Decizia civilă nr. 1423/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1423/R/2011
Ședința publică din data de 19 aprilie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I. T.
JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: C. M. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de către pârâta recurentă S. P. S. împotriva sentinței civile nr. 4125 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamanta intimată B. P., având ca obiect litigiu de muncă - contestație împotriva deciziei de concediere.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta societății recurente - avocat C. S. M. din cadrul Baroului Mureș în substituire avocat C. B. din cadrul Baroului C., lipsind reclamanta.
Procedura de citare este realizată.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 13 aprilie
2011 reclamanta a înregistrat la dosar un script prin care arată că nu este de acord cu recursul promovat.
Reprezentanta recurentei declară că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nefiind formulate cereri prealabile sau de altă natură, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și pentru motivele arătate în scris, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin cererea înregistrată pe rolul T. C. la data de (...) sub nr. (...), reclamanta B. P. a solicitat instanței să constate nulitatea absolută a deciziei nr. 2/2010 emisă de pârâtă, reîncadrarea reclamantei în postul deținut anterior, obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu salariile restante indexate, majorate și reactualizate, începând cu data de (...) și până la reîncadrarea efectivă, a sumelor către bugetul asigurărilor de stat aferente perioadei lucrate și a cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii și în precizarea depusă la dosar, reclamanta a arătat că prin decizia de desfacere a contractului de muncă din data de (...) înregistrată la ITM C. sub nr. 217/(...) a fost sancționată disciplinar cu desfacerea contractului de muncă în baza art. 61 lit. a Codul Muncii. Nu a fost efectuată nici o cercetare disciplinară prealabilă. În motivarea deciziei nu este descrisă fapta cu încadrarea în spațiu și timp a acesteia, nu sunt precizate prevederile încălcate iar cu privire la cercetarea disciplinară obligatorie prealabilă nu se face nici o referire.
Prin întâmpinare pârâta a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată. Arată că reclamanta a fost angajata societății având ca atribuțiiîntreținerea curățeniei; aproape săptămânal trebuia să i se atragă atenția asupra îndeplinirii în mod corespunzător a obligațiilor de serviciu.
Prin sentința civilă nr. 4125 din (...), a fost admisă acțiunea și înconsecință s-a constatat nulitatea absolută a deciziei nr. 2/2010. S-a dispus reîncadrarea reclamantei în postul deținut anterior. A fost obligată pârâta la plata unei despăgubiri egale cu salariile restante indexate, majorate și reactualizate, începând cu data de (...) și până la reîncadrarea efectivă. A fost obligată pârâta la plata pentru reclamantă a sumelor către bugetul asigurărilor de stat aferente perioadei lucrate, precum și la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta a fost angajata societății pârâte, având încheiat contractul individual de muncă înregistrat la ITM C. sub nr. 12376/(...), ca muncitor necalificat, iar prin decizia nr. 02/(...) aceasta a fost concediată disciplinar conform art. 61 lit. a din Codul muncii.
Instanța a reținut că disciplina muncii este o condiție obiectivă, necesară
și indispensabilă desfășurării activității fiecărui angajator. Este absolut necesar ca toți angajații să respecte ordinea și mai ales disciplina muncii, pentru a se putea asigura un climat propice desfășurării procesului de producție. În virtutea raportului de subordonare, angajatul este obligat să respecte atât obligațiile prevăzute expres prin actele normative, regulamente de ordine interioară, contractul colectiv de muncă și cel individual, dar și dispozițiile date de angajator prin decizii, ordine scrise sau verbale în exercitarea atribuțiilor de coordonare, îndrumare și control.
Angajatorul dispune de prerogativă disciplinară, având dreptul de a aplica sancțiuni disciplinare angajaților săi (art. 263 din Codul muncii), acesta fiind în măsură să cuantifice exact sancțiunea, ținând cont și de sancțiunile disciplinare avute de angajat anterior.
Referitor la decizia de concediere contestată instanța a reținut că potrivit prevederilor art. 268 din Codul muncii, angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în forma scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare. Decizia contestată nu conține descrierea abaterii disciplinare și nici perioada/data la care acestea au fost prezentate conducerii.
Intimata nu a respectat nici prevederile legale privind procedura de cercetare disciplinară prealabilă. Astfel, potrivit art. 267 alin. 2 din Codul muncii, în vederea desfășurării cercetării disciplinare prealabile, intimata trebuia să numească o comisie de cercetare disciplinară prealabilă și contestatoarea trebuia convocată în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea disciplinară, precizându-se obiectul, data, ora și locul întrevederii.
Din analiza înștiințării nr. 156/(...), reiese că reclamanta a fost informată doar de faptul că efectuează superficial lucrările de curățenie, iar prin înștiințarea nr. 162/(...) reclamantei i s-a comunicat desfacerea contractului individual de muncă pentru necorespundere profesională.
