Decizia civilă nr. 3917/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 3917/R/2011

Ședința publică din data de 26 octombrie 2011

Instanța constituită din: PREȘED.TE: S.-C. B.

JUDECĂTORI: I.-R. M.

G.-L. T.

G.: G. C.

S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții C. LOCAL B. M., P. M. B. M., MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. G. A F. P. M. împotriva sentinței civile nr. 1113 din 3 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat S. L. D. Î. M. și pe pârâtul intimat L. T. „. B. M., având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate părților și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că reclamantul intimat a formulat și înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare, la data de 5 octombrie

2011, prin care solicită respingerea recursurilor și judecarea cauzei în lipsă.

Având în vedere că toți recurenții au solicitat judecarea în lipsă prin cererile de recurs, cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.

C U R T E A P rin sentința civilă nr. 1113 din 3 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...) s-au respins excepțiile lipsei capacității și calității procesuale pasive invocate de pârâții P. orașului B. M., C. local al M. B. M. și Ministerul Finanțelor Publice prin întâmpinare.

S-a admis acțiunea formulată de reclamantul S. L. D. Î. M. în contradictoriu cu pârâții L. T. "E. R. B. M., C. LOCAL B. M., P. O. B. M. și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.

Pârâții au fost obligați să acorde membrilor de sindicat reprezentați de reclamant: I. D. și R. C. tranșa suplimentară de vechime prevăzută de art. 50 din

Legea nr.128/1997, începând cu (...) până la (...), actualizată în funcție de indicele de inflație la data plății și tranșa suplimentară de vechime prevăzută de art. 50 din Legea nr.128/1997 începând cu (...) până la data de (...), actualizată în funcție de indicele de inflație la data plății.

Pentru a pronunța această sentință, s-a reținut cu privire la excepțiile lipsei capacității și calității procesuale pasive a pârâților C. local al M. B. M. și P. M. B. M., că, C. local reprezintă autoritatea deliberativă a unității administrativ- teritoriale, aceasta din urmă având atât personalitate juridică, cât și patrimoniu propriu.

Prin urmare, C. local al municipiului B. M. a fost chemat în judecată tocmai în considerarea calității acestuia de organ deliberativ al unității administrativ-teritoriale, deci, în reprezentarea unității administrativ-teritoriale, aspect care reiese, în mod neîndoielnic, din modul de formulare a cererii introductive de instanță.

Prin acțiune se solicită drepturi salariale de către cadrele didactice, or, potrivit dispozițiilor art. 1 din H. nr. 538/2001, cheltuielile privind finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat sunt plătite din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale unde își au sediul. Aceste prevederi legale sunt aplicabile pentru perioada de până la 31 decembrie 2004, conform art. 49 din anexa la H. nr. 2. pentru aprobarea Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat.

Pentru perioada ulterioară datei de 1 ianuarie 2005, sunt aplicabile dispozițiile art. 16 din H. nr. 2., unde, de asemenea, se prevede că „finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.";

Reclamantul urmărește obținerea unor surse financiare din cadrul bugetului local.

Potrivit art. 36 alin. 4 din Legea nr. 215/2001, C. local este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local, virările de credite, modul de utilizare a rezervei bugetare și contul de încheiere a exercițiului bugetar.

Aceste atribuții au fost avute în vedere de către reclamant pentru a solicita, în contradictoriu cu acest pârât, admiterea acțiunii.

Ar fi excesiv de formal să nu se dea o astfel de interpretare acțiunii formulate de reclamant, în condițiile în care art. 978 cod civil statuează, cu putere de principiu, că atunci când o clauză este primitoare de două înțelesuri, se interpretează în sensul ce poate avea un efect, iar nu în acela ce n-ar putea produce niciunul. Aplicând acest principiu în speța de față, este oportună, din această perspectivă, interpretarea dată cererii introductive de către instanță, în sensul că aceasta a fost formulată în contradictoriu cu unitatea administrativ- teritorială, fără a mai fi nominalizată direct această unitate, ci fiind nominalizate în acțiune autoritățile care o reprezintă.

Se rețin în acest sens dispozițiile art. 23 din Legea nr. 215/2001, modificată, unde se prevede că autoritățile administrației publice prin care se realizează autonomia locală în comune, orașe și municipii sunt consiliile locale, comunale, orășenești și municipale, ca autorități deliberative, și primarii, ca autorități executive.

De asemenea, s-a reținut că prin prevederile art. 1 alin.1 din Legea nr.

