Retractarea demisiei ca act unilateral de voinţă se face numai cu acordul expres al angajatorului, în caz contrar demisia îşi produce efectele.
| Comentarii |
|
Retractarea demisiei ca act unilateral de voinţă se face numai cuacordul expres al angajatorului, în caz contrar demisia îşi produceefectele.
Art. 57 şi 79 din Codul muncii
Potrivit doctrinei şi practicii judiciare în materie,manifestarea de voinţă a salariatului cu privire la încetarea, dininiţiativa sa, a contractului individual de muncă este irevocabilă,retractarea ei fiind posibilă numai cu acordul expres sau implicit alangajatorului.
Cum în speţă, angajatorul nu şi-a exprimat acest acord,în mod legal a fost emisă decizia de încetare a contractuluiindividual de muncă conform art.57 şi 79 din Codul muncii.
(Decizia civilă nr.1210/R-CM/02 iulie 2009)
La data de 11.09.2008, contestatoarea I.C.M., încontradictoriu cu intimata S.C. Distrigaz Sud S.A. a formulat contestaţieîmpotriva Deciziei nr.106/2008 emisă de intimată, solicitând anulareaacesteia.
În motivare, contestatoarea a arătat că a fost angajataintimatei în perioada noiembrie 1999-08.09.2008 şi că la 29.08.2008 aformulat cerere prin care a demisionat La data de 01.09.2008 şi-aretractat cererea de demisie, continuând să se prezinte la serviciu şi să-şiîndeplinească atribuţiile până la data de 08.09.2008 când i-a fost înmânatădecizia de desfacere a contractului de muncă.Această măsură estenelegală pentru că nu se încadrează în dispoziţiile art.79 din Legeanr.53/2003 deoarece la momentul luării ei nu mai exista o manifestarede voinţă din partea sa privind încetarea raporturilor de muncă.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea contestaţiei,arătând că manifestarea de voinţă a salariatului cu privire la încetarea, dininiţiativa sa a contractului individual de muncă este irevocabilă,retractarea acesteia fiind posibilă doar cu acordul angajatorului.În situaţiade faţă conducerea unităţii nu a fost de acord cu retractarea demisieiastfel că în mod legal contractul de muncă al acesteia a încetat.
Tribunalul Argeş, prin sentinţa civilă nr.42/CM din 14ianuarie 2009 a respins contestaţia, reţinând următoarele:
La data de 29.08.2008, contestatoarea a solicitat desfacereacontractului de muncă prin demisie, arătând în cuprinsul cererii că aoptat pentru această măsură ca urmare a presiunii exercitate de şefa sadirectă. Pe cerere se află înscrisă rezoluţia conducătorului unităţiiintimate din data de 1.09.2008, în sensul aprobării acesteia cu menţiunearespectării termenului de preaviz. La data de 1.09.2008 contestatoarea adepus o nouă cerere prin care a solicitat retragerea cererii de demisie,însă directorul unităţii nu a fost de acord cu aceasta, fapt ce rezultă dinmenţiunile înserate de acesta pe petiţie, emiţând decizia de încetare acontractului de muncă nr.106/2008 potrivit disp.art.57 şi 79 din Codulmuncii.
Manifestarea de voinţă a salariatului cu privire la încetarea,din iniţiativa sa a contractului de muncă este irevocabilă, retractarea eifiind posibilă numai cu acordul expres sau implicit al angajatorului.
S-a reţinut de către prima instanţă că a fost respectat şitermenul de preaviz, din moment ce potrivit art.57 din contractulcolectiv de muncă la nivel de unitate acest termen de preaviz nu poate fimai mare de 15 zile calendaristice pentru salariaţii cu funcţii de execuţie,iar cererea de demisie a fost depusă la 29.08.2008, rezoluţia directoruluiunităţii de aprobare a demisiei poartă data de 1.09.2008, iar decizia deîncetare a contractului de muncă a fost emisă la 8.09.2008. Este astfelevident că s-a respectat termenul de preaviz conform dispoziţiilorarticolului sus enunţat, iar contestatoarea şi-a continuat activitatea înperioada de preaviz.
Pentru cele ce preced, având în vedere şi faptul că nu s-adovedit existenţa vreunui viciu de consimţământ, aşa cum a susţinutcontestatoarea, s-a respins contestaţia în baza art.41,76 din codul muncii.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen legalcontestatoarea, invocând prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă,după cum urmează:
1.- Lipsa de rol activ a instanţei în ceea ce priveşteadministrarea probelor, cât şi în aprecierea celor existente la dosar.
