Decizia civilă nr. 134/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 134/R/2011
Ședința 17 ianuarie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : L. D.
JUDECĂTOR : I.-R. M. JUDECĂTOR : D. G. GREFIER : C. M.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții C. LOCAL AL O. N. și P. O. N. împotriva sentinței civile nr. 3. din 17 mai 2010, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul intimat M. D., și pe pârâtul intimat G. Ș. S. N., având ca obiect calcul drepturi salariale L. 2..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost comunicate intimaților și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și de timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 13 ianuarie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul intimat M. D. prin U. J. a S. L. din Î. B. N.a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea ca neîntemeiată a excepției lipsei calității procesuale pasive a recurenților, respingerea ca nefondate a recursurilor și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată, precum și judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
Curtea constată prezentul recurs în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 3. din 17 mai 2010, pronunțată de Tribunalul
Bistrița Năsăud în dosarul nr. (...), s-a admis ca fiind întemeiată acțiunea civilă formulată de reclamantul/a M. D. prin U. J. A S. L. DIN Î. B.-N. împotriva pârâților G. Ș. S. N., C. LOCAL AL O. N. și P. O. N. și în consecință:
- a fost obligat pârâtul G. Ș. S. N. să calculeze și să plătească reclamantului/ei drepturile salariale restante din aplicarea dispozițiilor L. nr.2., reprezentând diferența dintre salariul efectiv încasat și cel datorat în conformitate cu prevederile L. nr.2., cu începere din data de 1 octombrie 2008 și până la 31 decembrie 2009, sume actualizate cu indicele inflației la data plății efective;
- au fost obligați pârâții C. LOCAL AL O. N. și P. O. N. să aloce pârâtului
G. Ș. S. N. fondurile necesare plății sumelor restante datorate.
- a fost obligat pârâtul G. Ș. S. N. să plătească reclamantului/ei suma de
30 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul/a face parte din rândul personalului didactic din învățământul preuniversitar și, înperioada 1 octombrie 2008 - 31 decembrie 2009, a funcționat în cadrul pârâtei de rând 1, unitate școlară de învățământ, cu personalitate juridică, salarizarea sa fiind reglementată de dispozițiile L. nr. 1., modificate și completate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8., act normativ care a stabilit că salariul de bază se determină pe baza următoarelor elemente: 1. valoarea coeficientului de multiplicare 1,000, care se stabilește anual prin hotărâre de G. și 2. coeficientul de multiplicare specific în raport de funcție, de nivelul studiilor și de vechimea în învățământ, prevăzut în anexele, parte integrantă a ordonanței. Anexele au cunoscut modificări succesive, urmare a creșterii anuale a valorii coeficientului de multiplicare 1,000 și a modificării coeficienților de multiplicare pentru funcțiile didactice, modificări realizate printre alte acte normative și în baza O. G. nr. 1.. Această ordonanță a fost aprobată cu modificări prin L. nr. 2., act normativ conform căruia începând cu 1 octombrie
2008 salariile personalului didactic din învățământul preuniversitar, a personalului cu funcții didactice auxiliare din învățământ au cunoscut o creștere semnificativă, urmare a majorării valorii coeficientului de multiplicare. A., pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar și pentru funcțiile didactice auxiliare din învățământ valoarea coeficientului de multiplicare pe perioada 1 octombrie - 31 decembrie 2008 a crescut de la
291,678 lei la valoarea de 400 lei.
Această lege nu a fost pusă în executare de către angajator așa cum rezultă din adeverința eliberată de unitate, nefiind alocate fonduri pentru creșterea efectivă a coeficientului de multiplicare.
Prin acte normative succesive, de forță juridică inferioară legii, s-a încercat justificarea refuzului de a se pune în aplicare L. 2., însă ordonanțele de urgență adoptate de guvern au fost ulterior fie respinse, fie declarate neconstituționale după cum urmează:
Prin OUG nr. 1., adoptată în ziua publicării legii menționate și publicată la 31 octombrie 2008, s-a prevăzut că în perioada octombrie-decembrie 2008 valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 a salariilor personalului didactic se stabilește la 266,026 lei, respectiv 299,933 lei, cu mult sub nivelul prevăzut de lege.
