Decizia civilă nr. 4374/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 4374/R/2011
Ședința octombrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : L. D. JUDECĂTOR : D. G. JUDECĂTOR : S. D.
GREFIER : C. M.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții P. C. B. și C. B. PRIN P. împotriva sentinței civile nr. 1. din 24 martie 2010 pronunțate de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul J. J.-
L., având ca obiect contestație act.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prezenta cauză a fost suspendată în temeiul prevederilor art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod proc. civ., din lipsa părților, la data de 06 septembrie 2010, rămânând în nelucrare mai mult de un an din vina părților, situație în care curtea, din oficiu, a dispus repunerea pe rol a cauzei pentru a se constata în speță incidența perimării.
Raportat la această situație, curtea, în temeiul dispozițiilor art. 248, art. 252 pct. 1 și 2 Cod proc. civilă, invocă excepția perimării recursurilor și reține cauza în pronunțare asupra excepției.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1417 din (...) a T.ui B. N. pronunțată în dosar numărul (...), s-a admis ca fiind întemeiată contestația formulată de contestatorul J. J. L., împotriva dispoziției nr. 272/(...) emisă de P. comunei B., în contradictoriu cu intimații P. comunei B., C. B., prin primar și în consecință s-a constatat nulitatea absolută a dispoziției nr. 272/(...) numai în privința contestatorului J. J. L..
Au fost obligați intimații P. comunei B., C. B., prin primar să plătească în solidar contestatorului suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții C. B. și P. C. B., solicitând admiterea acestuia și trimiterea dosarului primei instanțe spre rejudecarea cauzei.
În ședința de judecată din data de 6 septembrie 2010 s-a dispus suspendarea judecării recursului în sensul dispozițiilor art.242 alin.1 pct.2
C.pr.civ., constatându-se că părțile, deși legal citate, nu s-au înfățișat în instanță și nici nu au solicitat judecarea recursului în lipsa lor de la dezbateri.
Cum de la data acestei suspendări și până în prezent a trecut mai mult de 1 an, pricina rămânând în nelucrare din motive imputabile părților, în temeiul art.248 și 252 C.pr.civ. se va constata perimarea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Constată perimarea recursurilor declarate de pârâții C. B. și P. C. B. împotriva sentinței civile numărul 1417 din (...) a T.ui B. N. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 31 octombrie 2011.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
L. D. D. G. S. D.
GREFIER, C. M.
Red.L.D./Dact.S.M.
2 ex./ (...) Jud.fond: G. C. F.
← Decizia civilă nr. 4279/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 4005/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
---|