Decizia civilă nr. 1373/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 1373/R/2011
Ședința publică din data de 13 aprilie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G.-L. T.
JUDECĂTORI: S.-C. B.
I.-R. M. GREFIER: G. C.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - P. DE PE L. Î. CURTE DE C. ȘI JUSTIȚIE și de pârâtul-chemat în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. G. A F. P. C. împotriva sentinței civile nr. 3758 din 8 noiembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat M. F. și pârâta intimată D. N. A., având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin memoriile de recurs s-a solicitat judecarea în lipsă.
Cauza fiind în stare de judecată, rămâne în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Prin Sentința civilă nr. 3758 din 8 noiembrie 2010 a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), au fost respinse excepțiile inadmisibilității și a lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
A fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada
(...)-(...) invocată de pârâții D. N. A. și MINISTERUL PUBLIC.
A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul M. F., în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC, D. N. A. și M. F. P. B. cu sediul procesual ales la D. G. A F. P. A J. C. și în consecință:
Au fost obligați pârâții MINISTERUL PUBLIC și D. N. A. la calcularea și la plata în favoarea reclamantului a sporului de confidențialitate de 15% din salariul de bază, începând cu data de (...) și până la data de (...), sume actualizate potrivit indicelui de inflație la data plății efective.
Au fost obligați pârâții MINISTERUL PUBLIC și D. N. A. să efectueze modificările corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantului.
A fost obligat pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE să aloce fondurile necesare plății acestor sume.
A fost admisă excepția lipsei de interes a cererilor de chemare în garanție formulate de pârâții MINISTERUL PUBLIC și D. N. A. împotriva MINISTERUL F INANȚELOR PUBLICE, ridicată de instanță din oficiu și în consecință s-a respins ca lipsite de interes aceste cereri.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în ce privește excepț ia
in ad mis ib il ităț iiși ex cepț ia l ipse i c al ităț ii procesu ale p as ive a pârâtului Ministerul F inanțelor Publice invocate de acesta, respectiv excepț ia p rescr ipț ie i drep tulu i
mate r ial l a acț iune invocată de pârâții D. N. A. și Ministerul Public, care s-a impus a fi analizate cu prioritate conform art. 137 alin. 1 Cod de procedură civilă, următoarele:
Potrivit art. 19 din L. nr. 5. privind finanțele publice, art. 3 din H.G. nr.208/2005 și art. 3 din H.G nr. 386/2007, Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea G. cu privire la sistemul bugetar, cum ar fi: pregătirea proiectelor legilor anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Astfel, rolul M. F. este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
De asemenea, art. 1 din O.G. nr. 22/2002, aprobată prin L. nr. 2., statuează că executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Având în vedere toate aceste aspecte, instanța apreciază că pârâtul Ministerul Finanțelor Publice are legitimare procesuală pasivă iar petitul formulat în contradictoriu cu acesta este admisibil, sens în care se impune respingerea acestor excepții.
Cât privește excepția prescripției, însă, conform dispozițiilor art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, „dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege";, iar potrivit art. 166 alin. 1 din C. muncii, în speță, termenul de prescripție este de 3 ani de la data la care drepturile salariale erau datorate.
Reținând că prezenta cerere a fost formulată la data de (...), iar reclamantul nu a invocat vreo cauză de suspendare ori de întrerupere a cursului prescripției extinctive în sensul art. 13, respectiv 16 din Decret, urmează că, anterior promovării prezentei cereri, dreptul la acțiune al reclamantului pentru obținerea drepturilor salariale aferente perioadei (...) - (...) s-a stins prin prescripție.
Pe fondul cauzei, analizând actele dosarului, instanța a reținut următoarele:
Reclamantul M. F. face parte din personalul din unitățile de justiție, fiindu- i impusă prin lege o obligație profesională imperativă, specială și specifică, de confidențialitate (art. 99 lit. d din L. nr. 303/2004 și art. 4 alin. 1 din L. nr.
303/2004 raportat la art. 15 din C. deontologic adoptat prin H. C. nr. 3., art. 78 alin. 1 din L. nr. 567/) care se îndeplinește în cadrul executării raporturilor de muncă.
Potrivit prevederilor alin. 1 al art. 3 din O.G. nr. 1. privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, pentru păstrarea confidențialității în legătura cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul/avizul de securitate deținut, cadrele militare în activitate, militarii angajați pe baza de contract și personalul civil din M. Apărării Naționale beneficiază de un spor lunar de până la 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază.