Instanța a reținut că în procesul - verbal încheiat la data de (...) s-a menționat că reclamanta a fost convocată pentru a-și exprima poziția față de abaterile disciplinare imputate, dar și că aceasta s-a prezentat la cercetare, dar nu a avut susțineri.
Referitor la decizia contestată instanța a reținut că acesta nu respectă prevederile art. 268, alin.2, din Codul muncii, potrivit cărora, sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprinde în mod obligatoriu: descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, careau fost încălcate de salariat, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art. 267 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea. Intimata nu a precizat expres în ce au constat abaterile disciplinare imputate contestatoarei și nici nu precizează exact care din prevederile legale au fost încălcate.
Mai mult chiar, pârâta face confuzie între cercetarea disciplinară și verificarea profesională a reclamantei, din actele depuse rezultând că acesta efectuează lucrările la un nivel necorespunzător calitativ.
Având în vedere aspectele reținute, instanța a reținut că decizia contestată nu respectă prevederile art. 268 alin.2 Codul muncii, astfel că a admis acțiunea astfel cum a fost formulată și precizată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta S. P. S. solicitândmodificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs pârâta a arătat în esență că s-au constatat grave și repetate deficiențe privind activitatea desfășurată, pârâta procedând la desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, cu respectarea tuturor condițiilor prealabile prevăzute de legislația muncii. Contestatoarea și-a însușit abaterile disciplinare imputate și a fost de acord cu încetarea raporturilor de muncă, semnând în acest sens și înștiințarea privind preavizul aferent.
Raportat la nelegalitatea deciziei de concediere prin prisma încălcării dispozițiilor art. 267-268 Codul muncii apreciază că instanța de fond a considerat în mod ușuratic că aceste prevederi legale au fost nesocotite, hotărârea pronunțată fiind de un formalism excesiv.
Astfel, decizia de concediere atacată cuprinde ca și anexă care face parte integrantă din aceasta, înștiințările existente la dosarul cauzei, care - aspect necontestat în litigiu - au fost aduse la cunoștința salariatului. Totodată, ca parte integrantă a acestei decizii există și procesul verbal al comisiei de cercetare disciplinară, în care se arată în concret motivele desfacerii contractului de muncă, precum și recunoașterea implicită a faptelor imputate, prin neformularea de apărări.
Literatura de specialitate și practica judiciară a statuat faptul că decizia de concediere - chiar dacă nu indică expres în cuprinsul ei anumite mențiuni - nu este lovită de nulitate absolută dacă angajatorul respecta în mod obiectiv drepturile salariatului.
Cu privire la neindicarea motivelor care determină concedierea, se arată că decizia atacată cuprinde toate aceste motive:
- motivul de drept este acela prevăzut în considerentele deciziei, respectiv art.61 lit.a C.muncii care reglementează desfacerea contractului de muncă pentru motive imputabile salariatului, astfel după cum este expres menționat în cuprinsul deciziei, în cuprinsul dispozitivului acesteia.
Conform prevederilor art.62 alin.2 C.muncii coroborat cu prevederile art.74 din același cod, decizia de concediere trebuie - printre altele - „să fie motivată … în drept";, respectiv să conțină motivul de drept al concedierii. Motivarea în drept privește temeiul juridic al concedierii.
În ceea ce privește motivul de fapt al desfacerii contractului de muncă îl constituie, astfel după cum rezultă din considerente, acte prealabile și care fac parte integrantă din decizie, gravele și repetatele deficiențe în activitatea angajatei, care constau în neîndeplinirea conformă a atribuțiilor de serviciu ce țineau de igienizarea localurilor deținute de pârâtă. De altfel, din cauza îndeplinirii defectuoase a acestor atribuții, pârâta a suportat consecințe prejudiciabile, fiind sancționată de autoritățile competente în materia respectării igienei. Este evident ca întregul cuprins al deciziei de concediere secompletează cu cele reținute în procesul verbal întocmit de comisia de cercetare prealabilă și cu cuprinsul înștiințărilor aduse la cunoștința angajatei, astfel încât întreaga procedură trebuie apreciată ca fiind îndeplinită.
Motivele de fapt indicate în sprijinul justificării măsurii adoptate, astfel cum sunt redate în cuprinsul deciziei, sunt suficient de lămuritoare și clare pentru a se constitui în temeiuri concrete ale măsurii luate. Inclusiv fosta instanță supremă, prin decizii a căror actualitate se păstrează, a statuat că în ceea ce privește motivarea în fapt a deciziei de concediere, nu este necesară redarea pe larg și în detaliu a întregii stări de fapt care justifică luarea măsurii, fiind legală decizia de concediere care indică - chiar succint - motivele, dacă acestea sunt redate cu destulă claritate pentru a se cunoaște temeiurile măsurii luate ori dacă acestea au fost expuse în cuprinsul actelor premergătoare deciziei și aduse la cunoștința angajatului.
