Prin sentinţa civilă nr.111/CA/2009 pronunţată de Tribunalul Argeş după rejudecare, a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamantul av. O.N.
| Comentarii |
|
Prin sentinţa civilă nr.111/CA/2009pronunţată de Tribunalul Argeş după rejudecare, a fostadmisă în parte acţiunea formulată de reclamantul av.O.N., în sensul că a obligat pe pârâţii Baroul A şiComisia de disciplină să emită decizie de finalizare şisoluţionare a anchetei disciplinare desfăşurate în urmasesizării nr.696/2006 şi să comunice reclamantului unrăspuns scris la cererea nr.161/2007, respectiv deciziade finalizare şi soluţionare a anchetei administrative.A fost respins capătul de cerere privind despăgubirilemorale şi materiale, ca nedovedit.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinutcă, în conformitate cu dispoziţiile art.70 din Legeanr.51/1995 şi art.252 din Statutul profesiei de avocat,reclamantul a formulat plângere pentru nesoluţionarea pefond a unui litigiu anterior finalizat cu decizianr.1/2006, precum şi de necomunicare a hotărârii luate,aspecte ce se încadrează în dispoziţiile art.1 şi 8 dinLegea nr.554/2004.
Împotriva acestei sentinţe au formulatrecurs O.N. şi Baroul A.
În recursul reclamantului au fost invocatedispoziţiile art.304 pct.9 şi art.3041 Cod procedurăcivilă susţinându-se, în esenţă, că:
- instanţa a încălcat principiuldisponibilităţii şi a respins cererea privinddespăgubirile şi cheltuielile de judecată deşireclamantul precizase că înţelege să le valorifice într-o acţiune separată;
- deşi a admis capetele 2 şi 3 dinprecizarea la acţiune, instanţa a omis să se pronunţe cuprivire la obligarea pârâţilor să efectueze anchetadisciplinară şi, de asemenea, nu s-a pronunţat cuprivire la obligarea pârâţilor la plata penalităţilor deîntârziere pretinse în condiţiile art.18 din Legeanr.554/2004.
În calea de atac declarată de Baroul A aufost invocate dispoziţiile art.304 pct.7 şi 9 Codprocedură civilă în dezvoltarea cărora s-au arătaturmătoarele:
- hotărârea cuprinde motive străine denatura pricinii, instanţa trimiţând în continuare ladecizia nr.1/2006, deşi plângerea nr.626/2006 eraîndreptată împotriva membrilor Comisiei de disciplină,alţii decât persoana cercetată disciplinar de cătrecomisie, şi astfel se ajunge la stabilirea uneiobligaţii de a răspunde la sesizare pentru un motivstrăin de solicitarea reclamantului;
- în condiţiile art.264, 265 şi 268 dinStatutul profesiei de avocat, Consiliul, după efectuareaanchetei, decide asupra exercitării sau nu a acţiuniidisciplinare, această decizie nu se poate ataca, iarobligaţia de informare nu subzistă şi pe parcursulprocedurii, acesta urmând să primească un răspuns atuncicând se va ajunge la o concluzie. Baroul nu poate fiobligat să exercite acţiunea disciplinară şi de aceeaobligarea la emiterea unei decizii de finalizare estenelegală.
Examinând criticile formulate, Curtea aconstatat că ele sunt fondate în sensul celor ce se vorarăta mai jos.
În ceea ce priveşte recursul reclamantuluiacesta a fost admis în sensul înlăturării dispoziţieiadoptate de instanţă privind daunele materiale şimorale, cu următoarea motivare:
Este adevărat că precizarea de acţiune din14 iunie 2008 nu este formulată în termenul la care sereferă dispoziţiile art.132 din Codul de procedurăcivilă, însă, se apreciază că ea se impune a fi avută învedere de vreme ce, în şedinţa din 3 octombrie 2008,instanţa a apreciat că nu se impune disjungerea ei, prinea realizându-se numai o detaliere a pretenţiiloriniţiale.