554/2004 a contenciosului administrativ se reglementează in terminis capacitatea procesuală și calitatea procesuală a autorităților publice. Or, art. 2 alin. 1 lit.b din lege definește autoritatea publică drept organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public. Ca atare, consiliile locale și primarii se subsumează acestei categorii.

Instanța a apreciat că dispozițiile legale sus-citate sunt aplicabile având în vedere că pârâții, C. local al M. B. M. și P. municipiului B. M., au fost chemați în judecată în considerarea raporturilor juridice stabilite între aceștia și angajatorul persoanelor ale căror drepturi salariale fac obiectul prezentului litigiu. Or, raportul juridic dintre un consiliu local, respectiv, primar și o unitate de învățământ este, prin excelență, unul administrativ. Prin urmare, reclamantul s-a raportat, în momentul constituirii cadrului procesual, nu doar la raportul juridic stabilit între angajat și angajator, ci și la cel în virtutea căruia angajatorul va putea obține sursele financiare pentru plata drepturilor salariale solicitate, în dorința de a asigura caracterul eficient și executoriu al hotărârii judecătorești, prin implicarea tuturor factorilor de decizie în asigurarea acestor surse financiare.

Ca atare, chemarea în judecată a pârâților s-a făcut în considerarea unui raport juridic de drept administrativ în care aceștia sunt implicați.

Conform art. 21 alin.1 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, unitățile administrativ - teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu. Conform prevederilor art. 36 alin. 2 lit. b și d, alin. 4 lit. a și alin. 6 lit. a pct.1 din Legea nr.215/2001, consiliul local exercită, printre altele, atribuții privind dezvoltarea economico- socială și de mediu a comunei, orașului sau municipiului și atribuții privind gestionarea serviciilor furnizate către cetățeni. În exercitarea acestora, consiliul local aprobă, la propunerea primarului, bugetul local, virările de credite, modul de utilizare a rezervei bugetare și contul de încheiere a exercițiului bugetar și asigură, potrivit competențelor sale și în condițiile legii, cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind, printre altele, educația.

Pe de altă parte, P. a fost chemat în judecată în calitatea sa de ordonator principal de credite.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M.

F. P., instanța a reținut, că potrivit art. 19 din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, pe care se fundamentează pretențiile reclamantului împotriva acestui pârât, Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.

Având în vedere că finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, respectiv finanțarea de bază ce interesează în speță, se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ - teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale, instanța a apreciat că legitimarea procesuală pasivă a M.ui F. P. este conferită de prevederile legale evocate și, ca urmare, va respinge excepția invocată de acesta.

Pe fondul cauzei s-a reținut că potrivit art. 50 alin 1 și 2 din Legea nr.

128/1997, „personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime la salarizarea stabilită de lege și de tranșe suplimentare, care se acordă la 30, 35 și la peste 40 ani activitate în învățământ";.

În anexa nr. 2 din OG nr. 15/2008 se regăsesc coeficienții de multiplicare pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar. Această ordonanță se aplică începând cu drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2008.

Tranșele suplimentare de vechime prevăzute de art. 50 alin.1 și 2 din Legea nr. 128/1997 nu se regăsesc în coeficienții de multiplicare prevăzuți pentru ultimele trei tranșe de vechime (30-35 ani, 35-40 ani și peste 40 de ani), așa cum prevede art. 5 alin 2 din O.G. nr. 15/2008.

Începând din (...), conform art. 10 din A. II a L. nr.30/2009 și a prevederilor punctului 6 din Nota la A. II a L. nr.330/2009, se acordă în continuare tranșele de vechime prevăzute de art. 50 alin.1 din Legea nr. 128/1997, până la data de

(...), respectiv până la apariția L. cadru nr. 284/(...).

Potrivit adeverinței nr. 182/(...), membrii de sindicat reprezentați în cauză sunt angajați ai L.ui T. „E. R. B. M., au o vechime în învățământ de după cum urmează: I. D. - 36 de ani, R. C. - 33 de ani, iar în perioada (...) - (...) nu s-au mai acordat tranșele suplimentare de vechime.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții C. LOCAL AL M. B. M. și P. M. B. M. și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. G. A F. P. M..

Pârâtul C. Local al M. B. M. a solicitat admiterea recursului, modificareasentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantului.

În motivarea recursului a arătat în ceea ce privește excepția lipsei capacității procesuale că în conformitate cu art. 41 coroborat cu prev. art.26 alin.1 din Decretul 31/1954 și art.21 din Legea 215/2001, consiliul local nu arepersonalitate juridică și buget propriu, situație în care nu poate sta în judecată în nume propriu, într-un litigiu având ca obiect plata unor despăgubiri bănești.

