Decizia civilă nr. 1487/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 1487/R/2011
Ședința mai 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : D. G. JUDECĂTOR : L. D. JUDECĂTOR : S. D. GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC O. P. SA împotriva sentinței civile nr. 5832 din 01 noiembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul intimat P. D., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta pârâtei recurente SC O. P. SA, avocat I. D. A., lipsă fiind reclamantul intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantului intimat și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că în cursul acestei zile de 02 mai 2011, prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul intimat a depus la dosar întâmpinare transmisă prin fax, într-un singur exemplar.
Reprezentanta pârâtei recurente arată că nu solicită lăsarea cauzei la a doua strigare în vederea studierii întâmpinării și că nu mai are alte cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta pârâtei recurente solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea în totalitate a sentinței recurate și rejudecând să se dispună admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune, iar pe fond respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată, susținând pe larg motivele expuse în scris prin memoriul de recurs depus la dosar. Nu solicită obligarea reclamantului intimat la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 5382 din (...) a T.ui S. pronunțată în dosar numărul (...), au fost respinse excepțiile nulității cererii de chemare în judecată și a prescripției dreptului material la acțiune, excepții invocate de pârâtă.
A fost admisă acțiunea precizată a reclamantului P. D. în contradictoriu cu pârâta S. O. P. S. B., având ca obiect obligarea pârâtei să plătească reclamantului drepturile salariale reprezentând aprovizionare toamnă - iarnă în cuantum de un salariu minim pe ramură, pentru anii 2007-2008, indexate cu rata inflației la data efectivă a plății.
A fost obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 100 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că excepțiile invocate de pârâtă sunt neîntemeiate.
În ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, instanța a apreciat că aplicabile în cauză sunt dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c) Codul Muncii, conform căruia dreptul material la acțiune se, prescrie în termen de 3 ani de la data nașterii sale, iar nu dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. e) din același act normativ, invocat de pârâtă, întrucât nu se contestă vreo clauză inserată în contractul colectiv de muncă, ci acordarea unor drepturi salariale, aceste dispoziții fiind coroborate cu dispozițiile art. 166 din același act normativ, care, cu referire la drepturile salariale propriu-zise și conexe, prevăd același termen de prescripție de 3 ani, cu referire la dispozițiile art. 155 din menționatul act normativ, care definesc cuprinsul noțiunii de „." în sens larg, incluzând drepturile salariale propriu-zise și cele conexe, aceasta, în considerarea obiectului demersului judiciar inițiat de reclamant prin raportare la data investirii instanței, constatând ca drepturile salariale revendicate de reclamant sunt actuale, așadar nefiind incidente in speță dispozițiile instituției juridice ale prescripției, prevăzute de dispozițiile de lege invocate de pârâtă.
Excepția nulității cererii de chemare în judecată pentru menționarea caracterului brut al sumei solicitate a fost apreciată ca nefondată întrucât menționarea caracterului brut al sumei nu este motiv de nulitate a cererii și nu contravine prevederilor art.112 pct.3 Cod procedură civilă.
Pe fondul cauzei instanța a reținut următoarele:
C. colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2004, prevede la art. 176 alin.1, 2 și 6: „cu ocazia unor evenimente anulate, Paște, Ziua Meseriei, Crăciun, precum și în luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamna-iarna), salariații vor beneficia de cate o suplimentare a drepturilor salariale sub forma unui adaos în suma fixa; fiecare din adaosurile de mai sus vor avea un cuantum minim de un salariu minim pe ramura, stabilit conform prevederilor prezentului contract; fiecare din adaosurile de mai sus se acorda în condițiile în care, prin contactele colective de munca încheiate la nivel de agent economic, nu s-a convenit introducerea lui în salariul de baza". Această dispoziție, clauză contractuală ce reprezintă voința părților semnatare (a intimatului și a reprezentanților salariaților) s-a menținut și în continuare pe anii următori, aspect atestat prin conținutul C. colective de muncă la nivel de unitate depuse în probațiune de pârâtă.
T. a constatat că nu sunt întemeiate susținerile pârâtei, potrivit cărora drepturile salariale ce fac obiectul procesului ar fi fost incluse în salariul de bază al angajaților începând cu anul 1998.
Într-adevăr, prin dispoziția de la alin. 3 al art. 168 din toate CCM la nivel de unitate pe perioada 2004-2008 se prevede că în anii 1998-2001 suplimentările salariale de la alin. 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat. Interpretând însă sistematic și gramatical această prevedere contractuală, tribunalul a observat că includerea primelor în discuție în salariul de bază a avut loc doar pentru anii 1998-2001, părțile contractante folosind exprimarea în perioada 1998-2001. D. părțile contractante nu ar fi intenționat să convină acordarea acestor drepturi pe anii
2004 - 2007 pe lângă salariile cuvenite angajaților, ele nu le-ar mai fi prevăzut la art. 168 (1) in CCM la nivel de unitate pe anii ulteriori.
Că este așa a rezultat și din împrejurarea că angajatorul nu a fost în măsură să probeze faptul că suplimentele convenite cu salariații se regăsesc în salariile acestora în lunile aferente anilor 2005 si 2006, cu toate că potrivit art.