Prevederile ordonanței de urgență au fost declarate ca fiind neconstituționale prin D. nr. 1221 din 12 noiembrie 2008 a C. C. , cumotivarea că „adoptarea de către G. a O. de urgenta nr. 1. nu a fost motivata de necesitatea reglementarii intr-un domeniu in care legiuitorul primar nu a intervenit, ci, dimpotrivă, de contracararea unei masuri de politica legislativa in domeniul salarizării personalului din învățământ adoptata de P. Asa fiind, in condițiile in care legiuitorul primar a stabilit deja prin L. { H. "http://www.legestart.ro/L.-221-2008-aprobarea-O.-G.-15-2008-cresterile- salariale-ce-se-vor-acorda-anul-2008-personalului-invatamant-%..htm" |nr. 2.} pentru aprobarea O. G. { H. "http://www.legestart.ro/O.-15-2008-cresterile- salariale-ce-se-vor-acorda-anul-2008-personalului-invatamant-
%28Mjk5NzE1%29.htm" |nr. 1.} privind creșterile salariale ce se vor acorda inanul 2008 personalului din învățământ, publicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 730 din 28 octombrie 2008, condițiile si criteriile de acordare a acestor creșteri salariale, G.ul, prin intervenția sa ulterioara, intra in conflict cu prevederile art. 61 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora "P.ul este organul reprezentativ suprem al poporului roman si unica autoritate legiuitoare a tarii".
Este lipsită de relevanță împrejurarea că prevederile OUG nr. 3. și 4., care reiau și modifică dispozițiile actelor normative anterioare, declarate ca fiind neconstituționale, nu au mai fost analizate pe fond de către Curtea C onstituțională, excepțiile devenind inadmisibile prin prisma faptului că la data controlului de constituționalitate ele au fost abrogate.
Nu poate fi acceptată teza potrivit căreia prevederile art.2 din OUG nr. 3.
și art. 2 din OUG 4. și-ar fi produs efectele de vreme ce ele vizează doar modificarea perioadelor la care se referă articolul nr.1¹ lit. a și b din OUG nr.
1., introdus prin OUG nr. 1., text de lege care a fost declarat în întregime ca fiind contrar dispozițiilor Constituției prin D. C. C. nr. 842/(...) și 9., și care a fost suspendat și mai apoi abrogat în virtutea prevederilor art. 31 alin.3 din L.
47/1992.
Pe de altă parte, prin creșterea salarială prevăzută de OUG nr. 1., așa cum a fost aprobată cu modificări prin L. nr. 2., reclamanta a dobândit cel puțin o speranță legitimă că va beneficia de drepturile bănești solicitate, iar urmare a caracterului neconstituțional al actelor care au blocat aplicarea prevederilor legii, cel puțin pentru perioada 1 octombrie 2008 - 31 martie
2009, dreptul reclamantei a devenit unul câștigat, și nu poate fi înlăturat fără încălcarea prevederilor art. 1 din Primul Protocol adițional la C.
În practica C. Europene a Drepturilor Omului s-a reținut în mod constant faptul că speranța legitimă echivalează cu un bun, respectiv valoare patrimonială în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, astfel că intră sub incidența drepturilor ocrotite de această prevedere.
Așa cum s-a subliniat printre altele și în cauza Weissman și alții împotriva României în legătură cu noțiunea de "speranță legitima", interesul patrimonial poate fi considerat o "valoare patrimoniala" atunci când are o bază suficienta in dreptul intern.
Or, nu s-ar putea afirma că prevederile unei legi adoptate de P. și publicată în Monitorul Oficial al României, nu ar fi o bază suficientă pentru a conferi reclamantei speranța legitimă că dreptul său de creanță constând în creșterea salarială menționată va fi respectat de statul a cărui reprezentant l-a acordat.
Așa fiind, tribunalul a reținut că pretențiile formulate de către reclamant/ă sunt întemeiate, astfel că urmează să le admită în parte, respectiv începând cu data de 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009.
