Valorificarea la calculul pensiei a sporurilor. Condiţii.
Comentarii |
|
Curtea de Apel ALBA IULIA Hotărâre nr. 401 din data de 04.06.2015
Valorificarea la calculul pensiei a sporurilor. Condiții.
Legea nr. 263/2010: art. 165 alin.2.
Condițiile prevăzute de legislația în domeniu pentru valorificarea unor sporuri este ca acestea să aibă caracter permanent, să fi făcut parte din baza de calcul a pensiilor și să fie înscrise în carnetul de muncă sau să fie dovedite cu adeverințe eliberate de unități.
Secția I Civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale - Decizia civilă nr.401/04 iunie 2015.
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu sub dosar nr. 3402/85/2014, reclamantul R.D. a chemat în judecată pe pârâta C.J.P. S., solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la recalcularea pensiei sale cu luare în considerare a sporurilor cu caracter permanent: ore festive, ore școală, ore suplimentare, ore cap secție, conform Adeverinței emisă de STFC B., Depoul de Locomotive S., pentru perioada aprilie 1990-martie 2001. Solicită cheltuieli de judecată.
In motivare, reclamantul a arătat că angajatorul avea obligația de a-i achita lunar un spor pentru condiții speciale de muncă în cuantum de 25% din salariul de bază, așa cum este prevăzut la art.42 alin.1 lit.a din C.C.M.U. la Nivel de Ramură Transporturi, ale cărei clauze, conform art.3, produc efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile de transporturi și activitățile conexe din țară, indiferent de structura capitalului acestora, iar la art.2 alin.7 din C.C.M. se arată că prevederile acestuia se vor adapta prevederilor C.C.M. încheiat la nivel superior, acolo unde prevederile minimale acest acestuia nu au fost atinse sau ale căror clauze nu se regăsesc incluse.
A mai arătat că la art.155 din Codul muncii precum și la art.7 alin.1 lit.b din C.C.M. la nivel de unitate este stipulat faptul că salariul cuprinde: salariul de bază, sporuri la salariul de bază, indemnizații și alte adaosuri.
Mai mult de atât, la art.64 alin.2 din C.C.M. la nivel de unitate este menționat faptul că, începând cu data de 01.04.2001, activitatea desfășurată de personalul de siguranța circulației care îndeplinește funcția de mecanic locomotivă și automotor, mecanic ajutor și mecanic instructor, este încadrată în condiții speciale, în conformitate cu prevederile legale (Legea nr.226/2006, art.1 alin.1 și Anexa 1 pct.7).
Consideră că acest spor constituie un drept salarial și trebuia achitat înaintea celorlalte obligații, așa cum este prevăzut de art.156 din Codul Muncii.
Pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, motivat de caracterul nepermanent al sporurilor invocate.
Raportarea reclamantului la prev.art.42 alin.1 lit.a din C.C.M.U. la nivel de Ramură Transporturi pe anii 2008 - 2010 este neîntemeiată, pârâta neputând fi obligată să respecte prevederile C.C.M. la nivel de Ramură, față de disp. art.247 din Codul Muncii și ale art.11 alin.1 lit.a din Legea nr.130/1996 potrivit cărora C.C.M. încheiat la nivel superior se aplică în cazul în care la nivel de angajator nu există contract colectiv de muncă ori în perioada 2008, 2009 și 2010 a existat contract colectiv de muncă la nivel de unitate.
Prin sentința civilă nr.1237/10.12.2014 Tribunalul Sibiu a admis în parte contestația și în consecință a obligat intimata să emită o decizie de recalculare a pensiei contestatorului cu luarea în calcul a sporurilor conform Adeverinței nr. ML 52/8/3/27/2014 emisă de SNTFC CFR Călători S.A., STFC B., Depoul de Locomotive S., începând cu data de 12.09.2014, cu 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantul a fost salariat al Sucursalei Regionale de Transport Feroviar de Călători din cadrul S.N.T.F. Călători , CFR, în perioada de referință.
Potrivit disp.art.42 alin.1 lit.a din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură Transporturi pe anii 2008 - 2010, salariatul beneficiază de sporuri permanente speciale.
Potrivit disp.art.37 din Codul muncii, drepturile și obligațiile privind relațiile de muncă dintre angajator și salariat se stabilesc potrivit legii, prin negociere, în cadrul contractelor colective de muncă și al contractelor individuale de muncă. Prin urmare, la negocierea contractelor colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2008 - 2010, reprezentanții salariaților au negociat introducerea sporului de condiții speciale.Din examinarea actelor adiționale la contractul individual de muncă al reclamantului pe anii 2008 - 2010 și a adeverinței eliberată la data de 12.09.2014, rezultă că în acea perioadă reclamantul a beneficiat de următoarele sporuri : ore festive, ore școală, ore suplimentare, ore cap secție, conform Adeverinței emisă de STFC B., Depoul de Locomotive S., pentru perioada aprilie 1990-martie 2001. Ca urmare, recalcularea este oportună și necesară.
Față de considerentele expuse, acțiunea a fost admisă în parte.
Văzând prevederile art.453 Cod procedură civilă, întemeiat pe culpa procesuală, s-au acordat cheltuielile de judecată solicitate de reclamant.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel pârâta Casa Județeană de Pensii S. solicitând rejudecarea fondului cauzei și schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamant.
