Decizia civilă nr. 1513/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1513/R/2011
Ședința publică din data de 3 mai 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : D. C. G.
JUDECĂTOR : C. M.
JUDECĂTOR : I. T.
G. : N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S. I. S. împotriva sentinței civile nr. 1924 din 19 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr.(...) privind și pe reclamantul intimat M. M., având ca obiect litigiu de muncă - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul intimat personal, lipsind reprezentantul pârâtei recurente.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatului și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că reclamantul intimat a formulat întâmpinare, înregistrată la dosar la data de 28 aprilie 2011, întâmpinare pe care reclamantul prezent la acest termen de judecată declară că înțelege să o susțină.
Nefiind formulate cereri prealabile sau de altă natură, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reclamantul intimat solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată reprezentând contravaloarea transportului la instanță, sens în care depune la dosar un bon fiscal.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1924 din (...) pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...) s-a admis în parte cererea formulată de reclamantul M. M. împotriva pârâtei SC I. S. B. și în consecință pârâtă a fost obligată să-i plătească reclamantului suma de 2.509 E., reprezentând diferență diurnă aferentă celor 83 de zile de delegare în I. în perioada (...)-(...).
S-au respins cererile reclamantului privind obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale restante și a contravalorii transportului retur I.-România.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că în conformitate cu contractul individual de muncă înregistrat la ITM M. sub nr.
262269/(...). Reclamantul M. M. a fost angajatul pârâtei începând din data de (...) ca muncitor necalificat, cu un salariu de bază brut lunar de 330 lei, majorat de la data de (...) la suma de 370 lei lunar în baza actului adițional nr.
8399/(...).
La data de (...) între reclamant și pârâtă s-a încheiat actul adițional la contractul individual de muncă menționat, prin care părțile au convenit ca, începând din data de (...), reclamantul să-și desfășoare activitatea în localitatea
S. A. le F. din I..
S-a stipulat ca pe perioada de delegare a reclamantului în I., în conformitate cu art. 18 din Legea nr. 53/2003 coroborat cu art. 44 din aceeași lege, acesta să beneficieze de: transport tur-retur, cazarea pe toată durata delegării, transport tur-retur de la locul de cazare la punctul de lucru, plata asigurării medicale, plata diurnei zilnice, obligându-se la rândul lui să respecte programul de lucru, să nu consume băuturi alcoolice în timpul programului de lucru, să respecte legile țării și clauzele contractului individual de muncă.
Din declarațiile martorilor audiați în cauză: Bumb V., Variu Constantin,
Motoc Florin și Micaș Florin rezultă că anterior încheierii actului adițional, părțile au convenit ca reclamantul să beneficieze pe perioada delegării de un salariu lunar de 400 E., iar nu 800 E., cum susține reclamantul.
Având în vedere că aceste drepturi salariale în cuantum de 400 E. lunar i s-au achitat reclamantului (astfel cum a recunoscut în acțiunea introductivă) instanța a respins ca nefondată, cererea acestuia având ca obiect plata restanțelor salariale.
Nefondate sunt acest pretenții ale reclamantului și din perspectiva motivelor sale conform cărora nu i s-au achitat salariatul cuvenit în România, căci salariatul aflat în delegație primește salariul drept plată a muncii pe care o prestează în delegare, în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu. Or, reclamantul a fost remunerat pentru activitatea desfășurată în I. cu un salariu de 400 E. lunar, conform convenției verbale anterioare delegării, salariu care nu se cumulează cu salariul din contractul individual de muncă, ci îl înlocuiește.
În ce privește diurna pretinsă, instanța a reținut că, potrivit art. 44 alin.
2 Codul muncii, persoana delegată are dreptul la plata cheltuielilor de transport și cazare, precum și la o indemnizație de delegare (diurnă).
Aceste drepturi au fost inserate și în actul adițional nr. 2/(...) înregistrat la ITM M. nr. 0..
Art. 45 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii
2007-2010 care, potrivit art. 11 alin. 1 lit. d din Legea nr. 130/1996 produce efecte pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din țară, prevede că salariații unităților trimiși în delegație în țară sau în străinătate vor beneficia de diurna de deplasare al cărui nivel minim este cel stabilit prin acte normative ce se aplică la instituțiile publice.
Or, art. 7 din HG nr. 518 din 10 iulie 1995 stabilește cuantumul minim al diurnei pentru salariații trimiși în I. la nivelul sumei de 35 E.
Martorii audiați au confirmat susținerile reclamantului conform cărora la fiecare sfârșit de săptămână i se achita, cu titlu de diurnă, suma de 33 E., aspect care nu a fost contestat nici de pârâtă.
Ca urmare, reținând că pentru cele 83 de zile de delegare ((...) - (...)) reclamantul era îndreptățit la plata diurnei în sumă totală de 2.905 E. (35
E./zi) din care i s-au plătit 396 E. (12 weekenduri x 33 E.) instanța a obligat pe pârâtă să-i plătească acestuia diferența neachitată de 2.509 E..
În ce privește cheltuielile de transport retur I. - România, instanța a constatat că reclamantul nu a făcut dovada depunerii la pârâtă a unei cereri de decontare a acestor cheltuieli și nici nu a probat costul acestui transport în concordanță cu art. 12 al. 2 și 3 din HG nr. 518 din 10 iulie 1995 și, ca urmare, a respins acest capăt de cerere ca nefondat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC I. S. solicitând admiterea recursului cu respingerea în totalitate a acțiunii ca nefondată.