Dacă s-ar trece peste această apreciere arurma să se observe că precizarea potrivit căreiareclamantul a solicitat să se ia act că despăgubirilemorale, materiale şi cheltuielile de judecată vor ficerute printr-o acţiune separată, are valoarea uneidezinvestiri a instanţei de aceste pretenţii, chiar dacănu au fost invocate în mod expres prevederile art.246din Codul de procedură civilă.
Sub aspectul penalităţilor pretinse întemeiul art.18 din Legea nr.554/2004, se apreciază căele nu pot face obiect al pronunţării instanţei decontrol judiciar.
Legiuitorul român stabileşte, de regulă, osingură cale de valorificare a unor pretenţii, fără alăsa la alegerea părţii, între două sau mai multedemersuri procesuale, pentru îndestularea aceloraşidrepturi.
Pentru situaţia în care instanţa omite să sepronunţe asupra unui capăt de cerere fie el principal,accesoriu, conex sau incidental, partea este în drept săsolicite completarea hotărârii în conformitate cuprevederile art.2812 Cod procedură civilă. Tocmai deaceea, odată cu introducerea acestor dispoziţii legale afost reformulat şi art.304 alin.1 pct.6 în sensul căpoate constitui motiv de recurs pronunţarea instanţei pemai mult decât s-a cerut ori pe ceea ce nu s-a cerut.Este recurabilă aşadar hotărârea pentru extra şi pluspetita, dar nu şi pentru minus petita, unde există oaltă cale procesuală pusă la îndemâna părţii.
Pentru aceste raţiuni, instanţa de recurs nupoate să decidă asupra criticii privind omisiunea depronunţare a instanţei de fond, însă, în condiţiileart.84 din Codul de procedură civilă, urmează săcalifice această susţinere ca fiind una la care sereferă art.2812 din acelaşi act normativ şi să o trimităspre o competentă soluţionarea aceluiaşi tribunal.
Prima critică din recursul formulat deBaroul A a fost analizată prin prisma a două aspecteprocedurale. Pe de o parte că motivul prev.de art.304pct.7 din codul de procedură civilă este inclus deart.312 în categoria criticilor care duc la modificareşi nu la casare, iar pe de altă parte, observându-sedispoziţiile art.20 alin.3 din Legea nr.554/2004,potrivit cărora, chiar dacă nu s-a judecat fondulcauzei, instanţa de contencios nu poate casa cutrimitere decât o singură dată.
Litigiul a fost generat, aşa cum s-a reţinutîn prima decizie de casare, de faptul că, la 15noiembrie 2006, reclamantul a formulat o plângere princare solicita sancţionarea membrilor comisiei dedisciplină, membrii ce participaseră la pronunţareadeciziei nr.1/2006. Cum la această plângere reclamantulnu a primit răspuns a revenit cu o solicitare la 6martie 2007.
Potrivit art.264 din Statutul profesiei deavocat, plângerea îndreptată împotriva unui avocat seadresează consiliului baroului în care acesta profeseazăîn situaţia tezei I la care se referă acest articol.
Consiliul baroului este acela careprocedează la anchetarea abaterii disciplinare (art.265)urmând procedura la care se referă art.266 şi dupăefectuarea anchetei disciplinare, consiliul barouluidecide exercitarea acţiunii disciplinare, clasareacauzei sau completarea cercetărilor" (art.268).
Concluzia care se desprinde din textelelegale precitate este aceea că cercetarea disciplinarăse structurează, de principiu, pe două etape. O primăetapă în care ancheta disciplinară se face de cătreconsiliul baroului, ce se finalizează cu o decizie aacestuia, şi în măsura în care prin ea s-a dispusexercitarea acţiunii disciplinare, o astfel deactivitate revine unui alt organism. Acesta din urmă nupoate desfăşura nicio activitate decât în măsura în carea fost sesizat cu exercitarea acţiunii disciplinare,sesizare în absenţa căreia nu i se poate imputa vreoinactivitate.
