Prin cererea înregistrată la data de 25.05.2009, pe rolul Tribunalului Vâlcea, reclamantul D.A. a chemat în judecată pe pârâţii Inspectoratul Şcolar Judeţean
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la data de 25.05.2009, pe rolulTribunalului Vâlcea, reclamantul D.A. a chemat în judecată pe pârâţiiInspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea, Primarul Municipiului RâmnicuVâlcea şi Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea pentru ca, prinhotărârea ce se va pronunţa, să fie obligaţi la plata drepturilor salarialereprezentând contravaloarea cheltuielilor de transport pe ruta Drăgăşani -Râmnicu Vâlcea, în perioada 1 noiembrie 2005 - 21 aprilie 2009.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că este profesortitular la Şcoala cu clasele I-VIII Ion Didicescu" din comuna Voiceşti, judeţulVâlcea, iar în perioada 1 noiembrie 2005 - 21 aprilie 2009 a fost detaşatîn interesul învăţământului la Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea şi numitîn funcţia de inspector şcolar. A locuit la Drăgăşani şi s-a deplasat zilnic la şide la locul de muncă, promiţându-i-se că va primi banii de transport, însăpârâţii nu şi-au îndeplinit această obligaţie. A mai arătat că a obţinut chiaracordul scris al consiliului de administraţie al Inspectoratului ŞcolarJudeţean Vâlcea pentru plata acestor drepturi, însă decizia nu a fost pusă înpractică.
Prin întâmpinare, pârâţii Primarul Municipiului RâmnicuVâlcea şi Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea au invocat excepţialipsei calităţii procesuale pasive, arătând că dreptul salarial pretins dereclamant este asigurat de la bugetul de stat prin bugetul MinisteruluiEducaţiei, Cercetării şi Inovării, iar Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlceaeste o extensie în teritoriu a M.E.C.I., inspectorul şcolar fiind numit în urmaconcursului prin ordin emis de inspectorul general pentru o perioadă de 4ani, ceea ce diferenţiază categoria inspectorilor şcolari de categoria cadrelordidactice.
Prin sentinţa civilă nr.834/16.10.2009, Tribunalul Vâlcea aadmis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâţii PrimarulMunicipiului Râmnicu Vâlcea şi Consiliul Local al Municipiului RâmnicuVâlcea.
A admis în parte acţiunea formulată de reclamant faţă depârâtul Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea şi a respins acţiunea faţă depârâţii Primarul Municipiului Râmnicu Vâlcea şi Consiliul Local alMunicipiului Râmnicu Vâlcea.
A obligat pârâtul Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea săplătească reclamantului drepturile salariale reprezentând cheltuielile detransport pe ruta Drăgăşani - Râmnicu Vâlcea în perioada 25.05.2005 -21.04.2009, precum şi cheltuieli de judecată în cuantum de 500 lei.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinutîn fapt şi în drept următoarele:
Conform art.167 alin.1 din Legea nr.84/1995, unităţile deînvăţământ preuniversitar de stat funcţionează ca unităţi finanţate dinfonduri alocate prin bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale pe acăror rază îşi desfăşoară activitatea, de la bugetul de stat şi din alte surse,potrivit legii, iar potrivit alin.3, finanţarea de bază (care cuprinde inclusivcheltuielile de personal, conform alin. 5) se asigură prin bugetele locale aleunităţilor administrativ-teritoriale de care aparţin unităţile de învăţământ, dinsumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat şi din alte venituriale bugetelor locale.
Şi dispoziţiile art.16 din H.G. nr.2192/2004 (pentruaprobarea Normelor metodologice privind finanţarea şi administrareaunităţilor de învăţământ preuniversitar de stat) prevăd că finanţareaunităţilor de învăţământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocateprin bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale în a căror rază îşidesfăşoară activitatea, de la bugetul de stat şi din alte surse, potrivit legii.
De asemenea, potrivit art.13 din O.U.G. nr.32/2001,finanţarea instituţiilor de învăţământ preuniversitar de stat este asigurată dinanul 2001 din bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale pe acăror rază teritorială acestea îşi desfăşoară activitatea.
Cu privire la finanţarea de la bugetul local, tribunalul aconstatat că, potrivit art. 23 din Legea nr. 215/2001, consiliul local esteautoritatea administraţiei publice locale, deliberativă, iar atribuţiile acestuiasunt expres prevăzute în art. 36 din actul normativ. Conform alin. 4 al art.36, consiliul local aprobă, la propunerea primarului, bugetul local. Aceastăatribuţie însă nu îl transformă în ordonator de credite.
Referitor la finanţarea de la bugetul de stat, art. 28 lit.b)alin.1 din H.G. nr. 2192/2004 prevede că repartizarea către consiliile localea fondurilor aferente învăţământului, aprobate prin legea anuală a bugetuluide stat, precum şi a fondurilor din cote defalcate din impozitul pe venit, seface de către consiliul judeţean. De asemenea, art. 28 lit. b) alin. 2 dinacelaşi act normativ prevede că fondurile primite din unele venituri de labugetul de stat prin legea anuală a bugetului de stat se repartizează peunităţi administrativ-teritoriale de către consiliul judeţean. Rezultă aşadar cănici în această situaţie consiliul local nu este ordonator de credite.
Tribunalul a mai reţinut că în speţă consiliul local nu are nicicalitatea de angajator, atribuţii în acest sens având directorul unităţiadministrativ-teritoriale (care este în acelaşi timp şi ordonator terţiar decredite).
În exercitarea atribuţiilor sale, primarul exercită funcţia deordonator principal de credite, întocmeşte proiectul bugetului local şi contulde încheiere a exerciţiului bugetar şi le supune spre aprobare consiliuluilocal.
Conform alin.5 din art.137 din Legea nr.84/1995, cea careîntocmeşte statele de plată şi care completează carnetele de muncă esteunitatea de învăţământ preuniversitar de stat la care cadrul didactic îşidesfăşoară activitatea.
Primarul, având calitatea de reprezentant al unităţiiadministrativ-teritoriale, nu poate fi obligat la acordarea drepturilor salarialesolicitate chiar dacă are atribuţii strict legate de execuţia bugetară, aceastăobligaţie revenind instituţiei de învăţământ cu personalitate juridică.
Conform art.1 din Decretul nr.167/1958, dreptul la acţiuneavând un obiect patrimonial se stinge prin prescripţie, dacă nu a fostexercitat în termenul stabilit în lege, iar conform art. 3, termenul deprescripţie este de 3 ani.
În speţă, s-a constatat că reclamantul a solicitat drepturilesalariale la data de 25 mai 2009 pentru perioada 1 noiembrie 2005 - 21aprilie 2009, deci pe o perioadă care depăşeşte termenul de 3 ani prevăzutde textul de lege mai sus invocat.
Pe cale de consecinţă, a fost admisă excepţia prescripţieidreptului material la acţiune pentru perioada 1 noiembrie 2005 - 25 mai2006.
Pe fondul cauzei, tribunalul a constatat că acţiunea esteîntemeiată pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr.295/01.11.2005 emisă de InspectoratulŞcolar Judeţean Vâlcea, reclamantul a fost detaşat în interesulînvăţământului de la Şcolile cu clasele I-VIII Ion Didicescu"Voiceşti şi Suteşti la Inspectoratul Şcolar al judeţului Vâlcea.
Ulterior, prin decizia nr.5/05.01.2007 emisă de InspectoratulŞcolar Judeţean Vâlcea a fost numit în funcţia de inspector şcolar pentrumanagement educaţional şi dezvoltare instituţională.
În toată această perioadă a locuit la Drăgăşani şi s-adeplasat zilnic la Râmnicu Vâlcea, unde îşi desfăşura activitatea.
