Decizia civilă nr. 3396/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 3396/R/2011
Ședința ta de 04 octombrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. T.
JUDECĂTOR: D. C. G.
JUDECĂTOR: C. M.
GREFIER: A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC O. SA împotriva sentinței civile nr. 1493 din 22 martie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr. (...), privind și pe reclamanta intimată P. M. L., având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, Curtea lasă cauza la a doua strigare pentru a da părților posibilitatea să se prezinte in instanță.
La apelul nominal, făcut în ședință publică la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Instanța constată că atât pârâta recurentă prin cererea de recurs, cât și reclamanta intimată prin întâmpinare, au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea constată prezenta cauză în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1493 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar numărul (...), a fost admisă contestația formulată de contestatoarea P. M. L. împotriva intimatei S. O. S. F. și în consecință s-a constatat nulitatea absolută a deciziei nr. 5432/(...) și s- a dispus reîncadrarea contestatoarei în postul deținut anterior concedierii, respectiv de crescător păsări.
A fost obligată intimata să plătească contestatoarei o despăgubire egală cu drepturile salariale, majorate, indexate și reactualizate, cuvenite pentru perioada (...)
și până la data reintegrării efective.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Conform contractului individual de muncă înregistrat la ITM C. sub nr.
12066/(...), contestatoarea a fost angajata intimatei pe o perioadă determinată de 2 luni începând cu data de (...) în meseria de crescător păsări. Aceste contract a fost modificat din prin actul adițional nr. 3679/(...) cu privire la perioada de încadrare în muncă, respectiv nedeterminată, începând cu data de (...).
La data de (...) intimata a emis decizia nr. 5432 prin care s-a dispus desfacerea contractului individual de muncă al contestatoarei în temeiul art. 61 lit. a din Codul
Muncii având în vedere referatul întocmit la data de (...) din care rezultă că în urma vizionării înregistrărilor video de pe camerele de luat vederi din incinta firmei J. unde își desfășura activitatea se vede foarte clar că se scot produse din halele fermei care sunt duse spre poarta principală, sunt lăsate acolo, iar apoi persoana se întoarce de la poartă după ce a lăsat aceste produse, acțiuni care se repetă de mai multe ori culuminile stinse, procesul-verbal 5420/(...) și nota explicativă dată de către contestatoare.
Contestatoarea a fost convocată prin adresa nr. 5390/(...) pentru data de (...) orele 10:00 la B. juridic personal din loc. F., str. A. nr. 2, jud. C., pentru clarificarea faptului că în data de 4/(...), timp în care era de serviciu, din cadrul fermei J. s-au sustras bunuri, sustragere care a fost sesizată în urma vizionării înregistrărilor de pe camerele de luat vederi care sunt montate pentru a urmări activitatea din cadrul respectivului punct de lucru.
În cadrul acestei cercetări contestatoarea a dat o notă explicativă din care rezultă faptul că nu are nimic de adăugat în plus față de declarația dată în data de (...), declarație din care rezultă că în data de 4/(...) a întors în hala 2 liniile 2, 3, 4, a furajat păsările și a strâns puii morți, neobservând să se întâmple ceva deosebit.
Potrivit prevederilor art. 268 alin.2 lit. b și c din Codul Muncii, sub sancțiunea nulității absolute în decizie se cuprind în mod obligatoriu precizările prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat si motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de acesta în timpul cercetării disciplinare prealabile.
Decizia contestată nu cuprinde aceste mențiuni obligatorii, astfel încât s-a constatat nulitatea absolută a acesteia.
Urmare a constatării nulității absolute acestei decizii, în temeiul art.178 alin. l și 2 din Codul Muncii, contestatoarea a fost reîncadrată în postul deținut anterior concedierii, respectiv acela de crescător păsări, iar intimata a fost obligată să-i plătească acesteia o despăgubire egală cu drepturile salariale majorate, indexate și reactualizate cuvenite pentru perioada (...) și până la data reintegrării efective.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta solicitând modificareasentinței în sensul respingerii acțiunii.
Totodată, pârâta a solicitat suspendarea executării sentinței până la judecarea recursului și/sau până la finalizarea cercetării penale în cauză.
În motivare pârâta a arătat că în fișa postului reclamantei apare interdicția de a sustrage bunuri aparținând societății. Și în situația în care nu ar fi prevăzută în fișa postului o atare obligație, ar fi foarte greu de a accepta ca o societate să fie obligată să păstreze în subordinea sa persoana care urmează să fie cercetată penal, și aceasta nu doar ca un prejudiciu de imagine, ci și ca un risc deosebit pentru patrimoniul societății în general. În situația dată reangajarea pe post a reclamantei este deosebit de dificilă din cauza condițiilor obiective, reintegrarea acesteia în colectiv apărând ca fiind compromisă.
Mai mult, este general recunoscută cutuma conform căreia faptele de notorietate au putere de lege și, prin urmare, constatarea nulității deciziei de concediere a unei persoane care urmează a fi cercetată penal poate fi considerată ca excesivă.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 22 iunie 2011, reclamanta a solicitat respingerea recursului.
În motivare reclamanta a arătat că decizia de concediere este netemeinică și nelegală, prin contestație solicitând, în principal, constatarea nulității absolute a deciziei față de lipsa precizărilor cerute de art. 268 alin. 2 lit. b și c din Codul Muncii și, în subsidiar, anularea deciziei deoarece motivele de fapt invocate în decizie nu sunt reale, societatea neputând face proba celor susținute și anume faptul că ar fi sustras produse din fermă.
Dacă ar fi sustras produse, fapta constituind infracțiune, se impunea ca societatea să depună împotriva acesteia plângere penală iar, până la soluționarea cauzei de organele în drept, ar fi putut uza de prevederile art. 52 (1) litera c și 52 (2) din Codul Muncii și să-i suspende contractual de muncă.
Recurenta ignoră faptul că dispozițiile art. 268 (2) litera b și c din Codul Muncii sunt imperative, nerespectarea lor fiind sancționată cu nulitatea absolută, și prin urmare, constatând lipsa din dispoziția de concediere a elementelor cerute de dispozițiile de mai sus, prima instanța a făcut o corectă aplicare a legii, constatând nulitatea absolută a deciziei de concediere.
Recurenta ignoră, de asemenea, faptul că în cazul în care angajatorul a depus plângere penală împotriva salariatului, sancțiunea nu este concedierea ci suspendarea contractului individual de muncă (art. 52 (1) litera c din Codul Muncii) până la soluționarea cauzei, organele abilitate cu cercetarea infracțiunii fiind singurele în măsură să stabilească vinovăția.
Precizează că nu i s-a luat vreo declarație de către organele de cercetare penală, cum s-ar fi impus în situația în care recurenta ar fi depus plângere penală împotriva reclamantei în urmă cu mai mult de 6 luni.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și a apărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
Recursul este întemeiat și urmează a fi admis, cu consecința casării sentinței și a trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
În acest sens, se reține că sunt întemeiate motivele de recurs prin care se critică sentința sub aspectul constatării nulității absolute a deciziei de concediere.
Cât privește imperativul adus de art. 252 (fostul art. 268) alin.2 lit. b din Codul Muncii, de a se cuprinde în decizia de sancționare în mod obligatoriu precizările prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat, se constată că, dacă pentru încălcarea unor prevederi specifice unui anumit angajator, se impune constatarea nulității absolute în lipsa specificării acestor prevederi, în cazul în care se aplică sancțiunea pentru fapte care încalcă principiile de bază care formează fundamentul oricărui contractului individual de muncă, cum este cel al bunei credințe, nu se mai justifică aplicarea sancțiunii prescrise de textul de lege citat.
Cu alte cuvinte, atunci când sancțiunea se aplică pentru furtul unor bunuri ale angajatorului de către angajat, este evident, dincolo de orice prevedere din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabile la nivelul angajatorului, că este subminată încrederea ce trebuie să existe între părțile unui contract de muncă, astfel încât nici nu mai este necesar a se preciza în statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă la nivelul angajatorului că furtul reprezintă o încălcare a disciplinei muncii, întrucât un atare comportament încalcă un principiu fundamental în cadrul relațiilor de muncă, și anume, pe acela al bunei credințe.
Ca atare, nu se poate considera că prin nereglementarea furtului ca o încălcare a disciplinei muncii, această faptă ar putea fi considerată ca și conformă cu disciplina muncii și deci inaptă a sta la baza aplicării unei sancțiuni disciplinare. Anumite chestiuni de notorietate, așa cum sunt exceptate de la sarcina probei în dreptul procesual civil, tot astfel trebuie considerate implicite în derularea raporturilor de muncă, fără deci a mai fi necesară normarea lor, cuprinderea lor în reglementări interne, pentru a le da consistență judiciară.