De asemenea, prin art. 15 alin. 1 din O.G. nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și altedrepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, se prevede că sporul de confidențialitate se acordă funcționarilor publici din aparatul de lucru al G. în cuantum de până la
15% din salariul de bază, precum și funcționarilor publici din cadrul Administrației Prezidențiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, M. Afacerilor Externe, M. I. E., direcțiilor subordonate ministrului delegat pentru comerț din cadrul M. E. și Comerțului, Consiliului Legislativ. Prin alin.(2) al respectivului act normative se prevede că categoriile de funcționari publici, cuantumurile sporului de confidențialitate și condițiile de acordare se stabilesc, în limitele prevăzute de lege, prin actul administrativ al ordonatorului principal de credite, cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat.
Apoi, O.G. nr. 9/2001 a reglementat acordarea sporului de confidențialitate de până la 30% calculat la salariul de baza brut, în favoarea anumitor categorii de personal din cadrul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (art. 13), iar L. nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor prevede acordarea sporului pentru personalul numit prin actul administrativ al ordonatorului principal de credite, cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat, în cuantum de până la 15% din salariul de bază.
Sporul menționat este acordat și personalul contractual din aparatul de lucru al G. și al M. I. E., precum și personalul contractual din instituțiile și autoritățile publice (art. 13 din O.U.G. { HYPERLINK "lnk:O(...)%20123%2.%200"
o "Ordonanță de urgență nr. 1. - Guvernul României" | 1. și art. 13 din O.G. ).
Pentru perioada solicitată prin cererea de chemare în judecată, sporul de confidențialitate nu era prevăzut de actele normative care reglementau salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției și respectiv cele ale personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției.
Or, prin însăși natura sa, activitatea judiciară desfășurată de reclamant implică administrarea și contactul cu informații confidențiale (unele chiar clasificate sau secrete de serviciu), constând, de exemplu, în date privind: arestări, interceptări ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperire, protecția victimelor, datele cu caracter personal ale justițiabililor și colegilor de serviciu (art. 2 alin. 4 și alin. 5 din L. nr. 677/2001), sesizările adresate organelor statului (de pildă, cele făcute conform art. 18 lit. c din L. nr.108/1999), veniturile salariale, protecția minorilor, secretul bancar, secretul economic, drepturile de proprietate intelectuală etc.
Reclamantul nu îndeplinește o funcție de demnitate publică (numită sau aleasă), or, nefiind demnitar public, se află în aceeași situație ca și restul personalului din unitățile bugetare căruia i-a fost recunoscut dreptul la sporul de confidențialitate.
Toate persoanele din cadrul personalului din unitățile bugetare, inclusiv reclamantul, sunt parte a unui raport juridic de muncă guvernat de C. muncii, toate prestează o muncă și, ca efect al acestor premise, se supun obligației de confidențialitate, indiferent de funcția deținută.
Obligația și prestația de confidențialitate reprezintă cauza juridică expresă
și indiscutabilă a obligației sinalagmatice și a contraprestației unității bugetare de plată a drepturilor salariale (a sporului, în sensul art. 155 din C. muncii) corelative îndeplinirii prestației de confidențialitate de către reclamant. D. nu ar exista o contraprestație a pârâților de plată a sporului salarial corespunzătoare îndeplinirii obligației sinalagmatice de confidențialitate, această din urmă obligație ar fi nulă absolut ca fiind lipsită de cauză juridică.
Ca atare, legiuitorul, instituind obligația sinalagmatică profesională (de muncă) de confidențialitate în sarcina reclamantului, implicit și de drept a instituit și o obligație de plată (o contraprestație salarială), pe cale de analogie a legii (obligația de plată este implicită, lacunar fiind doar aspectul privind cuantumul procentual al acestui drept salarial). În caz contrar, ar fi încălcate și principiile constituționale privind nediscriminarea, dreptul la plată egală pentru muncă egală, dreptul la salariu pentru munca prestată (potrivit art.16 alin. 1 și art. 41 alin. 2 din Constituție, prevederi dezvoltate de art. 5, art. 6 și art.154 din C. muncii).
Principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, toate persoanele care se află în aceeași situație a depunerii unei activități în muncă cu efectul juridic al executării obligației de confidențialitate, trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial: sporul de confidențialitate. Din moment ce reclamantul se află într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul prestării unei munci în mod continuu sau succesiv, cu efectul identic al executării în mod egal și nediferențiat al aceleiași obligații de confidențialitate la fel ca și restul personalului, rezultă că reclamantul nu poate fi tratat diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului, prin refuzul acordării sporului de confidențialitate.
În același sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție în S. U. prin D. nr. 4. dată cu ocazia recursului în interesul legii promovat, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 495 din (...).
Or, dezlegarea dată de Î. Curte acestei probleme de drept este obligatorie pentru instanțele judecătorești, conform art. 329 alin. 3 teza finală din C. de procedură civilă.
Referitor la cererile de chemare în garanție a M. F. P., formulate de pârâții
D. N. A. și Ministerul Public, la acest termen de judecată tribunalul a ridicat din oficiu excepția lipsei de interes pe care a admis-o pentru următoarele considerente:
În promovarea oricărei acțiuni civile reclamanții trebuie să justifice un interes, înțeles drept folosul practic urmărit, finalitatea vizată, și aceasta indiferent de calea procedurală aleasă.
În speță, la solicitarea reclamantului M. F. s-a dispus obligarea pârâților D.
N. A. și Ministerul Public la calcularea și la plata în favoarea reclamantului a sporului de confidențialitate, respectiv obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor
Publice la alocarea fondurilor necesare plății acestor sume.
În acest context, solicitarea ca Ministerul Finanțelor Publice să ia act de obligativitatea inițierii și adoptării unui proiect de rectificare a bugetului M. P., care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamantului, care face obiectul cererilor de chemare în garanție, apare ca fiind lipsită de interes, acest pârât fiind deja obligat la alocarea fondurilor necesare și, implicit, la efectuarea tuturor demersurilor pe care le apreciază necesare pentru punerea în executare a hotărârii judecătorești.
Astfel fiind, s-a admis excepția și s-au respins ca lipsite de interes cererile de chemare în garanție.
În temeiul art. 291 C. muncii raportat la art. 274 alin. 1 din C. de procedură civilă, s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. C. solicitând modificarea în parte a sentinței atacate și pe cale de consecință respingerea acțiunii față de acest pârât.
În motivarea recursului pârâtul arată că instanța de fond a respins în mod greșit excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Finanțelor Publice și excepția inadmisibilității acțiunii reclamantului față de Ministerul Finanțelor Publice.
Calitatea de pârât aparține numai persoanei despre care se afirmă că a încălcat sau nu a recunoscut acel drept.
Cererea de chemare în judecată formulată direct împotriva Ministerul
Finanțelor Publice este inadmisibilă.
Pe fondul cauzei se arată de către recurent faptul că, rolul esențial procesual bugetar și în execuția de casă bugetară revine G. respectiv P. fiind acela care adoptă legile bugetare anuale și legile de rectificare elaborate de G.
În asemenea condiții, admiterea cererii formulată împotriva M. F. P., în nume propriu, ar echivala cu obligarea acestuia la plata din bugetul propriu (și nu din bugetul statului) a unor sume reprezentând drepturi salariale acordate unor persoane care nu se număra printre angajații M. F. P. încălcându-se astfel regulile prevăzute la art.14 din L. nr. 5. privind finanțele publice.
Pe de altă parte, potrivit art. 20 și 21 din aceeași lege sus menționată, Ministerul Finanțelor Publice nici nu are calitatea de ordonator de credite, această calitate având-o ministrul, respectiv conducătorul pârâtului de rândul 1.
Acordarea drepturilor salariale solicitate, ar echivala cu stabilirea de către instanța de judecată a altor drepturi salariale decât cele prevăzute de lege, instituindu-se astfel pe o cale judiciară, sisteme de salarizare paralele cu cele prevăzute prin actele normative și încălcându-se astfel, rolul P. de autoritate legiuitoare a țării.
Prin D. nr. 8. mai 2009 Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească pe de o parte și Parlamentul României și Guvernul României pe de altă parte, reținând că
„în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art.126 alin.3 din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența de a asigura interpretarea și aplicareaunitară a principiului fundamental al separațiilor și echilibrului puterilor, consacrat de art.1 alin.4 din Constituția R.. Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora.";
În temeiul celor ce preced, pârâtul a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Împotriva aceleiași hotărâri a declarat recurs și pârâtul M. P. - PARCHETUL D E PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE solicitând admiterearecursului pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 4 și 9 C., cu aplicarea art. 3041 C. și casarea sentinței atacate.
