Plenitudinea de competenţă a instanţei de judecată în înlocuirea sancţiunilor disciplinare.
| Comentarii |
|
Plenitudinea de competenţă a instanţei de judecată în înlocuireasancţiunilor disciplinare.
Art. 266 din Codul muncii
Potrivit dispoziţiilor art. 266 din Codul muncii, angajatorulstabileşte sancţiunea disciplinară aplicabilă în raport cu gravitatea abateriidisciplinare săvârşite de salariat, având în vedere următoarele: împrejurărileîn care fapta a fost săvârşită, gradul de vinovăţie a salariatului, consecinţeleabaterii disciplinare, comportarea generală în serviciu a salariatului şieventualele sancţiuni disciplinare suferite anterior de către acesta.
Art.266 din Codul muncii nu constituie doar o repetare saudetaliere a dispoziţiilor art. 61 din acelaşi act normativ, ci constituie temeiuljuridic al concedierii salariatului pentru o abatere disciplinară de o gravitateredusă, dar din care rezultă voinţa constantă a angajatului de a încălcaobligaţiile de serviciu.
Deşi iniţial, în jurisprudenţă s-a decis că instanţa de judecată nueste îndreptăţită să adopte o altă soluţie, de exemplu să înlocuiascădesfacerea disciplinară a contractului de muncă cu o sancţiune mai uşoară,deoarece stabilirea şi aplicarea sancţiunilor disciplinare este atributulexclusiv al conducerii unităţii, în prezent, această opinie este unaminoritară.
Aceasta deoarece într-o societate democratică, aplicarea legii, încazul de faţă art. 266 Codul muncii, nu poate fi sustrasă controluluijudecătoresc.
Mai mult decât atât, practica Curţii Europene a DrepturilorOmului este constantă în promovarea preeminenţei dreptului, considerândputerea discreţionară atribuită unui organ cu privire la drepturile individuluica fiind o înfrângere prin lege a acelui drept. Or, în condiţiile stabilirii decriterii concrete pentru aprecierea sancţiunii disciplinare, ce se impune a fiaplicată, împiedicarea instanţei de a observa respectarea lor le lipseşte deorice valoare, constituind o încurajare a arbitrariului în procesul de decizie alangajatorului şi constituie în plus o încălcare a art.6 din ConvenţiaEuropeană a Drepturilor Omului referitor la accesul liber la justiţie.
În concluzie, instanţa de judecată are aptitudinea legală de aînlocui o sancţiune disciplinară cu una mai uşoară.
(Decizia civilă nr.1308/R-CM din 02 octombrie 2009)
Prin acţiunea înregistrată la data de 13.06.2008, contestatorul P.C. aformulat contestaţie împotriva deciziei nr.7/11.02.2008 emisă de societateaintimată S.C. IATSA Platforma Ştefăneşti S.A., solicitând anularea acesteia cafiind nelegală şi netemeinică, precum şi ca instanţa să dispună reîncadrarea sa înaceeaşi funcţie, cu plata drepturilor salariale şi a tuturor drepturilor ce derivă dinneplata salariului de la data desfacerii contractului şi până la reîncadrare; cucheltuieli de judecată.
În motivarea contestaţiei s-a arătat că prin decizianr.460/R/CM/02.10.2007, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în dosarulnr.5541/109/2006, s-a dispus anularea deciziei nr.44/30.05.2005 emisă desocietatea intimată şi reintegrarea contestatorului cu plată drepturilor băneştiîncepând cu data desfacerii contractului de muncă şi până la reintegrarea efectivă.
Prin decizia nr.5/29.01.2008 emisă de intimată s-a dispus formalreintegrarea contestatorului în funcţia de inginer începând cu 01.02.2008, cu unsalariu de încadrare de 1255 lei.
Această decizie este nelegală întrucât nu a fost comunicatăcontestatorului şi nu respectă dispoziţiile deciziei nr.460/2007 a Curţii de ApelPiteşti, reîncadrarea nefiind pe acelaşi post, respectiv şef departament, iar salariuleste mult mai mic decât cel pentru această funcţie.
De asemenea, nelegală este şi decizia nr.7/11.02.2008 emisă de aceeaşiintimată, prin care contestatorului i-a fost desfăcut disciplinar contractul de muncă,pentru următoarele motive:
- contractul individual de muncă al contestatorului nu a fost încheiat,astfel că intimata nu avea cum să dispună desfacerea acestuia;
- nu au fost respectate prevederile legale privind desfacereacontractului de muncă, potrivit disp.art.267 Codul muncii, respectiv contestatorulnu a fost convocat în scris pentru efectuarea cercetării disciplinare prealabile;
- desfacerea contractului de muncă s-a dispus în perioada în carecontestatorul se afla în incapacitate de muncă, iar dispoziţiile art.60 lit.(a) din Codulmuncii prevăd că salariaţii nu pot fi concediaţi pe perioada incapacităţii de muncădin cauză de boală.