287/Codul Muncii sarcina probei îi revenea și putea fi făcută cu statele de plată corespunzătoare perioadelor respective, din care să rezulte cu titlu de evidenta susținerile din întâmpinare.
T. a constatat că salariul de bază mediu pe SC P. SA, la care se referă art. 168 (1) din aceste contracte, nu este același în fiecare an, pentru a se susține că eventuala includere a echivalentului acestui salariu în salariile cuvenite angajaților, reprezintă o executare corespunzătoare a obligațiilor angajatorului reglementate de art. 168 (1) din contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2005-2006.
Or, consacrând și în legislația muncii principii ce derivă din natura de act juridic bilateral a contractului colectiv de muncă, art.31 din Legea nr.130/1999 conferă posibilitatea modificării clauzelor sale numai prin convenția părților și doar până la momentul încetării efectelor acestuia. Exigențele cerute pentru modificarea contractelor sunt necesar a fi respectate și în situația interpretării contractului de către părți, chiar dacă legea cadru nu prevede în mod expres.
Prin expertiza contabilă s-a stabilit, ținând cont de celelalte adaosuri salariale, de creșterile salariale, statele de plată anterior datei de (...) și ulterior acestei date având în vedere că pârâta susține că acest spor a fost inclus în salariu începând cu data de (...), de acordurile dintre patronat și sindicat, că suplimentul salarial pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă nu a fost inclus în salariul de bază al reclamantului la data de (...) și nici în anii ulteriori (1999-
2008) expertiză efectuată în dosar nr. (...), având același obiect, pârât și cauză.
Făcând aplicarea dispozițiilor art.234 din Codul Muncii, instanța a constatat ca executarea contractului colectiv de munca este obligatorie pentru părți, iar neîndeplinirea acestuia atrage răspunderea pârtilor care se fac vinovate.
În concluzie, interpretarea clauzelor prevăzute la art. 176 alin. 1, 2 și 6 din CCM la nivel de unitate în mod unilateral și peste termenul pentru care au fost încheiate contractele nu poate produce efecte de natură a înlătura conținutul explicit al prevederii invocate.
Față de cele ce preced, instanța a respins ca nefondate excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamanților, prescripției dreptului la acțiune și a nulității cererii de chemare in judecata, excepții invocate de pârâta SC O. P. SA
B. și a admis acțiunea formulată de reclamant.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă a fost obligată pârâta la plata sumei de 100 lei către reclamant reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta S. O. P. S. B. solicitândcasarea în totalitate a sentinței atacate și rejudecând să se dispună admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune, iar pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată pentru perioada 2007-2008; cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În memoriul de recurs s-a arătat că excepția prescripției dreptului a fost greșit respinsă întrucât dreptul pretins de reclamant este reglementat în capitolul referitor la protecția socială a salariatului din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și este supus termenului de prescripție de 6 luni conform art.281 alin.1 lit. e Codul muncii.
Referitor la fondul pretențiilor s-a precizat că venitul anual plătit în luna octombrie pentru aprovizionarea toamnă-iarnă nu se datorează conform art.176 alin. (1)și (2) din CCM la nivel de ramură, întrucât a fost introdus în salariul de bază al fiecărui salariat, așa cum se menționează în art. 168 alin. (3) din CCM la nivel de P. din 1997.
Ca o confirmare a acestei situații, sindicatul a și renunțat din 1999 la negocieri distincte pe tema acordării acestui drept, care în opinia recurentei este un drept afectat de o condiție mixtă neîndeplinită.
Referința la salariul minim pe ramură reprezintă numai un criteriu minimal de pornire a negocierilor pentru determinarea cuantumului venitului anual din luna octombrie, însă exclusiv în ipoteza în care au loc asemenea negocieri patronat-sindicat pentru încheierea contractului colectiv de muncă la nivel inferior.
Examinând hotărârea recurată prin prisma motivelor invocate, Curtea varespinge recursul declarat de pârâta SC P. SA ca nefondat pentru următoareleconsiderente:
Întrucât, conform art. 137 C.proc.civ., excepțiile procesuale se soluționează prioritar față de aspectele relative la fondul cauzei, se va analiza în primul rând motivul de recurs referitor la prescrierea acțiunii, respectiv termenul în care trebuia formulată acțiunea.
Astfel, se reține că art. 283 alin. (1) din Codul muncii prevede că
„Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de munca consta în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților fata de angajator; e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia";.
Potrivit alineatului 2 al aceleiași norme citate, „În toate situațiile, altele decât cele prevăzute la alin. (1), termenul este de 3 ani de la data nașterii dreptului.";
De asemenea, conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 130/1996, prin contractul colectiv de muncă „se stabilesc clauze privind condițiile de munca, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de munca";, dispoziții similare conținând și art. 236 alin.(1) din Codul muncii.
Drept urmare, contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 283 alin. (1) lit. a) - d) din Codul muncii a reglementat termene speciale distincte de prescripție. D. s-ar accepta susținerile recurentei, aceste termene nu ar avea aplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă.
