadrate în grupa I de muncă în procent de 100% conform nominalizării efectuate prin procesul verbal 252/1993 și situația semnată de conducere și sindicatul liber la data de 10.10.1993.
Contrar celor invocate de apelantă adeverința produce efecte juridice chiar dacă a fost eliberată după radierea societății angajatoare, deoarece a fost emisă, așa cum reiese din adresa înregistrată la dosar, de către societatea de lichidare pe baza actelor de personal aflate în arhiva societății și a înscrierilor din carnetul de muncă, precizându-se că după închiderea procedurii insolvenței SC. F. SA arhiva societății a rămas în păstrarea lichidatorului pentru că prin sentința de închidere a procedurii nu s-a dispus nimic cu privire la aceasta.
Deci, organul emitent al acestei adeverințe era deținător de arhivă în sensul dispozițiilor legale, purtând întreaga răspundere pentru cele atestate pe baza documentelor pe care le avea în păstrare, fiind respectate prevederile art. 4 din Legea 16/1996, în forma în vigoare la data emiterii ei.
În ceea ce privește meseria pe care a avut-o reclamantul în perioadele invocate, vor fi înlăturate susținerile apelantei în sensul că meseria de plutaș nu se încadrează în grupa I de muncă conform H.G. nr.620/1992, întrucât nu a fost singura meserie pe care reclamantul a avut-o, acesta având și meseria de corhănitor la care face trimitere expresă art. 1 lit. a din H.G. nr.620/1992, așa cum rezultă din carnetul de muncă al acestuia.
De asemenea, potrivit art. 3 din H.G. nr.620/1992 nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupa I și a II-a de muncă, se face de consiliile de administrație împreună cu sindicatele din unități. Or, în adeverință se menționează expres actul administrativ intern în baza căruia a fost făcută nominalizarea precum și actul normativ care a constituit temei juridic pentru încadrarea în grupă superioară de muncă.
Potrivit Ord. nr.50/1990 pct.6, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective. Prin urmare, încadrarea locurilor de muncă din diferite unități în grupele I și II, trecerea de la o grupă la alta și scoaterea lor dintr-o anumită grupă, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupa de muncă au caracterul unor acte de organizare internă a unităților și sunt rezultatul unor negocieri purtate în sindicate și patronate, nici instanța și nici Casa de Pensii nefiind competente să facă ele încadrarea unui loc de muncă în grupele I și II de muncă, dar în același timp, nici nu sunt îndreptățite să conteste nominalizarea efectuată prin actul intern al societății.
În ceea ce privește susținerea că H.G. nr.620/1992 s-ar aplica numai persoanelor aflate în activitate la data intrării ei în vigoare, aceasta este lipsită de temei legal și nu poate fi primită de instanță, nicăieri în cuprinsul acestui act normativ negăsindu-se o asemenea limitare. În sprijinul acestui argument poate fi reținut raționamentul avut în vedere de Curtea Constituțională în Decizia 87/1999 referitoare la aplicarea Decretului 68/1990, invocat de reclamant.
În acest context, reclamantul este îndreptățit la valorificarea la deschiderea dreptului la pensie a perioadei lucrate în grupa de muncă dovedită cu adeverința susmenționată, motivele de apel invocate de apelantă sub acest aspect urmând a fi respinse.
Apelul este fondat, însă, în ceea ce privește data de la care sunt acordate drepturile de pensie, întrucât dispozițiile art.107 din Legea nr.263/2010 prevăd că drepturile de pensie recalculate se acordă începând cu data de 1 a lunii următoare depunerii cererii.
Față de cele ce preced, Curtea, în baza art.480 alin.(2) din Noul Cod de procedură civilă a admis ca fondat apelul declarat de pârâta C.J.P. împotriva sentinței civile atacate pe care a schimbat-o în parte doar în ceea ce privește data acordării drepturilor de pensie recalculate, dată pe care o stabilește ca fiind 01.05.2011.
← Pensie de urmaş în favoarea soţului supravieţuitor.... | Valorificarea la calculul pensiei a sporurilor. Condiţii. → |
---|