Prin mai multe cereri a solicitat decontarea cheltuielilor dedeplasare efectuate în interes de serviciu, obţinând chiar acordul scris alConsiliului de administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea, însăaceastă decizie nu a fost pusă în practică.
Potrivit art.104 alin.3 din Legea nr.128/1997, personaluldidactic din unităţile de învăţământ de stat, care nu dispune de locuinţă şicăruia nu i se poate oferi o locuinţă corespunzătoare în localitatea unde arepostul, i se vor deconta cheltuielile pe mijloacele de transport în comun, dinlocalitatea de reşedinţă la locul de muncă şi de la locul de muncă înlocalitatea de reşedinţă.
Tribunalul a constatat că în speţă sunt întrunite prevederilearticolului de lege sus menţionat, astfel că a fost admisă acţiunea formulatăşi a fost obligat Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea să plăteascăreclamantului drepturile salariale reprezentând cheltuielile de transport peruta Drăgăşani - Râmnicu Vâlcea în perioada 25 mai 2006 - 21 aprilie2009.
În cauză s-a făcut aplicarea art. 274 Cod procedură civilă,cu privire la cheltuielile de judecată.
Împotriva sentinţei a formulat recurs, în termen legal, pârâtulInspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea, criticând-o pentru netemeinicie şinelegalitate astfel:
- Hotărârea recurată este lipsită de temei legal şi este datăcu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, conform art. 304 pct. 9 Codprocedură civilă.
În considerente, instanţa de fond a reţinut intervenităprescripţia dreptului material la acţiune pentru perioada 01.11.2005 -25.05.2006, cu toate acestea în dispozitivul sentinţei pârâtul este obligat săachite reclamantului cheltuielile de transport pentru perioada 25.05.2005 -21.04.2009.
Au fost încălcate astfel dispoziţiile art.1 şi 3 din Decretulnr.167/1958 potrivit cărora dreptul la acţiune având un obiect patrimonial sestinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul de 3 ani.
- În mod greşit instanţa de fond, se susţine în cel de-aldoilea motiv de recurs, a reţinut că sunt întrunite prevederile art.104 alin.(3)din Legea nr.128/1997.
Aceste prevederi legale se referă la personalul didactic dinînvăţământ, nu la cei care îndeplinesc funcţia de inspector şcolarmanagement şi dezvoltare instituţională.
Întrucât nu şi-a desfăşurat activitatea într-o unitate deînvăţământ, ci a fost inspector şcolar într-un serviciu public deconcentrat,reclamantul nu îndeplineşte condiţiile legale pentru a beneficia dedecontarea cheltuielilor de transport.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art.304pct.9 şi art.3041 Cod procedură civilă.
Curtea a respins ca nefondat recursul, reţinândurmătoarele:
Legat de perioada pentru care instanţa de fond a reţinutincidenţa prescripţiei extinctive trebuie observat că motivarea pe care seîntemeiază soluţia dată excepţiei prescrierii parţiale a dreptului la acţiunecorespunde rezultatului deliberării sau dispozitivului întocmit în momentulpronunţării.
În acest dispozitiv, obligaţia de plată a cheltuielilor detransport a fost stabilită pentru perioada 25.05.2006 - 21.04.2009.
Consemnarea din eroare a unei alte perioade în dispozitivulhotărârii redactate pe larg potrivit art. 261 Cod procedură civilă poate firectificată cu procedura prevăzută de art. 281 Cod procedură civilă întrucâtnu constituie greşeală de judecată.
Nu este fondată nici critica vizând greşita aplicare adispoziţiilor art. 104 alin. 3 din Legea nr. 128/1997 privind statutulpersonalului didactic.
