Decizia civilă nr. 1763/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D.ZIA CIVILĂ N. 1763/R/2011
Ședința publică din data de 18 mai 2011
Instanța constituită din: PREȘED.TE: S.-C. B. JUDECĂTORI: I.-R. M.
G.-L. T.
G.: G. C.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții C. LOCAL B. M., P. M. B. M. și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN D. G. A F. P. M. împotriva sentinței civile nr. 36 din 7 ianuarie 2011, pronunțată de
Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat S. L. D. Î. M. și pe pârâtele intimate G. CU P. N. N. 4 B. M. și G. CU P. P. (...)A M., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate părților și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 9 mai
2011, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosarul cauzei întâmpinare din partea reclamantului intimat, prin care solicită respingerea recursurilor și menținerea hotărârii instanței de fond.
Constatând că întâmpinarea a fost depusă în termenul procedural,
Curtea apreciază că nu se impune comunicarea acesteia cu pârâții recurenți.
Având în vedere că prin cererile de recurs și prin întâmpinare s-a solicitat judecarea în lipsă, constatând că la dosar există suficiente probe pentru soluționarea recursului, cauza rămâne în pronunțare.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
D. examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată la data de (...), reclamantul S. L. din
Î.ul M., în numele membrilor de sindicat Bot M., B. F., L. M. și N. E., a solicitat ca prin hotărârea pe care o va pronunța în cauză, să dispună obligarea pârâților G. cu program normal nr. 4 B. M., G. cu program prelungit nr. 25 B. M., C. Local B. M., P. orașului B. M. și Ministerul
Finanțelor Publice la plata tranșelor suplimentare de vechime prevăzută de art. 50 alin. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997, începând cu data de (...) până la
(...) și, respectiv, prevăzute de art. 50 alin. 1 din Legea nr. 128/1997 cu modificările la zi, începând din data de (...) și până la pronunțarea prezentei hotărâri, la valoarea actualizată în funcție de rata inflației la data plății.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că pentru perioada (...)-(...), potrivit art. 50 alin. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997 privind statutul personalului didactic, „personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșe de vechime la salarizare stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare care se acordă la 30,35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ";.
Conform art. 50 alin. 2 din Legea nr. 128/1997, „pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1. din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime";.
A mai arătat reclamantul că, începând din data de (...), conform art. 5 alin. 2 din OG nr. 1., tranșele suplimentare de vechime trebuiau cuprinse în grilele de salarizare anexe la OG nr. 1., însă, din compararea grilei din anexa Legii nr. 220/2007 cu cea din ianuarie 2008 se poate constata că este identic coeficientul de multiplicare din cele două grile de salarizare, ceea ce denotă că nu s-a inclus creșterea de 1. conform prevederilor art. 5 al. 2 din
OG nr. 1..
Dacă nu se aplică această creștere a coeficientului de ierarhizare la prima din cele trei tranșe de vechime suplimentare toate drepturile salariale stabilite ulterior sunt greșit calculate.
Începând de la data de (...), conform prevederilor art. 10 din Anexa II a
Legii nr. 330/2009 se acordă în continuare tranșele de vechime prevăzute de art. 50 alin. 1 din Legea nr. 128/1997. Mai mult, M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, prin adresa nr. 757/BO/(...) a comunicat că în baza prevederilor Legii nr. 330/2009 „tranșele de vechime recunoscute în învățământ se acordă în anul 2010 în conformitate cu prevederile Legii nr.
128/1997 privind statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin întâmpinare, a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive învederând instanței că nu are calitatea de angajator al persoanelor reprezentate în litigiu, că rolul esențial în execuția bugetară revine Guvernului și P. României.
Pârâtul P. M. B. M. a solicitat respingerea acțiunii invocând excepția lipsei calității sale procesuale pasive, arătând că între el și membrii de sindicat reprezentați în cauză nu există un raport de muncă și că procesul se poate purta doar între cei între care există sau poate exista raportul de drept substanțial.
Pârâtul C. Local al M. B. M. a solicitat respingerea acțiunii față de el, invocând lipsa calității sale procesuale pasive, invocând prevederile art. 21 din Legea nr. 215/2001. C. local este autoritatea administrației publice locale cu caracter deliberativ, iar primarul este autoritatea administrației publice cu caracter de execuție.
