Potrivit art.125 din H.G. nr.257/2011, angajatorii sau orice alţi deţinători de arhive sunt direct răspunzători, în condiţiile legii, de legalitatea, exactitatea şi corectitudinea datelor, elementelor şi informaţiilor pe care le înscriu, în baza documente
| Comentarii |
|
Curtea de Apel ALBA IULIA Decizie nr. 225 din data de 18.02.2016
Potrivit art.125 din H.G. nr.257/2011, angajatorii sau orice alți deținători de arhive sunt direct răspunzători, în condițiile legii, de legalitatea, exactitatea și corectitudinea datelor, elementelor și informațiilor pe care le înscriu, în baza documentelor deținute, în adeverințele pe care le eliberează în vederea stabilirii, recalculării sau revizuirii drepturilor de pensie.
Așadar, pârâta nu își poate asuma responsabilitatea asupra legalității adeverinței eliberate reclamantului decât cu privire la elementele care rezultă din documentele pe care le deține, respectiv statele de plată. Cu alte cuvinte, angajatorii sau foștii angajatori nu pot fi obligați să elibereze adeverințe care nu sunt susținute de documente verificabile pe care aceștia le au în păstrare.
Secția I civilă - Decizia civilă nr. 225/18 februarie 2016
Prin sentința civilă nr…/2015 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr…/107/2015 s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocata de pârâta SNTFMCFRM și s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul D.V. împotriva pârâtei SNTFMCFRM și în consecință:
A fost obligată pârâta să procedeze la eliberarea și comunicarea adeverinței către reclamant care sa evidențieze veniturile salariale lunare realizate, felul acestora precum și reținerea respectiv virarea obligațiilor bănești datorate cu titlu contribuții de asigurări sociale, corespondent perioadei 12.05.1980 - 30.09.1998.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtă, instanța a apreciat că aceasta nu poate a fi primită, impunându-se respingerea acesteia. S-a constatat că pârâta are legitimitate pasivă, putând sta în cauza pendinte în această calitate procesuală, cu consecința respingerii oricăror aprecieri contrare, având în vedere înscrisurile depuse în probațiune la dosar.
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța a reținut că salariatul are dreptul la valorificarea si recunoașterea justă completă a evoluției și traseului profesional avut pe perioada existenței raporturilor juridice de muncă, aceasta sub toate aspectele și elementele necesare, inclusiv a funcției și responsabilităților respectiv a competențelor profesionale atribuite și stabilite expres și limitativ, dar și a veniturilor și sporurilor salariale realizate.
Drepturile pecuniare cu titlu venituri bănești, reprezentând prestații pecuniare salariale, plătite efectiv titularului dreptului material la acțiune și pentru care prin stopaj la sursa au fost achitate prin virare toate sarcinile fiscale și contribuțiile procentuale corespondente și obligatorii, datorate bugetului de asigurări sociale si fond de șomaj, trebuie stabilite, determinate, evidențiate, reținute și valorificate în condițiile recunoașterii juste și corecte a normelor legale incidente și aplicabile, fiind obligatorie valorificarea tuturor scriptelor depuse în probațiune de către partea interesata, la dosarul cauzei.
Reclamantul trebuie să beneficieze de un regim de securitate socială, cu evitarea diminuării injuste a prestației de înlocuire salarială reprezentând pensie lunară, pe toata durata riscului social, dreptul constituțional la plata venitului de înlocuire cu acest titlu trebuind a se realiza, cu excluderea si evitarea astfel a abuzului de drept, în sensul corectei stabiliri, determinări și plată efectivă, prin valorificarea de către entitatea emitentă a actului de dispoziție, a tuturor elementelor necesare, astfel reținute inclusiv în prezenta.
Vechimea în muncă în sensul de stagiu general în activitate profesională, prestată sub autoritatea și în favoarea entității juridice angajatoare, constituie un izvor de importante drepturi și consecințe inclusiv pecuniare, pentru fiecare persoana încadrata in muncă. De altfel, s-a reținut și faptul că dreptul la pensie lunară, în speță fiind vorba despre pensie pentru limită de vârstă, e principala formă a asigurării materiale în caz de bătrânețe sau pierderea susținătorului. Acest drept este condiționat în primul rând de vechimea în muncă și implicit de dovada certă și fără echivoc a acesteia. La baza vechimii în muncă stă activitatea desfășurata în cadrul unor raporturi juridice de munca, adică în baza unui contract de muncă, indiferent de natura lui (pe durata nedeterminata sau determinata), de modul de retribuire sau de unitatea în care se prestează munca( întreprinderi sau organizații economice ale statului, organe centrale sau locale, la persoane juridice din sectorul particular sau la o persoana fizica). Dreptul la beneficiul valorificării stagiului de cotizare este un drept de sine-stătător, consacrat și apărat ca atare de Convenție și a fost asimilat de Curte, în anumite condiții, unui drept de proprietate și analizat din perspectiva art. 1 al primului Protocol adițional la Convenție.
Pentru aceste considerente și norme de drept și de fapt și cu valorificarea scriptelor depuse în probațiune în susținerea și dovedirea pretențiilor și cererilor exprese promovate si susținute de către reclamant și pentru consacrarea și aplicabilitatea principiului securității și de tratament juridic just și deplin legal, s-a admis acțiunea introductivă, cu obligarea pârâtei la emiterea și comunicarea către reclamant corespondent perioadelor arătate fără echivoc a adeverinței necesare, în contradictoriu cu fostul angajator pârât-deținător și posesor de arhiva, acesta având calitate procesuala pasiva, conform si motivelor reținute anterior, astfel ca reclamantul nu poate fi înlăturat de la beneficiul si dreptul constatării și implicit recunoașterii evoluției profesionale sub aspectul veniturilor salariale, a sporurilor si felului acestora, pretenții invocate in mod just si deplin întemeiat, cu consecința dispunerii eliberării unei adeverințe, conform celor reținute si astfel dispuse prin prezenta. De altfel, adeverința care urmează a fi comunicată trebuie sa realizeze toate cerințele de conținut si formalism impuse de normele evidențiate inclusiv în H.G. nr.257/2011, fiind astfel emisa sub rezerva deplinei legalități.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta SNTFMCFRM, solicitând admiterea lui și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii formulate de reclamant.