Ca un corolar al acestei concluzii, nici neindicarea în cuprinsul deciziei de sancționare a prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat nu poate atrage nulitatea absolută a deciziei de sancționare atunci când faptele pentru care se aplică sancțiunea sunt în mod general privite la nivelul societății ca reprobabile și de natură a destabiliza încrederea în buna credință a cocontractantului, prin faptul că încalcă principii de drept tuturor cunoscute la nivel de bune relații în societate, fără a fi nevoie de o reglementare specifică. Or, motivul pentru care buna credință a fost ridicată la rangul de principiu al relațiilor de muncă este tocmai acela că nu se poateconcepe o astfel de relație fără acest fundament, cu consecința că atunci când se dovedește reaua credință în forma extremă a furtului în detrimentul angajatorului, nu se poate invoca neindicarea în decizia de sancționare a dispoziției din regulament care a fost astfel încălcată.
Faptul că art. 52 lit. c) Codul muncii prevede posibilitatea suspendării contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului în situația în care a formulat plângere penală împotriva salariatului nu semnifică imposibilitatea de a se emite decizie de sancționare pentru fapta vizată prin plângerea penală, angajatorul putând lua una sau alta din aceste măsuri, pe care legiuitorul nu le-a prevăzut într-o anumită ordine sau altfel corelate între ele.
Cât privește celălalt motiv reținut de prima instanță pentru a constata nulitatea absolută a deciziei de concediere, anume, lipsa din deciziei a motivelor pentru care au fost înlăturate apărările formulate de reclamantă în timpul cercetării disciplinare prealabile, incident fiind art. 252 (fostul art. 268) alin.2 lit. b din Codul Muncii, se constată că dimpotrivă, angajatorul, constatând că apărarea reclamantei a constat din susținerea că nu a cărat nimic în acea noapte, o înlătură prin precizarea
„cu toate că se vede foarte clar pe imagini că a făcut-o";. Indicarea înregistrării video ca o dovadă în contra susținerilor făcute de reclamantă în apărare reprezintă o suficientă înlăturare a apărărilor acesteia, fiind raționabil pentru oricine că o afirmație poate fi cu succes contrazisă de imagini filmate care să dovedească contrariul.
Față de aceste considerente, se impune admiterea recursului, și constatându- se că nu s-a făcut o judecată pe fondul cauzei, anume, nu s-a cercetat contestarea pe fond a deciziei de concediere, prin raportare la existența sau nu a abaterii disciplinare, ci analiza s-a făcut doar din perspectiva incidenței motivelor de nulitate absolută a acesteia, se impune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru judecata pe fond, conform celor arătate mai sus.
Cu ocazia rejudecării, se va verifica și dacă există vreun motiv de suspendare a judecății în raport de demersurile făcute de către angajator în penal.
În drept, se au în vedere prevederile art. 312 alin. 1 și 5 C.proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Admite recursul declarat de pârâta S. O. S. împotriva sentinței civile numărul
1493 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o casează în tot și trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 04 octombrie 2011.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
I. T. D. C. G. C. M.
Red.I.T./S.M.
2 ex./(...) Jud.fond.P. U.
GREFIER, A. B.
Motivarea opiniei concordante a judecătorului Crisitina M.
Recursul formulat de pârâta S. „. S. este fondat, prima instanță constatând în mod eronat nulitatea absolută a deciziei nr. 5432/(...), pentru lipsa mențiunilor prevăzute de art.268 alin.2 lit.b) și c) din Codul muncii, art.252 din Codul muncii republicat, având în vedere însă următoarele considerente:
Art. 268 alin.2 Codul Muncii, art.252 din Codul muncii republicat, sancționează cu nulitatea absolută decizia de sancționare ce nu cuprinde în mod obligatoriu următoarele elemente: a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară; b)precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat; c)motivele pentru care au fost înlăturat apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motive pentru care nu a fost efectuată cercetarea; d)temeiul de drept în baza căruia s-a aplicat sancțiunea disciplinară; e)termenul în care sancțiunea poate fi contestată și f) instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.
În ceea ce privește nerespectarea prevederilor art.268 alin.2 lit.b) din Codul muncii, respectiv individualizarea atribuțiilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat, se reține că prevederea acestor mențiuni în decizia de sancționare a fost apreciată de către legiuitor ca fiind importantă pentru protecția salariaților, pentru a permite acestora și instanței să stabilească dacă într-adevăr fapta reținută în actul unilateral constituie abatere disciplinară, încadrându-se în obligațiile de serviciu ale acestuia.
Fapta ilicită reținută prin decizie este următoarea: „în urma vizionării înregistrarilor video de pe camerele de luat vederi din incinta firmei J. unde își desfașura activitatea se vede foarte clar că se scot produse din halele fermei, acestea sunt carate spre poarta principala, sunt lasate, iar apoi persoana se întoarce de acolo dupa ce a lasat produsele carate. Acesată acțiune se repetă de mai multe ori. ….în momentul începerii „operațiunii"; se vede cum pe aleea principala se sting din lumini, iar imediat dupa incetarea acesteia, acestea sunt aprinse.";
Se reține că angajatorul invocă, prin decizie, o faptă ce încalcă, în primul rând,
îndatoriri generale ale oricărui cetățea n, de a nu aduce atingere relațiilor s ociale p rivind posesia și detenția asupra bunurilor mobile și, în al doilea rând, tot uneiobligații generale, d ar a oricărui salari at, de loialitate față de angajator, de a nu p rejudicia prin sustragere de bunuri patrimoniul unității.
Nefiind invocată în cauză încălcarea unor atribuții spec iale, care să fie necesare pentru individualizarea abaterii disciplinare, prin indicarea unor izvoare s pecifice de dreptu l muncii, ci îndato riri generale ce su nt subînțelese în orice c ontract de muncă, se reține că în mo d eronat prima inst anță a reținut nulit atea d eciziei pentru o asemenea lipsă de conținut.
De asemenea, nu poate fi reținută nici lipsa mențiunilor prevăzute de art.268 alin.2 lit.c), respectiv a motivelor pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile, angajatorul precizând în acest sens că înregistrările video de pe camerele de luat vederi din incinta firmei J. contrazic susținerile reclamantei din cuprinsul notei explicative.
Mai consider că angajatorul, formulând o sesizare penală privind săvârșirea unei fapte pe care o consideră deopotriv ă infracțiune și abat ere disciplinară, nu are posibilitatea de a alege între suspendarea contractului angajatului pe perioada în c are se efectuează cercetările penale și desfacerea contractului individual de muncă p entru aceeași faptă .
A., deși, în principiu, răspunderea disciplinară poate fi cumulată cu răspunderea penală, când abaterea disciplinară prezintă și elementele unei infracțiuni, iar prevederile art.52 alin.1 lit.c) din Codul muncii sunt în sensul că, contractul individual de muncă poate fi suspendat din inițiativa angajatorului încazul în care acesta a formulat plângere penală împotriva salariatului, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, consider că, odată formulată plângerea penală, având în vedere faptul că în această situație stabilirea faptei, a făptuitorului și a vinovăției este de competența instanței penale, devine incident în cauză p rincipiul „penalul ține în loc disciplinarul";, fiind suspendată astfel exercitarea a cțiunii disciplinare până la soluționare a cauzei penale, astfel cum s-a statuat și în d octrina de specialitate.
Pentru aceste motive, angajatorul nu poate proceda la declanșarea anchetei disciplinare și aplicarea sancțiunii disciplinare, în paralel cu desfășurarea procesului penal.
De altfel, se reține că, prin L. nr.1/1970, abrogată prin noul Cod al muncii, se prevedea în mod expres, în art.15, că răspunderea penală nu exclude răspunderea disciplinară pentru fapta săvârșită, dacă prin aceasta s-au încălcat și obligații de muncă, iar în art.16 că, în cazul în care unitatea a făcut plângere penală împotriva unui salariat, conducerea unității îl va suspenda din funcție.
De asemenea, Curtea Constituțională s-a pronunțat în sensul că suspendarea din funcție a acestor salariați este o măsură legală care protejează unitatea față de pericolul continuării activității ilicite și al extinderii consecințelor periculoase ale unei fapte penale.
Prin decizia nr.24/2003, Curtea Constituțională s -a pronunțat, fiind sesizată cu neconstituționalitatea art. 52 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, în sensul că: „ ….și î n situația în care f apta pentru care s -a formulat plângere a penală ori s -a dispus t rimiterea în judecata nu va atrage răspunderea penală, aceasta poate constitui a batere disciplinară care poate oferi te mei ul desfacerii contractului de munca. A.,
instituția suspendării contractului de munca reprezintă o măsura de protecț ie a a ngajatului, al cărui contract de munca nu poate fi desfăcut pana la rămânerea d efinitiva a hotărârii judecătorești.";
Mai consider că, reprezentantul legal al angajatorului, ce deține și prerogativa disciplinară, de îndată ce deține date și indicii suficiente cu privire la săvârșirea de către salariat a unei fapte penale în legătură cu exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, este obligat să sesizeze imediat autoritățile ce au competență în ceea ce privește soluționarea acțiunii penale.
Odată formulată plângerea penală, angajatorul nu are drept de opțiune între suspendarea exercitării acțiunii disciplinare și continuarea acesteia, finalizată prin aplicarea sancțiunii desfacerii disciplinare a contractului de muncă pentru fapta ce face obiectul cercetării penale, pornind, în primul rând, de la cele menționate anterior, în sensul că fapta aduce atingere în principal unor interese generale, între
obiectele lezate prin fapta săvârșită existând o deosebire graduală sub as pectul p ericulozității sociale, dar având în vedere și imperativul de a se evita luarea unor d ecizii contradictorii, acestea fiind și m otivele pentru care se impune ca stabi lirea f aptei, a făptuitorului și a vinovăției să ră mână în sarcina aut orităților cu competențe în procesul penal.
Din acest motiv și cumulul între răspunderi nu se poate realiza pe baza independenței lor, ci într-un raport de subsecvență și condiționare.
În ceea ce privește art.52 alin.1 lit.c) din Codul muncii, legiuitorul a preferat în noua reglementare să lase la latitudinea angajatorului suspendarea contractului individual de muncă, în cazul în care acesta a formulat plângere penală împotriva salariatului, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, folosind în acest sens terminologia „poate fi suspendat din inițiativa ang ajatorului"; și nu a mai prevăzut suspendarea de drept a raporturilor de muncă, însă apreciez că ceea ce s -a avut în vedere în acest sens a fost că cel care angajează este cel mai în măsură să aprecieze dacă continuarea raporturilor de muncă îl expune sau nu continuării
activității ilicite de către salariat și să ia o decizie în acest context.
Consider că leg iuitorul a avut în vedere, atunci când nu a mai prevăzut o suspendare de drept a contractului de muncă în această situație și faptul că a ngajatorul este de f apt și singurul care suportă consecințele unei astfel de măsu ri în c azul în care, în urma soluționării plângerii pen ale, s e constată nevinov ăția s alariatului, fiind obligat să -l despăgubească pe acesta, ast fel încât întregul ris c și r esponsabilitatea luării acestei decizii e ste în sarcina sa, fiindu-i lăsată posibilitateaopțiunii între suspendarea și continuarea raporturilor de muncă.
„Posibilitatea"; aceasta prevăzută de către legiuitor în art.52 alin.1 lit.c) din C odul muncii trebuie raportată însă numai la dreptul conferit angajatorului de a
alege fie suspendarea contractului de m uncă, fie continuarea raporturilor de m uncă p ână la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești în procesul penal, aceasta,desigur în situația în care nu intervin alte cauze de încetare ori suspendare a contractului de muncă și nu la „. de a alege între suspendarea contractului și desfacerea disciplinară a contractului de muncă pentru aceeași faptă ce a constituit obiectul plângerii sale penale, care nu a fost soluționată încă .
Pe de altă parte, astf el cum rezultă din d ecizia Curții Constit uținale menționată a nterior, această măsură a suspe ndării este privită ca fiind și o măsura de protecție a a ngajatului, al cărui contract de munca nu poate fi desfăcut pana la rămânerea d efinitiva a hotărârii judecătorești .
Principiul „penalul ține în loc disciplinarul"; are semnificația că, odată luată decizia de sesizare a organelor de cercetare penală, se impune ca angajatorul să aștepte și pronunțarea unei hotărâri definitive privind fapta, făptuitorul și vinovăția, având posibilitatea oferită de lege de a suspenda contractul individual de muncă al salariatului în această perioadă.
Cele stabilite prin sentința penală, vor avea, în ceea ce privește fapta, făptuitorul și vinovăția, autoritate de lucru judecat în procedura de aplicare a sancțiunii disciplinare.
Pentru aceste motive, consider că se impunea admiterea recursului formulat de
S. „. S., casarea în tot a sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecarea fondului cauzei aceleiași instanțe.
Judecător,
C. M.
Red./Tehnored: C.M.;
| ← Decizia civilă nr. 2679/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 4323/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