C. local este, potrivit art.23 din Legea nr.215/2001, republicată, autoritatea administrației publice locale , în speță a M. B. M., o autoritate cu caracter deliberativ în problemele de interes local, iar primarul este autoritatea administrației publice locale cu caracter de execuție.

În consecință, C. local al mun. B. M. și P. mun, B. M. sunt autoritățile unității administrativ-teritoriale - Municipiul B. M., care nu au personalitate juridică proprie, nu au capacitate și nici patrimoniu.

În ceea ce privește excepția calității procesuale pasive a C.ui local al mun. B. M., arată că acesta a fost chemat în judecată, în calitate de finanțator al unităților de învățământ. D. că, potrivit disp.art.63 alin.4 lit.a din Legea

215/2001, primarul în exercitarea atribuțiilor prevăzute la art.63 alin.1 lit.c exercită funcția de ordonator principal de credite, iar nu consiliul local care îndeplinește alte atribuții date în competența sa. C. local al mun. B. M. nu este și nici nu poate fi reprezentat de către P. mun. B. are, deoarece cele două autorități au atribuții distincte.

Pe fond arată că acțiunea este inadmisibilă, deoarece C. local al mun. B. M. este o autoritate deliberativă, fără personalitate juridică, fără patrimoniu astfel că nu poate să își asume obligații pecuniare.

Prin recursul său P. M. B. M. a solicitat admiterea acestuia, modificareasentinței în sensul respingerii acțiunii.

În motivarea recursului a arătat că instanța de fond a respins excepția lipsei capacității procesuale pasive și a calității procesuale pasive a P.ui.

În ce privește această excepție, arată că potrivit art.77 din Legea nr.215/2001 a administrației publice locale, „primarul, viceprimarul, secretatul unității administrativ teritoriale și aparatul de specialitate al primarului constituie o structură funcțională cu activitate permanentă, denumită primăria comunei, orașului sau municipiului care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale colectivității locale";.

De asemenea, unitățile administrativ-teritoriale sunt titulare ale drepturilor și obligațiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparțin domeniului public și privat în care acestea sunt parte, precum și din raporturile cu alte persoane juridice sau fizice în condițiile legii.

Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. M. a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul obligării M.F.P. la alocarea sumelor necesare plății drepturilor bănești solicitate de reclamant.

În motivarea recursului a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și a arătat că rolul esențial în procesul bugetar și execuția bugetară revine

Guvernului, respectiv parlamentului potrivit art.17 alin.1 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice.

Admiterea cererii formulate împotriva M.ui F. P. ar echivala cu obligarea acestuia la plata din bugetul propriu a unor sume reprezentând drepturi salariale acordate unor persoane care nu se numără printre angajații săi.

Obligarea pârâtului la alocarea sumelor solicitate de reclamanți este lipsită de suport legal și în același timp imposibilă deoarece aceste sume trebuie propuse de către ordonatorii principali de credite conform art.34 alin.1 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice iar Ministerul Finanțelor Publice să fie autorizat în acest sens de către legiuitor.

S. L. din Î. M. prin întâmpinare (f.16-20) a solicitat respingerea recursurilor.

Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererile de recurs și prin prisma apărărilor din întâmpinare, Curtea constatăurmătoarele:

Obiectul acțiunii deduse judecății este de obligare a pârâților C. Local al municipiului B. M. și P. M. B. M., alături de ceilalți pârâți, la plata în favoarea membrilor de sindicat reprezentați de sindicat a tranșelor suplimentare de vechime prevăzute de art. 50 din Legea nr.128/1997.

În raport de pretențiile formulate de reclamanți, Curtea reține că cererea de obligare a pârâților C. Local al municipiului B. M. și P. M. B. M. la plata unor sume pretinse cu titlu de drepturi salariale este lipsită de temei legal.

O asemenea cerere este legată indisolubil de existența unor raporturi juridice de muncă din care ar izvorî obligația angajatorului de a achita drepturile salariale angajatului corespunzător muncii prestate conform contractului individual de muncă.

Or, în absența oricărui raport juridic de muncă între părți, recurenții C.

Local al municipiului B. M. și P. M. B. M. nu pot fi obligați la plata unor drepturi salariale către persoane care nu sunt angajații săi.

Într-adevăr, conform art. 167 alin. din Legea nr.84/1995 finanțarea de bază (care include și cheltuielile de personal) a unităților de învățământ de stat este asigurată prin bugetul local al unității administrativ-teritoriale pe a cărui rază își desfășoară activitatea, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale, însă drepturile salariale trebuie plătite membrilor de sindicat tot de către unitatea de învățământ.