Față de faptul că reclamantul nu și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Ordonanța de Urgență a G. nr. 1. privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, iar instanța de fond a admis-o în virtutea presupusului caracter discriminatoriu al prevederilor legale invocate, învederează instanței de control judiciar că prin D. nr. 821 din 3 iulie 2008 a C. C., publicată în Monitorul Oficial nr. 537 din 16 iulie 2008, s-a admis excepția de neconstituționalitate invocată de Ministerul Justiției și s-a constatat că dispozițiile art. 2 alin. 1 și alin.
11, precum și dispozițiile art.27 din Ordonanța de G. nr. 1. sunt neconstituționale.
Învederează instanței că față de practica neunitară a instanțelor judecătorești în materia litigiilor având ca obiect plata sporului de confidențialitate în procent de 15%, P. G. al P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - în temeiul art. 329 alin.1 din C. de procedură civilă - a formulatrecurs în interesul legii pentru a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii asupra tuturor cauzelor având acest obiect.
Recursul în interesul legii promovat de P. G. al P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a făcut obiectul dosarului nr. 27/2008 al Î. C. de C. și
Justiție - S. U. și a fost soluționat conform D. nr. 46/15 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial nr. 495 din 16 iulie 2009.
În acest sens, față de dispozițiile D. anterior menționate și în conformitate cu dispozițiile arte 329 pct. 3 din C. de procedură civilă, solicită instanței ca la soluționarea prezentului recurs să facă aplicarea D. nr. 46 din 16 iulie 2009 a Î. C. de C. și J.
Totodată, învederează instanței că prin D. nr. 8. mai 2009 publicată în
Monitorul Oficial nr. 631/(...) Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de o parte, și P.ul și Guvernul României, pe de altă parte, cerere formulată de P. R. în temeiul art. 146 lit. e din Constituție.
Astfel, Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și G. și Parlamentul României, pe de altă parte, în sensul că " în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 126 alin.3 din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție are competenta de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art. 1 alin. 4 din Constituția R..
Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora ".
Deci, începând cu data publicării acestei decizii în Monitorul Oficial, respectiv din data de 3 iulie 2009 se va proceda în consonanță cu dispozițiile art. 31 alin. 3 din L. nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea C. C., republicată, conform cărora "Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice ta 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă, în acest interval, P.ul sau G., după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept".
Totodată, potrivit dispozițiilor art. 14 teza I din L. nr. 47/1992, republicată, "Procedura jurisdicțională prevăzută de prezenta lege se completează cu regulile procedurii civile, în măsura în care ele sunt compatibile cu natura procedurii în fața C. C.".
Soluția instanțelor de judecată în aceste probleme se întemeiază pe deciziile Î. C. de C. și Justiție având ca obiect drepturi din recursuri în interesul legii, constatându-se opozabilitatea acestor soluții față de Ministerul Public - P. de pe lângă Î. Curte de C.
Prin D. C. C. se statuează cu autoritate de lucru judecat, în mod definitiv și obligatoriu, că exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 126 alin. 3 din Constituție de către Înalta Curte de Casație și Justiție nu este compatibilă cu " ... instituirea, modificarea, abrogarea unor norme juridice cu putere de lege".
Așadar, temeiul soluției previzibile a instanței de judecată contra vine atribuțiilor constituționale ale instanței supreme ce stau la baza acesteia.
Prin urmare prin decizia instanței de control constituțional s-a statuat că
Înalta Curte de Casație și Justiție și-a depășit competența legală iar hotărârile sale au o autoritate determinantă în soluțiile pronunțate de instanțele dejudecată, acestea și-au exercitat posibilitatea de apreciere și de alegere în limitele statuate prin hotărâri le dispuse în recursurile în interesul legii.
Soluția propusă se impune deoarece prin D. C. C. s-a statuat definitiv și obligatoriu că Înalta Curte de Casație și Justiție a încălcat atribuțiile constituționale, modificând norme juridice cu putere de lege.