A mai arătat contestatorul că cele invocate în decizia contestată nuconstituie abateri disciplinare în sensul teoriei şi practicii judiciare în domeniuldreptului muncii deoarece, potrivit dispoziţiilor art.61 din Codul muncii,concedierea se poate dispune în cazul în care salariatul a săvârşit o abatere gravăsau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii, iar nerespectarea de cătreintimată a dispoziţiilor deciziei de reintegrare nu-i poate fi imputată acestuia.
La data de 08.10.2008, intimata a formulat întâmpinare invocândexcepţia de tardivitate a contestaţiei împotriva deciziei nr.5/29.01.2008.
Tribunalul Argeş, prin sentinţa civilă nr.455 din 3.03.2009 a admis înparte contestaţia, precizată, în sensul că a anulat în parte decizia nr.7/11.02.2008emisă de intimată şi a dispus înlocuirea sancţiunii aplicată cu cea prevăzută deart.264 alin.1 lit.d din Codul muncii, respectiv reducerea salariului cu 10\% pe olună.
Prin aceeaşi hotărâre s-a dispus reintegrarea contestatorului cu platadrepturilor salariale actualizate, majorate şi indexate, reduse corespunzător cusancţiunea aplicată şi s-a respins contestaţia împotriva deciziei nr.5/29.01.2008 cafiind tardiv formulată, cât şi cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Pentru a se pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinuturmătoarele:
Prin decizia nr.460/R-CM/2.10.2007 pronunţată de Curtea de ApelPiteşti, s-a dispus anularea deciziei nr.44/30.05.2005 emisă de intimata S.C.IATSA Platforma Ştefăneşti S.A. şi reintegrarea contestatorului, cu obligareaintimatei la plata către acesta a drepturilor prevăzute de art.78 Codul muncii de ladata deciziei de concediere şi până la reintegrarea efectivă, reţinându-se că intimataa desfăcut contractul individual de muncă al contestatorului fără a-i oferi acestuiaun alt loc de muncă şi fără a comunica lista locurilor de muncă vacante din unitate.
Urmare acestei decizii, la data de 29.01.2008, intimata a emis decizianr.5, prin care, începând cu data de 1.02.2008 a fost reîncadrat contestatorul înfuncţia de inginer, cu salariu de încadrare de 1255 lei, atribuţiile de serviciustabilindu-se în funcţie de studiile absolvite şi pregătirea profesională raportate lainteresele societăţii, contractul individual de muncă actualizându-se în condiţiilelegii. În alin.2 al deciziei se arată că P.C. are obligativitatea prezentării avizelormedicale şi efectuării instructajelor, în condiţiile prevăzute de legislaţia muncii învigoare, până la data de 01.02.2008.
Contestatorul a luat la cunoştinţă de decizia nr.5/2008 la data de30.01.2008, în timp ce contestaţia a formulat-o la data de 13.06.2008, deci cudepăşirea termenului prevăzut de art.283 alin.1 lit.(a) din Codul muncii, fiindformulată deci tardiv, motiv pentru care s-a admis excepţia invocată de cătreintimată şi s-a respins această contestaţie.
Referitor la contestaţia împotriva deciziei nr.7/11.02.2008, instanţa defond a reţinut că prin aceasta intimata a dispus desfacerea disciplinară a contractuluide muncă al contestatorului, începând cu data de 11.02.2008, în temeiul art.61 lit.(a)coroborat cu art.264 alin.1 lit.(f) Codul muncii, motivat de fapt că acesta refuzăvehement să se conformeze procedurilor legale ce vizează efectuarea instructajelorde protecţie a muncii şi pentru situaţii de urgenţă, precum şi ridicarea dosaruluimedical pentru efectuarea analizelor cerute de lege, în vederea definitivăriireintegrării potrivit deciziei nr.5/29.01.2008.
De asemenea, s-a reţinut şi atitudinea contestatorului, respectivcomportamentul şicanator, de hărţuire a factorilor de resort din cadrul societăţii cea generat perturbarea desfăşurării normale a activităţii la nivelul societăţii.
Contestatorul pretinde că decizia a fost emisă fără efectuarea cercetăriiprealabile şi fără să fie convocat în scris, precum şi faptul că, la data emiterii decizieise afla în incapacitate de muncă din motive de boală.
Din actele de la dosar, inclusiv din depoziţiile martorilor audiaţi încauză, prima instanţă a reţinut că după data de 1.02.2008 contestatorul a fost zilnicla sediul societăţii, însă a refuzat semnarea de primire a documentelor ce i-au fostcomunicate, precum şi orice colaborare cu conducerea societăţii.