Potrivit acestui text de lege, în vigoare începând din mai2006, personalul didactic din mediul rural, care nu dispune de locuinţă şicăruia nu i se poate oferi locuinţă corespunzătoare în localitatea în care arepostul, i se vor deconta cheltuielile pe mijloacele de transport în comun la şide la locul de muncă. Ulterior textul de lege a prevăzut decontareacheltuielilor de transport pentru întregul personal didactic care nu dispunede locuinţă şi căruia nu i se poate oferi locuinţă corespunzătoare înlocalitatea în care are postul, cu respectarea principiului egalităţii detratament faţă de toţi salariaţii, consacrat de art. 5 alin. 1 din Codul muncii.
Textul menţionat, care se referă într-adevăr la personaluldidactic din instituţiile de învăţământ, se coroborează cu prevederile art.111alin.(6) din lege, potrivit cărora drepturile inspectorilor de la inspectorateleşcolare şi din Ministerul Învăţământului sunt cele stabilite în titlul IV cap. Idin prezenta lege, precum şi cele care decurg din regulamentele proprii deorganizare şi funcţionare, conform legii.
În titlul IV cap.I din Legea nr.128/1997, modificată şicompletată se situează art.104 în cuprinsul căruia se reglementeazădecontarea cheltuielilor de transport de la domiciliu spre locul de muncă şiinvers.
Rezultă că decontarea acestor cheltuieli operează nu numaipentru personalul didactic din unităţile de învăţământ, ci şi pentru inspectoriidin inspectoratele şcolare, cum este reclamantul.
Întrucât soluţia instanţei de fond este rezultatul aplicăriicorecte a dispoziţiilor legale incidente în speţă şi nu se regăseşte astfel încauză motivul de nelegalitate reglementat de art.304 pct.9 Cod procedurăcivilă, în baza art.312 Cod procedură civilă recursul a fost respins canefondat.6. Principiul contributivităţii trebuie aplicat cu prioritate, Legea nr.19/2000fiind legea generală în materia asigurărilor sociale, aşa încât dispoziţiileO.U.G. nr. 4/2005 trebuie interpretate prin prisma prevederilor Legiinr.19/2000, act normativ cu forţă juridică superioară, care reglementeazăprincipiile pe baza cărora funcţionează sistemul public de asigurări socialeArt. 2 lit. e din Legea nr.19/2000Anexa cap. VI Menţiune" a O.U.G. nr. 4/2005
O.U.G. nr.4/2005 se referă la recalcularea pensiilor din sistemulpublic provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, prindeterminarea punctajului mediu anual şi al cuantumului fiecărei pensii, curespectarea prevederilor Legii nr.19/2000.
Este adevărat că în Anexa cap. VI Menţiune" din aceastăordonanţă se arată că nu pot fi luate în calcul la stabilirea punctajului mediuanual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conformlegislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, formele de retribuire în acord,însă, aşa cum bine a reţinut şi instanţa de fond, această dispoziţie vine încontradicţie flagrantă cu principul contributivităţii prevăzut de art. 2 lit. e dinLegea nr.19/2000, potrivit cu care se impune ca toate veniturile obţinute decontestator, pentru care s-a calculat şi achitat contribuţia de asigurărisociale, să fie avute în vedere la calcularea drepturilor de pensie.
Totodată, această dispoziţie legală vine în contradicţie chiar cuscopul respectivei ordonanţe de urgenţă menţionat în preambulul acesteia,respectiv acela de a recalcula pensiile provenite din vechiul sistem public alasigurărilor sociale de stat după principiul la condiţii egale de pensionare,pensii egale, indiferent de anul ieşirii la pensie".
În consecinţă, principiul contributivităţii trebuie aplicat cu prioritate,Legea nr.19/2000 fiind legea generală în materia asigurărilor sociale, aşaîncât dispoziţiile O.U.G. nr.4/2005 trebuie interpretate prin prismaprevederilor Legii nr.19/2000, act normativ cu forţă juridică superioară, carereglementează principiile pe baza cărora funcţionează sistemul public deasigurări sociale.
(Decizia civilă nr.1923/R-CA din 11decembrie 2009)
| ← SECŢIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI... | Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş, la... → |
|---|