Pe fondul cauzei, solicită respingerea acțiunii ca nefondată, admitereaprezentei acțiuni ar echivala cu adăugarea de către instanță la legea de salarizare a magistraților.
Astfel, prin acordarea sporului de confidențialitate reclamantului, în considerarea faptului că a fost discriminat de prevederile L. nr.446/2006, s-ar proceda la adăugarea la textul O. G. nr. 2., aprobată prin L. nr. 4., schimbând în acest fel sistemul de salarizare prevăzut de legiuitor.
Discriminarea invocată de reclamant în raport de alte categorii de personal este utilizată printr-un raționament juridic speculativ, neputând exista nici un fel de discriminare decât în condițiile în care, în sfera acelorași dispoziții imperative ale unui act normativ, două persoane aflate în aceeași situație și în aceleași circumstanțe, primesc un tratament juridic diferit, iar diferența nu poate fi susținută de argumente obiective.
Or, în cazul de față lipsește orice dispoziție imperativă cuprinsă într-o normă privind acordarea sporului de confidențialitate de 15% magistraților, în schimb există o diferențiere radicală între venitul net lunar al reclamantului și veniturile nete lunare ale altor funcționari care beneficiază de acest spor.
Reclamantul a solicitat acordarea sporului de 15% pentru confidențialitate, prevăzut de art. 3 din L. nr. 444/2006, pentru aprobarea O. de G. nr. 1. - privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, începând cu anul 2004.
Or, actul normativ pe care reclamantul și-a întemeiat pretențiile a fost adoptat și a intrat în vigoare începând cu data de 1 februarie 2006, astfel că cererea acestuia contravine principiului neretroactivității legii, respectiv dispozițiilor art. 15 alin. 2 din Constituția R., astfel cum a fost modificată prin L. nr. 4., potrivit cărora: "L. dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile."
Inițial, art. 3 alin. 1 din Ordonanța de G. nr. 1. prevedea că: "Pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul/avizul de securitate deținut, cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din M. Apărării Naționale beneficiază de un spor lunar de până la 1. din solda lunară, respectiv din salariul de bază".
În această versiune, este evident că textul de lege se referă doar la cadrele militare și alți salariați ai M. Apărării, nu și la personalul angajat în alte instituții publice.
Odată cu intrarea în vigoare a legii de modificare a acestei ordonanțe, textul de lege a fost modificat în sensul că: "Pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul/avizul de securitate deținut, cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională beneficiază de un spor lunar de până la 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază, cu încadrarea în limitele bugetelor aprobate".
Însă, reclamantul are calitatea de magistrat în cadrul M. P., instituție care face parte din autoritatea judecătorească.
Ca atare, reclamantul nu a avut calitatea de cadru militar în activitate sau militar angajat pe bază de contract, pentru a beneficia de prevederile L. nr.444/2006.
Funcționarul public cu statut special reprezintă o categorie profesională creată în baza dispozițiilor L. nr. 360/2002 - privind Statutul polițistului, care la art. 1 prevede că: funcționar public civil, cu statut special, înarmat, ce poartă, de regulă, uniformă și exercită atribuțiile stabilite pentru Poliția Română prin lege, ca instituție specializată a statului este polițistul, exercitarea profesiei de polițist implicând, prin natura sa, îndatoriri și riscuri deosebite, iar statutul special fiind conferit de îndatoririle și riscurile deosebite, de portul de armă și de celelalte diferențieri prevăzute în prezentul statut.
Prin urmare, reclamantul nu a fost nici funcționar public cu statut special și nici personal civil intr-o instituție militară.
Personal civil nu poate exista decât în instituțiile militare.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și unitățile de parchet subordonate împreună cu instanțele judecătorești compun autoritatea judecătorească, autoritate ce reprezintă interesele genera le ale societății și apără drepturile și libertățile cetățenilor.
Așadar, instituțiile care fac parte din organele autorității judecătorești, în mod evident nu sunt aceleași cu instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, ci constituie o categorie distinctă de autorități publice.
Apreciază că instanța de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu indicele de inflație, în situația în care Ministerul
Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Astfel, fondurile alocate M. P. pe anul 2011 pentru plata drepturilor de personal au fost aprobate prin L. B. de stat pe anul 2011, lege ce nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata sumelor reprezentând actualizarea drepturilor salariale cu indicele de inflație, astfel că acordarea ulterioară a unei sume de bani peste cea datorată - chiar reprezentând indicele de inflație - nu se justifică.