Având în vedere dispoziţiile art.267 alin.3 din Codul muncii, instanţa aconchis că susţinerile contestatorului sunt neîntemeiate, sancţiunea disciplinarăfiind legală şi în lipsa cercetării prealabile, atunci când salariatul refuză să dea cursconvocării fără un motiv obiectiv.
Nefondată s-a reţinut a fi şi cealaltă susţinere a contestatorului,întrucât a depus la dosar adeverinţe medicale, ce nu pot fi substituite certificatelormedicale, iar cele două certificate medicale depuse în copie la dosar se referă laperioade ulterior datei de emitere a deciziei contestate.
În ceea ce priveşte susţinerea contestatorului că nu i se poate desfacecontractul de muncă pentru că acesta nu există, instanţa a reţinut că neîncheiereamaterială a contractului individual de muncă se datorează contestatorului care arefuzat să semneze şi să completeze dosarul medical, dosarul de protecţie a muncii,dosarul pentru situaţii de urgenţă şi semnarea C.I.M.
A apreciat totuşi instanţa de fond că măsura disciplinară luată este preaseveră faţă de gravitatea abaterii disciplinare, întrucât neîndeplinirea acestor obligaţiişi comportamentul contestatorului se datorează stării litigioase în care acesta se aflăcu conducerea unităţii, considerent faţă de care s-a dispus înlocuirea sancţiunii, aşadupă cum s-a arătat cu ocazia reproducerii dispozitivului hotărârii.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs în termen legal ambelepărţi.
Contestatorul P.C. pretinde că sentinţa este nelegală şi netemeinică,sub aspectul motivelor prevăzute de art.304 pct.7, 8 şi 9 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea recursului a arătat că nu există abatere disciplinarăpentru că intimata nu avea ce contract să-i desfacă, atâta timp cât el nu există. Nu s-a supus controlului medical, deoarece intimata nu i-a pus la dispoziţie acelaşi postdin care a fost concediat.
Printr-un al doilea motiv de recurs, contestatorul a susţinut că aformulat în termen contestaţie împotriva deciziei nr.5/290/2008, întrucât a luatcunoştinţă de această decizie la data de 27.05.2008, când a depus un borderou îndosarul nr.2928/280/2008 al Judecătoriei Piteşti.
De altfel hotărârea este nemotivată, iar instanţa nu spune nimic cuprivire la tardivitatea contestaţiei deciziei nr.5/2008.
S-a solicitat admiterea recursului, iar pe fond admiterea contestaţiei aşacum a fost formulată.
Intimata S.C. IATSA Platforma Ştefăneşti S.A., prin recursul declarat ainvocat motivele de modificare prevăzute de art.304 pct.9 şi 6 Cod procedură civilăşi a susţinut, în esenţă, că instanţa de judecată nu are aptitudinea de a înlocui osancţiune disciplinară cu una mai uşoară, întrucât aplicarea sancţiunilor disciplinareeste atributul exclusiv al angajatorului, pe de o parte, iar pe de altă parte abatereadisciplinară reţinută în sarcina contestatorului este extrem de gravă şi astfel nu seputea dispune înlocuirea sancţiunii.
Prin următoarea critică invocată s-a susţinut că instanţa a acordat extrapetita, întrucât contestatorul a solicitat prin cererea adresată instanţei numaireintegrarea în funcţia de şef departament şi nu în funcţia de inginer, funcţie în careinstanţa de fond a dispus reintegrarea.
Examinând actele de la dosar, în raport cu criticile invocate, având învedere şi dispoziţiile art.3041 Cod procedură civilă, Curtea a respins ca nefondateambele recursuri, pentru următoarele considerente:
În ceea ce priveşte recursul declarat de către contestator, aşa cum binea reţinut şi instanţa de fond, deşi prin decizia nr.5/29.01.2008 s-a dispusreîncadrarea contestatorului conform deciziei nr.460/2007 a Curţii de Apel Piteşti,nu s-a putut încheia efectiv un contract de muncă din culpa contestatorului, care arefuzat să semneze şi să completeze dosarul medical, dosarul de protecţie a muncii,dosarul pentru situaţii de urgenţă şi semnarea C.I.M.
Potrivit alin.2 din decizia nr.5/2008, contestatorul avea obligaţiaprezentării avizelor medicale şi efectuării instructajelor, în condiţiile prevăzute delegislaţia muncii în vigoare, până la data de 1.02.2008.
De asemenea, Codul muncii, prin art.27 şi 28 prevede obligativitateaavizului medical la angajare, precum şi pe durata executării contractului lareînceperea activităţii după o întrerupere mai mare de un an.
Şi în Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Naţional pe anii2007 - 2010 s-a reglementat în art.31 alin.3 din acesta că refuzul salariatului de a sesupune examinărilor medicale constituie abatere disciplinară.