În expunerea motivelor, apelanta susține că în mod greșit a fost obligată să elibereze o adeverință în care să evidențieze virarea CAS-ului pentru perioada 1980 - 1998, întrucât nu deține decât statele de plată, în care nu se specifică nimic în legătură cu virarea CAS-ului de către angajator.
Se arată de asemenea că documentele justificative care au stat la baza înregistrărilor în contabilitatea financiară se păstrează maxim 10 ani și că din documentele justificative verificabile, respectiv statele de plată, care se păstrează 50 de ani nu rezultă decât drepturile și reținerile salariatului, nu și cele ale angajatorului.
Apelanta mai susține că angajatorul reclamantului a fost până în 1991, CFR și ulterior până în 1998, SNCFR RA, societatea apelantă înființându-se doar în anul 1998 prin H.G. nr.582/1998, prin reorganizarea Societății Naționale a Căilor Ferate Române SA, astfel doar SNCFR RA ar putea preciza dacă pentru perioada respectivă s-a virat contribuția datorată la bugetul asigurărilor sociale de stat, întrucât potrivit art.9 alin.1 din 582/1998 SNCFR rămâne în continuare gestionarul datoriilor și creanțelor înregistrate de către aceasta până la data de 30.09.1998.
Apelanta a depus în fața instanței de apel adeverința nr. …/…/…./11.11.2015, prin care a rectificat calitatea de angajator al reclamantului, arătându-se că acesta a fost salariatul SNCFR RA în perioada 12.05.1980 - 30.09.1998.
În drept se invocă art.466, 476, 480 și urm. NCPC, H.G. nr.584/1998.
Intimatul D.V. nu a formulat întâmpinare, însă s-a prezentat în instanță și a solicitat respingerea apelului declarat în cauză.
CURTEA verificând, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, potrivit art.479 alin.1 CPC, reține următoarele:
La solicitarea reclamantului, pârâta a eliberat adeverința nr. …/…/…/29.04.2015, prin care se atestă că în perioada 12.05.1980 - 30.09.1998 acesta, în calitate de fost angajat al unității emitente a beneficiat de salariile brute menționate în adeverință. În aceeași adeverință sunt enumerate veniturile care nu au făcut parte din baza de calcul a contribuției pentru plata pensiei suplimentare și se precizează că adeverința a fost eliberată pe baza datelor verificabile aflate în păstrarea Remizei T.
Ulterior a fost eliberată și depusă în fața instanței de apel adeverința nr. …/…/…/11.11.2015, prin care se atestă că în perioada 12.05.1980 - 30.09.1998 reclamantul D.V., în calitate de fost angajat al unității SNCFR RA a beneficiat de salariile brute menționate în adeverință. În cuprinsul acestei adeverințe se precizează că pentru perioada 1980 - 1998 nu s-au datorat alte contribuții individuale de asigurări sociale, cu excepția celei pentru pensia suplimentară.
Potrivit art. 125 din H.G. nr. 257/2011, angajatorii sau orice alți deținători de arhive sunt direct răspunzători, în condițiile legii, de legalitatea, exactitatea și corectitudinea datelor, elementelor și informațiilor pe care le înscriu, în baza documentelor deținute, în adeverințele pe care le eliberează în vederea stabilirii, recalculării sau revizuirii drepturilor de pensie.
Așadar, pârâta nu își poate asuma responsabilitatea asupra legalității adeverinței eliberate reclamantului decât cu privire la elementele care rezultă din documentele pe care le deține, respectiv statele de plată. Cu alte cuvinte, angajatorii sau foștii angajatori nu pot fi obligați să elibereze adeverințe care nu sunt susținute de documente verificabile pe care aceștia le au în păstrare.
Conform susținerilor apelantei pârâte, exprimate atât prin întâmpinarea depusă în fața instanței de fond, cât și prin cererea de apel, aceasta nu deține decât statele de plată pentru perioada ulterioară anului 1998, perioadă pentru care reclamantul nu a fost angajatul societății apelantei pârâte.
Pentru perioada 1980 - 1998 societatea apelantă nu poate fi obligată să ateste o stare de fapt nesusținută de acte contabile păstrate în arhiva societății. Potrivit art.25 din Legea nr.82/1991 registrele de contabilitate obligatorii și documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitatea financiară se păstrează în arhiva persoanelor prevăzute la art.1 timp de 10 ani, cu excepția statelor de salarii, care se păstrează timp de 50 de ani. Câtă vreme pe statele de plată nu există nici o mențiune care să se refere la virarea de către angajator a contribuțiilor la bugetul asigurărilor de stat, pârâta nu poate să emită adeverință care să ateste îndeplinirea acestei obligații de către fostul angajator al reclamantului.
Ca urmare, Curtea a constatat neîntemeiată solicitarea reclamantului de obligare a pârâtei să elibereze o adeverință care să cuprindă veniturile realizate de acesta în perioada 1980-1998, cu menționarea plății contribuțiilor de asigurări sociale asupra venitului brut.
| ← Desfacerea contractului de muncă. Jurisprudență Desfacerea... | Legalitatea măsurii dispuse de ITM privind obligația... → |
|---|