Cu privire la aspectele de fond, arată că este superfluă aprecierea instanței fondului potrivit căreia pârâta a făcut o confuzie între cercetarea disciplinară și verificarea profesională a intimatei, singurul aspect reținut în mod corect de instanța fondului fiind acela că intimata a efectuat lucrări la un nivel necorespunzător calitativ. Or, neîndeplinirea corespunzătoare a atribuțiilor de serviciu concretizată prin neigienizarea și necurățarea localurilor în parametri normali a fost tocmai ceea ce s-a imputat intimatei, iar aceasta nu a tăgăduit niciodată realitatea faptelor imputate.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 13 aprilie 2011 reclamanta B. P.a solicitat respingerea recursului, fără ca întâmpinarea să fie motivată.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și aapărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
Recursul este nefondat și urmează a fi respins ca atare.
Referitor la neexecutarea procedurală a cercetării disciplinare, în mod judicios s-a reținut de către prima instanță că pârâta recurentă a încălcat dispozițiile legale privitoare la acest pas inițial în aplicarea unei sancțiuni disciplinare.
Cu privire la aceste considerente care au întemeiat sentința pronunțată nu s-au formulat motive de recurs punctuale, ci doar pe cale de interpretare se poate deduce că s-a vizat și acest motiv de nelegalitate reținut de prima instanță prin referirile pe care recurenta le face la formalismul primei instanțe
și la anexele la decizia de concediere, anume, înștiințările trimise reclamantei și procesul verbal al comisiei de cercetare disciplinară, considerat de recurentă parte integrantă a deciziei de concediere.
Or, se constată că art. 267 Codul muncii sancționează cu nulitatea absolută aplicarea unei sancțiuni disciplinare fără efectuarea în prealabil a cercetării disciplinare.
Or, pentru ca o anume cercetare să se încadreze în înțelesul sintagmei folosite de legiuitor, și cu efectul de legalitate pe care urmează a-l da asupra măsurii disciplinare de luat, este necesar ca această cercetare să respecte anumite condiții de formă impuse imperativ de legiuitor prin dispozițiile art. 267 alin. 2 Codul muncii. Convocarea scrisă cu precizarea inclusiv a obiectului cercetării (care trebuie anterior specificat a fi legat de domeniul disciplinar) este cea care va permite a se verifica îndeplinirea condițiilor de legalitate pentru desfășurarea cercetării disciplinare. Faptul că un angajat este convocat fără respectarea imperativelor aduse de art. 267 alin. 2 Codul muncii va determina nulitatea întregii proceduri, întrucât faptul avizării angajatului supus cercetării disciplinare asupra sensului acestei cercetări anterior efectuării ei are semnificația de a-i permite acestuia să se pregătească pentru cercetare, să își rememoreze faptele și să își pregătească apărarea. În lipsa acestei avizări angajatul ar fi pus să dea socoteală asupra unor aspecte importante pentruevoluția carierei sale, sau pentru menținerea locului de muncă și a prestigiului său în cadrul angajatorului, în mod abrupt, deci fără a-i da răgazul să își formuleze o poziție, luându-l prin surprindere și punându-l într-o situație de clară inferioritate față de angajatorul care mai dinainte își va fi pregătit discursul. O atare procedură ar lipsi angajatul de o minimă garanție împotriva arbitrariului angajatorului în aplicarea sancțiunilor disciplinare.
Spre deosebire de afirmațiile recurentei, care susține că în mod procedural a aplicat sancțiunea disciplinară, se constată că nu a existat nici o convocare pentru cercetarea disciplinară, și nici cercetarea în sine nu a avut loc. S-au depus la dosarul de fond o decizie de numire a comisiei de cercetare disciplinară prealabilă și un proces verbal al acestei comisii (filele 38, 40 dosar fond), însă aceste scripte nu poartă nici o viză de înregistrare, cu număr, pentru a se putea verifica anterioritatea acestora în comparație cu decizia de concediere, și nu sunt nici semnate de către reclamantă, pentru a se acoperi această lipsă prin recunoașterea veridicității și datei acestor înscrisuri de către partea adversă. De altfel, aceste înscrisuri au fost depuse la termenul din 4 octombrie 2010, al cincilea termen în dosarul de fond, nicidecum la primul termen, așa cum o impune art. 287 Codul muncii, fapt care aduce o nouă îndoială cu privire la realitatea datei cu care au fost întocmite și deci la realitatea cercetării disciplinare care se afirmă că a avut loc.