Pentru aceste considerente, și reținând și faptul că rațiunea instituirii termenului de 6 luni o constituie încheierea pe o perioadă determinată a contractului colectiv de muncă, Curtea apreciază că în mod judicios prima instanță a reținut că termenul de prescripție aplicabil în cauză este cel de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, acesta fiind un termen special față de cel prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. e) C. muncii.
În consecință, întrucât acțiunea reclamantului a fost înregistrată în (...)
și se referă la obligarea pârâtei la plata unor sume de bani reprezentând drepturi salariale cuvenite și neacordate, aferente anilor 2007 și 2008, în mod corect prima instanță a respins excepția prescripției invocată de recurentă.
În privința fondului, Curtea constată că art. 40 alin. 2 lit. c din Codul muncii prevede că angajatorul are obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege și din contractele colective de muncă. Prin C. Colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gazeîncheiat pe anul 2000 înregistrat la M. sub nr. 53346/06/(...), prelungit prin acte adiționale succesive, actul adițional nr.430/(...) și CCM la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze încheiat pe anul 2006, înregistrat la M. sub nr. 288/02/(...) a cărui aplicare s-a prelungit prin actul adițional nr. 397/(...) pe o perioadă de minim un an de la data înregistrării, s-a prevăzut, la articolul 176, că salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaos, în sumă fixă cu ocazia unor evenimente anuale, Paște, Ziua meseriei, Crăciun, precum și în luna octombrie pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă, fiecare adaos fiind în cuantum minim de un salariu minim pe ramură, stabilit conform prevederilor acestui contract.
Potrivit art. 241 alin. 1 din Codul muncii și art. 11 din Legea nr.
130/1996 privind C. colectiv de muncă, clauzele contractelor colective produc efecte pentru toți salariații angajatorului, pentru toți salariații din grupul de angajatori, pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul.
Chiar dacă la nivel de S. ". S. există un contract colectiv de muncă, legal încheiat între partenerii sociali P. SA și FSLI P., aplicabil, care nu cuprinde clauzele de natura celor solicitate de reclamant, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art.176 din CCM la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze, deoarece potrivit articolului 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, contractul colectiv de muncă nu poate conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin C. colective de muncă încheiate la nivel superior, respectiv la nivel de ramură (în speță).
În consecință, reclamantul este îndreptățit să primească drepturile bănești solicitate.
Pârâta nu a contestat existența dreptului solicitat, ci chiar îl recunoaște, însă susține că ar fi fost inclus în salariul de bază în anul 1997. Pârâta nu a făcut dovada achitării dreptului cuvenit pentru anii 2007 și 2008.
De altfel, pârâta nu a probat nici faptul că începând cu data de (...) suplimentările solicitate ar fi fost incluse în salariu de bază, conform art.168 alin.3 din C. colectiv de muncă încheiat la nivelul unității "P.";, întrucât nu a depus la dosar un act adițional în acest sens, așa cum prevedea chiar textul art.168 alin.3 din CCM la nivel P. pentru anul 1997.
Având în vedere dispozițiile art.287 din Codul Muncii, care prevăd că, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, faptul că pârâta nu a făcut dovada achitării drepturilor salariale suplimentare reprezentând suplimentări salariale pentru aprovizionarea toamnă-iarnă solicitate de reclamant, în calitate de angajat și la data promovării acțiunii, Curtea constată că reclamantul este îndreptățită să beneficieze de drepturile suplimentare salariale solicitate.
De asemenea, faptul că nu s-au realizat negocieri între sindicat și patronat referitoare la cuantumul concret al dreptului, nu este de natură să determine inexistența dreptului, în condițiile în care chiar prin C. colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură se prevede cuantumul minim la dreptului solicitat, iar reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata dreptului în acest cuantum.
Actul adițional din 2008 la contractul colectiv de muncă nu poate produce efecte pentru o perioadă anterioară încheierii sale, decât cu încălcarea principiului neretroactivității care este aplicabil și în privința clauzelor interpretative din contractul colectiv de muncă.
În acest sens, art. 31 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă stabilește că:
„(1) Clauzele contractului colectiv de muncă pot fi modificate pe parcursul executării lui, în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru.
(2) Modificările aduse contractului colectiv de muncă se comunică, în scris, organului la care se păstrează și devin aplicabile de la data înregistrării sau la o dată ulterioară, potrivit convenției părților.";
Așadar, nu există un temei legal pentru întinderea efectelor acestei clauze contractuale asupra unei perioade anterioare încheierii actului adițional.
Raportat la cele mai sus expuse, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C.proc.civ., Curtea urmează să respingă recursul declarat de pârâtă, care în temeiul art. 274 C.pr.civ., va fi obligată să plătească reclamantului suma de
100 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial conform chitanței de la dosar (f.11).
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S. O. P. S. împotriva sentinței civile numărul 5382 din (...) a T.ui S. pronunțată în dosar numărul
(...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 02 mai 2011.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
D. G. L. D. S. D.
GREFIER, C. M.
Red.L.D./Dact.S.M.
2 ex./ (...) Jud.fond:M.K./R.M.P.
| ← Decizia civilă nr. 4130/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 3802/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