În cauză, până la acest moment, ConsiliulBaroului Argeş nu a pronunţat nicio soluţie asupraanchetei disciplinare pe care era obligat să odesfăşoare în condiţiile textelor amintite, aşa încâteste singurul căruia îi revenea o astfel de obligaţie şicare trebuie îndatorat să o aducă la îndeplinire, avândîn vedere şi termenul scurs de la data sesizării sale.
Soluţia ce urmează a se pronunţa va ficomunicată persoanelor care se referă art.268 alin.2 dinStatut şi ea se poate constitui într-o sesizare ainstanţei disciplinare şi numai după acest moment sepoate imputa Baroului neîndeplinirea obligaţiilorprevăzute de lege.
Cum în cauză nu s-a depăşit prima etapă acercetării disciplinare, s-a apreciat că susţinereaBaroului A este întemeiată, sub aspectul că nu poate ficonsiderat răspunzător pentru nesocotirea uneiîndatoriri legale.
Referitor la posibila susţinere potrivitcăreia Baroul răspunde şi de activitatea consiliuluisău, întrucât acesta din urmă nu este decât un organ deconducere în sensul art.65 din Statut, s-a reţinut căfaţă de modul în care îi sunt stabilite obligaţiile înprima etapă a cercetării disciplinare, activitatea sa nueste o activitate similară unui organ de conducere.
Faţă de această apreciere şi reţinând că înmateria contenciosului administrativ poziţie procesualăpoate dobândi orice autoritate cu sau fără personalitatejuridică, dar cu o personalitate de drept public, decicu dreptul de a adopta decizii care să producă efectejuridice, consiliul baroului are legitimare procesualăpasivă în prezenta pricină.
Pentru toate aceste considerente, ambele recursuriau fost admise, sentinţa fiind modificată, în sensulrespingerii acţiunii faţă de Baroul A şi înlăturăriidispoziţiilor de respingere privind daunele materiale şimorale. Critica privind penalităţile au fost calificatedrept cerere completatoare, fiind trimisă, în bazaart.2812 Cod procedură civilă, Tribunalului Argeş spresoluţionare. Celelalte dispoziţii ale sentinţei au fostmenţinute.2. Personal didactic. Evaluare şi acordare calificativpentru activitatea desfăşurată în cursul anului şcolar.Instanţa competentă.Art. 122 al.5 şi art. 146 din Legea nr. 128/1997;Potrivit.art.146 din Legea nr.128/1997, în măsura încare prezentul statut nu dispune altfel, personaluluididactic i se aplică celelalte dispoziţii din legislaţiamuncii. Şi în alte norme din Statutul personaluluididactic se face trimitere la contractul de muncă (deexemplu art.17), de unde rezultă concluzia căraporturile în care se află cadrele didactice suntraporturi de muncă şi nu de serviciu. Doar dacă suntprevederi exprese, derogatorii de la legislaţia muncii,soluţionarea litigiilor cade în competenţainstanţelor de contencios administrativ ( cum ar fipentru ipoteza mişcării cadrelor didactice - Ordinulnr.5602/2006 abrogat şi înlocuit prin Ordinulnr.2573/2007, precum şi pentru încheierea, modificarea,încetarea contractului de managementului educaţional -Ordinul nr.3142/2006, ca şi pentru contestarea hotărârilor comisiilor după procedura contenciosuluiadministrativ - art.10 pct. 8 şi art.18 alin.3 dinMetodologia şi criteriile de acordare a gradaţiei demerit şi a salariului de merit din învăţământulpreuniversitar, deşi este discutabilă atribuirea decompetenţă printr-un ordin al ministrului). În toatecelelalte situaţii, se aplică legislaţia muncii.(Decizia nr. 1155/R-CONT din 4 noiembrie 2009)
| ← Prin acţiunea înregistrată sub nr.121/109/2009 pe rolul... | Prin sentinţa nr.110/CA din 23.02.2009, pronunţată de... → |
|---|