Pentru perioada ulterioară datei de 31 decembrie 2009 pretențiile urmează a fi respinse, având în vedere că prin L. 3., în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2010, prevederile OUG nr. 1., cu tot cu modificările aduse prin L. 2., referitoare la salarizarea personalului din învățământ au fost abrogate, iar acordarea unor drepturi salariale în temeiul acestora nu mai este posibilă.
Dată fiind neplata la timp a sumelor cuvenite în baza L. nr. 2., potrivit art.161 alin.4 din Codul muncii, sumele ce urmează a fi achitate vor fi actualizate cu indicele inflației la data plății efective, pentru perioada cuprinsă între data scadenței fiecărei sume și data plății efective.
Cum pârâții de rând 2 și 3 sunt autoritățile care în conformitate cu art. 167 din L. nr. 84/1995, republicată, asigură finanțarea unităților de învățământ preuniversitar, aceștia au fost obligați să aloce fondurile necesare plății către reclamant/ă a sumelor restante datorate, în aceleași condiții în care asigură plata celorlalte drepturi salariale ale personalului didactic.
În baza art.274 C.pr.civ. unitatea de învățământ a fost obligată să plătească reclamantei suma de 10 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând cota parte plătită de aceasta cu titlu de onorariu avocațial încasat în comun pentru toți reclamanții de la această unitate, conform împuternicirii avocațiale și chitanței depusă în copie în dosar.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, în termenul legal, C. LOCAL AL O. N. și P. O. N. solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate.
În motivarea recursului, pârâtul a arătat invocând dispozițiile art. 167 alin. (3) din L. 84/1995, art. 40 alin. (2) din HG 2192/2004 și art. 1 din HG
1618/2009, că prin hotărârea pronunțată, instanța, în mod greșit, a dispus obligarea primarului, respectiv a consiliului local la alocarea fondurilor către G. Ș. Economic Administrativ și de S. N., pentru plata sumelor în cauză, întrucât fondurile necesare trebuiau mai întâi să fie alocate de la bugetul de stat către bugetul local și doar apoi consiliului local să repartizeze aceste sume către G. Ș. Economic Administrativ și de S. N.
C. local, respectiv primarul se află în imposibilitatea alocării acestor fonduri către G. Ș. Economic Administrativ și de S. N., deoarece aceste sume nu au fost primite de la bugetul de stat.
Din cele anterior menționate reiese că sumele solicitate de reclamantă nu pot fi atribuite din veniturile proprii ale unității administrativ-teritoriale, aceste sume fiind suportate din fondurile care provin de la bugetul de stat, fapt pentru care consideră că, Ministerul Finanțelor Publice respectiv D. G. a F. P. B.-N. și C. J. B.-N. ar trebui să fie obligați la alocarea fondurilor necesare pentru plata sumelor în cauză și nu P. orașului N. și respectiv C. Local al orașului N., așa cum greșit s-a hotărât în sentința atacată.
C. Local al orașului N., respectiv P. orașului N. pot fi obligați doar la repartizarea acestor fonduri către unitatea de învățământ în cauză, ca urmarea alocării acestor fonduri de către C. J. B.-N. și D. G. a F. P. B.-N.
Pe de altă parte, instanța, în mod greșit, a dispus obligarea pârâților la plata drepturilor salariale restante din aplicarea dispozițiilor L. nr.2., reprezentând diferența dintre salariul efectiv încasat și cel datorat în conformitate cu prevederile legii anterior menționate, în favoarea reclamantului, pentru perioada ulterioară datei de (...), deoarece la data de 02 iunie și respectiv, la data de 30 iunie 2009, prin D. C. C. nr.842/(...), 9., s-a declarat neconstituționalitatea art.I, pct. 3 din O. nr.1., respectiv art.11, din O.G. nr. nr.1., în forma anterioară modificărilor și completărilor aduse prin O. nr.31/(...) și nr.41/(...).
Anterior datei pronunțării deciziilor C. C., respectiv în perioada (...)-(...), art.11 alin.1 din O.G. nr. nr.1., a fost modificat și completat prin O. nr.31/(...)
și nr.41/(...).