Dezvoltând această critică, contestatoarea a arătat, în esenţă,că s-au exercitat presiuni psihice şi morale asupra sa din partea şefei deserviciu, presiuni care au determinat-o la gestul demisiei. Aceste presiunile-a dovedit., însă i s-a respins cererea de completare a lor. Oricum, îndosar există suficiente probe care explică presiunile psihice la care a fostsupusă neîntrerupt în următoarele 2 luni premergătoare demisiei.
Normal era să se constate că demisia nu mai reprezintă unact final de voinţă al angajatei, pentru că ea a fost urmată de celălalt actde renunţare la demisie şi deci trebuia să se menţină în continuarecontractului individual de muncă.
2.- Au fost apreciate eronat probele şi s-au interpretat greşitdispoziţiile legale.
În cauza de faţă, cererea de demisie s-a făcut fără niciunpreaviz, deşi potrivit art.79 din Legea nr.53/2003 prin demisie se înţelegeactul unilateral de voinţă al salariatului care, printr-o notificare scrisă,comunică angajatorului încetarea contractului individual de muncă, dupăîmplinirea unui termen de preaviz.
Este adevărat că, potrivit art.79 pct.7 din Legea nr.53/2003,contractul individual de muncă încetează fie la data expirării termenuluide preaviz, fie la data renunţării totale ori parţiale de către angajator latermenul respectiv, dar legiuitorul a făcut această precizare atunci cândangajatorul are iniţiativa îndepărtării din serviciu a angajatului respectiv,ori în speţă preavizul, deci termenul de 15 zile era apanajulcontestatoarei.
Pentru aceste motive s-a solicitat admiterea recursului, iar pefond admiterea contestaţiei.
Recursul a fost respins ca nefondat, Curtea reţinândurmătoarele:
În ceea ce priveşte prima critică invocată, aşa cum în modjudicios a reţinut şi instanţa de fond, contestatoarea nu a dovedit că aformulat cerere de demisie urmare exercitării asupra sa a unor presiunipsihice şi morale.
În mod normal, din moment ce salariatul a avut iniţiativaîncetării contractului, neexistând deci o decizie a angajatorului, persoanaîn cauză nu are cum să sesizeze instanţa judecătorească invocândnelegalitatea sau netemeinicia concedierii.
Totuşi, se poate solicita anularea demisiei, în situaţia în careconsimţământul celui care a demisionat a fost viciat prin eroare, dol sauviolenţă.
Deşi recurenta a susţinut că a dovedit existenţa unor presiunipsihice şi morale, în cauză nu s-a demonstrat că i-a fost viciatconsimţământul printr-unul din cele trei vicii de consimţământ.
În cadrul aceleiaşi critici recurenta a pretins că trebuiamenţinut în continuare contractul individual de muncă, din moment cecererea sa de demisie a fost urmată de o altă cerere, de renunţare lademisie.
Este adevărat, din acest punct de vedere, că la data de1.09.2008 contestatoarea a depus o nouă cerere prin care a solicitatretragerea cererii de demisie, însă angajatorul nu a fost de acord curetragerea demisiei.
Potrivit doctrinei şi practicii judiciare în materie,manifestarea de voinţă a salariatului cu privire la încetarea, din iniţiativasa, a contractului individual de muncă este irevocabilă, retractarea ei fiindposibilă numai cu acordul expres sau implicit al angajatorului.
Cum în speţă, angajatorul nu şi-a exprimat acest acord, înmod legal a fost emisă decizia nr.106 din 8 septembrie 2008 de încetare acontractului individual de muncă conform art.57 şi 79 din Codul muncii.
Nici următoarea critică nu a fost reţinută de instanţa decontrol judiciar.
Potrivit disp.art.79 alin.1 din Codul muncii, prin demisie seînţelege actul unilateral de voinţă a salariatului care, printr-o notificarescrisă, comunică angajatorului încetarea contractului individual demuncă, după împlinirea unui termen de preaviz.
Conform art.79 alin.7 din Codul muncii, contractulindividual de muncă încetează la data expirării termenului de preaviz saula data renunţării totale ori parţiale de către angajator la termenulrespectiv.
Prin urmare, termenul de preaviz operează în favoareaangajatorului, ci nu al angajatului, aşa cum susţine recurenta, tocmaipentru a asigura angajatorului posibilitatea de a lua măsurile necesareînlocuirii salariatului demisionar, evitându-se astfel consecinţele negativepe care le-ar putea avea încetarea intempestivă a contractului de muncă,acesta fiind de fapt scopul preavizului.În consecinţă, pentru cele ce preced, în baza disp.art.291 Codul muncii şiart.312 alin.1 Cod procedură civilă, s-a dispus respingerea recursului.
| ← ACHITARE DUPĂ REŢINEREA CAUZEI SPRE JUDECARE CONFORM ART. 2781... | Repararea prejudiciului cauzat de fapta ilicita → |
|---|