Aşadar, chiar dacă nu s-a materializat contractul individual de muncă,contestatorul a săvârşit o abatere disciplinară, cu toate consecinţele ce decurg dinaceasta.
Referitor la contestaţia formulată împotriva deciziei nr.5/23.01.2008,s-a constatat că este tardivă, întrucât contestatorul a luat la cunoştinţă de aceasta nula data de 27.05.2008, aşa cum susţine acesta, ci la data de 30.01.2008, aşa după cumrezultă din înscrisul intitulat Obiecţiuni la decizia nr.5/2008", înregistrat laintimată sub nr.164/30.01.2008 (f.45 dosar fond).
În raport de această dată, având în vedere şi prevederile art.283 alin.1(a) din Codul muncii, potrivit cu care cererile în vederea soluţionării unui conflictde muncă pot fi formulate în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care afost comunicată decizia unilaterală a angajatorului referitoare la încheierea,executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual demuncă, contestaţia împotriva acestei decizii este tardiv formulată.
În consecinţă, în baza art.291 Codul muncii, raportat la art.312 alin.1Cod procedură civilă, acest recurs a fost respins ca nefondat.
Aceeaşi soluţie s-a impus şi cu privire la recursul declarat de cătreintimată, sub aspectul ambelor critici formulate.
Nu s-a verificat motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art.304pct.9 Cod procedură civilă, faţă de dispoziţiile art.266 din Codul muncii, cât şi înraport de doctrina şi jurisprudenţa actuală.
Potrivit dispoziţiilor art.266 din Codul muncii, angajatorul stabileştesancţiunea disciplinară aplicabilă în raport cu gravitatea abaterii disciplinaresăvârşite de salariat, având în vedere următoarele: împrejurările în care fapta a fostsăvârşită, gradul de vinovăţie a salariatului, consecinţele abaterii disciplinare,comportarea generală în serviciu a salariatului şi eventualele sancţiuni disciplinaresuferite anterior de către acesta.
Art.266 din Codul muncii nu constituie doar o repetare sau detaliere adispoziţiilor art.61 din acelaşi act normativ, ci constituie temeiul juridic alconcedierii salariatului pentru o abatere disciplinară de o gravitate redusă, dar dincare rezultă voinţa constantă a angajatului de a încălca obligaţiile de serviciu.
Deşi iniţial, în jurisprudenţă s-a decis că instanţa de judecată nu esteîndreptăţită să adopte o altă soluţie, de exemplu să înlocuiască desfacereadisciplinară a contractului de muncă cu o sancţiune mai uşoară, deoarece stabilireaşi aplicarea sancţiunilor disciplinare este atributul exclusiv al conducerii unităţii, înprezent, această opinie este una minoritară.
Aceasta deoarece într-o societate democratică, aplicarea legii, în cazulde faţă art.266 Codul muncii, nu poate fi sustrasă controlului judecătoresc.
Mai mult decât atât, practica Curţii Europene a Drepturilor Omuluieste constantă în promovarea preeminenţei dreptului, considerând putereadiscreţionară atribuită unui organ cu privire la drepturile individului ca fiind oînfrângere prin lege a acelui drept. Or, în condiţiile stabilirii de criterii concretepentru aprecierea sancţiunii disciplinare, ce se impune a fi aplicată, împiedicareainstanţei de a observa respectarea lor le lipseşte de orice valoare, constituind oîncurajare a arbitrariului în procesul de decizie al angajatorului şi constituie în plus oîncălcare a art.6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului referitor la accesulliber la justiţie.
În concluzie, instanţa de judecată are aptitudinea legală de a înlocui osancţiune disciplinară cu una mai uşoară.
Cum în speţă abaterea disciplinară care a condus la sancţionareacontestatorului nu prezintă o asemenea gravitate de natură a conduce la desfacereacontractului de muncă, aceasta fiind săvârşită pe fondul stării litigioase existentăîntre părţi referitoare la reîncadrarea contestatorului pe acelaşi post, în modjudicios instanţa de fond a apreciat că se impune înlocuirea sancţiunii aplicate cuuna mai uşoară.
Cealaltă critică invocată în recurs a fost privită tot ca neîntemeiată,întrucât, aşa cum rezultă atât din considerentele sentinţei, cât şi din dispozitivulacesteia, instanţa a dispus reintegrarea contestatorului cu plata drepturilor salarialeactualizate, fără a menţiona reîncadrarea în funcţia de inginer, aşa cum pretinderecurenta-intimată.Pentru toate aceste considerente, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă a fostrespins şi acest recurs.
| ← Contencios fiscal. Suspendarea soluţionării contestaţiei în... | Acordarea sporului de calculator de 15\% personalului auxiliar... → |
|---|