Prin sentința civilă nr. 36/(...), pronunțată de Tribunalul Maramureș îndosar nr. (...), s-au respins excepțiile lipsei calității procesuale pasiveinvocate de pârâții C. Local B. M., P. orașului B. M. și Ministerul Finanțelor
Publice.
S-a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul S. L. din Î. M., în contradictoriu cu pârâții G. cu program normal nr. 4 B. M., G. cu program prelungit nr. 25 B. M., C. Local B. M., P. orașului B. M. și Ministerul
Finanțelor Publice și, în consecință:
Au fost obligați pârâții să le plătească membrilor de sindicat reprezentați de reclamant: Bot M., B. F., L. M. și N. E. drepturile bănești reprezentând tranșa suplimentară de vechime prevăzută de art. 50 al. 1 și 2din Legea nr. 128/1997, începând cu data de (...) până la (...), respectiv prevăzută de art. 50 al. 1 din Legea nr. 128/1997 cu modificările la zi, începând din data de (...) și până la pronunțarea prezentei hotărâri, la valoarea actualizată în funcție de rata inflației la data plății.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
În ce privește excepția lipsei calității procesuale a pârâtului Ministerul
Finanțelor Publice, instanța a reținut că legitimarea procesuală pasivă a acestui pârât este conferită de prevederile art. 19 din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, având în vedere că finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, respectiv finanțarea de bază ce interesează în speță, se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
Instanța a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților P. M. B. M. și C. Local al M. B. M., având în vedere prevederile art. 1 din HG nr. 538/2001, ale art.167 alin. 3 din Legea nr. 84/1995, art. 36 al.
4 și art. 23 alin. 1 din Legea nr. 215/2001 și reținând că pârâtul C. Local B.
M. a fost chemat în judecată datorită calității de finanțator al instituției de învățământ, iar P. în calitate de ordonator principal de credite.
Legitimarea procesuală a acestora nu trebuie analizată strict din perspectiva raporturilor juridice de muncă, ci trebuie raportată și la dispozițiile legale menționate care stabilesc în sarcina consiliului local obligația de a suporta toate cheltuielile de personal, iar în persoana primarului calitatea de ordonator de credite.
Referitor la fondul cauzei instanța a reținut că membrii de sindicat indicați în petitul acțiunii introductive au împuternicit reclamantul, prin prisma prevederilor art. 28 din Legea nr. 54/2003, să promoveze prezenta acțiune, iar din adeverințele eliberate de unitățile școlare și datele din carnetele de muncă rezultă că membrii de sindicat, au o vechime în învățământ după cum urmează: Bot M. - 35 ani, B. F. - 34 ani, L. M. - 34 ani și N. E. - 31 ani.
În conformitate cu dispozițiile art. 50 alin. 1 și 2 din Legea nr.
128/1997 cu modificările ulterioare, personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare, care se acordă la 30, 35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ.
Pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1. din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime.
Începând de la data de (...), conform prevederilor art. 10 din Anexa II a
Legii nr. 330/2009 se acordă în continuare tranșele de vechime prevăzute de art. 50 alin. 1 din Legea nr. 128/1997 privind statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare.
Cadrele didactice reprezentate îndeplinesc condițiile legale de vechime care îi îndreptățesc la tranșa suplimentară de vechime, însă, așa cum reiese din adeverința depusă la fila 5 din dosar, emisă de unitatea școlară pârâtă, începând de la data de (...) aceste tranșe nu le-au mai fost acordate.
Nici ceilalți pârâți, cărora prin prisma prevederilor art. 287 Codul muncii le revenea sarcina probațiunii, nu au combătut susținerile reclamantului.
Față de considerentele expuse, instanța a apreciat că cererea reclamantului privind acordarea tranșelor suplimentare de vechime prevăzută de art. 50 din Legea nr. 128/1997 cu modificările la zi este întemeiată cu începere de la data de (...), dată de la care nu li s-a mai acordat și, în consecință, a admis-o conform dispozitivului.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții P. municipiului B.
M., C. Local B. M. și Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. M..
1. Prin recursul formulat, pârâtul P. M. B. M. a solicitat modificareasentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii intentate de S. L. din Î. M., față de acest pârât pentru lipsa capacității și calității procesuale pasive a P.ui M. B. M..