În ceea ce privește pe P. M. B. M., acesta este ordonator principal de credite al bugetului municipiului conform art. 63 alin. 4 lit. a) din Legea 215/2001 și, în mod evident, în calitate de reprezentant al unității administrativ teritoriale, respectiv B. M., art. 62 alin. 1 din Legea administrației publice locale prevăzând expres că „primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum și în justiție";, cele două atribuții neputând fi disociate.

În consecință, Curtea constată că pârâții recurenți nu au calitatea de angajator, ci cea de ordonator de credite (finanțator), doar aceasta din urmă putând justifica legitimarea procesuală a recurenților în cadrul unui eventual litigiu al cărui obiect l-ar reprezenta obligarea acestora la alocarea fondurilor necesare achitării drepturilor salariale datorate de angajator.

Drept urmare, Curtea consideră că, în speță, raportat la pretenția concretă dedusă judecății, este incidentă cu prioritate, excepția lipsei calității procesuale pasive a recurenților, care va fi soluționată în sensul admiterii sale, conform considerentelor expuse anterior.

În ceea ce privește recursul M.ui F. P. se reține că acesta este cel care, potrivit art. 19 din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, „coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție";, iar potrivit art. 3 alin. 1 pct. 6 din HG 34/2009 privind organizarea și funcționarea M.ui F. P., „elaborează pe bază de metodologii proprii, menținând în permanență un echilibru bugetar corespunzător, proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare";.

Totodată, legea instituie răspunderea M.ui F. P. pentru realizarea bugetului de stat după aprobarea acestuia de P., precum și pentru luarea măsurilor pentru asigurarea echilibrului bugetar și aplicarea politicii financiare a statului.

Însă toate aceste aspecte sunt de natură să justifice calitatea procesuală pasivă a acestui pârât numai în măsura în care acesta a fost chemat în judecată în considerarea calității sale de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțelor publice, în temeiul căreia exercită anumite funcțiile specifice cuprivire la derularea procedurii bugetare (întocmirea proiectului bugetului de stat, executarea și încheierea exercițiului bugetar).

Or, în cauza dedusă judecății, rezultă fără nici un dubiu că reclamanții nu au avut în vedere acest rol, în contextul în care a solicitat prin cererea de chemare în judecată obligarea tuturor pârâților, inclusiv a recurentului M.ui F. P. la plata diferențelor de drepturi salariale.

Solicitarea de plată a drepturilor salariale menționate se întemeiază pe existența unui raport de muncă, însă un astfel de raport nu se identifică între pârâtul recurent și membrii de sindicat reprezentați în cauză. Drepturile pretinse derivă dintr-un raport juridic de muncă străin de recurent.

Cu alte cuvinte, admiterea acțiunii așa cum aceasta a fost formulată, respectiv în sensul instituirii obligației de plată și în sarcina pârâtului recurent, ar echivala cu obligarea acestuia la plata din bugetul propriu a unor sume reprezentând drepturi salariale acordate unor persoane care nu sunt angajații M.ui F. P., încălcându-se astfel prevederile art. 14 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice.

În consecință, Curtea constată că față de modul în care a fost formulat obiectul acțiunii, nici recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuală pasivă în cauză, neexistând identitate între persoanele care trebuiau să fie obligate în raportul juridic dedus judecății, respectiv unitatea de învățământ angajatoare a personalului didactic și recurent.

Ținând seama de aceste considerente, Curtea în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ. coroborat cu art. 304 pct. 9 C.proc.civ., va admite recursurile declarate de pârâții P. M. B. M., C. Local al M. B. M. și Ministerul

Finanțelor Publice împotriva sentinței tribunalului, pe care o va modifica în parte în sensul că va respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu acești pârâți, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței care nu au făcut obiectul prezentului recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.

D E C I D E :

Admite recursurile declarate de pârâții C. LOCAL AL M. B. M., P. M. B. M.

și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. M. împotriva sentinței civile nr.

1113 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că admite excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților C.

LOCAL AL M. B. M., P. M. B. M. și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și în consecință respinge acțiunea formulată de S. L. D. Î. M. în contradictoriu cu acești pârâți, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 26 octombrie 2011.

PREȘED.TE JUDECĂTORI S .-C. B. I.-R. M. G.-L. T.

Red.SCB Dact.SzM/2ex. (...)

Jud. fond: H. D.M.

G. G. C.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 3917/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă