Decizia civilă nr. 1398/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 1398/R/2011
Ședința 18 aprilie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : S. D. JUDECĂTOR : D. G. JUDECĂTOR : L. D. GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul A. O. împotriva sentinței civile nr. 5. din 02 decembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr. (...), privind și pe pârâta intimată SC I. SA, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâtei intimate și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 06 aprilie
2011, prin serviciul de registratură al instanței, pârâta intimată a depus la dosar întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului întrucât acesta nu este întemeiat și menținerea în totalitate a sentinței recurate, cu cheltuieli de judecată., întâmpinare la care a anexat un set de acte.
De asemenea, se constată că la data de 15 aprilie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, pârâta intimată a depus la dosar o cerere de încasare înscrisuri transmisă prin fax și prin poștă la aceiași dată.
Totodată, se constată că prin motivele de recurs reclamantul recurent a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin.
2 C.pr.civ.
Curtea constată recursul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 5175 din (...) a T.ui B.-N., pronunțată în dosar numărul (...), a fost respins ca nefondată acțiunea civilă formulată de reclamantul A. O. împotriva pârâtei SC I. SA B. și a fost obligată reclamantul să plătească pârâtei suma de 1.051,88 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul A. O. a fost angajat la societatea pârâtă pe postul de gestionar materiale electrice în cadrul aprovizionare, iar prin decizia de concediere individuală nr.3. martie
2009, s-a dispus, în baza art.65-66 C. muncii, concedierea reclamantului începând cu data de 17 iunie 2009, având în vedere programul de concediere colectivă nr.638/10 martie 2009. La art.5 din această decizie de concediere seprevede că salariatul concediat va beneficia de toate drepturile prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societății în vigoare la data concedierii. Această decizie nu a fost contestată de reclamant în termenul legal, neexistând dovezi în acest sens, situație în care acesta va beneficia de drepturile anterior precizate.
Reclamantului cu ocazia concedierii i s-a acordat suma de 5.630 lei cu titlu de plăți compensatorii, din care s-a reținut suma de 1658 lei cu titlu de impozit și contribuții asigurări sociale și de sănătate, achitându-i-se reclamantului diferența. Întrucât în dosarul inițial nr.(...) ce avea ca obiect obligarea pârâtei la restituirea sumei reținute și virate în contul statului de impozite și contribuții s-a transpus pe rolul secției de contencios administrativ fiscal, tribunalul, în această cauză, trebuie să stabilească dacă cuantumul sumei acordate cu titlu de plăți compensatorii reclamantului a fost calculată corespunzător de pârâtă, ori dimpotrivă dacă trebuia calculată potrivit susținerilor acestuia.
Potrivit programului de concediere colectivă încheiat la nivelul societății pârâte, părțile, respectiv angajatorul și sindicatul, ca reprezentant al salariaților, au convenit ca la desfacerea contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului, potrivit art.103 pct.5 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, salariații să primească o plată compensatorie de 5 ori salariu mediu net pe societate, în cazul salariaților cu o vechime în munca de peste 20 ani așa cum este cazul reclamantei.
Potrivit hotărârii nr.3/(...) luată de B. permanent al Consiliului de administrație din cadrul societății pârâte (f.35), s-a stabilit că salariul mediu netpe societate este de 1.126 lei, iar pe baza acestuia se vor acorda persoanelor afectate de concedierea colectivă plățile compensatorii prevăzute de art.103 pct.5 din C. colectiv de muncă aplicabil.
Având în vedere această situație, tribunalul constată că pârâta în mod corespunzător a calculat cuantumul plății compensatorii acordată reclamantei în cuantum de 5.630 lei (5 salarii x 1126 lei salariu mediu net pe unitate).
În mod justificat, nu s-a avut în vedere la determinarea cuantumului salariului mediu net pe unitate sporurile nepermanente, adaosurile la salariu, tichetele de masă acordate salariaților, ținând seama de natura acestora și de scopul urmărit în cazul acordării acestora, pentru că aceasta a fost convenția asumată de părți, patronat și sindicat și este obligatorie pentru toți salariații. Nici indemnizațiile directorilor și administratorilor societății nu trebuiau avute în calcul la stabilirea salariului mediu net pe unitate deoarece acestea au o natură juridică diferită, fiind generate de contracte de mandat comercial reglementate de legislația comercială și nu sunt asimilabile drepturilor salariale cuvenite potrivit legislației muncii.
Nu sunt aplicabile nici dispozițiile contractului colectiv de muncă la nivel de ramură pentru anii 2007-2010, respectiv art.50 alin.2 care se referă lacâștigul salarial mediu brut în aceste societăți, întrucât nu reglementează modul de acordare a plăților compensatorii în caz de concedieri colective. Într-un asemenea caz este aplicabil art.22 alin.4 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură ce prevede că salariații afectați li se vor acorda drepturile cele mai favorabile prevăzute de lege, ori în cazul de față nu există drepturi reglementate de lege în cazul acestei categorii de personal din cadrul acestui angajator, situație în care sunt aplicabile doar prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate.
Ori în cauză după cum s-a explicat anterior partenerii sociali, respectivangajatorul și sindicatul, în calitate reprezentant al salariaților, au convenit ca plățile compensatorii să se acorde potrivit contractului colectiv de muncă la nivelde unitate în funcție de salariul mediu net pe societate, iar nu în funcție de câștigul mediu brut pe societate ori de salariul tarifar.
În mod evident există o diferență substanțială atât sub aspect juridic, cât
și valoric, între aceste noțiuni, întrucât câștigul mediu brut lunar include si sporurile, adaosurile și celelalte drepturi ce i se acordă salariaților în temeiul contractului individual de muncă sau a celui colectiv de muncă, în timp ce salariul mediu net pe unitate avut în vedere de pârâtă ca etalon la calcularea plăților compensatorii nu putea si nici nu trebuia să includă aceste sume aferente acestor venituri cu caracter fie nepermanent, fie acordate pentru alte considerente decât munca efectiv prestată.
T. nu a apreciat ca fiind fondate nici pretențiile reclamantului de participare a acestuia la beneficiu acordat de pârâtă pentru anul 2008, potrivitart.39 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, pentru că deșiaceasta a avut calitatea de salariat la societatea pârâtă în anul respectiv, nu a întrunit toate condițiile stabilite de angajator pentru acordarea acestui drept stabilite prin hotărârea din 04 iunie 2009 Consiliului de A. al pârâtei, fiind un drept al angajatorului să stabilească anumite criterii de acordare a acestui beneficiu salariaților ce au avut o contribuție deosebită la realizarea profitului, în sensul că activitatea prestată de reclamant, raportat la fișa de evaluare depusă la dosar f.158-161, coroborată cu pct. 7 din hotărârea menționată f.35, nu a fost apreciată de angajator ca având un aport important la realizările societății pârâte. În aceste condiții nu sunt justificate aserțiunile reclamantului că s-ar fi încălcat principiul nediscriminării prevăzut de art.5 C. muncii.
Nu există nici o justificare nici în contractul colectiv de muncă aplicabil și nici în legislația muncii aplicabilă pentru obligarea pârâtei la plata în favoarea reclamantului a sumei de 1126 lei, sumă care într-adevăr a fost acordată salariaților concediați pe baza celui de-al doilea program de concediere colectivă, acest drept bănesc fiind însă generat de convenția dintre patronat și sindicat și se referă exclusiv la salariații respectivi, având la bază necesitatea de menținere a unui climat de ordine, disciplină, și lipsit de tensiuni sociale, acea convenție neputând produce efecte și pentru trecut în privința salariaților concediați în prima etapă, motiv pentru care suma solicitată nu poate fi acordată reclamantului ce a fost concediat în prima etapă.
Având în vedere aceste considerente, tribunalul a respins ca nefondată acțiunea civila formulată de reclamant împotriva pârâtei SC I. SA B.
În baza art.274 Cod procedură civilă, reclamantul, deoarece față de respingerea acțiunii se află în culpă procesuală, a fost obligat să plătească pârâtei suma de 1.051,88 lei cheltuieli de judecată, din care 1.000 lei reprezintă onorariu avocațial achitat, potrivit chitanței justificative depusă la dosar (f.202), iar 51,88 lei, reprezintă costul multiplicării contractului colectiv de muncă depus la dosar, potrivit înscrisurilor justificative atașate f. 203-204.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul A. O. solicitând înprincipal, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiașiinstanțe de fond, iar în subsidiar urmare a rejudecării, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza admiterea acțiunii.
În memoriul de recurs s-a arătat referitor la motivul de casare prevăzut de art. 304 pct.5 Cod procedură civilă că deși a solicitat de mai multe ori administrarea de probe, iar instanța avea obligația procedurală să îi încuviințeze și să dispună asupra probatoriului solicitat, instanța de fond a respins în mod inexplicabil și fără o justificare legală cererile în probațiune, încălcându-i astfel dreptul la un proces echitabil. S-a mai precizat că prin respingerea probelor (referitoare la cuantumul salariului mediu net pe societate și la obligarea pârâtei la plata cotei de profit aferente anului 2008) care erausingurele în măsură să ducă la aprecierea temeiniciei acțiunii, instanța de fond s-a antepronunțat.
Referitor la fondul pretențiilor deduse judecății s-a arătat că în mod nelegal tribunalul a reținut aplicabilitatea în cauză a unui act unilateral, respectiv H. nr.3/(...) a B.ui permanent al Consiliului de A. prin care s-a stabilit salariul mediu net pe unitate. De asemenea, nici Adresa nr.810/(...) nu este aplicabilă în cauză întrucât aceasta nu poate să fie opozabilă unor situații născute și operante anterior emiterii ei.
În opinia recurentului chiar dacă instanța de fond a analizat aplicabilitatea art.50 alin. (2) din C. colectiv de muncă la nivel de ramură, reținând doar aplicabilitatea art.22 alin. (4) din același contract s-a aplicat greșit legea întrucât art.22 alin.(4) face trimitere la prevederile art.50 alin. (2) prin care se stabilește cuantumul minimal obligatoriu și nicidecum nu exclude aplicarea lui.
În ceea ce privește petitul de obligare la beneficiul aferent anului 2008 s-a precizat că instanța de fond a interpretat greșit H. Consiliului de A. al pârâtei din data de (...), în cauză fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.8 Cod procedură civilă.
Omițând să aibă în vedere aplicabilitatea pct.2-6 din hotărârea menționată anterior, instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, ceea ce impune și reținerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă.
Referitor la petitul de obligare la plata sumei de 1.126 lei s-a arătat că la fondul cauzei s-a susținut pe larg temeinicia acestei cereri la care era îndrituit conform art. 5 din C. muncii și că în raport de cererile de la pct.2 și 3 din precizarea de acțiune și prin prisma nerespectării principiului nediscriminării se impunea citarea în cauză a Consiliului Național pentru Combaterea discriminării.
H. instanței de fond a fost criticată și din perspectiva acordării cheltuielilor de judecată la care a fost obligat reclamantul, care sunt prea mari în raport de valoarea pricinii.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate,
Curtea de A. reține următoarele:
Motivul de casare întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.5 Cod procedură civilă este neîntemeiat. Contrar celor susținute de recurent, se constată că instanța de fond a respins motivat cererile în probațiune formulate de acesta, apreciind în temeiul art. 167 alin. (1) Cod procedură civilă că acestea nu sunt utile soluționării cauzei. Încuviințând probele considerate ca fiind concludente soluționării cauzei, instanța de fond nu s-a antepronunțat, ci a aplicat în mod corespunzător dispozițiile legale menționate anterior, care prevăd în mod expres faptul că „dovezile se pot încuviința numai dacă instanța socotește că ele pot să aducă dezlegarea pricinii";. De asemenea, Curtea constată că probele administrate la fondul cauzei sunt suficiente pentru justa soluționare a cauzei.
În ceea ce privește motivele de modificare invocate se reține că recurentul a fost concediat prin D. nr. 30/(...) (fila 31 dosar fond) începând cu data de (...), în baza Programului de concediere colectivă nr.638/(...). În cuprinsul deciziei de concediere se menționează că „salariatul va beneficia de toate drepturile prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societății, în vigoare la data concedierii (art.104 pct.5)";.
C. colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate pe anul 2008 a fost depus la D. B.-N. în data de (...) și înregistrat în Registrul special de evidență a
C. colective de muncă în data de (...).
C. colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate pe anul 2009 a fost depus la D. B.-N. în data de (...) și înregistrat în Registrul special de evidență a C. colective de muncă în data de (...) (fila 42 dosar fond).
Potrivit art. 25 din L. 130/1996 (1) C. colectiv de muncă se încheie în formă scrisă, se semnează de către părți, se depune și se înregistrează la direcția generală de muncă si protecție socială județeana sau a municipiului B., după caz. (3) Contractele colective de muncă se aplică de la data înregistrării. Părțile pot conveni ca data aplicării clauzelor negociate sa fie ulterioară zilei de înregistrare a contractului";.
Conform dispoziției legale menționate anterior (în prezent abrogată prin L. 6., dar în vigoare la data înregistrării celor două contracte colective de muncă), întrucât părțile nu au convenit o altă dată a aplicării contractelor colective de muncă, acestea produc efecte de la data înregistrării, în speță (...), respectiv (...).
Având în vedere dispoziția expresă din art. 4 alin. (1) din C. colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate pe anul 2008, clauzele acestuia produc efecte și după expirarea termenului de 12 luni pentru care a fost încheiat până la încheierea următorului contract, respectiv până la data de (...).
Curtea apreciază că întrucât legalitatea măsurii desfacerii contractului individual de muncă munca se analizează în raport cu data emiterii și nu cu data de la care aceasta produce efecte, nulitatea presupunând existența unor cauze contemporane încheierii actului, data concedierii este data emiterii deciziei de concediere și nu cea de la care aceasta produce efecte. În caz contrar, plățile compensatorii ar fi determinate printr-un contract colectiv de muncă în vigoare după data emiterii deciziei de concediere, ceea ce nu poate fi admis întrucât măsura concedierii în ansamblu (inclusiv cuantumul plăților compensatorii) trebuie analizată în raport de dispozițiile legale și contractuale valabile la data emiterii ei.
Pentru aceste considerente, se apreciază că, în raport de data concedierii, drepturile de care trebuie să beneficieze recurentul sunt cele prevăzute de C. colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate pe anul 2008, care în art.104 pct.5 prevede că în cazul desfacerii contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului salariații primesc o plată compensatorie în cuantum de 5 salarii tarifare, în cazul salariaților cu o vechime în muncă de peste 20 de ani, cum este cazul recurentului. De altfel, și în decizia de concediere se face referire la art. 104 pct.5 din CCM și nu la art.103 pct.5, articol în care sunt reglementate plățile compensatorii în C. colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate pe anul 2009.
Mai mult, Curtea reține că în Programul de concediere colectivă înregistrat sub nr. 638/(...), încheiat conform dispozițiilor 69-71 din C. muncii se prevede că indemnizațiile pentru concediere se acordă în funcție de vechime, conform art. 104 pct.5 din CCM, fiind determinate prin raportare la salariul tarifar.
Întrucât conform art. 76 din C. muncii concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută, Curtea reține că obligațiile angajatorului în cadrul procedurii colective trebuie respectate în totalitatea lor, ceea ce nu s-a realizat în cauză, întrucât angajatorul a stabilit cuantumul plăților compensatorii în mod diferit de programul de concediere colectivă. În plus, angajatorul a stabilit acest cuantum în data de (...), după emiterea deciziei de concediere a recurentei.
Conform Actului adițional la contractul individual de muncă nr.18/(...)
(fila 23), salariul tarifar al recurentului este de 1089 lei fiind mai mic decât salariul mediu net pe unitate în raport de care a plătit angajatorul plățilecompensatorii, respectiv 1126 lei, ceea ce înseamnă că angajatorul i-a plătit compensații la concediere într-un cuantum mai mare decât era îndreptățit. Având în vedere însă că în propriul recurs nu i se poate agrava situația conform principiului non reformatio in pejus prevăzut de art.298 raportat la art. 296 teza a II-a Cod procedură civilă, Curtea urmează să respingă recursul cu privire la petitul privind cuantumul compensațiilor acordate recurentului la concediere.
În concluzie, Curtea apreciază că plățile compensatorii la care este îndreptățit recurentul trebuie calculate în raport de salariul tarifar al acestuia,
și nu de salariul mediu net pe unitate, cum greșit a apreciat instanța de fond prin aplicarea eronată a dispozițiilor legale menționate anterior. Drept urmare, analiza motivelor de recurs relative la modul de calcul al salariului mediu net apare ca fiind inutilă.
În ceea ce privește suma ce reprezintă participarea recurentului la profitul intimatei aferent anului 2008 Curtea constată că instanța de fond a interpretat greșit H. nr. 4 din (...) a Consiliului de A. a SC I. SA B. prin care s-a aprobat criteriile de distribuire a profitului net al anului 2008 (fila 35 dosar fond). Astfel, după enumerarea sumelor repartizate pe secții, în actul menționat se prevăd criteriile de acordare a participării la profit, după cum urmează „1. Se exclud de la repartizarea profitului cei care au lucrat mai puțin de trei luni în anul 2008. 2 Sumele se repartizează în funcție de numărul de zile lucrate în anul 2008. 3. Se calculează un procent între timpul efectiv lucrat și timpul maxim disponibil, pentru fiecare salariat. 4. Procentul rezultat se aplica la suma medie repartizată pe salariat, fabrici și compartimente. 5. La sumele rezultate se aplică următoarele criterii: - pentru cei sancționați cu suspendarea CIM se acordă 40% din sumă; - pentru cei sancționați cu 10 % pe trei luni sau retrogradarea din funcție se acordă 50% din sumă; - pentru cei sancționați cu
10 % pe două luni se acordă 60% din sumă; - pentru cei sancționați cu 10 % pe o lună se acordă 70% din sumă; - pentru cei sancționați cu 5 % pe o lună se acordă 80% din sumă; - pentru cei sancționați cu avertisment se acordă 90% din sumă. 6. La sumele astfel rezultate se aplică un procent de 80%. 7. Sumele rămase după aplicarea criteriilor și a procentului de 80 % rămân la dispoziția directorilor de fabrici, de departamente, direcții și șefilor de compartimente, pentru a fi distribuite salariaților în funcție de aportul fiecăruia la realizările fabricii, respectiv ale societății";.
Contrar celor reținute de instanța de fond, conform punctului 7 din H. nr. 4 din (...), numai sumele rămase după aplicarea criteriilor prevăzute la punctele anterioare și a procentului de 80 % sunt distribuite în funcție de aportul fiecărui salariat la realizările fabricii. per a contrario celelalte sume sunt distribuite în funcție de criteriile anterioare (prevăzute de pct.1-6), pe care intimata nu contestă că recurentul nu le-a îndeplinit.
Dacă s-ar reține interpretarea instanței de fond, ar rezulta de exemplu că persoanele sancționate disciplinar ar beneficia de participarea la profit, fără să fie condiționate de aportul la realizările fabricii, iar cele care nu au fost sancționate disciplinar beneficiază de cota de profit în funcție de aportul la realizările fabricii, ceea ce în mod evident nu este acceptabil.
În consecință, se apreciază că instanța de fond a interpretat greșit actul evocat anterior, în cauză fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.8 Cod procedură civilă, reclamantul fiind îndreptățit la plata sumei reprezentând participarea sa la cota de profit a societății pentru anul 2008.
Referitor la plata sumei de 1126 lei acordată salariaților concediați colectiv ulterior recurentului, se apreciază că în mod judicios a apreciat instanța de fond că nu există temei pentru acordarea acestei sume nici încontractul individual de muncă, nici în contractul colectiv de muncă aplicabil și nici în lege. Faptul că această sumă a fost acordată salariaților concediați în baza unui program de concediere ulterior (nr. 1571/2009) nu justifică acordarea ei pentru trecut salariaților concediați în prima etapă, cele două categorii de salariați neaflându-se în aceeași situație. În consecință, Curtea apreciază că angajatorul a dovedit că nu l-a discriminat pe recurent în raport de angajații concediați în a doua etapă.
Contrar celor invocate în memoriul de recurs, se constată că în concluziile scrise depuse după închiderea dezbaterilor s-a menționat în mod expres faptul că pentru motive de celeritate în cauză nu s-a solicitat citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, arătându-se doar că
„s-ar putea redeschide dezbaterile pentru a se cita eventual și instituția menționată";, ceea ce nu reprezintă o cerere în sensul celor indicate în recurs.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior, a art. 304 pct.8 și 312 alin. (1) și (3) Cod procedură civilă se va admite în parte recursul declarat de reclamantul A. O. împotriva sentinței civile numărul 5175 din (...) a T.ui B.-N., pronunțată în dosar numărul (...), care va fi modificată în parte, în sensul că se va admite în parte acțiunea formulată de reclamantul A. O. în contradictoriu cu pârâta SC I. SA B. și, în consecință:
Se va obligă pârâta să plătească reclamantului suma reprezentând participarea sa la cota de profit a societății pentru anul 2008.
Referitor la cheltuielile de judecată, se constată că la fondul cauzei reclamantul a justificat efectuarea a 240 lei cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloarea onorariului de avocat în cuantum de 200 lei (fila
197) și 40 lei cheltuieli privind comunicarea de date statistice (filele 198-200).
Pârâta SC I. SA a justificat efectuarea a 1051,88 lei cheltuieli de judecată, din care 1000 lei contravaloarea onorariului de avocat (fila 202), iar 51,88 lei cheltuieli cu fotocopierea documentelor (fila 204).
Întrucât reclamantului i s-a admis unul dintre cele trei capete de cerere pe care le-a formulat, acesta este îndreptățit conform art. 276 Cod procedură civilă la plata a 1/3 din onorariul de avocat (67 lei), la care se adaugă cheltuielile privind comunicarea de date statistice, în total 110 lei.
În raport de cele două capete de cerere respinse, pârâtului i se cuvin 2/3 din onorariul de avocat, respectiv 667 lei, la care se adaugă 51 lei pentru cheltuielile cu fotocopierea documentelor, în total 710 lei.
Conform art. 276 Cod procedură civilă se vor compensa în parte cheltuielile de judecată și, în consecință, se va obligă reclamantul să plătească pârâtei suma de 600 lei cheltuieli de judecată parțiale la fondul cauzei.
Se vor menține restul dispozițiilor instanței de fond.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată din recurs, se reține că în cauză s-a justificat de către recurent efectuarea a 200 lei, reprezentând onorariul de avocat (fila 9), iar de către intimată 1000 lei reprezentând contravaloarea onorariului de avocat (fila 57). Pentru considerentele menționate anterior, în raport de pretențiile admise se va obligă recurentul să plătească intimatei suma de 600 lei cheltuieli de judecată parțiale în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite în parte recursul declarat de reclamantul A. O. împotriva sentinței civile numărul 5175 din (...) a T.ui B.-N., pronunțată în dosar numărul (...), pe care o modifică în parte, în sensul că admite în parte acțiuneaformulată de reclamantul A. O. în contradictoriu cu pârâta SC I. SA B. și, în consecință:
Obligă pârâta să plătească reclamantului suma reprezentând participarea sa la cota de profit a societății pentru anul 2008.
Compensează în parte cheltuielile de judecată și, în consecință, obligă reclamantul să plătească pârâtei suma de 600 lei cheltuieli de judecată parțiale la fondul cauzei.
Menține restul dispozițiilor.
Obligă recurentul să plătească intimatei suma de 600 lei cheltuieli de judecată parțiale în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18 aprilie 2011.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
S. D. D. G. L. D.
GREFIER, C. M.
Red.L.D./Dact.S.M.
2 ex./ (...) Jud.fond: M.L.B.
| ← Decizia civilă nr. 4009/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 1763/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