În motivarea recursului recurentul a arătat că potrivit prevederilor art. 77 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, republicată, "P., viceprimarul, secretarul unității administrativ-teritoriale și aparatul de specialitate al primarului constituie o structură funcțională cu activitate permanentă, denumita primăria comunei, orașului sau municipiului, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale colectivității locale.
De asemenea, potrivit prevederilor art. 21 din Legea nr. 215/2001 republicată „(1) Unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public cu capacitate deplină și patrimoniu propriu. Acestea sunt subiecte juridice de drept fiscal, titulare ale codului de înregistrare fiscală și ale conturilor deschise la unitățile teritoriale de trezorerie, precum și la unitățile bancare. Unitățile administrativ-teritoriale sunt titulare ale drepturilor și obligațiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparțin domeniului public și privat în care acestea sunt parte, precum și din raporturile cu alte persoane juridice sau fizice, în condițiile legii. (2) În justiție, unitățile administrativ-teritoriale sunt reprezentate, după caz, de primar sau de președintele consiliului județean".
În drept recurentul a invocat prevederile art. 304 pct. 9 Cod Proc. Civ.
2. Prin propriul recurs, pârâtul C. Local al M. B. M. a solicitatmodificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii intentate de S. L. din Î. M. față de pârâtul C. Local al M. B. M. pentru lipsa capacității și calității procesuale pasive a acestuia.
În motivarea recursului recurentul arată că, în ce privește prima excepție, în conformitate cu art.41 coroborate cu prevederile art. 26 alin. 1 din Decretul nr. 31/1954 și art. 21 din Legea nr. 215/2001, republicată, consiliul local nu are personalitate juridică și buget propriu, situație în care nu poate sta în judecată în nume propriu, într-un litigiu având ca obiect plata unor despăgubiri bănești.
Potrivit art. 20 din Legea nr. 215/2001, republicată, unitățile administrativ-teritoriale sunt: comunele, orașele, municipiile și județele, în care se exercită autonomia locală și funcționează autorități ale administrației publice locale.
C. Local este, potrivit art.23 din Legea nr. 215/2001, republicată, autoritatea administrației publice locale, în speță a M. B. M., o autoritate cu caracter deliberativ (hotărăște, avizează, aprobă etc, cf. art. 36 din Legea nr.215/2001, republicată) în problemele de interes local, iar primarul este autoritatea administrației publice locale cu caracter de execuție, (« ... pune în aplicare hotărârile consiliului local ... » cf.art.61 din Legea nr. 215/2001, republicată).
În consecință, C. Local al M. B. M. și P. M. B. M. sunt autoritățile unității administrativ-teritoriale - Municipiul B. M., care nu au personalitate juridică proprie, nu au capacitate și nici patrimoniu.
În ceea ce privește a doua excepție recurentul C. local al M. B. M. a arătat că a fost chemat în judecată, așa cum arată reclamantul, în calitate de finanțator al unităților de învățământ. D. că, potrivit dispozițiilor art. 63 alin. 4 lit. a din Legea nr. 215/2001, republicată, primarul în exercitarea atribuțiilor prevăzute la art. 63 alin. 1 lit. c exercită funcția de ordonator principal de credite, iar nu consiliul local care îndeplinește alte atribuții date în competența sa. C. local al M. B. M. nu este și nici nu poate fi reprezentat de către primarul M. B. M., deoarece cele două autorități au atribuții distincte.
Pe fond, acțiunea este inadmisibilă. C. Local al M. B. M. este o autoritate deliberativă, fără personalitate juridică, fără patrimoniu, astfel că nu poate să își asume obligații pecuniare.
3. Prin recursul formulat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin D.
G. a F. P. M. s-a solicitat modificarea sentinței atacate în sensul respingeriiobligării M. F. P. la alocarea sumelor necesare plății drepturilor bănești solicitate de S. L. din Î. M..
În motivarea recursului recurentul Ministerul Finanțelor Publice a invocat lipsa calității sale procesuale pasive, întrucât instituția recurentă nu are raporturi juridice cu reclamanții.
A mai arătat recurentul că rolul esențial in procesul bugetar și în execuția bugetara revine Guvernului, respectiv P. potrivit art. 17 alin. 1 din
Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, Parlamentul fiind acela care adopta legile bugetare anuale si legile de rectificare elaborate de G.
Reglementând rolul Guvernului la art.18 din aceeași lege, stabilește ca, acesta asigura însăși elaborarea proiectelor legilor bugetare anuale si transmiterea acestora spre adoptare P., precum si supunerea spre adoptare P. a proiectelor legilor de rectificare bugetara si a contului general anula de execuție.
In asemenea condiții, admiterea cererii formulate împotriva M. F. P. ar echivala cu obligarea acestuia la plata din bugetul propriu a unor sume reprezentând drepturi salariale acordate unor persoane si care nu se număra printre angajații M. F. P., încălcându-se astfel prevederile art.14 din Legea nr.500/2002.
Obligarea M. F. P. la alocarea sumelor solicitate de reclamanți este lipsita de suport legal si in același timp imposibila, deoarece aceste sume trebuie propuse de către ordonatorii principali de credite conform art.34 alin.1 din Legea nr.500/2002, iar Ministerul Finanțelor Publice sa fie autorizat in acest sens de către legiuitor.
In drept, recurentul a invocat prevederile art.304 pct.9 C.proc.civ.
În data de (...), reclamantul intimat S. L. din Î. M. a depus întâmpinare
(f. 17-22), solicitând respingerea recursurilor și menținerea hotărârii instanței de fond.
Arată intimatul că față de atribuțiile M. F. P. prevăzute de art. 19 din
Legea nr. 500/2002, consideră că Tribunalul Maramureș a procedat corect în sensul obligării M. F. P. prin D. G. a F. P. M. la alocarea sumelor necesare efectuării plății drepturilor solicitate.
Referitor la recursurile pârâților C. Local al M. B. M. și P. M. B. M. intimatul a arătat că în conformitate cu dispozițiile art. 167 din Legea nr.
84/1995 cu modificările și completările ulterioare și ale Legii educației nr.
1/2011, C. Local este finanțatorul unităților de învățământ preuniversitar,iar primarul a fost chemat în judecată datorită calității sale de ordonator principal de credite. Prin urmare, datorită acestor atribuții consideră că au calitate procesuală pasivă în acest dosar.
Menționează intimatul că persoana juridică își îndeplinește obligațiile prin organele sale, actele făcute de aceste organe, în limitele puterilor ce le- au fost conferite, fiind actele persoanei juridice însăși, prin urmare consideră că cei doi pârâți au capacitate procesuală de folosință, precum și capacitate procesuală de exercițiu. D., pot sta în judecată, respectiv au capacitate procesuală pasivă.
Analizând recursurile formulate de către pârâții Ministerul Finanțelor P ublice, prin D. G. a F. P. M., C. Local B. M. și P. O. B. M., Curtea reține căacestea sunt fondate, pentru următoarele considerente:
Astfel cum rezultă din cererea introductivă de instanță, prin demersul lor juridic reclamanții membri de sindicat au solicitat obligarea pârâților recurenți, alături de ceilalți pârâți, la plata drepturilor salariale reprezentând tranșele suplimentare de vechime prevăzute de art. 50 al. 1 și
2 din Legea 128/1997, începând cu data de (...) până la (...), respectiv pre- văzute de art. 50 al. 1 din Legea 128/1997 cu modificările la zi, începând din data de (...) și până la pronunțării hotărârii, la valoarea actualizată în funcție de rata inflației la data plății.
Calitatea de parte în proces trebuie să corespundă cu calitatea de titular al dreptului, respectiv al obligației ce formează conținutul raportului juridic de drept material dedus judecății.
Obligația de a plăti salariul revine angajatorului, care este, necontestat, unitatea școlară reprezentată prin director.
Cum recurenții nu au calitatea de angajator al reclamanților reprezentați în cauză, acestora nu le revine obligația prevăzută de art. 161 alin. 1 din Codul Muncii privitoare la plata directă către reclamanții reprezentați a drepturilor salariale la care aceștia sunt îndreptățiți.
Potrivit prevederilor art. 167 din Legea nr. 84/1995 unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse.
Conform art. 36 din Legea nr. 215/2001, consiliul local aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația. În plus, conform art. 4 alin. (1) din HG nr. (...) privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2010 „consiliile locale răspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică";.
P. M. B. M. este ordonator principal de credite al bugetului M. B. M., conform art. 63 alin. (4) lit. a) din Legea 215/2001.
De asemenea, conform disp.art.16 din H.G. nr.2192/2004, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.
Potrivit art.40 din aceeași hotărâre, după aprobarea legii bugetului de stat, consiliul județean și C. General al M. București, prin hotărâre și cu asistența tehnică a direcției generale a finanțelor publice și a inspectoratului școlar, repartizează unităților administrativ-teritoriale sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și, după caz, fonduri din cote defalcate din impozitul pe venit la dispoziția acestora.
Pe de altă parte, Ministerul Finanțelor Publice elaborează în conformitate cu prevederile art. 3 alin. 1 pct. 6 din HG nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea M. F. P., proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 28 din Legea nr.
500/2002, legea finanțelor publice, Ministerul Finanțelor Publice are atribuții în elaborarea proiectului legii bugetului și a proiectului bugetului de stat pe baza propunerilor prezentate de ordonatorii principali de credite.
Prin urmare, rolul Ministerul Finanțelor Publice este acela de administrator al bugetului statului și, în baza legii bugetului de stat, repartizează sumele către ordonatorii principali de credite, astfel cum acestea sunt prevăzute în buget.
Ministerul Finanțelor Publice are atribuția de a vira ordonatorilor principali de credite acele sume care au fost prevăzute de legea bugetului de stat, revenindu-i obligația de a elabora proiectul legii bugetului și a bugetului de stat în conformitate cu dispozițiile legale, ținând seama de sumele corespunzătoare drepturilor salariale cuvenite personalului bugetar potrivit legii.
Se reține astfel că, deși C. local B. M., P.ui orașului B. M. și M. F. P. le revin atribuții în ceea ce privește alocarea și fundamentarea fondurilor necesare unităților de învățământ, toate aceste aspecte ar fi fost de natură să justifice calitatea procesuală pasivă a acestor pârâți într-un eventual litigiu al cărui obiect l-ar reprezenta obligarea acestora la alocarea fondurilor necesare achitării drepturilor salariale datorate de angajator.
Cum prin acțiunea de față reclamantul a chemat în judecată pe pârâții recurenți pentru ca aceștia să fie obligați la plata către membrii de sindicat reprezentați în cauză a drepturilor salariale solicitate, iar calitatea procesuală pasivă a acestor pârâți trebuie stabilită prin raportare la obiectul acțiunii, nu poate fi reținută argumentarea primei instanțe în sensul că atribuțiile ce le revin pârâților recurenți în asigurarea finanțării unităților de învățământ ar justifica în cauză calitatea procesuală pasivă a acestora.
De asemenea, nu poate fi reținută nici susținerea intimatului reclamant din întâmpinarea depusă în recurs, potrivit căreia calitatea procesuală pasivă a recurenților este justificată prin prisma obligației acestora de a aloca fondurile necesare plății drepturilor salariale solicitate, întrucât în cauză nu a fost formulat un asemenea capăt de cerere.
Curtea reține astfel că, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, în mod greșit instanța de fond a considerat că pârâții recurenți au calitate procesuală pasivă în cauză.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1-3 raportat la art. 304 pct. 9 C.proc.civ., Curtea va admite recursurile declarate de pârâții C. Local al M. B. M., P. M. B. M. și Ministerul Finanțelor Publice și va modifica în parte sentința pronunțată de către prima instanță, în sensul că vor fi admise excepțiile lipsei calității procesuale pasive a acestor pârâți în cauză și, în consecință, se va respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu aceștia.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței recurate care nu contravin prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E
Admite recursurile declarate de pârâții C. LOCAL AL M. B. M., P. M. B. M. și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. G. A F. P. M. împotriva sentinței civile nr. 36 din (...) a T.ui M., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că admite excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. Local al municipiului B. M., P. M. B. M. și Ministerul
Finanțelor Publice și în consecință, respinge acțiunea formulată de reclamantul S. L. din Î. M. în contradictoriu cu acești pârâți, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței. D.zia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 18 mai 2011.
PREȘED.TE JUDECĂTORI S .-C. B. I.-R. M. G.-L. T.
G.
G. C.
Red.GLT/dact.MS
3 ex./(...) Jud.fond: V.C.
← Decizia civilă nr. 1398/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 2679/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
---|