Neaplicarea indicelui de inflație se datorează și faptului că, în conformitate cu dispozițiile art.14 alin. (2) din L. nr. 5. privind finanțele publice, "nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget și nici angajată și efectuată din acesta dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială."
Totodată, în conformitate cu prevederile art. 29 alin. 3 din L. nr. 5. privind finanțele publice, "cheltuielile prevăzute în capitole și articole au destinație precisă și limitată ", iar potrivit art.47 "creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol."
Prin urmare, din dispozițiile legale precizate anterior reiese că angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate.
Întrucât Ministerul Public este o instituție bugetară, fondurile salariale sunt stabilite de legiuitor prin legea bugetului de stat. Din aceste motive, apreciem că obligarea pârâților la plata sumelor ce ar putea fi acordate de instanță ar reprezenta stabilirea în sarcina instituțiilor pârâte a unei obligații imposibile.
Ministerul Public nu are alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege, plata sumei reprezentând indicele de inflație putându-se face numai prin intervenția legiuitorului.
Deci, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție - reprezentat prin P. G., în lipsa unei prevederi legale care să reglementeze materia actualizării drepturilor cu rata inflației, nu are la dispoziție alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege.
Mai mult, apreciază că aplicarea indicelui de inflație apare ca un mijloc de constrângere, reprezentând pentru debitor o amenințare spre a-l determina să-și execute obligația asumată.
În cauză, pârâtul Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de C. și Justiție nu poate fi ținut să execute obligațiile de a face invocate de reclamantul - intimat
M. F., obligarea noastră la plata sumelor actualizate conform indicelui de inflație fiind lipsită de cauză juridică.
Față de cererea privind obligarea pârâților la operarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă, solicită respingerea acesteia ca nefondată deoarece în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin.2 din Decretul nr. 92/1976 - privind carnetul de muncă "A. pe baza cărora se fac înscrieri în carnet, privind activitatea desfășurată, vor cuprinde: denumirea unității și perioada în care s-a lucrat, cu indicarea datei de începere și de încetare a raportului de munca, precum și precizarea modului de încadrare - pe durata nedeterminată sau determinată, prin transfer în interesul serviciului sau la cerere -, în toate cazurile cu menționarea temeiurilor legale pe baza cărora a avut loc încadrarea, modificarea sau încetarea contractului de munca; de asemenea, în acte se vor menționa și funcția, meseria sau specialitatea exercitată, retribuția tari/ară de încadrare, precum și alte drepturi ce se includ în aceasta și, după caz, locurile de munca cu condiții deosebite care dau dreptul la încadrarea în grupele 1 și 2 de munca la pensie".
Astfel, din dispozițiile legale anterior menționate reiese că singura categorie de drepturi bănești ce se poate transcrie în carnetele de muncă este retribuția tarifară de încadrare, precum și alte drepturi ce se includ în aceasta.
Sporul acordat de instanța de fond reprezintă un drept salarial ce se adaugă la retribuția tarifară de încadrare și nu se include în aceasta, deci sporurile și adaosurile salariale reprezintă o categorie de drepturi bănești ce nu pot face obiectul transcrierii în carnetele de muncă.
Totodată, în conformitate cu dispozițiile arte 4 alin. 4 din L. nr. 330 din 5 noiembrie 2009 " (4) Cuantumul sporurilor prevăzute la alin. (3) lit. b) se va acorda si se va înscrie in carnetele de munca sub forma unei valori nominale."
Față de cele expuse, solicită respingerea cererii privind transcrierea în carnetul de muncă a drepturilor salariale acordate de instanța de fond.
Apreciază că instanța de fond a respins în mod nelegal cererea de chemare în garanție a M. F. P., în situația în care a admis acțiunea reclamantului M. F.
Instanța de fond a reținut în mod greșit că dispozițiile art.60-63 din C. de procedură civilă nu au aplicabilitate în raporturile de muncă.
Or, dispozițiile legale care reglementează drepturile izvorâte din raporturile de muncă, atât din C. muncii cât și din legile speciale, se completează cu cele ale
C.ui de procedură civilă.
Potrivit art. 60 din C. de procedură civilă, partea poate chema în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte în cazul în care ar cădea în pretenții.
Obligația de garanție poate izvorî fie din convenție, fie dintr-o dispoziție legală.
În cazul de față, obligația de garanție între instituția pârâtă și cea chemată în garanție de către aceasta există în temeiul art.131 pct. a) din L. nr. 304/2004, republicată - privind organizarea judiciară, potrivit căruia activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Mai mult, art. 19 din L. nr. 5. - privind finanțele publice - prevede că M. E. și F. coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea G. cu privire la sistemul bugetar, prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Astfel, rolul M. E. și F. este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și de proiectele de rectificare a acestor bugete.
Având în vedere dispozițiile legale anterior menționate rezultă că Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în calitate de ordonator principal de credite, este în imposibilitate de a dispune de fonduri bugetare pentru plata diferențelor bănești solicitate.
Din aceste motive, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de
Casație și Justiție - în calitatea sa de ordonator principal de credite - a fost obligat să procedeze la elaborarea unui proiect de rectifica re a bugetului pe anul
2011, în care să includă sumele necesare plății drepturilor bănești solicitate în prezenta cauză.
În concluzie, cererea de chemare în garanție are interes, fiind îndeplinite condițiile cerute de legea procesuală, prin interes înțelegându-se folosul practic urmărit de cel ce a pus în mișcare acțiunea civilă.
Astfel, interesul M. P. - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție este născut și actual, personal și direct, legitim, juridic.
Pentru aceste motive, solicită admiterea cererii de chemare în garanție a M.
F. P. așa cum a fost formulată.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține următoarele:
Criticile aduse de acest recurentul Ministerul Finanțelor Publice vizează lipsa calității sale procesuale pasive în raport de prevederile L. nr. 5..
Cu privire excepția lipsei calității procesuale pasive a M. F. P., Curtea constată că aceasta este neîntemeiată.
Astfel, potrivit art. 19 din L. nr. 5., privind finanțele publice, Ministerul
Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea G. cu privire la sistemul bugetar și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție iar potrivit art. 3 alin.1 pct. 2 din HG nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea M. E. și F. și a Agenției Naționale de A. F., în realizarea funcțiilor sale, Ministerul Finanțelor Publice are, în principal, următoarele atribuții: „… elaborează proiectul bugetului de stat al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare";.
Ministerul Finanțelor Publice este cel care are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborare a proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Totodată, legea instituie răspunderea M. F. P. pentru realizarea bugetului de stat după aprobarea acestuia de P., precum și pentru luarea măsurilor pentru asigurarea echilibrului bugetar și aplicarea politicii financiare a statului.
Pe cale de consecință, M. E. și F. are calitatea procesuală pasivă în virtutea calității sale de instituție publică cu rol, de sinteză în activitatea privind finanțele publice și nu în calitate de ordonator principal de credite.
Este adevărat că Ministerul Finanțelor Publice este ordonator principal de credite pentru bugetul de venituri și cheltuieli proprii și ale unităților subordonate, calitate care nu îi permite utilizarea creditelor bugetare aprobatepentru finanțarea cheltuielilor altui ordonator principal de credite conform prevederilor art. 47 alin. 4 din L. nr. 5. respectiv plata salariilor altei instituții publice, însă în cauza dedusă judecății el este chemat în judecată în considerarea calității sale de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțele publice, în temeiul căreia exercită anumite funcții specifice referitoare la derularea procedurii bugetare (întocmirea proiectului bugetului de stat, executarea și încheierea exercițiului bugetar), sens în care a și fost obligat la alocarea fondurilor necesare pentru efectuarea plăților privind drepturile recunoscute reclamantului.
Pe de altă parte, potrivit art.15 din HG nr. 83/(...), publicată în Monitorul
Oficial, partea I din (...), instanțele judecătorești sunt instituții publice din sistemul justiției, finanțate de la bugetul de stat.
De asemenea, art.118 din L. nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, stipulează că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Prin urmare, revine M. F. rolul de a cuprinde, în executarea dispozițiilor legale incidente, în bugetul de venituri și cheltuieli sumele necesare plății drepturilor stabilite în favoarea reclamantului.
Ca atare, Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă în cauză.
Pe fondul cauzei cu referire la criticile formulate vizând lipsa de temei a acțiunii reclamanților, se constată că acestea sunt nefondate, având în vedere dispozițiile D. nr. 46 din 15 decembrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție asupra recursului în interesul legii - obligatorie conform art. 329 C.proc.civ, prin care s-a stabilit că, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
Nu se poate reține că prima instanță ar fi încălcat atribuțiile conferite puterii judecătorești, anume, că ar fi adăugat la lege prin obligarea la plata sporului de 15% în favoarea reclamantului.
Sentința pronunțată are bază legală și este expresia activității instanței de aplicare a legii, anume, a dispozițiilor enunțate în cuprinsul ei.
S-a mai invocat prin motivele de recurs D. nr. 8., prin care Curtea
Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de Ministerul
Justiției și a constatat că prevederile art.1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin.1 din
O.U.G. nr. 1. privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea s-ar desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii, soluția pronunțată nu ar fi putut fi decât de respingere a acțiunii.
Trebuie subliniat faptul hotărârea atacată nu se bazează pe prevederile OG nr. 1., astfel că rămân fără suport criticile aduse sub acest aspect.
Este adevărat că, prin D. nr. 8. mai 2009 Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict de natură constituțională între autoritatea judecătorească pe de o parte și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte.
Numai că, însăși Curtea Constituțională în decizia de mai sus a reținut faptul că, decizia pe care o pronunță în soluționarea conflictului juridic de natură constituțională nu poate produce nici un efect cu privire la valabilitatea deciziilordeja pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în exercitarea atribuțiilor consacrate de art. 329 C.
Prin aceste considerente, s-a dat valoare principiului separației puterilor în stat, recunoscând lipsa de efect a hotărârii pronunțate de Curtea constituțională asupra hotărârii pronunțate de o instanță de judecată, această instituție neavând competența de a cenzura legalitatea unei hotărâri judecătorești.
În ceea ce privește obligarea M. F. P. să aloce sumele necesare efectuării plăților către ceilalți pârâți, se constată că aceste atribuții ce îi revin în temeiul L. nr. 5..
În conformitate cu actul normativ de mai sus, pârâtul Ministerul
Finanțelor Publice are obligația de a elabora proiectul bugetului de stat precum și cel pentru rectificarea bugetului, având așadar competența stabilirii și alocării sumelor necesare acoperirii tuturor cheltuielilor instituțiilor bugetare, între care se regăsesc și instituțiile ce asigură activitatea în justiție.
Prin urmare, în limita alocației bugetare astfel aprobată, pârâții pot efectua plățile corespunzătoare, inclusiv prin actualizarea sumelor cu rata inflației.
Ca atare, constatând faptul că cererea de chemare în garanție formulată de recurentul Ministerul Public - P. de pe L. Î. Curte de C. și Justiție în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice vizează tocmai obligarea acestuia din urmă la alocarea sumelor necesare efectuării plăților, având și considerentele anterior expuse, se impunea admiterea, în temeiul art. 60-63 C., a cererii de chemare în garanție formulată de recurent, obiectul acesteia fiind identic cu cel al cererii din acțiunea principală formulată în acest sens și care a fost admisă de prima instanță.
În ceea ce privește criticile privind înscrierea mențiunilor corespunzătoare în cartea de muncă, curtea apreciază, față de prevederile art. 11 alin. 2 din Decretul nr. 92/1976, că drepturile menționate intră în categoria de drepturi bănești la care se face referire prin acest act normativ.
Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin.1 și 3 c.pr.civ., Curtea va admite în parte recursul declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu consecința modificării în parte a sentinței atacate în sensul că va fi admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Public - P. de pe L. Î. Curte de C. și Justiție în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Totodată va fi respins, ca nefundat, recursul declarat de pârâtul Ministerul
Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. împotriva aceleiași sentințe.
Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Admite în parte recursul declarat de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE împotriva Sentinței civile nr. 3758 din 8 noiembrie 2010 a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Public - P. de pe L. Î. Curte de C. și
Justiție în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor
Publice prin D. G. a F. P. împotriva aceleiași sentințe.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 13 aprilie 2011.
PREȘEDINTE JUDECATORI G .-L. T. S.-C. B. I.-R. M.
Aflat în concediu de odihnă S emnează P. C. de A. C.
GREFIER G . C.
Red.I.R.M/Dact.S.M
2 ex./(...)
Jud. fond: A. G. C., M. F. B.
| ← Decizia civilă nr. 3917/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 2670/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