În motivarea apelului se arată mai întâi că motivarea sentinței cuprinde aspecte străine de obiectul pricinii, cum ar fi cele referitoare la Contractele colective de muncă, la apărările formulate de pârâtă sau la data emiterii adeverinței.
Pe fondul cauzei se susține că prin soluția pronunțată prima instanță a încălcat prevederile art.165 alin.2 din Legea nr.263/2010 care fac trimitere la sporurile cu caracter permanent.
Sporurile a căror valorificare a fost dispusă de către instanță sunt excluse de la valorificare în mod expres - orele suplimentare, conform celor menționate în anexa 15 la Norme (H.G. nr.257/2011) sau nu întrunesc condițiile legale pentru a fi valorificate, respectiv nu au caracter permanent sau nu au făcut parte din baza de calcul a contribuției pentru pensia suplimentară.
Mai mult, în adeverință nu sunt indicate temeiurile legale în baza cărora s-au acordat sporurile.
În ultimul rând se susține că principiul contributivității nu are aplicabilitate în cauză.
Intimatul R.D. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului, apreciind că hotărârea nu cuprinde motive străine cauzei, ci doar eventuale erori de ordin material, și nici nu este nelegală, având la bază o adeverință emisă legal, instanța luând în calcul principiul contributivității aplicabil speței.
CURTEA, verificând potrivit art.479 din Codul de procedură civilă, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, reține următoarele:
Apelul este nefondat.
Referitor la motivele străine cauzei este de reținut că această critică nu este fondată, nefiind vorba de veritabile motive străine cauzei, ceea ce presupune reținerea unor considerente ce se îndepărtează de obiectul și cauza litigiului, ci de erori de transcriere, ce pot fi îndreptate pe calea procedurii reglementate de art. 442 Cod procedură civilă și nu pe calea apelului.
Cu privire la nelegalitatea sentinței, Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 165 alin.2 din Legea nr.263/2010 la determinarea punctajelor lunare, pe lângă salariile prevăzute la alin.(1) se au în vedere și sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înscrise în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare.
Condițiile prevăzute de legislația în domeniu pentru valorificarea unor sporuri este ca acestea să aibă caracter permanent, să fi făcut parte din baza de calcul a pensiilor și să fie înscrise în carnetul de muncă sau să fie dovedite cu adeverințe eliberate de unități.
Adeverința emisă de SNTFC CFR Călători SA respectă dispozițiile legale, fiind menționat temeiul acordării sporurilor și anume Legea nr.57/1974 și contractul colectiv de muncă.
Mai mult, în adeverință se menționează faptul că pentru sumele plătite reclamantului s-a plătit CAS-ul conform legislației în vigoare în perioada respectivă.
Referitor la sumele reprezentând ore suplimentare, este adevărat că în Anexa 15 la Normele aprobate prin H.G. nr.257/2011 se menționează că nu sunt valorificate la pensie "formele de retribuire pentru orele suplimentare";.
În aceeași anexă ca și formă de retribuire ce nu se poate valorifica este cuprins și acordul global.
Cu privire la acordul global, I.C.C.J. prin decizia nr.19/2011 în recurs în interesul legii, a stabilit că formele de retribuire obținute în acord global, prevăzute de art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr.57/1974, vor fi luate în calcul la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public, dacă au fost incluse în salariul brut și pentru acestea s-a plătit contribuția de asigurări sociale la sistemul public de pensii.
Mai mult, prin decizia nr.19/2012, tot în recurs în interesul legii, I.C.C.J. a stabilit că principalul element obiectiv apt să conducă la o justă și legală stabilire și reactualizare a pensiilor provenind din fostul sistem de asigurări sociale de stat îl reprezintă contribuțiile de asigurări sociale plătite, astfel că la stabilirea și reactualizarea drepturilor de pensie trebuie luate în calcul toate sporurile și alte venituri de natură salarială pentru care angajatorul/angajatul a plătit contribuția pentru asigurările sociale de stat.
Față de cele reținute de instanța supremă, argumentele rămânând actuale și după abrogarea Legii nr.19/2000, rezultă că în condițiile în care pentru sporurile menționate în adeverință s-a achitat contribuția de asigurări sociale, ele trebuie luate în calcul la stabilirea cuantumului pensiei.
Mai mult decât atât, principiul contributivității este reiterat în Legea nr. 263/2010, fiind preluat din Legea nr.19/2000.
Pornind de la acest principiu, orice element salarial efectiv încasat pe parcursul întregului stagiu de cotizare, pentru care salariatul și/sau angajatorul (în funcție de reglementarea în vigoare) au achitat statului contribuții de asigurări sociale, trebuie să se reflecte în cuantumul pensiei. A adopta soluția contrară, ce ar presupune neluarea în considerare a unor sume ce au constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale, echivalează cu încălcarea principiului contributivității, având drept consecință, pe de o parte, nerealizarea scopului avut în vedere de legiuitor la edictarea acestuia, iar pe de altă parte, crearea unei discriminări între persoanele care au realizat stagii de cotizare anterior și ulterior intrării în vigoare a legii.
Raportat la aceste considerente, se apreciază că sentința atacată este temeinică și legală, la adăpost de criticile formulate, motiv pentru care în temeiul art. 480 Cod procedură civilă, s-a respins ca nefondat apelul formulat de către pârâtă C.J.P. S.
← Valorificarea la pensie a adeverinţei eliberată de lichidator... | Poliţist. Indemnizaţie la ieşirea la pensie. Suspendarea... → |
---|