Pârâtul apreciază că, O. nr.31/(...) și 41/(...), respectiv modificările și completările art.11 alin.1 din O.G. nr. nr.1. (care nu au fost avute în vedere la pronunțarea deciziilor C. C.) au fost în vigoare în perioada (...)-(...), și ca atare pentru perioada anterioară menționată acestea au produs efecte juridice.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate,
Curtea de A. reține următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocate implicit de către recurenți, Curtea notează că argumentația pe care se fundamentează nu este întemeiată. În concret, prin raportare la normele legale incidente, excepția nu poate fi primită.
A., dispozițiile art.167 alin. din L. nr.84/1995 statuează că finanțarea de bază (care include și cheltuielile de personal) a unităților de învățământ de stat este asigurată prin bugetul local al unității administrativ-teritoriale pe a cărui rază își desfășoară activitatea, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale. Conform art. 5 alin. (1) lit.b) din L. nr. 273/2006 privind finanțele publice locale „veniturile bugetare locale se constituie din: sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat";.
Drept urmare, sursa din care trebuie plătite drepturile salariale neacordate în mod nelegal reclamantului/ei rămâne tot bugetul local al unității administrativ-teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, fiind fără relevanță din ce venituri se constituie sumele necesare pentru această plată.
În cauza dedusă judecății, calitatea procesuală pasivă a recurentului pârât C. Local al N. rezidă din dispozițiile art.36 alin. (4) lit. a) din L. nr.
215/2001, care stabilesc că acesta este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația. În plus, conform art. 4 alin. (1) din HG nr. (...) privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2010 „consiliile locale răspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică";. Deși repartizarea efectivă a fondurilor necesare plății drepturilor salariale pentru unitățile de învățământ se realizează conform art. 5 alin. (6) din L. 11/2010 a bugetului de stat pentru anul 2010 de către directorul direcției generale a finanțelor publice județene, Curtea reține că acesta repartizează sumele pe comune, orașe și municipii, astfel încât drepturile salariale solicitate se achită tot din bugetul local.
P. orașului N. își justifică, de asemenea, calitatea procesuală pasivă, prin prisma faptului că a fost chemat în judecată în calitate de ordonator principal de credite al bugetului orașului N. conform art. 63 alin. (4) lit. a) din L.
215/2001 și, în mod evident, în calitate de reprezentant al unității administrativ teritoriale, art. 62 alin. (1) din L. administrației publice locale prevăzând expres că „primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum și în justiție";, cele două atribuții neputând fi disociate.
De asemenea, contrar susținerilor recurenților, tribunalul nu i-a obligat la plata drepturilor salariale solicitate din veniturile proprii ale unității administrativ teritoriale, ci la alocarea fondurilor necesare din bugetul local, fondurile din care se constituie bugetul local, respectiv destinația acestor fonduri fiind cea prevăzută de lege.
Instanța de fond s-a pronunțat în limitele în care a fost investită, respectând dispozițiile art. 129 alin. (6) Cod procedură civilă, astfel încât în condițiile în care Ministerul Finanțelor Publice nu a fost parte în cauză, tribunalul nu se putea pronunța în contradictoriu cu acesta.
Referitor la motivele de recurs relative la fondul cauzei, prin art. 2 din OUG nr. 3., privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar, a fost modificat și completat art. 11 lit. a din OG nr. 1. în sensul că, pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar și pentru funcțiile didactice auxiliare din învățământ, pe perioada 1 - 30 aprilie 2009 valoarea coeficientului de multiplicare este de 299,933 lei, iar pe perioada 1 mai - 31 august 2009 s-a prevăzut o creștere a salariilor de bază cu o treime din creșterea salariilor de bază obținute prin aplicarea coeficienților de multiplicare și a valorii coeficientului de multiplicare 1,000 de 299,933 lei.
Potrivit art. 2 din OUG nr. 4., publicată la data de 30 aprilie 2009 valoarea coeficientului de multiplicare, pentru perioada 1 mai - 31 decembrie
2009, este de 299,933 lei pentru funcțiile didactice din învățământul preuniversitar și pentru cele didactice auxiliare, iar începând cu data de 1 mai
2009 s-au aplicat prevederile acestei ordonanțe, act normativ care, prin art. 3, a abrogat prevederile art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3..
Prin D. nr. 106/2010 pronunțată la data de 4 februarie 2010 Curtea
Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a OUG nr. 3. și nr.
4., însă soluția de respingere a avut în vedere inadmisibilitatea excepției pe considerentul că la data pronunțării deciziei actele normative a căror neconstituționalitate s-a invocat nu mai erau în vigoare, fiind abrogate prin L. nr. 3..
Așadar instanța de contencios constituțional nu s-a pronunțat pe fondul excepției, nu a reținut, astfel cum rezultă din motivarea deciziei, că ordonanțele mai sus menționate sunt conforme cu Constituția, ci dimpotrivă, nu a examinat constituționalitatea lor, având în vedere dispozițiile art. 29 alin. 1 din L. nr. 47/1992 de organizare și funcționare a C. C., potrivit căruia Curtea Constituțională se pronunță asupra neconstituționalității legilor și ordonanțelor în vigoare.
În aceste condiții, instanța de judecată învestită cu soluționarea prezentului litigiu este chemată să analizeze în ce măsură dispozițiile celor două ordonanțe de urgență pot fi sau nu aplicate în condițiile în care anterior prevederile art. I pct. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1. au fost declarate neconstituționale.
În această examinare este necesar a se avea în vedere faptul că art. 11 alin. 1 lit. a, b, c din OG nr. 1. a fost introdus prin art. I pct. 3 din OUG nr. 1. articol care a fost „modificat și completat";, prin OUG nr. 3., iar prin OUG nr.
4., s-a abrogat art. 11 alin. 1 lit. b și c din O. G. nr. 1. și anexele 1.1b, 1.2b, 2b,
3b și s-a modificat art. 11 alin. 1 lit. a1.
Prin D. C. C. nr. 842/(...) și nr. 9. s-a constatat tocmai neconstituționalitatea art. I pct. 3 din OUG nr. 1., adică dispoziția legală prin care se prevedea introducerea în cuprinsul O. G. nr. 1. a noului articol 11 alin.
1.
Dat fiind faptul că art. 11 a fost introdus prin art. I pct. 3 din OUG nr. 1., constatată ca fiind neconstituțională, practic acest articol nu mai există, astfel că nu mai poate produce efecte.
Prin urmare, OUG nr. 3. și nr. 4. prin care se modifică art. I pct. 3 din
OUG nr. 1. declarat neconstituțional, nu pot produce efecte odată ce textul pe care îl modifică nu mai există.
În aceste condiții, singurul act care în mod legal poate sta la baza calculului drepturilor salariale ale personalului din învățământ este L. nr. 2., în forma în vigoare la data publicării sale.
În consecință, drepturile salariale cuvenite reclamantului, calculate în baza L. nr. 2. se datorează până la 31 decembrie 2009, având în vedere faptul că începând din 1 ianuarie 2010 a intrat în vigoare L. nr. 3., încetându-și aplicabilitatea prevederile L. nr. 2..
Curtea opinează că prin hotărârea pe care a pronunțat-o, prima instanță a dat valență inclusiv dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 al.1 din CEDO, T. făcând trimitere expresă la temeiurile de drept pe care și-a întemeiat soluția.
Pentru aceste considerente, Curtea urmează ca în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă să respingă ca nefondate recursurile declarate în cauză.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă se vor obliga recurenții, ca parte căzută în pretenții, la plata a 15 lei cheltuieli de judecată în recurs reprezentând contravaloarea onorariului de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E :
Respinge ca nefondate recursurile declarate de C. LOCAL AL O. N. și P. O. N. împotriva sentinței civile nr. 3. din 17 mai 2010, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr. (...), pe care o menține.
Obligă pe recurenți să plătească intimatului M. D. suma de 15 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 17 ianuarie 2011.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
L. D. I. - R. M. D. G.
GREFIER, C. M.
Red.L.D./Dact.S.M.
2 ex./(...)
Jud.fond:C.I. și I.S.
| ← Decizia civilă nr. 4933/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 2816/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