În motivarea recursului a arătat că hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii dispunând în mod nelegal obligarea pârâtei la plata sumei de 2509 E. reprezentând diferență diurnă pentru 83 de zile de delegare în I. pe perioada (...) - (...).
În motivarea recursului a arătat că potrivit înțelegerii dintre angajați și reprezentantul societății, drepturile cuvenite pentru perioada delegării se limitau la 400 euro salariu, transportul în I., transportul și cazarea pe perioada delegării precum și cheltuielile cu hrana și celelalte lucruri necesare. Din declarațiile martorilor audiați a rezultat faptul că toate aceste obligații au fost asigurate în mod constant.
Din probatoriul administrat a rezultat faptul că toate aceste cheltuieli au fost asigurate fie prin punerea la dispoziție în natură a unei locuințe complet utilate, fie prin suportarea de către angajator a cheltuielilor de hrană si a celor mărunte, uzuale, fie prin asigurarea transportului.
Hotărâre a pronunțată este greșită că omite să analizeze cauza și prin prisma prevederilor art. 8 din HG nr.518/1995, în sensul reducerii cu 50% a cuantumului diurnei, în condițiile în care din probele administrate a rezultat în mod clar faptul că cheltuielile cu hrana au fost suportate de societate.
În ultimul rând, calculul numărului zilelor este eronat, fiind vorba de
81 de zile și nu 83 de zile astfel cum stabilește prima instanță, în condițiile în care delegarea s-a realizat începând cu data de 15. Ol.2010 astfel cum rezultă din nota de delegare întocmită la data de 13.0l.2010. De asemenea, în perioada analizată se regăsesc 13 weekend-uri și nu 12 astfel cum a fost arătat în considerente.
Menționează și faptul că nu ne aflăm în prezenta unei delegări obișnuite, pentru îndeplinirea unor sarcini specifice de serviciu ci această măsură a fost decisă în acord cu angajatul pentru a-i da posibilitatea de a-și îndrepta greșelile comise în procesul de producție.
În ceea ce-l privește pe reclamant, acesta și-a exprimat expres acordul în ceea ce privește delegarea prin semnarea actului adițional - nota de delegare. Pe lângă drepturile salariale angajatul a mai beneficiat de toate drepturile convenite înainte de delegare: pârâta a suportat contravaloarea transportului angajatului tur-retur în I., a asigurat cazarea si diurna angajatului prin punerea la dispoziție a unui spațiu de locuit și prin asigurarea hranei zilnice.
Greșită este hotărârea primei instanțe și sub aspectul neacordării în parte a cheltuielilor de judecată către pârâtă în condițiile admiterii unui singur petit al acțiunii reclamantului.
Reclamantul M. M. prin întâmpinare (f.9) a solicitat respingerea recursului.
Analizând recursul invocat, prin prisma motivelor invocate și a apărărilor formulate, Curtea, deliberând, reține următoarele:
Instanța de fond a făcut o corectă analiză a probatoriului administrat în cauză, reținând că recurenta pârâtă nu și-a îndeplinit obligația de plată a diurnei asumată prin anexa la contractul individual de muncă al acestuia.
Nu pot fi reținute apărările recurentei potrivit cărora diurna a fost asigurată în mod constant în natură și în bani.
Astfel, cheltuielile de cazare au fost suportate de recurentă prin asigurarea unei locuințe în mod gratuit pentru intimat, însă această obligație a fost prevăzută în mod distinct de cea de plată a chiriei, astfel încât nu poate fi dedusă din cuantumul acesteia.
Normele legale aplicabile în materie, respectiv art.44 Codul muncii raportat la art. 45 din contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii
2007-2010 și art. 7 din HG nr. 518 din 10 iulie 1995, stabilesc un cuantum minim al diurnei, de 35 de euro pe zi, așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond.
Recurenta, în calitate de angajator, nu a probat în fața instanței că a asigurat necesarul de hrană al intimatului. D., martorii audiați au relevat instanței faptul că primeau o sumă de 100 euro săptămânal pentru acoperirea cheltuielilor de hrană, sumă evident inferioară minimului prevăzut de lege.
În ceea ce privește calcului zilelor, în mod corect au fost avute în vedere
și zilele necesare deplasării în I. și stabilirii acolo, cheltuielile fiind făcute tot în scopul delegării, fiind așadar firesc să fie suportate tot de către angajator.
Curtea nu va reține nici apărările recurentei referitoare la motivul delegării reclamantului în I., acestea fiind irelevante sub aspectul obligației de plată a diurnei. Altfel, ar însemna să acceptăm o sancționare indirectă a salariatului, în afara reglementărilor exprese din Codul muncii.
Față de cele de mai sus, în temeiul art. 304 raportat la art. 312 C.,
Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC I. S. împotriva sentinței civile nr. 1924 din 19 noiembrie 2010 a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o va menține.
În temeiul art. 274 C., va obliga pe numita recurentă să plătească intimatului M. M. suma de 119 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC I. S. împotriva sentinței civile nr. 1924 din 19 noiembrie 2010 a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Obligă pe numita recurentă să plătească intimatului M. M. suma de 119 lei cheltuieli de judecată.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică din 3 mai 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI D . C. G. C. M. I. T.
Red.DCG Dact.SzM/2ex.
G. N. N.
| ← Decizia civilă nr. 1982/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 4350/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