Cât despre înștiințarea nr. 156/(...) (fila 12 dosar fond), aceasta nu cuprinde mențiunile specifice unei convocări pentru cercetarea disciplinară, așa cum corect a reținut prima instanță, dar în plus, nu rezultă de nicăieri că ar fi fost comunicată reclamantei, singurele semnături aplicate pe acest înscris aparținând membrelor comisiei , Bota G., C. Ana și Astaluș L..
Nefondate sunt și motivele de recurs referitoare la cuprinsul deciziei de concediere, apreciat ca îndestulător de către recurent, prin raportare la dispozițiile legale.
Astfel, din toate mențiunile pe care art. 268 alin. 2 Codul muncii le impune sub sancțiunea nulității absolute, decizia contestată cuprinde doar două, cele menționate la punctele d) și e). Pentru rest, nu există mențiunile legale. În mod evident, prin cuvântul „. nu se poate susține că s-ar fi descris fapta. Chiar dacă este rezonabil a nu se cere o descriere exhaustivă a faptei, în mod evident, nu se poate accepta că o trimitere atât de generală ca aceea făcută de recurentă în cuprinsul deciziei atacate nu poate fi considerată îndestulătoare, practic lipsind descrierea faptei și făcându-se doar o trimitere la sfera răspunderii în care se încadrează măsura luată.
Nu poate fi acceptată susținerea recurentei că ar face parte integrantă din decizia de concediere procesul verbal al comisiei de cercetare disciplinară și înștiințările existente la dosarul cauzei, despre care se afirmă a fi comunicate reclamantei intimate, dovadă fiind necontestarea acestei afirmații de către aceasta.
Se constată astfel că prin întâmpinarea depusă la dosarul de fond, pârâta intimată a susținut doar că înștiințarea prin care se aduce la cunoștința reclamantei acordarea preavizului (fila 13 dosar fond) și preavizul însuși (fila 5 dosar fond) au fost comunicate reclamantei, aceste înscrisuri fiind de altfel semnate de aceasta. Prin urmare, doar cu privire la acestea se va verifica dacă pot fi considerate a complini lipsurile deciziei de concediere, celelalte înscrisuri emise de recurentă și menționate în recurs ca anexe la decizia contestată nefiind comunicate reclamantei și deci neputând fi considerate a îndeplini rolul de anexe la decizia contestată.
Pentru ca înscrisurile comunicate reclamantei să poată fi privite ca anexe la decizia de desfacere a contractului individual de muncă, ar fi trebuit înprimul rând să se facă trimitere în cuprinsul acestei decizii la menționatele înscrisuri, prin indicarea lor ca anexe, ceea ce nu se verifică în cauză.
În plus, preavizul nu cuprinde nici unul din elementele prevăzute de art. 268 alin. 2 Codul muncii, iar descrierea faptei din cuprinsul înștiințării din 3 decembrie 2009 (fila 13 dosar fond), chiar dacă s-ar accepta că ar constitui o anexă la decizia contestată, nu este corespunzătoare cerințelor legale. Astfel, se face vorbire despre „. de execuție iar rezultatul activității Dvs. nu este satisfăcător cerințelor postului";. Or, această descriere a faptei nu cuprinde minimul la care s-a făcut referire în cele ce preced, pentru a se putea verifica faptele în concretețea lor, pentru a putea da prilejul, eventual, angajatului, să probeze din contra (ar însemna să i se ceară a proba că niciodată nu a avut deficiențe de execuție, ceea ce întreaga doctrină acceptă a fi o probă imposibilă, anume, proba unui fapt negativ nedeterminat). Angajatorul ar fi trebuit să indice exact ce anume deficiențe s-au înregistrat și când, pentru a se putea verifica inclusiv încadrarea în termenul de 6 luni de la data săvârșirii faptei, stipulat de art. 268 alin. 1 Codul muncii.
Lipsesc cu desăvârșire mențiunile prevăzute la pct. b) și c) ale art. 268 alin. 2 Codul muncii, nefiind de altfel dezvoltate motive de recurs prin care să se susțină contrariul, cum că aceste mențiuni ar fi cuprinse în decizia contestată sau în anexele pe care le consideră a le fi asigurat la aceasta.
Față de aceste considerente, Curtea constată că este superfluu a se cerceta motivele de recurs privitoare la aspectele de fond. D. fiind nulitatea absolută care sancționează decizia contestată, chestiunile de fond nu mai pot fi cercetate, contestația fiind soluționată pe excepții. I. sunt dispozițiile art. 137 alin. 1 C.proc.civ.
Văzând și dispozițiile art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9
C.proc.civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC P. S. împotriva sentinței civile nr. 4125 din (...) a T. C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
D. și pronunțată în ședință publică din 19 aprilie 2011.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, I. T. D. C. G. C. M.
N. N.
GREFIER,
Red.I.T./S.M.
2 ex./(...) Jud.fond. M.F.B.
| ← Decizia civilă nr. 705/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 2320/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
